marți, 30 septembrie 2008

Marsilia- part 1

Eu acum ar trebui sa scriu despre Marsilia, dar imi este foarte, foarte lene; o sa pun niste poze cat de curand, mai precis cand o sa le am. Da' a fost frumos, m-am distrat, am fost la vernisajul unei expozitii, m-am plimbat, am fost cu vaporasul pe o insula ciudata si tot asa, nu m-am mai gandit la tampenii, am facut chestii de om nedeprimat, e complicat sa va explic, mai bine va zic de T., colocatarul Irinei, cu care am avut o discutie ca intre doamne vineri seara, el fiind un francez gay de 37 de ani. Si e frumooos, de-ala de risti sa intri in stalp cand te intorci pe strada sa te uiti la el :))) Si ne-a povestit el despre unu care e dragostea vietii lui si care nu-l vrea, io am pufnit in ras ca nesimtita, i-am aratat poze cu prieteni de-ai nostri si reactiile au fost de genul "mais il est ma-gni-fique", "super beau", "tous tes amis sont canon", io aproape aveam convulsii de la atata ras, ne-a zis ca pe 7 octombrie e invitat la cina la Caroline de Monaco (da, acea Caroline de Monaco), care organizeaza din cand in cand dineuri pentru artisti si colectionari, de fapt el se duce cu Hervé, un doctor colectionar de vreo 70 de ani, gay si ala evident. Si pe invitatia aluia scrie ceva de genul "domnul Hervé X si doamna" si dupa cum a explicat T., "doamna voi fi eu" :)))))) Adica e cel mai tare T asta, eu as muri de ras daca as sta in casa cu el; asta cand nu m-ar enerva cu fazele frantuzesti, remarcabil de rare totusi si cand nu m-as oftica ca e gay, scuzati cacofonia, da mi-e lene sa reformulez. Si cum ziceam, o sa pun poze sa va lamuriti cu orasul, care e foarte frumos de altfel si nici nu mi s-a parut asa de periculos pe cat ii e renumele, eu ma asteptam sa dau peste vreun ghetou in care se bat negrii cu arabii, da a fost ok, nu s-a luat nimeni de mine, desi am umblat haihui pe strazi si la doua noaptea, era plin de oameni dubiosi, ce-i drept, da erau toti trankil si oricum cand vii din Braila si ai trait vreo patru ani si in Bucuresti, nu te mai sperii cu una, cu doua:)

marți, 23 septembrie 2008

...

De joi dupa-amiaza pana luni dimineata o sa fiu la Marsilia, mi-am luat ieri bilete si astept sa fiu entertained, cine are urechi de auzit, sa auda :D Abia astept!

In alta ordine de idei, mie tot nu-mi vine sa cred ca n-am fost acolo :((((((

duminică, 21 septembrie 2008

Dear Leonard Cohen,

I only have a question: how can you sing tonight in Bucharest, right now as I am typing this probably, when your number one fan, me that is, is thousands of miles away? I almost hope something goes wrong or that the concert will suck, but I really doubt it, considering the wonderful live recordings of your concert in Amsterdam that I found on a blog a few weeks ago. Could you at least not sing the most beautiful song in the world (it's a good thing I'm writing in English, so my mum won't understand, cause she thinks I'm weird for liking this song :)) I feel sick at heart for not being there anyway, so please don't sing it, god I sound like a spoiled brat:))
http://www.youtube.com/watch?v=meBNeNwiagw&feature=related
Oh, and by the way, happy birthday :)

luni, 15 septembrie 2008

Chers Français, sa muriti in chinuri-episodul 3015

E frumos Lyonul asta, dar cateodata mi se pare ca trebuie sa ai nervi de otel ca sa traiesti aici; bine, de fapt cred ca trebuie sa ai nervi de otel ca sa traiesti, asa in general, da daca eu in Franta sunt acum, de Franta ma plang, ca iar trebuie sa dau piept cu ignoranta si rautatea francezilor.

Azi, de exemplu, ma prezint eu la cabinetul medical al universitatii, trebuie sa-mi fac a doua doza din vaccinul anti hepatita B si nu stiam unde sa ma duc. Ma ia in primire o infirmiera de vreo 40 de ani, foarte draguta si zambitoare, intram intr-un cabinet, nu apuc eu sa-i zic trei cuvinte, ca ma intrerupe, a, sunteti straina, o sa incerc sa vorbesc mai rar si sa folosesc cuvinte simple, eu nu-mi mai bat capul sa-i explic ca sunt straina, nu retardata, ca pentru francezi oricum cuvintele astea sunt sinonime, si daca pe deasupra mai esti si din Romania parca nici nu esti om. Si imi vorbeste asta cu o frecventa de cinci cuvinte pe minut, eu ma enervez si ma sucesc in scaun, da zambesc in continuare, imi explica pe urma ca pot sa fac vaccinul la ei, dar trebuie sa-l cumpar eu si am nevoie de reteta, deci oricum trebuie sa ma duc la un medic, eu ii zic ca nu stiu la cine, ea imi da un pliant cu adresa unui dispensar si incepe: un dispensar este o unitate medicala- nu vorbesc prea repede, nu?- in care lucreaza mai multi medici de diferite specialitati care va pot da consultatii, hai nu ma-nnebuni, bine ca mi-ai explicat ca altfel muream proasta, ma apuca un ras nervos pe care il deghizez in tuse, in fine ma ridic sa plec, imi mai da vreo 2 brosuri cu diverse clinici si un fluturas cu adresele unor cabinete de planning familial si ma intreaba (puneti 5 secunde de pauza intre cuvinte) : ati auzit de contraceptie, nu? stiti ce inseamna? vi s-a vorbit vreodata de asta? reusiti sa ma urmariti? ce-i drept nu prea reuseam, eram prea ocupata sa ma inrosesc de nervi, am incercat sa-i raspund pe un ton politicos, ca-mi dadeam seama ca e prea proasta ca s-o luminez eu, da raspunsul a iesit de capul lui, pe un ton plin de sictir, pai stiti, tata e ginecolog, la mine in casa sunt mai multe anticonceptionale decat intr-o farmacie. A tacut cateva clipe, probabil se gandea ca ia uite, astia in Romania au ginecologi si pe urma mi-a urat de zece ori o zi buna si mi-a zis ca daca mai am intrebari sau probleme sunt oricand binevenita, sa nu ezit sa vin, in gandul meu nici moarta, mai femeie, nu de alta da-mi ridici tensiunea cu minunile de intrebari care-ti ies din creierul ala de gaina, pardon de frantuzoaica proasta, scuzati pleonasmul. Da ma rog, macar am adresa unui centru de vaccinari, ma duc maine, cine stie ce mi-or mai auzi urechile si pe acolo, wish me luck, ca o sa am mare nevoie. Of.

duminică, 14 septembrie 2008

Ce mai fac eu prin Lyon...

Pe aici prin Lyon sunt vreo cateva chestii pe care le urasc din tot sufletul -francezii, ploaia, vantul ala nenorocit care-ti ingheata maduva in oase chiar si in septembrie, francezii, francezii si francezii; dar mai sunt si momentele bune, cand simt ca e infinit mai usor sa traiesti intr-o tara cu adevarat civilizata decat in preaminunata noastra Romanie care ajunsese sa ma oboseasca teribil.

Zilele astea de exemplu incepe Bienala Dansului, n-am avut timp sa iau bilete la nici un spectacol si cred ca sunt si ingrozitor de scumpe; azi am fost totusi la parada de deschidere, care s-a intins din Place des Terreaux pana in Bellecour, au fost vreo 20 de trupe de dansatori, nu vedeam eu prea bine ce se intampla, da a fost o chestie foarte colorata si vesela si bine organizata, se vedea ca muncisera mult oamenii aia. De fapt am si citit in ziar ca se pregateau de un an si ca s-ar fi tinut parada chiar si pe ploaie, tocmai pentru ca se investisera multi bani si multa energie in ea; azi cand m-am trezit ploua si erau vreo 6 grade, dar spre dupa-amiaza s-au risipit toti norii si s-a mai incalzit un pic (doar un pic), asa ca au scapat aia cu penele si fundele si mastile si carele alegorice neudate. Incerc sa fac maine rost de niste poze, da a fost frumos, puteti sa ma credeti pe cuvant :) Partea trista e ca nu stiu de ce, dar nu pot sa-mi imaginez o chestie din asta organizata in Romania.

Si am reusit in fine sa fac o chestie care acasa mi se parea imposibila: am gasit o piscina publica la cinci minute de mers pe jos de caminul meu, nici nu cred ca mai e cazul sa spun ca e un loc foarte curat si super bine organizat, si in plus intrarea pentru studenti e 1 euro 40, adica mult mai putin decat la o piscina din Bucuresti, stiu ca am cautat de am innebunit acum vreo 2 ani si la toate piscinele care nu erau in paragina sau la mama dracului trebuia sa platesti niste sume astronomice pentru un amarat de abonament. Si da, in caz ca va intrebati, evident ca am febra musculara dupa ziua de ieri, ma dor niste muschi pe care nici nu stiam ca ii am, dar na, asa e la inceput, data viitoare o sa fie mai bine, chiar vreau sa ma tin de chestia asta, doar n-o sa las scolioza aia nenorocita sa-si faca de cap. A, dar am uitat sa va spun ca mi-am luat si costum de baie intreg, special pentru inot, am vazut pe strada femei mai dezbracate decat sunt eu in costumul ala, are chiar si picioruse :) Si m-am mai lamurit cu o chestie, ca tot ma intrebam acum vreo luna cand cu olimpiada de ce naiba n-au inotatoarele sani, cand se presupune ca inotul iti dezvolta exact muschii pieptului, adica aia care ma dor pe mine acum de-mi vine sa tip :)) Dar cum ziceam, mystery solved, e de la costumele alea, eu una arat plata ca o scandura in al meu; da, stiu ca nici in mod normal nu arat prea diferit, da nu incepeti cu glumitele, costumul ala e ceva de groaza, va zic eu :))

Si fara nici o legatura cu nimic, azi am avut-o pe sora-mea invitata de onoare la pranz si i-am pregatit paste dupa o reteta gasita in cutia pe care am primit-o de Craciun; sunt retete de paste imprimate fiecare pe cate un cartonas si puse intr-o cutie si le-am carat dupa mine mereu, mai mult asa, ca au valoare sentimentala, pentru ca azi am gatit prima data dupa una din ele :) Am facut farfalle cu doua feluri de branza, de fapt reteta era cu penne rigate, da e tot aia, n-am avut ulei de masline da whatever, si in loc de gorgonzola am pus roquefort, doar tot branza cu mucegai albastru e, la urma urmei. Si a iesit bun, bun de tot, am mancat o tona si la desert am avut tarta cu zmeura, ah, ce-mi mai place sa mananc :))) Da sa stiti ca am mai slabit, ca am tot umblat sa rezolv o suta de probleme si n-am avut mereu timp sa bag la ghiozdan ; si se pare ca unora le place cum arat acum, Rula mi-a trantit zilele trecute un "putain, mais t'as fait un joli cul!", asa pe nepusa masa, hai termina cu prostiile ca ma inrosesc:))

Sa ma gandesc ce-ar mai fi de zis... a, de vreo cateva zile imi sta bine parul sau asa mi se pare. Stiu, stiu, o chestie care va interesa extrem de tare, dar na, e singura care mi-a mai venit in minte :)))


miercuri, 10 septembrie 2008

Back to Lyon

Asta o sa fie the worst post ever, pentru ca n-am chef sa scriu, ma dor picioarele si capul de la cat am umblat si cate chestii am avut de rezolvat si in plus mi se invalmasesc in minte multe imagini, multi oameni, multe case, garsoniera de la Bucuresti, casa de la Braila, camera mea de anul trecut, nu mai stiu cum sa deschid usile, invart cheia spre dreapta, ma enervez ca nu se descuie si pe urma imi aduc aminte ca stai, asa se deschidea usa de acasa, dar de care acasa vorbesc si unde dracu e acasa acum, si mai ales o sa-mi mai gasec vreodata un acasa?

Ca sa incepem cu inceputul, zborul spre Lyon a fost groaznic, ca de obicei: urasc aeroportul ala prin care se plimba cainii vagabonzi, cozile interminabile, oamenii care ma imping, bagajele pe care abia pot sa le tarasc, ceata din creierul meu care urla ca el la ora 5 dimineata trebuie sa doarma, nu sa se concentreze la chestii de genul verificat acte, bani si valize. Si cel mai oribil moment e decolarea, simt ca ma smulge cineva din radacini ca sa ma arunce nu stiu unde si ma gandesc la mama si la tata si la Negri si la voi, nu neaparat in aceasta ordine :) si mi se pare ca nimic nu are sens pe lumea asta si ca n-o sa-mi gasesc niciodata un loc al meu si tot asa pana simt ca nu mai am aer si ca o sa mor acolo in scaun, sufocata de gandurile astea tampite. Dar na, de la ganduri nu se moare, asa ca am supravietuit si de data asta :)

Acum sunt ok, am iesit in fiecare zi in oras, m-am intalnit cu oamenii pe care ii stiam de anul trecut, am mancat la Catinca si la Vincent, am ras de Vincent ca nu stia sa taie puiul, am dat o tura prin magazine, ca n-am deloc haine de toamna, m-am lalait cu sora-mea prin oras ca sa verificam daca e asa cum l-am lasat, am fost pe la caminul de anul trecut ca sa ma intalnesc cu Rula si am dat peste Stefan, prietenul meu din Venezuela, nici nu ma asteptam sa fie altfel, intr-o vreme mi se parea ca ma urmareste, ca prea ne intalneam peste tot, in hol, in bucatarie, in spalatorie, de cate trei ori pe zi, radeam amandoi de faza asta, pentru ca era o cladire mare si pe unii vecini ii vedeam o data la doua luni.

Si da, chiar stau la pension, fir-ar sa fie, adica n-am voie sa aduc niciodata un baiat la mine in camera, nici macar ziua, nici macar 5 minute, mi se pare incredibil de absurd, dar asta e. In rest e foarte ok, aproape de centru, camera e mai mare decat ma asteptam, baia si bucataria sunt curate si am veder spre gradina, nu ca nefericitele de pe partea cealalta a culoarului, ale caror ferestre dau spre un zid. A, am uitat sa spun ca suntem inconjurate de un zid inalt si ca avem o poarta ca de cetate, adica simt ca sunt la pension, nu gluma:)

Sambata am fost cu sora-mea si Edgar (asta e un tip din Nicaragua cu care momentan locuieste sora-mea, poveste lunga, nu intram in detalii) la Ikea, sa-mi iau chestii pentru camera, ca n-aveam de nici unele. Am cumparat farfurii, cratite, tacamuri, cani si pahare (mor de ciuda ca am uitat acasa cana autoreferentiala), prosoape, o perna, un covoras de lana cu dungi colorate si niste maci autoadezivi, ca niste abtibilduri gigant, acum m-am obisnuit cu camera, desi nu o simt inca a mea. Si la doua noaptea, in timp ce lipeam macii aia pe perete, m-am gandit ca a fost o vreme cand imi placeau zidurile goale, hainele simple, negre sau bleumarin, fara flori si dantele, cand nu aveam breloc la chei, nu purtam bratari cu fluturi si nu ma dadeam cu parfum; presupun ca paream o persoana seaca si insipida, dar imi era mult mai bine atunci, pentru ca toate florile si culorile erau in mine si nu aveam nevoie sa le vad pe haine sau pe pereti ca sa ma bucur de ele. Dar lucrurile se mai schimba, si pe dinauntru mi-au murit fluturii si mi s-au ofilit florile si mi s-au decolorat dungile, asa ca asta e, daca nu mai am maci in cap, ii pun si eu pe pereti, ce dracu sa fac.
Da las sa fiu eu sanatoasa si voi la fel si cumva o s-o scoatem noi la capat, nu stiu ce e cu accesul asta de optimism, sa stiti ca nici macar n-am baut. Si promit sa scriu mai des, cross my heart and hope not to die, da acum ma opresc, ca mai am baterie pt 9 minute.