...

Sa va uitati la Blindness ( http://www.imdb.com/title/tt0861689/). Da va recomand sa nu fie ultima chestie pe care o faceti inainte de culcare, ca s-ar putea sa nu prea dormiti, este oarecum disturbing. Reactia sora-mii cand am iesit din sala : "la ce film m-ai adus, tampito?!!!" Eh, e mai sensibila ea, asa :) Eu am tinut mortis sa-l vad, voiam sa vad cam cum se prezinta ecranizarea unei carti de Saramago, a iesit un film bun, evident ca au lipsit exact, dar exact chestiile care mi-au placut in carte, nici nu ma asteptam sa fie altfel, filmele vorbesc in imagini si cartile in cuvinte, oricum nu conteaza, Eseu despre orbire nu era chiar una din cartile mele preferate si e in acelasi timp cam singurul roman al lui care putea fi transpus pe ecran. Adica na, cum ar fi sa ecranizeze cineva Anul mortii lui Ricardo Reis, ar adormi spectatorii la mijlocul filmului despre doctorul ala care se intoarce din Brazilia in Portugalia, se muta intr-un hotel, nu gaseste nimic mai bun de facut decat sa se culce cu camerista si sa se indragosteasca de o fata cu o mana paralizata, toate astea cand nu e ocupat sa discute despre nimic cu fantoma lui Fernando Pessoa; a, da, si la sfarsit moare, evident, doar toata lumea s-a prins de asta din titlu. M-am plictisit pana si eu scriind asta, dar, doamne, ce grozava este cartea aia!
Revenind la Blindness, nu mi-am revenit vreo doua ceasuri bune dupa ce l-am vazut si ca sa-mi iasa din cap imaginile alea, m-am gandit eu asa dupa ce m-am intors de la cinema sa ma uit la niste Tom si Jerry, desene animate, ce poate sa fie mai inocent de atat, mi-am zis eu; proasta idee, am dat fix peste un episod in care Jerry ii taie coada lui Tom cu un foarfece, evident ca mi-am adus aminte de faza cu foarfecele din film, nu ma apuc acum sa v-o povestesc, da va garantez ca e destul de intensa. Si gata, trebuie sa ma opresc, bateria laptopului este pe sfarsite. sa vedeti filmul.


Ah, uitati ce am gasit:
http://www.youtube.com/watch?v=7XzBkM_LdAk

...

Grey's Anatomy dublat in franceza este moartea pasiunii :(

...

Stii ca ca te-ai obisnuit sa traiesti in Franta atunci cand esti intr-un bar, vrei o cola si comanzi fara sa clipesti un coca, s'il vous plait; pentru ca da, din Coca-Cola noi am pastrat Cola si ei Coca si nu cred ca e vreun roman care sa fi ajuns pe aici si sa nu fi cerut une cola, mie mi-a luat cateva luni bune sa asimilez chestia asta. Si ca sa mai exersati: un Coca, un Fanta, un Orangina. Sau mai bine o bere, ca e mai simplu, macar are acelasi gen ca in romana :)

Stii ca nu te-ai obisnuit sa traiesti in Franta atunci cand iti dai seama ca iar nu esti acasa cand e ziua unuia din cei trei prieteni ai tai, chiar daca de data asta evenimentul a fost sarbatorit cu ceai si aspirina in loc de vodca pentru oameni puternici, ca in vremurile bune :))))))))))))

...

Mi-am petrecut ultimele zece minute explicandu-i unei vecine frantuzoaice cum se schimba ora. Nu sunt foarte sigura ca a inteles. Asa ca draga mama, nu esti singura care nu pricepe cum e cu ora asta :)

...

Pe masura ce ma fac tot mai mare si mai desteapta, am tot mai multe revelatii din seria celor pe care le-au avut deja milioane si miliarde de oameni, da, stiu, era suficient sa zic miliarde, da whatever. Si pe masura ce ma fac tot mai mare si mai proasta, fac exact, dar exact aceleasi greseli pe care le-au facut si respectivii mai sus-mentionati, desi mi-a zis mie odata tata ca viata e prea scurta ca sa invat din greselile mele, asa ca mai bine as casca ochii si urechile la ale altora, banal, stiu, dar daca as fi fost in stare sa fac chestia tare bine ar mai fi fost. In fine, asta e partea a doua pe care nu o vom aborda azi, la ordinea zilei fiind revelatia cu numarul 583: orice chestie naspa are intr-adevar partea ei buna. Va prezint si doua ilustrari deosebit de inteligente ale acestei idei:

1)Chestie naspa: strazile din Lyon sunt mai mereu pustii, uneori e deprimant sa vad trei oameni si un caine, ok, hai, doi caini, ca altfel de unde ar fi atatia rahati pe strazi :), pe ditamai bulevardul in mijlocul zilei si nu ma luati ca unde sa fie oamenii, la munca, sigur, ca si muncesc astia de se rup, trei ore cu pauza de masa intre ele. Deci la munca nu, pe strada nu, seara ma uit la cate un bloc si vad doar cateva ferestre luminate, in baruri nu, deci unde?!! Mai ales duminica, zici ca a trecut ciuma prin oras, nu alta, e foarte deprimant uneori sa ma plimb singura, adica mie imi place la nebunie sa hoinaresc pe strazi de capul meu, fara sa-mi zgarie urechile miorlaieli de genul "mi-e frig, ma dor picioarele, hai sa ne oprim la h&m, hai acasa, are we there yet?", da chiar sa nu fie nici tipenie pe strazi e cam prea mult chiar si pentru mine.
Partea buna a chestiei naspa: Mai putini oameni inseamna mai putini cretini care se iau de mine, mai putini plozi care urla ca din gura de sarpe, mai putine babe nebune pe care le loveste la 70 de ani ideea ca un minijup le-ar veni de minune (cam doua din cinci femei de pe aici sufera de sindromul vai, ce sexy-s dupa menopauza, deci nu e de gluma). Adica pot si eu sa ma plimb linistita cu gandurile mele, fara sa ma deranjeze nimeni, plus ca unele chestii nu ti le permiti cand sunt o suta de oameni in jur, de exemplu cand e aglomeratie nu poti sa-ti tarsai picioarele prin frunzele cazute pe trotuar, da, da, ati citit bine, asta e una din placerile mele vinovate, pe langa tinutul permanent al mainilor in buzunare, de exemplu (nu ca as mai face asa ceva, mama, mai ales cu rochia aia pe care mi-ai dat-o tu, doamne fereste, nu, nu, nu :) si ca sa n-avem vorbe, ma refer (aproape exclusiv) la buzunarele mele), hait ce ditamai paranteza. Deci da, imi place la nebunie sa-mi tarasc picioarele prin covorul multicolor de frunze moarte, sau cum dracu ziceam in compunerile din clasa a doua, imi place sa aud fosnetul, sa-mi privesc pantofii afundandu-se si apoi reaparand dintre frunze, imi place mirosul frunzelor, mai ales dupa ploaie, imi place sa le imprastii in toate directiile, intr-o zi tot o s-o incasez de la vreun gunoier din cauza asta, ei saracii le aduna pe marginea drumului si pe urma vine nebuna si le zboara pana pe trotuarul celalalt :)

2)Chestie naspa: daca mai mananc o data la cantina peste fiert cu legume fierte o sa tip!!!! Nu se mai poate, dom'le, sincer as prefera niste rabdari prajite, macar alea sunt PRAJITE!
Parte buna a chestiei naspa: Ieri mi-am luat o pereche de blugi marimea 38. De doi ani incoace toti blugii mei au fost 40, ca sa nu mai zic ca asta-primavara alunecasem usor spre 42 :)
Si ok, trebuie sa recunosc, in ultimele doua zile am mancat cartofi prajiti la cantina. Cu peste fiert, bineinteles.

Deci da, chestiile naspa au in mod clar si partile lor bune. Doar ca in timp ce scriam asta am mai avut o revelatie, ce prolifica sunt zilele astea, cum ca din pacate e posibil ca unele chestii naspa s(i mai ales alea importante, fir-ar sa fie) sa fie doar naspa, punct, fara parti bune. Da nu-mi cereti exemple, va rog, nu ca n-as avea destule, da vreau totusi sa dorm la noapte. Mdea.

...

Saraca femeie, o inteleg perfect:

http://cotidianul.ro/scortoasa_merkel_nu_mai_suporta_pupaturile_exuberantului_sarko-61759.html

...

Henry James, you fucking idiot, I hope you fucking rot in fucking hell for all those stupid, boring, nonsensical, lifeless books you wrote!!!

...

Vai de capul si zilele mele, cine m-a pus sa dau dracului literatura franceza ca sa ma apuc de aia comparata, adica ma saturasem ca de mere padurete de alde Zola, Sartre si compania, da macar despre astia gaseam carti cand era vreun examen de dat sau vreun eseu de scris. Dupa cum bine stiti (sau dupa cum aflati acum, tot aia e) lucrarea mea de master de anu asta va fi (si despre) Saramago, mai precis despre Evanghelia dupa Iisus Hristos; si am inceput eu sa caut ceva critica despre Saramago asta, ca asa, in mare, stiu eu ce vreau sa scriu, da trebuie sa para ceva si in bibliografia aia. Si am cautat peste tot, n-am gasit nici urma de carte, nada de nada, ca sa zic asa, da pana azi am mai avut o speranta la biblioteca de la ENS, un fel de mama bibliotecilor, dupa cum ne-au prezentat-o toti profii si unde m-am infiintat eu plina de sperante si de sete de cunoastere. Si ajung la sectiunea de literatura portugheza, gandindu-ma ca vai ce nasol ca n-am voie sa imprumut decat sase carti, si cand colo ce sa vezi, m-am linistit imediat, toate cele trei (!!!!) carti despre Saramago erau in portugheza, adica doamne, dumnezeule, ce o sa ma fac si cum o sa ma descurc, ca eu nu stiu portugheza, tot am zis eu ca imi place si ca vreau s-o invat, da nu chiar acum, fir-ar sa fie, si pe deasupra am deschis o carte la intamplare si am citit o pagina, in mod surprinzator am inteles cate ceva, nu tot, evident, doar cat sa-mi dau seama ca oricum e o carte proasta care nu mi-ar folosi la nimic. Deci da, sunt oficial ingrijorata in legatura cu lucrarea asta :(

...

Atentie toata lumea, cascati bine ochii aici, ca n-o sa auziti asta prea des de la mine: sint bine. Sint zen. Sint (almost) happy. Ok, stiu ca se scrie "sunt", dar din nu stiu ce motive obscure mi se pare, acum cand scriu, ca suna aiurea, asta e o veche problema de-a mea, uneori mi se pune pata pe cate un cuvant dintre cele mai banale si pur si simplu nu-l folosesc cateva zile. Mda. Se pare ca o alta problema de-a mea e tendinta de-a o lua pe aratura cand vorbesc sau scriu, asa ca sa ma intorc la subiect, eu trec prin ceea ce s-ar putea numi perioada roz, adica viata e frumoasa, oamenii sunt simpatici, Lyonul e un oras grozav, in ultima vreme am facut o gramada de chestii, nimic deosebit, de fapt, doar ca pentru prima oara in a very long time am si avut chef sa le fac, n-a trebuit sa trag de mine ca sa ies din casa, n-am mai avut de mult o criza din seria "vaaaai, ce-as vrea sa moara toti oamenii de pe lumea asta", si va aduceti voi aminte ce dese erau momentele astea, nu? si mai ales, acum cand ma intreaba cineva ce mai fac, pot sa zambesc si sa spun ca bine fara sa ma intreb daca nu cumva s-a prins ca ma prefac, desi oricum oamenii nu prea se prind la faze de-astea, de obicei e chiar invers, adica sunt unii in fata carora poti sa si mori, si ei sa-ti spuna ca hai, de fapt nu te simti asa rau, lasa ca stim noi mai bine ce e in sufletul tau, dar nu despre astia vorbim azi, ca ne-om fi saturat de ei, eu adica, la dracu, am asa o vaga impresie ca la mine coerenta e direct proportionala cu deprimarea :)

Si nu ca pana acum as fi avut eu o mie de motive sa fiu deprimata, da anu trecut cand am venit aici n-aveam chef de nimic, zile intregi am zacut in pat, fara sa citesc, fara sa ascult muzica, fara sa vreau sa vad pe nimeni, fara sa ma gandesc la nimic, asteptand sa se faca ora pranzului ca sa-mi dau seama ca mi-e lene sa ma tarasc pana in bucatarie sa-mi incalzesc ceva de mancare si pe urma ora de culcare ca sa-mi dau seama ca nu pot sa dorm, nu de alta, dar daca nu faci nimic o zi intreaga, n-o sa pici de oboseala la 10 seara. Si asa ma bucur ca am iesit din amorteala asta, acum am chef si sa citesc, si sa ies in oras, si sa stau de vorba cu oamenii, si sa dansez, si sa gatesc, si sa inot, si sa ma plimb si ah, ce bine ar fi daca maine as avea chef sa fac si ordine in camera :)

Toata aceasta ciudata stare de bine a inceput dupa ce m-am reintors in Lyon, cam la doua zile dupa ce am scris postul ala in care ma miorlaiam ca era sa mor in timpul zborului, acuma n-o sa zic ca n-a fost groaznic, imaginati-va ca am plans in avion si acum ganditi-va cand m-ati vazut pe mine plangand; mda, exact, nu cred ca m-ati vazut vreodata, da atunci pur si simplu au inceput nenorocitele de lacrimi sa curga asa de capul lor, hai opriti-va odata ca oricum nu folositi la nimic si ele nu si nu, una dupa alta, ca margelele pe ata. Da dupa aia mi-am dat seama ca de fapt imi fusese dor de Lyon, si ca imi place sa traiesc in tara asta (totusi daca se ofera cineva sa-i omoare pe toti &!"#_$¤ de francezi, sa-i dea drumul linistit, nu m-am razgandit in privinta lor) si ca abia astept sa scriu dizertatia aia de master si ca am niste prieteni buni aici si tot asa; adica sigur ca imi mai fac griji pentru diverse chestii, ca imi e dor de casa, de fapt de niste oameni si un catel de acasa, ca mai am si zile proaste, ca uneori viata mi se pare incalcita si fara noima, dar asa, in general , totul e in regula si asa, in particular, weekendul asta a fost foarte misto, am fost la o petrecere cu multi, multi oameni draguti, nu era decat un singur francez printre ei, if you see what I mean :) si pe urma cand am ajuns acasa m-am culcat direct, fara sa ma gandesc la nimic, nu cred ca va dati seama ce inseamna asta pentru mine, de obicei inainte sa dorm ma gandesc la toate cele de parca a doua zi ar fi sfarsitul lumii si uite asa zboara somnul si ma prinde dimineata cu ochii in tavan, vorba lui Saramago, bine ar fi sa ne vorbeasca tavanele cand ne uitam la ele cautand raspunsuri care nu exista. Da, e clar, cat o sa ma tina perioada roz cred ca ma las de blog, asa-i ca n-ati inteles nimic din postul asta? Si ca sa n-avem vorbe, sa stiti ca nu, nu m-am apucat de droguri :)

...

De cateva saptamani bune n-am mai deschis un ziar sau un site de stiri fara sa dau peste cel putin un articol despre criza economica; ba in ultima vreme nenorocita s-a infiltrat si in mailurile de la voi si in discutiile cu mama si in gandurile mele de dinainte de culcare. Adica fir-ar sa fie, n-aveam eu destule crize metafizice, sentimentale si nervoase de care sa ma ocup, acum trebuie sa-mi bat capul si cu criza economica?!! Of.

...

E clar, lunea nu e o zi buna de scris pe blog; in fine, vorba vine de zi, oricum scriu numai dupa 10 seara, ca asa-s eu, nocturna, insomniaca si nevrotica, nu stiu de ce am adaugat ultima chestie ca n-are nici o legatura cu bioritmul meu tampit, dar la urma urmei e la fel de adevarata ca si faptul ca nu adorm niciodata inainte de miezul noptii, asa ca o las acolo, ah ce fraza incalcita, vedeti ce face facultatea asta din mine?
Cursul ala de literatura de luni dupa-amiaza e ca o palarie de scamator, cand scoti din ea un iepuras pufos si dragut, sub forma unui prof destept care te tine ca in transa cate o ora si jumatate, cand un iepuroi nesuferit care te musca de deget de cum bagi mana dupa el. Si in ultima vreme numa de-astia naspa au fost, azi intai una care nu era in stare sa vorbeasca fara foi, dar care oricum a fost minunata pe langa plicticosul care a urmat, l-am citit in secunda in care a intrata in sala, adica stimate domnule Selosse, mata trebuia sa fii functionar la banca, nu profesor de literatura. De fapt chiar am niste dubii in legatura cu specializarea lui, nu de alta, dar tot cursul a fost despre... botanica; ca sa va explic in ce mod fascinant clasificau aia din antichitate plantele, si pe urma aia din evu mediu, si renasterea si iluminismul, cand mai ca nu s-au luat de par Adanson si Linné, asa de contradictorii erau teoriile lor in legatura cu clasificarea si denumirea plantelor. A fost oribil, o plictiseala totala, asta tot repeta cuvinte de genul "fascinant", "interesant", "revolutionar", in ochii colegilor mei se citea clar intrebarea "ce dracu cauti aici cu botanica ma-tii, asta e curs de literatura?", de fapt, ma rog, o forma mai putin vehementa a acestei intrebari, ca francezii sunt niste oameni politicosi si nu injura de mama. Si vai, sa vedeti ce chestie uluitoare, ca la un moment dat botanistii, in semn de omagiu pentru Adanson asta, au vrut sa boteze baobabul "adansonia" dupa numele lui si asta a refuzat, ca a zis ca e mai bine sa ramana numele popular si va dati seama cat de schimbata ar fi fost lumea daca accepta, tare-mi mai venea sa-i zic ca pe baobab il doare undeva daca il cheama baobab sau nu, iar pe mine nici atat, da a dat dumnezeu si s-a terminat, adica nu s-a terminat, am plecat eu cu cinci minute mai devreme, ca ma duceam la film si altfel nu mai ajungeam. si toate ca toate, da daca-mi pica subiectul asta la examen?!!!!

...

Da, stiu, stiu, o sa reincep sa scriu cat de curand, maine in mod normal, da nu promit nimic, ca iar am cursul ala de literatura si daca imi vine iar unu care vorbeste numa despre hermeneutica, io iar o sa ma simt proasta si o sa-mi doresc numa sa beau lapte si sa ma culc cand o sa ajung acasa. Adica asta e cel mai cretin curs posibil, ca in fiecare saptamana vin doi profi diferiti (numa saptamana trecuta a fost doar unul, da m-a ametit cat cinci) si fiecare vorbeste despre ce-l taie capu, fara nici o legatura cu ceilalti, pana acum am avut un curs despre Zola, unul despre legatura dintre filosofie si literatura, unul despre feminism (noroc ca a fost o chestie mai inteligenta decat chestiile pe care le faceam noi la Bucuresti in niste vremuri de trista amintire), unul despre Dante si literatura alegorica, unul despre nu stiu ce scriitor sau jurnalist sau ce naiba era, ca n-auzisem in viata mea de el, care a scris niste articole in care condamna pozitia Frantei atunci cand Germania a invadat Polonia in '39, adica la ce altceva te asteptai, mai nene, din partea acestei minunate tari, normal ca nu s-au bagat, ca doar ii doare undeva de restul lumii, asa, deci cum ziceam, chestii interesante cu profi misto, doar ca e un haos total, presimt o distractie de zile mari la examen. Si gata, v-am pupat, vorbim, pa, pa! (asa era faza aia? ca nici nu mai stiu, imi e asa de dor de tine si de glumitele noastre pe care nu le intelegea nimeni,of)

...

In seara asta aveam de gand sa scriu un post lung despre chestiile care mi s-au intamplat in ultima vreme, numai ca intre timp s-a mai intamplat ceva: am avut un curs de trei ore in timpul caruia s-au repetat cu o frecventa ametitoare cuvinte de genul hermeneutica, ontologie, deontologie, epistemologie, paradigma, silepsa, analepsa, anagogic (asta nu stiu nici acum ce inseamna); adunati toate astea cu o mie de referiri la Platon, Heidegger, Kierkegaard, Schlegel, Dante si Aristotel, imaginati-va cum ar fi sa le folositi ca sa analizati o poezie absolut imposibila de-a lui Apollinaire si o sa va dati seama ce varza e in capul meu la ora asta. Deci pa.

Marsilia- part 2

Am promis poze, voilà poze.

Incepem cu Insula Blestemata, material pentru viitoarele mele cosmaruri, cunoscuta oamenilor normali drept Ile de Frioul; da va zic eu ca era ceva incredibil de straniu si de nelinistitor in insula asta, mai ales ca noi am ajuns pe seara, cand toata lumea plecase; si ce emotii am avut cu vaporasul, ne-a fost teama ca o sa-l pierdem pe ultimul si ca o sa ramanem noaptea in pustiul ala de piatra, brrr!

Asta e catedrala Notre Dame de la Garde, am innebunit urcand, Irina zice ca asta a fost prima si ultima ei vizita acolo:

Deci uite, dom'le, ca se poate si in Franta: haine intinse la uscat pe geam! In Lyon n-ai sa vezi asa ceva, in contractul meu de inchiriere scrie clar ca n-am voie sa-mi agat vreo tzoala la fereastra, chestie pentru care balcanica din mine sufera teribil :)))

Asta era o tipa care a facut un performance la vernisajul ala de care va ziceam, avea doua biciuri imense cu care a lovit peretii, ca sa umple conceptual spatiul, cica, stiu ca suna cam aiurea, da a fost absolut impresionant, pacat ca am doar poze si nu puteti sa auziti ce zgomot infiorator faceau bicele alea; a, si tipa asta era nici mai mult nici mai putin decat proprietara unui circ, bine ca mai exista si oameni de-astia, ca io incepusem sa cred ca toata lumea lucreaza in call-centeruri si ln firme de avocatura si in corporatii de-alea de te golesc de viata.

Iar am amestecat pozele, da' ideea cred ca ati prins-o, a fost frumos, m-am distrat, mi-am adus aminte ca nu e cazul sa ma crizez ca pe aici nu prea reusesc sa ma apropii de oameni, pentru ca eu am deja prieteni, ne mai desparte viata asta intortocheata, da cat timp exista avion si tgv si bani de-o escapada de-asta, ne-om descurca noi.