...

Henry James, you fucking idiot, I hope you fucking rot in fucking hell for all those stupid, boring, nonsensical, lifeless books you wrote!!!

...

Vai de capul si zilele mele, cine m-a pus sa dau dracului literatura franceza ca sa ma apuc de aia comparata, adica ma saturasem ca de mere padurete de alde Zola, Sartre si compania, da macar despre astia gaseam carti cand era vreun examen de dat sau vreun eseu de scris. Dupa cum bine stiti (sau dupa cum aflati acum, tot aia e) lucrarea mea de master de anu asta va fi (si despre) Saramago, mai precis despre Evanghelia dupa Iisus Hristos; si am inceput eu sa caut ceva critica despre Saramago asta, ca asa, in mare, stiu eu ce vreau sa scriu, da trebuie sa para ceva si in bibliografia aia. Si am cautat peste tot, n-am gasit nici urma de carte, nada de nada, ca sa zic asa, da pana azi am mai avut o speranta la biblioteca de la ENS, un fel de mama bibliotecilor, dupa cum ne-au prezentat-o toti profii si unde m-am infiintat eu plina de sperante si de sete de cunoastere. Si ajung la sectiunea de literatura portugheza, gandindu-ma ca vai ce nasol ca n-am voie sa imprumut decat sase carti, si cand colo ce sa vezi, m-am linistit imediat, toate cele trei (!!!!) carti despre Saramago erau in portugheza, adica doamne, dumnezeule, ce o sa ma fac si cum o sa ma descurc, ca eu nu stiu portugheza, tot am zis eu ca imi place si ca vreau s-o invat, da nu chiar acum, fir-ar sa fie, si pe deasupra am deschis o carte la intamplare si am citit o pagina, in mod surprinzator am inteles cate ceva, nu tot, evident, doar cat sa-mi dau seama ca oricum e o carte proasta care nu mi-ar folosi la nimic. Deci da, sunt oficial ingrijorata in legatura cu lucrarea asta :(

...

Atentie toata lumea, cascati bine ochii aici, ca n-o sa auziti asta prea des de la mine: sint bine. Sint zen. Sint (almost) happy. Ok, stiu ca se scrie "sunt", dar din nu stiu ce motive obscure mi se pare, acum cand scriu, ca suna aiurea, asta e o veche problema de-a mea, uneori mi se pune pata pe cate un cuvant dintre cele mai banale si pur si simplu nu-l folosesc cateva zile. Mda. Se pare ca o alta problema de-a mea e tendinta de-a o lua pe aratura cand vorbesc sau scriu, asa ca sa ma intorc la subiect, eu trec prin ceea ce s-ar putea numi perioada roz, adica viata e frumoasa, oamenii sunt simpatici, Lyonul e un oras grozav, in ultima vreme am facut o gramada de chestii, nimic deosebit, de fapt, doar ca pentru prima oara in a very long time am si avut chef sa le fac, n-a trebuit sa trag de mine ca sa ies din casa, n-am mai avut de mult o criza din seria "vaaaai, ce-as vrea sa moara toti oamenii de pe lumea asta", si va aduceti voi aminte ce dese erau momentele astea, nu? si mai ales, acum cand ma intreaba cineva ce mai fac, pot sa zambesc si sa spun ca bine fara sa ma intreb daca nu cumva s-a prins ca ma prefac, desi oricum oamenii nu prea se prind la faze de-astea, de obicei e chiar invers, adica sunt unii in fata carora poti sa si mori, si ei sa-ti spuna ca hai, de fapt nu te simti asa rau, lasa ca stim noi mai bine ce e in sufletul tau, dar nu despre astia vorbim azi, ca ne-om fi saturat de ei, eu adica, la dracu, am asa o vaga impresie ca la mine coerenta e direct proportionala cu deprimarea :)

Si nu ca pana acum as fi avut eu o mie de motive sa fiu deprimata, da anu trecut cand am venit aici n-aveam chef de nimic, zile intregi am zacut in pat, fara sa citesc, fara sa ascult muzica, fara sa vreau sa vad pe nimeni, fara sa ma gandesc la nimic, asteptand sa se faca ora pranzului ca sa-mi dau seama ca mi-e lene sa ma tarasc pana in bucatarie sa-mi incalzesc ceva de mancare si pe urma ora de culcare ca sa-mi dau seama ca nu pot sa dorm, nu de alta, dar daca nu faci nimic o zi intreaga, n-o sa pici de oboseala la 10 seara. Si asa ma bucur ca am iesit din amorteala asta, acum am chef si sa citesc, si sa ies in oras, si sa stau de vorba cu oamenii, si sa dansez, si sa gatesc, si sa inot, si sa ma plimb si ah, ce bine ar fi daca maine as avea chef sa fac si ordine in camera :)

Toata aceasta ciudata stare de bine a inceput dupa ce m-am reintors in Lyon, cam la doua zile dupa ce am scris postul ala in care ma miorlaiam ca era sa mor in timpul zborului, acuma n-o sa zic ca n-a fost groaznic, imaginati-va ca am plans in avion si acum ganditi-va cand m-ati vazut pe mine plangand; mda, exact, nu cred ca m-ati vazut vreodata, da atunci pur si simplu au inceput nenorocitele de lacrimi sa curga asa de capul lor, hai opriti-va odata ca oricum nu folositi la nimic si ele nu si nu, una dupa alta, ca margelele pe ata. Da dupa aia mi-am dat seama ca de fapt imi fusese dor de Lyon, si ca imi place sa traiesc in tara asta (totusi daca se ofera cineva sa-i omoare pe toti &!"#_$¤ de francezi, sa-i dea drumul linistit, nu m-am razgandit in privinta lor) si ca abia astept sa scriu dizertatia aia de master si ca am niste prieteni buni aici si tot asa; adica sigur ca imi mai fac griji pentru diverse chestii, ca imi e dor de casa, de fapt de niste oameni si un catel de acasa, ca mai am si zile proaste, ca uneori viata mi se pare incalcita si fara noima, dar asa, in general , totul e in regula si asa, in particular, weekendul asta a fost foarte misto, am fost la o petrecere cu multi, multi oameni draguti, nu era decat un singur francez printre ei, if you see what I mean :) si pe urma cand am ajuns acasa m-am culcat direct, fara sa ma gandesc la nimic, nu cred ca va dati seama ce inseamna asta pentru mine, de obicei inainte sa dorm ma gandesc la toate cele de parca a doua zi ar fi sfarsitul lumii si uite asa zboara somnul si ma prinde dimineata cu ochii in tavan, vorba lui Saramago, bine ar fi sa ne vorbeasca tavanele cand ne uitam la ele cautand raspunsuri care nu exista. Da, e clar, cat o sa ma tina perioada roz cred ca ma las de blog, asa-i ca n-ati inteles nimic din postul asta? Si ca sa n-avem vorbe, sa stiti ca nu, nu m-am apucat de droguri :)

...

De cateva saptamani bune n-am mai deschis un ziar sau un site de stiri fara sa dau peste cel putin un articol despre criza economica; ba in ultima vreme nenorocita s-a infiltrat si in mailurile de la voi si in discutiile cu mama si in gandurile mele de dinainte de culcare. Adica fir-ar sa fie, n-aveam eu destule crize metafizice, sentimentale si nervoase de care sa ma ocup, acum trebuie sa-mi bat capul si cu criza economica?!! Of.

...

E clar, lunea nu e o zi buna de scris pe blog; in fine, vorba vine de zi, oricum scriu numai dupa 10 seara, ca asa-s eu, nocturna, insomniaca si nevrotica, nu stiu de ce am adaugat ultima chestie ca n-are nici o legatura cu bioritmul meu tampit, dar la urma urmei e la fel de adevarata ca si faptul ca nu adorm niciodata inainte de miezul noptii, asa ca o las acolo, ah ce fraza incalcita, vedeti ce face facultatea asta din mine?
Cursul ala de literatura de luni dupa-amiaza e ca o palarie de scamator, cand scoti din ea un iepuras pufos si dragut, sub forma unui prof destept care te tine ca in transa cate o ora si jumatate, cand un iepuroi nesuferit care te musca de deget de cum bagi mana dupa el. Si in ultima vreme numa de-astia naspa au fost, azi intai una care nu era in stare sa vorbeasca fara foi, dar care oricum a fost minunata pe langa plicticosul care a urmat, l-am citit in secunda in care a intrata in sala, adica stimate domnule Selosse, mata trebuia sa fii functionar la banca, nu profesor de literatura. De fapt chiar am niste dubii in legatura cu specializarea lui, nu de alta, dar tot cursul a fost despre... botanica; ca sa va explic in ce mod fascinant clasificau aia din antichitate plantele, si pe urma aia din evu mediu, si renasterea si iluminismul, cand mai ca nu s-au luat de par Adanson si Linné, asa de contradictorii erau teoriile lor in legatura cu clasificarea si denumirea plantelor. A fost oribil, o plictiseala totala, asta tot repeta cuvinte de genul "fascinant", "interesant", "revolutionar", in ochii colegilor mei se citea clar intrebarea "ce dracu cauti aici cu botanica ma-tii, asta e curs de literatura?", de fapt, ma rog, o forma mai putin vehementa a acestei intrebari, ca francezii sunt niste oameni politicosi si nu injura de mama. Si vai, sa vedeti ce chestie uluitoare, ca la un moment dat botanistii, in semn de omagiu pentru Adanson asta, au vrut sa boteze baobabul "adansonia" dupa numele lui si asta a refuzat, ca a zis ca e mai bine sa ramana numele popular si va dati seama cat de schimbata ar fi fost lumea daca accepta, tare-mi mai venea sa-i zic ca pe baobab il doare undeva daca il cheama baobab sau nu, iar pe mine nici atat, da a dat dumnezeu si s-a terminat, adica nu s-a terminat, am plecat eu cu cinci minute mai devreme, ca ma duceam la film si altfel nu mai ajungeam. si toate ca toate, da daca-mi pica subiectul asta la examen?!!!!

...

Da, stiu, stiu, o sa reincep sa scriu cat de curand, maine in mod normal, da nu promit nimic, ca iar am cursul ala de literatura si daca imi vine iar unu care vorbeste numa despre hermeneutica, io iar o sa ma simt proasta si o sa-mi doresc numa sa beau lapte si sa ma culc cand o sa ajung acasa. Adica asta e cel mai cretin curs posibil, ca in fiecare saptamana vin doi profi diferiti (numa saptamana trecuta a fost doar unul, da m-a ametit cat cinci) si fiecare vorbeste despre ce-l taie capu, fara nici o legatura cu ceilalti, pana acum am avut un curs despre Zola, unul despre legatura dintre filosofie si literatura, unul despre feminism (noroc ca a fost o chestie mai inteligenta decat chestiile pe care le faceam noi la Bucuresti in niste vremuri de trista amintire), unul despre Dante si literatura alegorica, unul despre nu stiu ce scriitor sau jurnalist sau ce naiba era, ca n-auzisem in viata mea de el, care a scris niste articole in care condamna pozitia Frantei atunci cand Germania a invadat Polonia in '39, adica la ce altceva te asteptai, mai nene, din partea acestei minunate tari, normal ca nu s-au bagat, ca doar ii doare undeva de restul lumii, asa, deci cum ziceam, chestii interesante cu profi misto, doar ca e un haos total, presimt o distractie de zile mari la examen. Si gata, v-am pupat, vorbim, pa, pa! (asa era faza aia? ca nici nu mai stiu, imi e asa de dor de tine si de glumitele noastre pe care nu le intelegea nimeni,of)

...

In seara asta aveam de gand sa scriu un post lung despre chestiile care mi s-au intamplat in ultima vreme, numai ca intre timp s-a mai intamplat ceva: am avut un curs de trei ore in timpul caruia s-au repetat cu o frecventa ametitoare cuvinte de genul hermeneutica, ontologie, deontologie, epistemologie, paradigma, silepsa, analepsa, anagogic (asta nu stiu nici acum ce inseamna); adunati toate astea cu o mie de referiri la Platon, Heidegger, Kierkegaard, Schlegel, Dante si Aristotel, imaginati-va cum ar fi sa le folositi ca sa analizati o poezie absolut imposibila de-a lui Apollinaire si o sa va dati seama ce varza e in capul meu la ora asta. Deci pa.

Marsilia- part 2

Am promis poze, voilà poze.

Incepem cu Insula Blestemata, material pentru viitoarele mele cosmaruri, cunoscuta oamenilor normali drept Ile de Frioul; da va zic eu ca era ceva incredibil de straniu si de nelinistitor in insula asta, mai ales ca noi am ajuns pe seara, cand toata lumea plecase; si ce emotii am avut cu vaporasul, ne-a fost teama ca o sa-l pierdem pe ultimul si ca o sa ramanem noaptea in pustiul ala de piatra, brrr!

Asta e catedrala Notre Dame de la Garde, am innebunit urcand, Irina zice ca asta a fost prima si ultima ei vizita acolo:

Deci uite, dom'le, ca se poate si in Franta: haine intinse la uscat pe geam! In Lyon n-ai sa vezi asa ceva, in contractul meu de inchiriere scrie clar ca n-am voie sa-mi agat vreo tzoala la fereastra, chestie pentru care balcanica din mine sufera teribil :)))

Asta era o tipa care a facut un performance la vernisajul ala de care va ziceam, avea doua biciuri imense cu care a lovit peretii, ca sa umple conceptual spatiul, cica, stiu ca suna cam aiurea, da a fost absolut impresionant, pacat ca am doar poze si nu puteti sa auziti ce zgomot infiorator faceau bicele alea; a, si tipa asta era nici mai mult nici mai putin decat proprietara unui circ, bine ca mai exista si oameni de-astia, ca io incepusem sa cred ca toata lumea lucreaza in call-centeruri si ln firme de avocatura si in corporatii de-alea de te golesc de viata.

Iar am amestecat pozele, da' ideea cred ca ati prins-o, a fost frumos, m-am distrat, mi-am adus aminte ca nu e cazul sa ma crizez ca pe aici nu prea reusesc sa ma apropii de oameni, pentru ca eu am deja prieteni, ne mai desparte viata asta intortocheata, da cat timp exista avion si tgv si bani de-o escapada de-asta, ne-om descurca noi.

Marsilia- part 1

Eu acum ar trebui sa scriu despre Marsilia, dar imi este foarte, foarte lene; o sa pun niste poze cat de curand, mai precis cand o sa le am. Da' a fost frumos, m-am distrat, am fost la vernisajul unei expozitii, m-am plimbat, am fost cu vaporasul pe o insula ciudata si tot asa, nu m-am mai gandit la tampenii, am facut chestii de om nedeprimat, e complicat sa va explic, mai bine va zic de T., colocatarul Irinei, cu care am avut o discutie ca intre doamne vineri seara, el fiind un francez gay de 37 de ani. Si e frumooos, de-ala de risti sa intri in stalp cand te intorci pe strada sa te uiti la el :))) Si ne-a povestit el despre unu care e dragostea vietii lui si care nu-l vrea, io am pufnit in ras ca nesimtita, i-am aratat poze cu prieteni de-ai nostri si reactiile au fost de genul "mais il est ma-gni-fique", "super beau", "tous tes amis sont canon", io aproape aveam convulsii de la atata ras, ne-a zis ca pe 7 octombrie e invitat la cina la Caroline de Monaco (da, acea Caroline de Monaco), care organizeaza din cand in cand dineuri pentru artisti si colectionari, de fapt el se duce cu Hervé, un doctor colectionar de vreo 70 de ani, gay si ala evident. Si pe invitatia aluia scrie ceva de genul "domnul Hervé X si doamna" si dupa cum a explicat T., "doamna voi fi eu" :)))))) Adica e cel mai tare T asta, eu as muri de ras daca as sta in casa cu el; asta cand nu m-ar enerva cu fazele frantuzesti, remarcabil de rare totusi si cand nu m-as oftica ca e gay, scuzati cacofonia, da mi-e lene sa reformulez. Si cum ziceam, o sa pun poze sa va lamuriti cu orasul, care e foarte frumos de altfel si nici nu mi s-a parut asa de periculos pe cat ii e renumele, eu ma asteptam sa dau peste vreun ghetou in care se bat negrii cu arabii, da a fost ok, nu s-a luat nimeni de mine, desi am umblat haihui pe strazi si la doua noaptea, era plin de oameni dubiosi, ce-i drept, da erau toti trankil si oricum cand vii din Braila si ai trait vreo patru ani si in Bucuresti, nu te mai sperii cu una, cu doua:)

...

De joi dupa-amiaza pana luni dimineata o sa fiu la Marsilia, mi-am luat ieri bilete si astept sa fiu entertained, cine are urechi de auzit, sa auda :D Abia astept!

In alta ordine de idei, mie tot nu-mi vine sa cred ca n-am fost acolo :((((((

Dear Leonard Cohen,

I only have a question: how can you sing tonight in Bucharest, right now as I am typing this probably, when your number one fan, me that is, is thousands of miles away? I almost hope something goes wrong or that the concert will suck, but I really doubt it, considering the wonderful live recordings of your concert in Amsterdam that I found on a blog a few weeks ago. Could you at least not sing the most beautiful song in the world (it's a good thing I'm writing in English, so my mum won't understand, cause she thinks I'm weird for liking this song :)) I feel sick at heart for not being there anyway, so please don't sing it, god I sound like a spoiled brat:))
http://www.youtube.com/watch?v=meBNeNwiagw&feature=related
Oh, and by the way, happy birthday :)

Chers Français, sa muriti in chinuri-episodul 3015

E frumos Lyonul asta, dar cateodata mi se pare ca trebuie sa ai nervi de otel ca sa traiesti aici; bine, de fapt cred ca trebuie sa ai nervi de otel ca sa traiesti, asa in general, da daca eu in Franta sunt acum, de Franta ma plang, ca iar trebuie sa dau piept cu ignoranta si rautatea francezilor.

Azi, de exemplu, ma prezint eu la cabinetul medical al universitatii, trebuie sa-mi fac a doua doza din vaccinul anti hepatita B si nu stiam unde sa ma duc. Ma ia in primire o infirmiera de vreo 40 de ani, foarte draguta si zambitoare, intram intr-un cabinet, nu apuc eu sa-i zic trei cuvinte, ca ma intrerupe, a, sunteti straina, o sa incerc sa vorbesc mai rar si sa folosesc cuvinte simple, eu nu-mi mai bat capul sa-i explic ca sunt straina, nu retardata, ca pentru francezi oricum cuvintele astea sunt sinonime, si daca pe deasupra mai esti si din Romania parca nici nu esti om. Si imi vorbeste asta cu o frecventa de cinci cuvinte pe minut, eu ma enervez si ma sucesc in scaun, da zambesc in continuare, imi explica pe urma ca pot sa fac vaccinul la ei, dar trebuie sa-l cumpar eu si am nevoie de reteta, deci oricum trebuie sa ma duc la un medic, eu ii zic ca nu stiu la cine, ea imi da un pliant cu adresa unui dispensar si incepe: un dispensar este o unitate medicala- nu vorbesc prea repede, nu?- in care lucreaza mai multi medici de diferite specialitati care va pot da consultatii, hai nu ma-nnebuni, bine ca mi-ai explicat ca altfel muream proasta, ma apuca un ras nervos pe care il deghizez in tuse, in fine ma ridic sa plec, imi mai da vreo 2 brosuri cu diverse clinici si un fluturas cu adresele unor cabinete de planning familial si ma intreaba (puneti 5 secunde de pauza intre cuvinte) : ati auzit de contraceptie, nu? stiti ce inseamna? vi s-a vorbit vreodata de asta? reusiti sa ma urmariti? ce-i drept nu prea reuseam, eram prea ocupata sa ma inrosesc de nervi, am incercat sa-i raspund pe un ton politicos, ca-mi dadeam seama ca e prea proasta ca s-o luminez eu, da raspunsul a iesit de capul lui, pe un ton plin de sictir, pai stiti, tata e ginecolog, la mine in casa sunt mai multe anticonceptionale decat intr-o farmacie. A tacut cateva clipe, probabil se gandea ca ia uite, astia in Romania au ginecologi si pe urma mi-a urat de zece ori o zi buna si mi-a zis ca daca mai am intrebari sau probleme sunt oricand binevenita, sa nu ezit sa vin, in gandul meu nici moarta, mai femeie, nu de alta da-mi ridici tensiunea cu minunile de intrebari care-ti ies din creierul ala de gaina, pardon de frantuzoaica proasta, scuzati pleonasmul. Da ma rog, macar am adresa unui centru de vaccinari, ma duc maine, cine stie ce mi-or mai auzi urechile si pe acolo, wish me luck, ca o sa am mare nevoie. Of.

Ce mai fac eu prin Lyon...

Pe aici prin Lyon sunt vreo cateva chestii pe care le urasc din tot sufletul -francezii, ploaia, vantul ala nenorocit care-ti ingheata maduva in oase chiar si in septembrie, francezii, francezii si francezii; dar mai sunt si momentele bune, cand simt ca e infinit mai usor sa traiesti intr-o tara cu adevarat civilizata decat in preaminunata noastra Romanie care ajunsese sa ma oboseasca teribil.

Zilele astea de exemplu incepe Bienala Dansului, n-am avut timp sa iau bilete la nici un spectacol si cred ca sunt si ingrozitor de scumpe; azi am fost totusi la parada de deschidere, care s-a intins din Place des Terreaux pana in Bellecour, au fost vreo 20 de trupe de dansatori, nu vedeam eu prea bine ce se intampla, da a fost o chestie foarte colorata si vesela si bine organizata, se vedea ca muncisera mult oamenii aia. De fapt am si citit in ziar ca se pregateau de un an si ca s-ar fi tinut parada chiar si pe ploaie, tocmai pentru ca se investisera multi bani si multa energie in ea; azi cand m-am trezit ploua si erau vreo 6 grade, dar spre dupa-amiaza s-au risipit toti norii si s-a mai incalzit un pic (doar un pic), asa ca au scapat aia cu penele si fundele si mastile si carele alegorice neudate. Incerc sa fac maine rost de niste poze, da a fost frumos, puteti sa ma credeti pe cuvant :) Partea trista e ca nu stiu de ce, dar nu pot sa-mi imaginez o chestie din asta organizata in Romania.

Si am reusit in fine sa fac o chestie care acasa mi se parea imposibila: am gasit o piscina publica la cinci minute de mers pe jos de caminul meu, nici nu cred ca mai e cazul sa spun ca e un loc foarte curat si super bine organizat, si in plus intrarea pentru studenti e 1 euro 40, adica mult mai putin decat la o piscina din Bucuresti, stiu ca am cautat de am innebunit acum vreo 2 ani si la toate piscinele care nu erau in paragina sau la mama dracului trebuia sa platesti niste sume astronomice pentru un amarat de abonament. Si da, in caz ca va intrebati, evident ca am febra musculara dupa ziua de ieri, ma dor niste muschi pe care nici nu stiam ca ii am, dar na, asa e la inceput, data viitoare o sa fie mai bine, chiar vreau sa ma tin de chestia asta, doar n-o sa las scolioza aia nenorocita sa-si faca de cap. A, dar am uitat sa va spun ca mi-am luat si costum de baie intreg, special pentru inot, am vazut pe strada femei mai dezbracate decat sunt eu in costumul ala, are chiar si picioruse :) Si m-am mai lamurit cu o chestie, ca tot ma intrebam acum vreo luna cand cu olimpiada de ce naiba n-au inotatoarele sani, cand se presupune ca inotul iti dezvolta exact muschii pieptului, adica aia care ma dor pe mine acum de-mi vine sa tip :)) Dar cum ziceam, mystery solved, e de la costumele alea, eu una arat plata ca o scandura in al meu; da, stiu ca nici in mod normal nu arat prea diferit, da nu incepeti cu glumitele, costumul ala e ceva de groaza, va zic eu :))

Si fara nici o legatura cu nimic, azi am avut-o pe sora-mea invitata de onoare la pranz si i-am pregatit paste dupa o reteta gasita in cutia pe care am primit-o de Craciun; sunt retete de paste imprimate fiecare pe cate un cartonas si puse intr-o cutie si le-am carat dupa mine mereu, mai mult asa, ca au valoare sentimentala, pentru ca azi am gatit prima data dupa una din ele :) Am facut farfalle cu doua feluri de branza, de fapt reteta era cu penne rigate, da e tot aia, n-am avut ulei de masline da whatever, si in loc de gorgonzola am pus roquefort, doar tot branza cu mucegai albastru e, la urma urmei. Si a iesit bun, bun de tot, am mancat o tona si la desert am avut tarta cu zmeura, ah, ce-mi mai place sa mananc :))) Da sa stiti ca am mai slabit, ca am tot umblat sa rezolv o suta de probleme si n-am avut mereu timp sa bag la ghiozdan ; si se pare ca unora le place cum arat acum, Rula mi-a trantit zilele trecute un "putain, mais t'as fait un joli cul!", asa pe nepusa masa, hai termina cu prostiile ca ma inrosesc:))

Sa ma gandesc ce-ar mai fi de zis... a, de vreo cateva zile imi sta bine parul sau asa mi se pare. Stiu, stiu, o chestie care va interesa extrem de tare, dar na, e singura care mi-a mai venit in minte :)))

Back to Lyon

Asta o sa fie the worst post ever, pentru ca n-am chef sa scriu, ma dor picioarele si capul de la cat am umblat si cate chestii am avut de rezolvat si in plus mi se invalmasesc in minte multe imagini, multi oameni, multe case, garsoniera de la Bucuresti, casa de la Braila, camera mea de anul trecut, nu mai stiu cum sa deschid usile, invart cheia spre dreapta, ma enervez ca nu se descuie si pe urma imi aduc aminte ca stai, asa se deschidea usa de acasa, dar de care acasa vorbesc si unde dracu e acasa acum, si mai ales o sa-mi mai gasec vreodata un acasa?

Ca sa incepem cu inceputul, zborul spre Lyon a fost groaznic, ca de obicei: urasc aeroportul ala prin care se plimba cainii vagabonzi, cozile interminabile, oamenii care ma imping, bagajele pe care abia pot sa le tarasc, ceata din creierul meu care urla ca el la ora 5 dimineata trebuie sa doarma, nu sa se concentreze la chestii de genul verificat acte, bani si valize. Si cel mai oribil moment e decolarea, simt ca ma smulge cineva din radacini ca sa ma arunce nu stiu unde si ma gandesc la mama si la tata si la Negri si la voi, nu neaparat in aceasta ordine :) si mi se pare ca nimic nu are sens pe lumea asta si ca n-o sa-mi gasesc niciodata un loc al meu si tot asa pana simt ca nu mai am aer si ca o sa mor acolo in scaun, sufocata de gandurile astea tampite. Dar na, de la ganduri nu se moare, asa ca am supravietuit si de data asta :)

Acum sunt ok, am iesit in fiecare zi in oras, m-am intalnit cu oamenii pe care ii stiam de anul trecut, am mancat la Catinca si la Vincent, am ras de Vincent ca nu stia sa taie puiul, am dat o tura prin magazine, ca n-am deloc haine de toamna, m-am lalait cu sora-mea prin oras ca sa verificam daca e asa cum l-am lasat, am fost pe la caminul de anul trecut ca sa ma intalnesc cu Rula si am dat peste Stefan, prietenul meu din Venezuela, nici nu ma asteptam sa fie altfel, intr-o vreme mi se parea ca ma urmareste, ca prea ne intalneam peste tot, in hol, in bucatarie, in spalatorie, de cate trei ori pe zi, radeam amandoi de faza asta, pentru ca era o cladire mare si pe unii vecini ii vedeam o data la doua luni.

Si da, chiar stau la pension, fir-ar sa fie, adica n-am voie sa aduc niciodata un baiat la mine in camera, nici macar ziua, nici macar 5 minute, mi se pare incredibil de absurd, dar asta e. In rest e foarte ok, aproape de centru, camera e mai mare decat ma asteptam, baia si bucataria sunt curate si am veder spre gradina, nu ca nefericitele de pe partea cealalta a culoarului, ale caror ferestre dau spre un zid. A, am uitat sa spun ca suntem inconjurate de un zid inalt si ca avem o poarta ca de cetate, adica simt ca sunt la pension, nu gluma:)

Sambata am fost cu sora-mea si Edgar (asta e un tip din Nicaragua cu care momentan locuieste sora-mea, poveste lunga, nu intram in detalii) la Ikea, sa-mi iau chestii pentru camera, ca n-aveam de nici unele. Am cumparat farfurii, cratite, tacamuri, cani si pahare (mor de ciuda ca am uitat acasa cana autoreferentiala), prosoape, o perna, un covoras de lana cu dungi colorate si niste maci autoadezivi, ca niste abtibilduri gigant, acum m-am obisnuit cu camera, desi nu o simt inca a mea. Si la doua noaptea, in timp ce lipeam macii aia pe perete, m-am gandit ca a fost o vreme cand imi placeau zidurile goale, hainele simple, negre sau bleumarin, fara flori si dantele, cand nu aveam breloc la chei, nu purtam bratari cu fluturi si nu ma dadeam cu parfum; presupun ca paream o persoana seaca si insipida, dar imi era mult mai bine atunci, pentru ca toate florile si culorile erau in mine si nu aveam nevoie sa le vad pe haine sau pe pereti ca sa ma bucur de ele. Dar lucrurile se mai schimba, si pe dinauntru mi-au murit fluturii si mi s-au ofilit florile si mi s-au decolorat dungile, asa ca asta e, daca nu mai am maci in cap, ii pun si eu pe pereti, ce dracu sa fac.

Da las sa fiu eu sanatoasa si voi la fel si cumva o s-o scoatem noi la capat, nu stiu ce e cu accesul asta de optimism, sa stiti ca nici macar n-am baut. Si promit sa scriu mai des, cross my heart and hope not to die, da acum ma opresc, ca mai am baterie pt 9 minute.

Sub balcon eu ti-am cantat o serenada... si tu, nimic:)

Sa nu fiu in stare sa vorbesc coerent si convingator e o chestie la ordinea zilei pentru mine; dar sa nu-mi gasesc cuvintele cand incerc sa scriu se intampla once in a blue moon si nici atunci. Mi-a luat zece minute sa scriu chestia asta; sper ca pana maine dimineata sa mai leg vreo doua fraze :)

Ca sa trec la subiect: tocmai m-am intors de la concertul lui Tudor Gheorghe, "Serenada din trecut" si a fost atat de... care-o fi cuvantul... perfect, extraordinar, minunat, ceva din seria asta, alegeti ce va convine. Mda, se vede ca am capul plin doar de serenade, cand as zice eu in mod normal "atat de extraordinar", sau, si mai si, "atat de perfect"? :)

Azi dupa-amiaza m-am uitat eu bine la afisul concertului si m-am gandit ca daca omul ala apare pe scena in costum cu papion, tre sa fac si eu un efort sa n-apar pe-acolo in vreo tzoala mototolita culeasa acum trei ani dintr-un second hand. Asa ca am scotocit prin dulap pana am dat peste o rochie decenta si, mama, fii atenta aici, ca n-auzi asta prea des de la mine, am calcat-o!! Asa frumos, am intors-o pe dos inainte si nici macar n-am trantit-o direct pe mocheta, am pus o patura sub ea.

Asa ca m-am prezentat echipata corespunzator (tot papucii aia ortopedici ii aveam in picioare, sa nu exageram totusi) la gradina de vara Mihai Eminescu, e pe undeva prin Parcul National, am gasit-o imediat, desi nu stiu deloc zona.

Iar acum ar trebui sa va zic cate ceva despre concertul propriu-zis, numai ca na, exact asta este partea la care nu-mi gasesc cuvintele. Sa zicem ca a fost unul din momentele alea care merita puse bine intr-un borcanel etichetat cu grija, ca alea de dulceata, "moment de gratie- 2008", de exemplu, si asezat la vedere pe un raft din camara mea personala, la aia din cap ma refer, ca de-ailalta n-am.

Ma gandeam la un moment dat ca daca as fi fost la concertul asta in Franta (chiar, oare Tudor Gheorghe o fi avand si concerte in strainatate? poate doar pe unde-s multi romani), as fi plans cu zece randuri de lacrimi, pe dinauntru, bineinteles, ca sa nu vada nimeni si a doua zi mi-as fi strans catrafusele si m-as fi intors acasa cu primul avion, fara sa ma uit inapoi. Si chiar cand imi trecea mie chestia asta prin cap, se anunta urmatoarea piesa, pe care cica o canta sub o forma modificata si Julio Iglesias. Si fiti atenti aici, am retinut citatul exact: "Si o mai canta si o frantuzoaica. Prost. Ca asa fac ei lucrurile. Si lesinat. Ce sa-i faci, alta fire, alt temperament la francezii astia." Chestia asta mi-a placut aproape la fel de mult ca serenadele.

Si ca tot veni vorba de serenade, ma enerveaza ca nu gasesc pe net decat variantele lor originale, alea de pe cand era Ciupi ucenic, gluma de famile, nu intru in detalii, ajunge sa stiti ca se intampla prin anii '30 :)

http://www.trilulilu.ro/AnaB24/b8bbf7cddbf328

Uite ca am dat peste asta cantata de Tudor Gheorghe:

http://www.trilulilu.ro/artistu/21a2a8bb9dbaa3

Imi pare rau doar ca n-o sa fiu aici la concertul din toamna.

...

N-am murit, nici n-am abandonat blogul; doar ca sunt la Braila, unde, ca de obicei, activitatea mea cerebrala este redusa la minim. Mi-e lene si sa fac chestii interesante (Dumnezeu stie ce lucruri interesante s-ar putea face pe aici, de altfel), si sa scriu despre ele. Dorm, mananc, ies in oras, pierd vremea si ma uit la televizor. Iar acum ma scuzati, ma duc sa ma joc cu catelul.

Ce-am mai facut in cele 10 ore pe zi in care nu dorm

Ce-am mai citit:

• Alfredo Bryce Echenique, Ghidul trist al Parisului. Nu mi-a placut.
• Ernesto Sabato, Tunelul. Nu mi-a placut deloc; si partea proasta e ca ma asteptam la ceva misto, pentru ca o multime de oameni mi-au zis ca lor le-a placut. Partea si mai proasta e ca nu-mi aduc aminte care-s oamenii aia, ca sa le scot ochii acum :)
• Julian Barnes, Pana cand m-a cunoscut. Nici asta nu mi-a placut. Si Julian Barnes asta scria misto de obicei...
• Jose Saramago, Eseu despre luciditate. E, aici e chiar grav, pentru ca nici macar asta nu mi-a dat vrun fior metafizic, fir-ar sa fie.

Ce-am mai vazut:

• Amores possiveis http://www.imdb.com/title/tt0275915/ ; nu-i vreo capodopera, dar e oarecum interesant. Si e in portugheza :)
• Two days in Paris http://www.imdb.com/title/tt0841044/ ; asta a fost misto.
• Juno http://www.imdb.com/title/tt0467406/; naspa.

Dragi vecini,

lamuriti-ma si pe mine cu o chestie. De trei ani de cand stau in blocul asta, cu pauze destul de mari, ce-i drept, rare au fost diminetile in care sa nu ma trezesc in zgomote de bormasina si in lovituri de ciocan. Ok, am inteles, ati daramat peretii, fara autorizatie, imi imaginez, pentru ca pentru asta parca trebuia acordul vecinilor si pe mine nu m-a intrebat nimeni nimic, v-ati pus aer conditionat si termopane, ati scos parchetul vechi si l-ati inlocuit cu altul nou, l-ati scos si pe ala nou si ati pus gresie prin toata casa, pe urma ati spart gresia si ati pus rahat de-ala de parchet laminat. Intrebarea mea este, acum ca ati terminat de facut toate astea, ce mama dracului mai aveti de daramat si de inlocuit prin casele alea de 50 de mp?! A mai ramas vreun perete de rezistenta in picioare? Mira-m-as, da oricum, voi dati-i inainte cu bormasina sau rotopercutanta sau cum mortii ma-sii se numeste, pana o cadea tot blocul; m-am prins si eu in sfarsit ca visul vostru e sa stati intr-un apartament cu doar doi pereti, si aia cat de gauriti se poate.

Mi-as dori sa muriti cu totii in chinuri, sa va striveasca de exemplu cineva degetele cu ciocanul sau sa va bage nenorocita de bormasina in ochi. Mi s-ar parea even, pentru licenta aia pe care am scris-o in timp ce boul de la opt isi darama casa, iar pe strada cretinii de la Apanova si aia de la gaze spargeau cu randul asfaltul proaspat turnat. Chiar as vrea sa dispareti cu totii de pe fata pamantului, mai ales tu, animalule de la 10, pe care, cand nu esti ocupat sa ma asurzesti cu bormasina, te aud (pereti subtiri, ce sa-i faci, noroc ca-i mai si spargem) si cand ti-o tragi cu fufa aia, si candva certati, si cand va bateti, si cand le faceti pe toate trei in acelasi timp. Odata si odata tot o sa chem politia, desi daca ai bate-o si tu cand trebuie, de exemplu atunci cand se apuca sa dea cu aspiratorul duminica la sapte dimineata, zau ca as urca sa-i carpesc si eu vreo doua. Si nu te mai obosi sa-mi spui sarumana cand ne intalnim la lift; mai bine mori, asta m-ar face fericita.

Iar acum ma scuzati, ma voi tari inapoi in pat.

O prostie

Stateam zilele trecute la povesti cu o prietena pe care n-o mai vazusem de cateva luni bune; si cum vorbeam noi asa cate in luna si in stele, a venit vorba de o colega de-a ei de serviciu, care s-a maritat acum doua saptamani cu un tip cu care era de ceva vreme si care inainte de asta ii trimisese vreun an scrisori de dragoste, cam cate una pe saptamana, ca lucra cate 12 ore pe zi si nu prea avea timp de scris. Mi-a povestit faza asta ca pe un fapt divers, ceea ce de altfel si este, avand in vedere ca eu nu-i cunosc pe sus-numitii, si pe urma a adaugat, asa, de incheiere: "Sigur, tie faza asta o sa ti se para o prostie" "Pai na, ma cunosti, stii ca eu am alergie la treaba asta cu casatoria, da daca ei sunt fericiti, bravo lor" "A, nu la asta ma refeream, eu ziceam de faza cu scrisorile" "?" "Pai da, ca e cam ridicol, asa, cine mai trimite scrisori in zilele noastre, mai ales scrisori de-alea, si mie mi s-a parut cam aiurea cand am auzit si ma gandeam ca tie o sa ti se para stupid de-a dreptul."

O, da, mereu uit ca eu sunt un om fara suflet, care nu intelege si nu simte nimic, in schimb e gata oricand sa faca misto de altii. Oi fi eu "cynical, sarcastic and mean", cum mi-a zis cineva odata, dar in momentul ala nu-mi doream decat sa se transforme nectarul de portocale rosii din fata mea intr-un pahar mare de vodca pe care sa il beau dintr-o inghititura. N-am zis nimic, la urma urmei e adevarat, la ce-or fi bune scrisorile astea, cand de cele mai multe ori nu fac decat sa dea celui/celei care le primeste ocazia sa suceasca si mai rau cutitul intr-o rana pe care involuntar sau nu, tot ei au provocat-o; dar de aici si pana la a mi se parea stupide e cale destul de lunga. Sau scurta, depinde de cum sunt scrise, am primit eu in clasa a saptea una de la care recunosc ca m-a apucat o criza de ras:)

Si pe urma mi-am adus aminte (aproape cuvant cu cuvant, cred ca deja am o obsesie) de fragmentul asta din "Anul mortii lui Ricardo Reis": "In fata oglinzii sifonierului, care-l reflecta din cap pana-n picioare, Ricardo Reis spune, Ai dreptate, N-am primit niciodata o scrisoare de dragoste, o scrisoare care sa fi fost numai de dragoste, si nici n-am scris niciodata vreo scrisoare de dragoste, nici macar pe jumatate a mea sau a unuia dintre acei nenumarati care traiesc in mine, cand eu scriu, ei asista si atunci mana imi cade, inerta, si atunci nu mai scriu"; pentru ca vorba ceea, "sa nu uitam ca toate scrisorile de amor sunt ridicole, asta o scrii cand moartea bate la usa, cand devine brusc limpede ca intr-adevar ridicol e ca n-am primit niciodata o scrisoare de dragoste".

Adica sunt eu cinica, intr-adevar, dar nu atat cat credeti voi.

O veste buna si una proasta

Vestea buna este ca mi-au dat camin. Vestea proasta este ca nu in Allix, acolo unde cerusem eu. Bucuroasa totusi ca n-o sa dorm in cort, am dat un search pe google cu numele caminului (residence Andre Lirondelle) si am ramas usor interzisa cand am dat peste chestia asta: " La résidence est en régime "foyer" : les garçons ne sont pas autorisés dans les chambres, ils ne peuvent entrer que dans les salles communes. Réservée aux jeunes filles." Adica doamne dumnezeule, apara-ma si pazeste-ma, eu o sa stau in camin de fete?!!!!!!!!!!!! Nici nu stiam ca mai exista asa ceva! "Baietii nu au voie sa intre in camere"? Deloc? Nici macar ziua? Daca vine un prieten la mine o sa-i dau cafea pe hol?! Ce-i asta? Why me? Why, why, why??? :((((((((

Asta ca sa nu mai zic ca mai si faceti toti misto de mine cand va povestesc, ca hahaha, poate o sa va puna sa va culcati la 11 dupa ce va spuneti si rugaciunea sau ca singurul tip din cladire o sa fie instalatorul sau ca o sa va faca teste de alcoolemie cand va intoarceti din club, o, doamne, so not funny!!!!

Si adica anul asta n-o sa mai fie nici un vietnamez care sa ma ajute cu bagajele? Nici un chinez care sa-mi faca de mancare? Nici un francez care sa ma intrebe daca e adevarat ca toate romancele sunt curve? Nici un congolez care sa imi spuna ca arat ca o zana cu rochiile mele lungi? Da, bai desteptule, ca o zana-carabina mai exact, si acum degage, ca intarzii la curs din cauza ta. Nici un algerian care sa imi rasara la usa cu o seara inainte sa plec si sa imi spuna sa nu ma intorc in Romania, ca el vrea sa se insoare cu mine si sa avem cinci (!!!!) copii, adica exact formularea care m-ar face sa fug mancand pamantul de orice tip de pe lumea asta? Da ce no fun o sa fie anul asta in camin, desi am asa un feeling ca o sa se gaseasca pe-acolo vreo tipa pe invers care sa se dea la mine :)

E, o sa ma descurc eu pana la urma, o sa pitziponcesc pe la alte domicilii daca la al meu nu se poate si asta e. Macar o sa am un acoperis deasupra pretiosului meu cap de haughty intellectual si n-o sa-mi dau toti banii pe chirie; si daca trebuie, o sa fiu si domnisoara de pension, ce pizda ma-sii, doar n-a murit nimeni din asta. Cred :)