luni, 16 februarie 2009

Leapsa restanta

Cu intarziere, ca eu numai asa stiu sa fac lucrurile: 1.Cartile (ok, stiu ca inainte era la rand aia despre francezi, dar mi se ridica tensiunea cand ma gandesc la ei si de-aia tot aman, macar sa iau vreun distonocalm ceva inainte sa scriu).

Sa purcedem cu raspunsurile, prin urmare:

1.Care este cea mai buna carte citita de tine?

Hait, m-ai incuiat din start, au fost multe, va insir doar cateva, ca altfel nu terminam pana maine dimineata, ia sa vedem, intr-o ordine mai mult sau mai putin cronologica, alea 20 de volume sau cate-au fost din Povesti nemuritoare, Anne de la Green Gables, Noaptea de Sanziene a lui Eliade, Un veac de singuratate de Marquez, Pamantul de sub talpile ei si Copiii de la miezul noptii de Rushdie, Casa Buddenbrook si Muntele vrajit de Thomas Mann, sa n-aud ca astea ultimele au fiecare 700 de pagini si-s plicticoase ca moartea, mie imi plac, deci nu discutam :), Ghepardul de Giuseppe Tomasi di Lampedusa, Casa somnului de Jonathan Coe, Ramasitele zilei de Kazuo Ishiguro, Papagalul lui Flaubert de Julian Barnes, Anul mortii lui Ricardo Reis si Istoria asediului Lisabonei de the one and only José Saramago, Maestrul si Margareta de Bulgakov, si evident Zana carabina de Pennac, nu era sa uit tocmai de cartea asta, desi e adevarat ca altora le-a placut mai mult decat mie, recunosc, dar eram in pana de idei cand am ales titlul blogului:)
A, si orice de Paul Auster, uitasem.

2.Ai facut cadou carti?

Oho, si inca de cate ori, eu am prieteni intelectuali, domle, normal ca le iau mereu carti:)

3.Care este viitorul literaturii?

Adica tu crezi ca io-s mama omida sau ce?:p Oricum, vorba lui Italo Calvino, cred ca am ramas cu sechele de la exposeul ala, asta eram eu, el zicea ca are incredere in viitorul literaturii, pentru ca exista un ceva nedefinit pe care numai literatura poate sa-l dea omenirii, asa zic si eu, nu cred ca ne vom trezi prea curand fara ea, n-o sa dispara acum, dupa ce a iesit nevatamata din toate controversele de rahat cu moartea romanului si moartea autorului si moartea personajului (controverse starnite de francezi, daca mai era nevoie sa precizez, astia pe ce pun mana strica, hai ca ma abat de la subiect). Deci eu cred ca literatura are in fata un viitor luminos, cel putin atata timp cat mai exista oameni pentru care nimic nu se compara cu mirosul de carte noua; mi-am cumparat acum doua zileThe Enchantress of Florence de Rushdie, miroase excelent, sper ca asa va fi si cartea, nu de alta, dar cu Rushdie asta nu stii niciodata, cand te tine ca in transa, cand te plictiseste de moarte, om vedea.

4.In ce limbi ai citit carti?

Romana, franceza, engleza, spaniola si cu greu, 20 de pagini in portugheza, era o carte despre Saramago si-mi trebuia pentru mémoire. A, si nu pot sa sufar sa citesc in franceza cartile scrise in engleza si invers; si in general mi sa pare ca toate cartile traduse in franceza suna groaznic, cred ca mi s-a pus mie pata, da totusi si I. zice ca Saramago in franceza e oribil, deci poate ca de fapt am dreptate.

5.Ce carti celebre nu ti-au placut?

Aoleu, pai daca incep cu astea... Rosu si negru, de exemplu, eu nu-mi dau seama ce e asa grozav la cartea aia, ce poveste de dragoste extraordinara, ca mie nu mi-a dat nici un fior, ce evolutie a romanului, unde, io nu vad, la Flaubert o vezi de la posta, la Stendhal nici lupa nu te-ajuta, nu pricep si pace de ce se extaziaza toata lumea cu rahatul asta de roman, eu l-am inceput de trei ori pana sa reusesc sa-l termin si cred ca si asa am mai sarit niste pagini. Si mai e si Ernesto Sabato, atata il ridica toata lumea in slavi, am citit si eu vreo 2 carti de-ale lui, Despre eroi si morminte si Tunelul, vorba ceea, la pomul laudat sa nu te duci cu sacul, deloc nu mi-a placut.

6.Ce tara a produs cea mai buna literatura?

Rusia. Pana la urma si la urma, oricum ai da-o, tot Tolstoi, Dostoievski, Gogol si Cehov sunt baza, si sa nu-i uit pe Nabokov si pe Andrei Makine, care au scris/scriu unul mai mult in engleza si celalalt in franceza, dar ma rog, tot rusi erau. Deci Rusia.

7.Iei notite din cartile pe care le citesti?

Din alea pe care le citesc pentru mine, nu. Din alea pentru scoala, da.

8.Cam cate carti ai citit pana acum?

Multe, nu stiu cate. Am inceput sa citesc la 5 ani si nu m-am mai oprit, am perioade de cateva luni in care abia intind de-o carte, dar in general citesc mult. Ca sa nu mai zic de sutele de carti pe care le-am citit in sase ani de facultate.

9.Cu ce carti ai adormit in brate de plictiseala?

De obicei cu alea pentru scoala. Balzac, Dickens, Stendhal si compania sunt somnifere imbatabile, dar totusi nimeni nu-l intrece pe Henry James, Portretul unei doamne a fost singura carte pe care am abandonat-o dupa ce citisem 500 de pagini, ca tiganul la mal, stiu, dar pur si simplu n-am mai rezistat sa citesc si ultima suta de pagini.

10.Ce inseamna cartile pentru tine?

Ah, ce-mi plac intrebarile astea incuietoare:))) Ce inseamna prietenia pentru tine? Dar dragostea? Dar viata? Dar moartea? Asa, revenind la carti, principala sursa de triple orgasme intelectuale, vorba cuiva:)

11.Care este cea mai scumpa carte pe care ai cumparat-o?

Nici asta nu prea stiu, cred ca dictionarul de franceza, mi-am dat o bursa pe el in primul an de facultate, dar il mai folosesc si acum, deci a fost o investitie buna.

12.Care este cel mai tare final la o carte citita?

Cel mai tare, nu stiu, dar cel mai mult m-a impresionat finalul de la Anna Karenina, era o faza cand deja se aruncase aia in fata trenului, ceva cu "lumina la care Anna citise cartea vietii, plina de nefericire, rautate si invidie, mai palpai o clipa si se stinse", in fine era ceva mult mai alambicat si mai frumos scris, mai ca n-am plans cand am citit asta, si eu nu plang niciodata cand citesc sau ma uit la un film, never, ever, da chestia aia cu lumina mi-a ramas in minte, ce vreti am citit-o cand aveam 15 ani, eram mica si impresionabila.

13.Care este cea mai influenta carte citita de tine?

Intrebarea asta n-o prea inteleg, adica e vorba de cartea care m-a influentat pe mine cel mai mult sau de cartea care influentat cei mai multi oameni? In ambele cazuri, raspunsul este habar n-am, deci voi trec cu gratie la nr. 14

14.(lunga leapsa, doamne)care scriitor te-a influentat cel mai mult?

Saramago, cu toate meditatiile lui despre timp si moarte si viata si literatura.

15.Cat de repede citesti o carte?

Daca e literatura, citesc 50-60 de pagini pe ora; daca nu, depinde cat e de greu. L'Herméneutique du sujet a lui Foucault, de exemplu, m-a disperat, o pagina in 10 minute si tot nimic intrat in cap, am abandonat rapid. Dar in general citesc repede, mai ales daca imi place cartea, imi aduc aminte ca in clasa a11a, intr-o dupa-amiaza inainte sa ma apuc de teme am inceput sa rasfoiesc Un veac de singuratate, n-o mai citisem pana atunci si pur si simplu n-am mai lasat-o din mana pana n-am terminat-o, n-am mai mancat, n-am mai scris, n-am mai vorbit la telefon, nimic, nimic, am citit ultima fraza pe la 2 in aceeasi noapte, evident ca nu m-am dus la scoala a doua zi, oricum chiuleam tot timpul in liceu.

16.Poate literatura sa schimbe lumea?

Vorba lui Lene, a schimbat-o deja.


Niciun comentariu :