...

Mi se intampla o chestie ciudata in ultima vreme, probabil o sa ziceti ca-s nebuna, da in fine, daca n-ati inceput sa ma evitati cand v-am povestit despre fantoma mea de apartament, n-o sa incepeti acum, cand o sa va spun doar ca am asa o vaga impresie cum ca ar exista o corespondenta cel putin suspecta intre crizele mele de "ce-as vrea sa moara toata lumea" si diverse (si numeroase) accidente rutiere care de vreo luna jumate nu inceteaza sa se intample sub ochii mei ingroziti.

Totul a inceput cu tipul care a franat prea tarziu la stop si a cazut de pe motocicleta, noroc ca nu l-a lovit nimeni din spate, dar doamne, de ce nu se mai ridica, i s-o fi prins piciorul sub roata, in fine, l-au ridicat doi prieteni de-ai mei, n-avea nimic, era doar speriat, si cam batran pentru exploit-uri cu motorul, dar asta e doar parerea mea. Dupa aia au urmat doua accidente spectaculoase in Bucuresti, de fapt dintr-unul n-am vazut decat urmarile, vreo trei masini sifonate bine, sange pe o portiera, nu stiu ce s-a intamplat, dar pe al doilea l-am vazut live, ca sa zic asa, o depasire aiurea si un taxi care venea in viteza de pe contrasens, nici n-a fost asa de rau, doar scrasnetul oribil al franelor si sunetul ala groaznic de tabla indoita, toata lumea a iesit intreaga din masini si eu mi-am vazut de drum, in 20 de minute trebuia sa fiu la universitate. Iar acum, inapoi in Lyon, sambata trecuta mai exact, pe strada mea cea linistita, doi arabi au inceput sa alerge dupa o masina, il cunosteau pe tipul care conducea, soferul a a dat brusc inapoi, voia clar sa-i loveasca, aia s-au ferit, asta demarat in tromba si a intrat fix intr-o masina parcata pe marginea drumului, dupa care a sters-o cu 100 de km la ora, iar eu am ramas aiurita in mijlocul strazii, ce mama naibii se intampla? Si ieri un nenea a rasturnat un biciclist, la cinci metri de mine, n-a calculat bine distanta sau nu stiu, noroc ca n-avea viteza si n-a patit ala nimic, dar oricum mi-a sarit inima din piept cand l-am vazut intins pe jos. Iar astazi un tembel a trecut pe rosu, cine dracu trece pe rosu in tara asta si vai, ce era sa intre in altul care facuse stanga, in ultima clipa s-au oprit amandoi, iar scrasnete si urme pe asfalt, atat de rau incat un plod de langa mine a inceput sa planga; la un sfert de ora dupa faza asta, alta intersectie, unul incerca sa parcheze cu spatele intr-un spatiu minuscul, a aparut un 4x4 imens care nu mai incetinea odata, ce dracu doar il vazuse, de ce nu s-a oprit, nici ala nu mai reusea sa parcheze, acum-acum se vor ciocni, si tot asa s-au evitat in ultimul moment, eu am tipat pe dinauntru, pfuai , doamne, ce naiba e asta, n-am vazut in cinci ani atatea accidente si aproape-accidente cat in ultima luna si toate coincid cu momentele in care ura mea fata de oameni isi scoate coltii si ghearele, stiu ca pare stupid si de fapt stiu ca si e, n-am luat-o razna chiar de tot, dar totusi e un pic ciudat, eu cand zic ca mi-as dori sa moara aproape toti oamenii nu vorbesc asa in vant, metaforic sau la figurat, chiar asa e, dar as vrea pur si simplu sa ma trezesc intr-o zi si toata partea din umanitate pe care o detest sa fi disparut, s-o fi inghitit-o pamantul, pur si simplu, nu tin deloc sa vad pe cineva murind in fata mea zdrobit pe asfalt sau prins intre niste fiare contorsionate.

A, si cred ca am uitat sa va zic ca tot azi o fetita a trecut in viteza pe langa mine cu trotineta, toata numai codite afro si fundite roz, s-a oprit fix intr-un zid si a inceput sa urle ca din gura de sarpe. Eu nu mai ies din casa, clar.

...

Ce pacat ca toti francezii simpatici sunt gay si pe deasupra mai si pleaca pe capete spre alte zari, satui de propria lor tara. Bonne chance à Londres, Didier!:)

...

Nici nu stiti voi ce noroc aveti ca sunt fiica sociopata a unor parinti sociopati, mai sarcastica decat mama si mai insomniaca decat tata, si daca i-ati cunoaste pe ei, ati sti ca nu e putin lucru, ce noroc ziceam ca nu am nevoie sa-mi vars pe blog nervii pe care blestemata de rasa umana nu inceteaza sa mi-i faca, ajunge sa-i sun pe ei si sa ne plangem unii la altii, ca uite, mama, aia a mintit si a inselat si a calcat oameni in picioare, dar acum e mai fericita decat mine si pe deasupra dintre noi doua cica eu sunt aia insensibila, ce sa mai zic, draga, tot cu oameni de-astia de nimic am si eu de-a face, cum au unii tupeul de-a sustine sus si tare ca n-au facut lucruri despre care tu stii ca ei stiu de fapt foarte bine ca le-au facut, noroc cu elevii, ca ei sunt draguti, cand intru la ora nu ma mai gandesc la mizerabilii mei de colegi, predau literatura si atat, iar eu ce sa mai zic, de treiscinci de ani sunt ginecolog si asa ceva nu mi s-a intamplat, ii zic uneia ca are sarcina extrauterina si trebuie sa renunte la copil si ea nu, ca sigur n-am dreptate, ca s-a documentat pe internet si cica daca ai asa ceva te doare burta si pe ea n-o doare, pai atunci, femeie, du-te sa te trateze internetu, ca eu si trei colegi iti spunem ca asta ai, uite aici ecografia, ne pare rau, asa e viata, da nu vii tu sa ne inveti sa ne facem meseria, ce se intampla, ce-i cu oamenii astia, pana la urma cine e normal, noi sau ei, eu as zice ca noi, dar uite, ei sunt mai multi si de obicei le merge mai bine, trec senini prin viata, nu ca noi, care ne sfarsim pentru orice fleac, nu domle, de fapt nu-s fleacuri, pentru noi conteaza, si sa vrem n-am putea trai asa, da lasa ca de fapt nici nu vrem, desi in unele zile, asa, putin, parca am vrea, de ce sa nu fim si noi mai cinici, mai insensibili, mai imorali si mai nepasatori, ce simplu ar fi asa, ah, dar ce e simplu pentru noi, pana si potaia noastra are crize de mizantropie, ceasuri la rand zace in cusca, privind in gol, la ce s-o fi gandind atunci, la sensul vietii ei de caine poate, dar pana la urma si la urma, ia mai da-i dracului pe toti, noi de fapt suntem fericiti pentru simplul fapt pentru ca putem sa vorbim intre noi de chestiile astea, cand ne adunam acasa in jurul mesei rotunde din bucatarie, masa noastra de plastic care ii scandalizeaza pe toti oamenii seriosi, zici ca suntem vesnic la picnic, numai oamenii fara capatai pastreaza ani in sir o masa de-asta, luata provizoriu "pana om gasi ceva mai ok", cand ne adunam acasa, zic, si ne bem cafeaua si radem si vorbim prostii, atunci intr-un colt al mintii, fiecare din noi isi spune ca de fapt noi suntem normali, si ca ne-o fi noua ne mai greu ca altora sa razbatem, dar uite ca pana la urma reusim, si ce bine ar fi sa nu mai sune niciodata telefonul si sa nu mai bata nimeni in poarta, aduceti-ne iaurt si 3 in 1 strong de la Jacobs si amestec de legume cu orez si noi nu mai iesim de-aici in veci.
Ah, si imi pare rau pentru incoerenta, eu sunt putin ametita la ora asta, am fost la o petrecere cu multi oameni, o sa ziceti ca e ciudat pentru cineva care tocmai a scris randurile de mai sus, dar ce-are sula cu prefectura, vorba ceea, m-am lamurit de mult ca n-o sa incetez niciodata sa detest oamenii, asa ca mi-am creat un sistem de aparare, ii urasc pe aproape toti, dar sunt perfect in stare sa ma machiez, sa-mi pun o bluza decoltata, sa rad, sa fac conversatie si sa beau like there's no tomorrow. Asta este, cumva trebuie sa supravietuiesc si eu. Hai noapte buna.

...

Mauss "Je recherche" - clip
envoyé par Mauss

Replica zilei

(ziua de ieri, da in fine): "Stau asa si ma gandesc cateodata, cum sa raman definitiv in tara asta, adica daca o sa am un copil, eu o sa ma straduiesc sa-l cresc ca lumea, da el o sa tot interactioneze cu francezii la scoala si la joaca, deci tot un tampitzel de francez o sa fie si asa ceva nu se poate." Si sa stiti ca n-am spus-o eu:)

Leapsa restanta

Cu intarziere, ca eu numai asa stiu sa fac lucrurile: 1.Cartile (ok, stiu ca inainte era la rand aia despre francezi, dar mi se ridica tensiunea cand ma gandesc la ei si de-aia tot aman, macar sa iau vreun distonocalm ceva inainte sa scriu).

Sa purcedem cu raspunsurile, prin urmare:

1.Care este cea mai buna carte citita de tine?

Hait, m-ai incuiat din start, au fost multe, va insir doar cateva, ca altfel nu terminam pana maine dimineata, ia sa vedem, intr-o ordine mai mult sau mai putin cronologica, alea 20 de volume sau cate-au fost din Povesti nemuritoare, Anne de la Green Gables, Noaptea de Sanziene a lui Eliade, Un veac de singuratate de Marquez, Pamantul de sub talpile ei si Copiii de la miezul noptii de Rushdie, Casa Buddenbrook si Muntele vrajit de Thomas Mann, sa n-aud ca astea ultimele au fiecare 700 de pagini si-s plicticoase ca moartea, mie imi plac, deci nu discutam :), Ghepardul de Giuseppe Tomasi di Lampedusa, Casa somnului de Jonathan Coe, Ramasitele zilei de Kazuo Ishiguro, Papagalul lui Flaubert de Julian Barnes, Anul mortii lui Ricardo Reis si Istoria asediului Lisabonei de the one and only José Saramago, Maestrul si Margareta de Bulgakov, si evident Zana carabina de Pennac, nu era sa uit tocmai de cartea asta, desi e adevarat ca altora le-a placut mai mult decat mie, recunosc, dar eram in pana de idei cand am ales titlul blogului:)
A, si orice de Paul Auster, uitasem.

2.Ai facut cadou carti?

Oho, si inca de cate ori, eu am prieteni intelectuali, domle, normal ca le iau mereu carti:)

3.Care este viitorul literaturii?

Adica tu crezi ca io-s mama omida sau ce?:p Oricum, vorba lui Italo Calvino, cred ca am ramas cu sechele de la exposeul ala, asta eram eu, el zicea ca are incredere in viitorul literaturii, pentru ca exista un ceva nedefinit pe care numai literatura poate sa-l dea omenirii, asa zic si eu, nu cred ca ne vom trezi prea curand fara ea, n-o sa dispara acum, dupa ce a iesit nevatamata din toate controversele de rahat cu moartea romanului si moartea autorului si moartea personajului (controverse starnite de francezi, daca mai era nevoie sa precizez, astia pe ce pun mana strica, hai ca ma abat de la subiect). Deci eu cred ca literatura are in fata un viitor luminos, cel putin atata timp cat mai exista oameni pentru care nimic nu se compara cu mirosul de carte noua; mi-am cumparat acum doua zileThe Enchantress of Florence de Rushdie, miroase excelent, sper ca asa va fi si cartea, nu de alta, dar cu Rushdie asta nu stii niciodata, cand te tine ca in transa, cand te plictiseste de moarte, om vedea.

4.In ce limbi ai citit carti?

Romana, franceza, engleza, spaniola si cu greu, 20 de pagini in portugheza, era o carte despre Saramago si-mi trebuia pentru mémoire. A, si nu pot sa sufar sa citesc in franceza cartile scrise in engleza si invers; si in general mi sa pare ca toate cartile traduse in franceza suna groaznic, cred ca mi s-a pus mie pata, da totusi si I. zice ca Saramago in franceza e oribil, deci poate ca de fapt am dreptate.

5.Ce carti celebre nu ti-au placut?

Aoleu, pai daca incep cu astea... Rosu si negru, de exemplu, eu nu-mi dau seama ce e asa grozav la cartea aia, ce poveste de dragoste extraordinara, ca mie nu mi-a dat nici un fior, ce evolutie a romanului, unde, io nu vad, la Flaubert o vezi de la posta, la Stendhal nici lupa nu te-ajuta, nu pricep si pace de ce se extaziaza toata lumea cu rahatul asta de roman, eu l-am inceput de trei ori pana sa reusesc sa-l termin si cred ca si asa am mai sarit niste pagini. Si mai e si Ernesto Sabato, atata il ridica toata lumea in slavi, am citit si eu vreo 2 carti de-ale lui, Despre eroi si morminte si Tunelul, vorba ceea, la pomul laudat sa nu te duci cu sacul, deloc nu mi-a placut.

6.Ce tara a produs cea mai buna literatura?

Rusia. Pana la urma si la urma, oricum ai da-o, tot Tolstoi, Dostoievski, Gogol si Cehov sunt baza, si sa nu-i uit pe Nabokov si pe Andrei Makine, care au scris/scriu unul mai mult in engleza si celalalt in franceza, dar ma rog, tot rusi erau. Deci Rusia.

7.Iei notite din cartile pe care le citesti?

Din alea pe care le citesc pentru mine, nu. Din alea pentru scoala, da.

8.Cam cate carti ai citit pana acum?

Multe, nu stiu cate. Am inceput sa citesc la 5 ani si nu m-am mai oprit, am perioade de cateva luni in care abia intind de-o carte, dar in general citesc mult. Ca sa nu mai zic de sutele de carti pe care le-am citit in sase ani de facultate.

9.Cu ce carti ai adormit in brate de plictiseala?

De obicei cu alea pentru scoala. Balzac, Dickens, Stendhal si compania sunt somnifere imbatabile, dar totusi nimeni nu-l intrece pe Henry James, Portretul unei doamne a fost singura carte pe care am abandonat-o dupa ce citisem 500 de pagini, ca tiganul la mal, stiu, dar pur si simplu n-am mai rezistat sa citesc si ultima suta de pagini.

10.Ce inseamna cartile pentru tine?

Ah, ce-mi plac intrebarile astea incuietoare:))) Ce inseamna prietenia pentru tine? Dar dragostea? Dar viata? Dar moartea? Asa, revenind la carti, principala sursa de triple orgasme intelectuale, vorba cuiva:)

11.Care este cea mai scumpa carte pe care ai cumparat-o?

Nici asta nu prea stiu, cred ca dictionarul de franceza, mi-am dat o bursa pe el in primul an de facultate, dar il mai folosesc si acum, deci a fost o investitie buna.

12.Care este cel mai tare final la o carte citita?

Cel mai tare, nu stiu, dar cel mai mult m-a impresionat finalul de la Anna Karenina, era o faza cand deja se aruncase aia in fata trenului, ceva cu "lumina la care Anna citise cartea vietii, plina de nefericire, rautate si invidie, mai palpai o clipa si se stinse", in fine era ceva mult mai alambicat si mai frumos scris, mai ca n-am plans cand am citit asta, si eu nu plang niciodata cand citesc sau ma uit la un film, never, ever, da chestia aia cu lumina mi-a ramas in minte, ce vreti am citit-o cand aveam 15 ani, eram mica si impresionabila.

13.Care este cea mai influenta carte citita de tine?

Intrebarea asta n-o prea inteleg, adica e vorba de cartea care m-a influentat pe mine cel mai mult sau de cartea care influentat cei mai multi oameni? In ambele cazuri, raspunsul este habar n-am, deci voi trec cu gratie la nr. 14

14.(lunga leapsa, doamne)care scriitor te-a influentat cel mai mult?

Saramago, cu toate meditatiile lui despre timp si moarte si viata si literatura.

15.Cat de repede citesti o carte?

Daca e literatura, citesc 50-60 de pagini pe ora; daca nu, depinde cat e de greu. L'Herméneutique du sujet a lui Foucault, de exemplu, m-a disperat, o pagina in 10 minute si tot nimic intrat in cap, am abandonat rapid. Dar in general citesc repede, mai ales daca imi place cartea, imi aduc aminte ca in clasa a11a, intr-o dupa-amiaza inainte sa ma apuc de teme am inceput sa rasfoiesc Un veac de singuratate, n-o mai citisem pana atunci si pur si simplu n-am mai lasat-o din mana pana n-am terminat-o, n-am mai mancat, n-am mai scris, n-am mai vorbit la telefon, nimic, nimic, am citit ultima fraza pe la 2 in aceeasi noapte, evident ca nu m-am dus la scoala a doua zi, oricum chiuleam tot timpul in liceu.

16.Poate literatura sa schimbe lumea?

Vorba lui Lene, a schimbat-o deja.

...

Din textele de cersit ale tiganilor romani de pe aici: "Noi n'a pas d'argent, noi n'a pas rien, noi n'a pas d'argent, noi n'a pas rien", si tot asa timp de doua statii, timp in care eu m-am straduit din rasputeri sa nu pufnesc in ras:)

...

În ţara asta sunt prea mulţi francezi.

...

Seria "Chers Français, sa muriti in chinuri", continua cu episodul 4112: "Cursul obligatoriu pentru studentii straini". Adica eu, fiind straina, deci prin definitie retardata, sunt obligata sa-mi petrec trei ore pe saptamana ascultand explicatii despre cum ar trebui sa-mi scriu dizertatia; colegii mei francezi pot in acest timp sa-si vada linistiti de treburile lor, pentru ca, nu-i asa, ei s-au nascut stiindu-le pe toate. Evident, cursul e o imbecilitate totala, "trebuie sa va exprimati coerent", "paragrafele nu trebuie sa fie nici prea scurte, nici prea lungi", " trebuie sa va sustineti ideile cu argumente si citate din critica", "stiu ca va este extrem de greu sa scrieti intr-o limba straina", vai, doamne, nici nu stiu cum am scris pana acum o licenta si un dosar de master 1 fara aceste indicatii pretioase. Si din doua-n doua fraze, "vai, dar stati linistiti, si colegii vostri francezi fac frecvent aceleasi greseli", extraordinar, nici ca nu ma prinsesem ca respectivii colegi sunt niste idioti, si asta de acum vreo 3 ani, cand mi-am dat seama la un curs ca nici unul din aia o suta de oameni nu stia cine e Michel Foucault. Dar asta e viata, eu sunt straina, mie trebuie sa mi se explice ca la scoala ajutatoare ca trebuie sa fiu clara si concisa.

Si inca hai, clar, concis, argumentat, mai treaca-mearga, unii chiar au probleme cu chestiile astea; dar ce-am facut noi in ultima ora a interminabilului curs? Exercitii de punctuatie! Adica am pus virgulele lipsa si le-am scos pe-alea in plus dintr-un text despre Astérix, minunat, nu-i asa, poate saptamana viitoare ne aduce vreo carte de colorat. M-am chinuit din rasputeri sa nu-mi iau mutra sictirita si sa nu ma uit urat, stiti voi cam ce fata pun la faze de-astea, dar cand am auzit ca dam si dictare, cred ca mi-a scapat o privire din seria if looks could kill, you'd all be dead. Dictare, auzi tu, n-am mai dat dictare din clasa a patra; sau poate chiar a treia, cine mai stie. Si cel mai tare si mai tare m-a enervat colega mea Charlène, care s-a gandit ea asa ca nu i-ar strica sa vina la cursul asta, desi e frantuzoaica; pana aici toate bune si frumoase, doar ca la exercitiul cu punctuatia a pus o data virgula intre subiect si predicat si o data in mijlocul unei locutiuni prepozitionale, sau cum s-o fi numind (mama?): en vue, de l'exploitation des ressources. Si inca nici asta nu m-ar fi enervat, sunt obisnuita cu prostia lor incurabila, dar a inceput sa se certe cu profa, ca nu, ca ea are dreptate, ca asa suna bine, ca asa e normal, asta e atitudinea lor tipica de altfel, cand n-ai dreptate te pui in gura cu proful si, daca bietul om insista ca nu poti sa pui virgule aiurea-n tramvai, tu iti mobilizezi colegii, blochezi facultatea si intri in greva pana ti se da voie sa-ti macelaresti propria limba dupa cum te taie capul. A, si a mai zis ca ea e "très tentée" sa scrie cu litera mare dupa punct si virgula si ca niciodata n-a inteles de ce nu se poate; sigur, si eu eram tentata sa o dau cu capul de masa pana tace, dar a dat dumnezeu si s-a facut sase si ne-a lasat sa plecam.

Acestea fiind zise, ma intorc la depresia pe care mi-o provoaca faptul ca eu chiar nu stiu cum dracu sa incep lucrarea aia. Si nici cum s-o continuu, si nici cum s-o termin. Da e bine ca macar acum stiu sa pun virgulele corect:)

...

Mancarea lyoneza este in mod oficial cea mai scarboasa din lume, sau cel putin din lumea mea; din punctul asta de vedere am nimerit rau de tot aici. Adica daca ma duceam in Bretania as fi mancat tone de clatite, si dulci, si sarate, in Normandia mi-ar fi pus aia unt, smantana sau lapte in orice, in Aquitania m-as fi umflat cu jambon si in Alsacia cu tarte flambée si carnati. Da in Lyon, jale mare. Am fost in seara asta la un bouchon (restaurant tipic lyonez), ca acolo au vrut oamenii sa mearga si io am zis ca da, gandindu-ma ca o sa ocolesc cu gratie orice mancare lyoneza si o sa-mi iau ceva banal, dar comestibil, de genul pui cu orez. Dar nu, bouchonul asta chiar era tipic lyonez, sa mor cand am vazut meniul, aveau numai si numai chestii de genul maruntaie cu sos, salata de rat, maruntaie si picioare de porc (jur!), copite de porc cu sos de mustar, cap de vitel, pate de cap de porc, boudin noir aux pommes (asta e un fel de carnat oribil, chiar e negru, in care se pune mult sange, eu oricum nu pot sa mananc chestii negre, mai ales cand stiu ca minunata culoare vine de la sangele inchegat), rosette (un fel de salam uscat cu gust putred, dupa parerea mea) si tot asa, vai de capul meu, astia mananca din animale numa capul, copitele si maruntaiele, sau cum? Pana la urma am cerut pateul ala de cap de porc si andouillete cu sos de mustar, parca imi aduceam eu aminte ca mai mancasem o data si fusese comestibil, sor-mea si Madalina, si ele oripilate in fata meniului cer si ele acelasi lucru, ca na, daca am zis eu ca e bun... Apare pateul ala, nu stiu exact ce parti din capul porcului pusesera in el, dar nu era chiar de nemancat, am zis ca hai, ne-am scos pana la urma. Dar dupa aia vin andouilletele, aoleu, stai ca n-arata cum credeam eu, la dracu, le-am confundat cu papillotele, da nu-i nimic, imi zic eu, sunt niste carnati, tre sa fie buni, ce naiba. Prima inghititura, hm, dubios, ceva nu e in regula; a doua inghititura, ce mama naibii e oribilitatea asta? A treia bucata n-a mai ajuns sa fie inghitita, pentru ca o autopsie a carnatului m-a oripilat definitiv: minunea nu era facuta din carne tocate, ci din... tanananam... matze!!!! Adica era un matz umplut cu matze, mai pe scurt!!!!! Si colac peste pupaza mai apare si patronul sau seful de sala sau ce era sa ne intrebe daca e buna mancarea, evident ca i-au picat ochii pe farfuria mea semi intacta si ce s-a gasit sa-mi spuna, ca andouilleta aia nu e mancare pentru fete!! Mai nene, tu glumesti, eu pot sa zvant cinci mici in zece minute, deci nu ma lua pe mine cu prostii de-astea, nu-s nici pe departe genul care invarteste doua frunze de salata in farfurie si zice ca s-a saturat, dar asta nu e mancare de oameni, asa in general. Noroc cu desertul, fondant au chocolat, caldut si chiar fondant, da si ala cu un minus, unde au mai vazut ei prajitura de-asta fara crème anglaise, nu se poate asa ceva. Si asa. Bineinteles ca mi-era si un pic rau cand am ajuns acasa, am luat un metoclopramid, acum sunt ok. Iar data viitoare o sa ma duc la restaurantul meu indian, unde o sa mananc carne, nu matze si copite. Groaznic.