miercuri, 10 septembrie 2008

Back to Lyon

Asta o sa fie the worst post ever, pentru ca n-am chef sa scriu, ma dor picioarele si capul de la cat am umblat si cate chestii am avut de rezolvat si in plus mi se invalmasesc in minte multe imagini, multi oameni, multe case, garsoniera de la Bucuresti, casa de la Braila, camera mea de anul trecut, nu mai stiu cum sa deschid usile, invart cheia spre dreapta, ma enervez ca nu se descuie si pe urma imi aduc aminte ca stai, asa se deschidea usa de acasa, dar de care acasa vorbesc si unde dracu e acasa acum, si mai ales o sa-mi mai gasec vreodata un acasa?

Ca sa incepem cu inceputul, zborul spre Lyon a fost groaznic, ca de obicei: urasc aeroportul ala prin care se plimba cainii vagabonzi, cozile interminabile, oamenii care ma imping, bagajele pe care abia pot sa le tarasc, ceata din creierul meu care urla ca el la ora 5 dimineata trebuie sa doarma, nu sa se concentreze la chestii de genul verificat acte, bani si valize. Si cel mai oribil moment e decolarea, simt ca ma smulge cineva din radacini ca sa ma arunce nu stiu unde si ma gandesc la mama si la tata si la Negri si la voi, nu neaparat in aceasta ordine :) si mi se pare ca nimic nu are sens pe lumea asta si ca n-o sa-mi gasesc niciodata un loc al meu si tot asa pana simt ca nu mai am aer si ca o sa mor acolo in scaun, sufocata de gandurile astea tampite. Dar na, de la ganduri nu se moare, asa ca am supravietuit si de data asta :)

Acum sunt ok, am iesit in fiecare zi in oras, m-am intalnit cu oamenii pe care ii stiam de anul trecut, am mancat la Catinca si la Vincent, am ras de Vincent ca nu stia sa taie puiul, am dat o tura prin magazine, ca n-am deloc haine de toamna, m-am lalait cu sora-mea prin oras ca sa verificam daca e asa cum l-am lasat, am fost pe la caminul de anul trecut ca sa ma intalnesc cu Rula si am dat peste Stefan, prietenul meu din Venezuela, nici nu ma asteptam sa fie altfel, intr-o vreme mi se parea ca ma urmareste, ca prea ne intalneam peste tot, in hol, in bucatarie, in spalatorie, de cate trei ori pe zi, radeam amandoi de faza asta, pentru ca era o cladire mare si pe unii vecini ii vedeam o data la doua luni.

Si da, chiar stau la pension, fir-ar sa fie, adica n-am voie sa aduc niciodata un baiat la mine in camera, nici macar ziua, nici macar 5 minute, mi se pare incredibil de absurd, dar asta e. In rest e foarte ok, aproape de centru, camera e mai mare decat ma asteptam, baia si bucataria sunt curate si am veder spre gradina, nu ca nefericitele de pe partea cealalta a culoarului, ale caror ferestre dau spre un zid. A, am uitat sa spun ca suntem inconjurate de un zid inalt si ca avem o poarta ca de cetate, adica simt ca sunt la pension, nu gluma:)

Sambata am fost cu sora-mea si Edgar (asta e un tip din Nicaragua cu care momentan locuieste sora-mea, poveste lunga, nu intram in detalii) la Ikea, sa-mi iau chestii pentru camera, ca n-aveam de nici unele. Am cumparat farfurii, cratite, tacamuri, cani si pahare (mor de ciuda ca am uitat acasa cana autoreferentiala), prosoape, o perna, un covoras de lana cu dungi colorate si niste maci autoadezivi, ca niste abtibilduri gigant, acum m-am obisnuit cu camera, desi nu o simt inca a mea. Si la doua noaptea, in timp ce lipeam macii aia pe perete, m-am gandit ca a fost o vreme cand imi placeau zidurile goale, hainele simple, negre sau bleumarin, fara flori si dantele, cand nu aveam breloc la chei, nu purtam bratari cu fluturi si nu ma dadeam cu parfum; presupun ca paream o persoana seaca si insipida, dar imi era mult mai bine atunci, pentru ca toate florile si culorile erau in mine si nu aveam nevoie sa le vad pe haine sau pe pereti ca sa ma bucur de ele. Dar lucrurile se mai schimba, si pe dinauntru mi-au murit fluturii si mi s-au ofilit florile si mi s-au decolorat dungile, asa ca asta e, daca nu mai am maci in cap, ii pun si eu pe pereti, ce dracu sa fac.
Da las sa fiu eu sanatoasa si voi la fel si cumva o s-o scoatem noi la capat, nu stiu ce e cu accesul asta de optimism, sa stiti ca nici macar n-am baut. Si promit sa scriu mai des, cross my heart and hope not to die, da acum ma opresc, ca mai am baterie pt 9 minute.

4 comentarii :

Inventatorul spunea...

hai madam ca n-a fost chiar cel mai slab post ever, din contra mult mai bun decat orice pasaj din cele 3 carti pe care le-am inceput saptamana asta
problema cu usa cunosc si eu la mine chiar s-a agravat acum cateva zile cand stiam ca trebuie sa ma spal pe cap toate au mers conform planului pana la punctul in care am turnat sampon in palma, dar de aici s-a rupt firul, s-au ametit mintile, s-au incurcat astrele si m-am spalat cu sampon !!! pe corp ...
ceea ce pana la urma s-a dovedit un lucru bun avand in vedere ca azi nu mai aveam picatura de gel de dus in casa le-am consumat pana la ultima si pe toate cele adunate de prin hoteluri

zana-carabina spunea...

:))))))))))))
de-astea cu samponul mi se intampla si mie tot timpul, in timp ce sunt cu spuma in par imi dau seama ca m-am mai spalat o data pe cap, cu doua minute in urma. si ma dispera astia cu dusurile aici, ca se opreste lumina la fiecare minut, au sistem de-ala de economisit energia, da da-o dracului ca-i prea de tot, trebuie sa ies de 7 ori din cabina ca sa aprind lumina, mai nou fac dus numa ziua, cand e lumina afara :(((((
sa-mi zici si mie ce carti erau alea, sa nu ma apuc de vreuna din ele
si mi-e dor de voi, ba prostilor, se veniti sa ma vedeti!!

Anonim spunea...

Hop si eu pe blogul tau. :) Ca sa te simti mai bine in camera de pension si nu atat de homesick ar trebui sa stii ca multe din chestiile care se vand la IKEA in Franta sunt facute in Romania. In Baia Mare stiu sigur, ca de acolo am dus 5 tone de mobila cu al meu mandru si al lui mandru tir vara asta in Marsilia si Toulon. Deci - dupa cum spunea Tudor Gheorghe - daca francezii fac lucruri slabe si proaste, le aduc (bune) din Romania :)

PS: Imi place aici, la tine, o sa mai vin :)

Liana

zana-carabina spunea...

nu stiam chestia asta despre Ikea :)

si ma bucur ca-ti place la mine, te mai astept :)