...

Si uite ca a trecut si viata asta, a venit si moartea aia. Of.
Ce misto ar fi daca m-ar bantui pe mine Saramago, asa ca Pessoa pe Ricardo Reis :)

...

Daca existi, acum ar fi un moment excelent sa ma ajuti; la urma urmei, scriu o lucrare despre fi-tu.

...

O sa fie bine, o sa fie bine, o sa fie bine, o sa fie bine, o sa fie bine, o sa fie bine, o sa fie bine, o sa fie bine, o sa fie bine, bordel de putain de merde, o sa fie bine! Trebuie.

...

Thou hast cleft my heart in twain.

Hehe

Vezi mai multe din Video blog pe 220.ro

...

Si da, stiu ca pe lumea asta exista razboaie si cutremure si foamete si moarte, dar in acest moment precis nu sint in stare sa relativizez, asa ca ma scuzati, ma duc sa-mi plang de mila.

...

Las' ca ma intorc eu la anul si o sa vedeti voi atunci "les faits des roumains". Si apropo, e cu r mare, dobitocilor, sa muriti toti in chinuri, mai putin musiu Carlat!

...

Din seria "all good things come to an end", va prezentam astazi ciocolata Heidi, varianta amaruie cu portocale. Era absolut perfecta, cam mica la alea 80 de grame ale ei, cum imparti o ciocolata de-asta intre o mama, un tata, o zana-carabina si poate si o sora, daca se nimereste sa fim amandoua odata acasa, rar se mai intampla treaba asta, in fine, sa revin la subiectul sublimei ciocolate Heidi, minunata era, domle, singura parte naspa era ca ingrasa la fel ca si suratele ei neinteresante, dar in rest, jos palaria.

Si pentru ca ieri m-am gandit si eu ca merit ceva bun dupa o zi de infruntat francezi idioti, iar amantii mei din dulap nu erau disponibili, am cautat consolare in bratele amarui ale lui Heidi, numai ca surpriza, nu mai era la fel! Adica, frate, cand e sa mearga toate prost... Prima data am zis ca mi s-o fi parand prea dulce dupa sucul de portocale pe care-l bausem ca sa tin departe gripa porcina, tuberculoza si alte molimi, dar nu, chiar era mai dulce, mama ma-sii, am verificat ambalaju, numa 50% cacao in ciocolata si inainte era 65%, putain de bordel de merde, l-as face arsice p-ala de-a schimbat reteta, las ca o sa sun eu la infoline sa-i fut pe-aia la creieri, ca vad ca se poarta, io macar as avea un motiv intemeiat. Si colac peste pupaza, ce-au scris ei pe ambalaj, ca l-au schimbat si pe-ala: "Heidi Dark Orange is about seeing colours where others only see shades of grey. It's about optimism" Hai sictir, io singura culoare pe care voiam s-o vad era negrul de la alea 65% cacao! Pfff!

Rugaciunea de seara acum: draga dumnezeule, in cazul in care existi si nu esti lepra de care vorbeste Saramago in evanghelia aia de-o stiu eu acuma pe de rost, si dupa ce o sa ajung in rai (si, hai, ca ma primesti, n-am facut asa multe belele pana acum, in fine, macar n-am omorat pe nimeni, desi cu serviciul asta nou nu garantez ca mai rezist mult), daca toate aceste conditii se vor indeplini, zic, sa-mi dai, te rog, multa ciocolata Heidi de-aia à l'ancienne, sa mi-o trimiti asa pe norisorul meu izolat, na, ce sa zic, normal ca tot sociopata o sa raman si-n rai, acuma ce credeai? Si o sa mai vreau si o piscina de 33 de metri lungime, exact atat, stii ca la mai mult mi se taie rasuflarea, deh, tu ai pus plamanii astia in mine, ce sa mai zic. Si imi mai trebuie niste strazi frumoase pe care sa ma plimb (da, domle, singura ca nebuna, nu mai intreba atata), si o pajiste pe care sa pot umbla desculta fara sa ma intepe albinele in talpa, prietenii stiu de ce, si il mai vreau si pe Paul Newman cand era tanar, si inca o suta de serii din Scrubs, si un infinit de carti de-alea de-mi plac mie, si un hamac din care sa nu cad in cap, din nou prietenii, de fapt familia, stiu de ce. Si fuste cu volane si rochii decoltate, pentru ca daca in rai nu e permanent vara, io te anunt ca vreau direct in cazanu cu smoala, macar acolo e cald. Si propriul meu musuroi de furnici, ca stii ca am incercat sa adopt unu cand aveam 15 ani si mi le-a omorat mama cu Flit. Si ma rog, multe altele, da nu te plictisesc acuma cu ele. Heidi cu portocale si 65% cacao sa retii pe ziua de azi, cu restu te mai bat io la cap cand o fi. Amin!

...

Gata, m-am intors! In Romania si pe blog:) Dar acum ma scuzati, prietena mea grecoaica este in plina criza existentiala de cand s-a intors acasa ("je déprime à fond", ca sa citez) si trebuie sa ma ocup un pic de ea.

A, pana nu uit si fara legatura cu nimic: daca o gasiti pe undeva, sa cititi neaparat The Rain before It Falls, de Jonathan Coe. Cea mai misto chestie pe care am citit-o in ultimele luni.

...

• Nu ma simt in stare sa scriu o chestie inchegata, asa se explica liniutele. Ma rog, punctuletele. V-am zis vreodata cat pot sa detest diminutivele? Cred ca da.
• Scriu. Nu aici pe blog, dupa cum se vede din cele trei posturi scrise in sase saptamani; ziceam de lucrarea aia, in sfarsit incep sa se lege lucrurile. Nu de alta, da mai sunt doua saptamani si trebuie sa o predau.
  
• De ziua mea m-au sunat o multime de oameni :) Si m-am bucurat. Poate ca nu-s asa sociopata cum credeam.
• As vrea sa apara o carte noua de Saramago, da una care sa-mi placa, nu alt Eseu despre luciditate. Ceva asa ca Istoria asediului Lisabonei.
• Ca tot ziceam de Saramago, ma distrez de nu se poate cautand citate in Evanghelia dupa Iisus Hristos, eu lucrez evident pe editia franceza, dar profa m-a informat ca toate citatele tb scrise in portugheza si traducerea franceza pusa ca nota de subsol. Ce pot sa zic, e minunat sa cauti un amarat de citat de 3 randuri in paginile alea fara punct, aliniat si dialog. Dar am descoperit ca portugheza e mai usoara decat ma gandeam eu. Si evident ca mi s-au retrezit piticii din creier care imi tot spun sa ma mut la Lisabona.
  
• Mi se pare extrem de ciudat ca in portugheza "da" se spune "sim"; nici nu stiu de ce, la urma urmelor e ca "si"-ul din italiana sau spaniola, cu un m la sfarsit. Da tot mi se pare ciudat, chiar mai mult decat "ne"-ul grecilor, si ala e aiurea rau, in mintea mea o chestie care incepe cu n nu poate sa fie decat o negatie.
  
• Pe aici au inflorit teii.
  
• Si e vara si toate rochiile mele vaporoase si inflorate sunt la Bucuresti :( Unde o sa fiu si eu de pe la jumatatea lui iulie. In vacanta sau definitiv, cine poate sti :p De fapt nu e amuzant, as vrea sa ma hotarasc odata.
• Astazi am stat la terasa langa cea mai neepilata si mai mirositoare frantuzoaica ever. A fost o experienta mai traumatizanta decat un drum vara cu 226-le.
• Mi-as dori sa fi fost baiat ca sa pot sa ma rad in cap si sa nu se sperie nimeni de mine. Urasc partea cu spalatul parului.
  
• Intr-una din zilele astea o sa ma duc in Tete d'Or si o sa stau in iarba si o sa ma uit la trandafirii din la Grande Roseraie (de ce tb sa sune toate numele asa nasol in franceza?) si n-o sa ma gandesc la nimic.
• O prietena gaboneza ne-a dus la un restaurant indian unde au o mancare incredibil de buna si un bucatar cu niste ochi verzi ciudati, zici ca e imblanzitor de serpi. Sor-mea spune ca e sigura ca stralucesc pe intuneric. Si eu sunt moarta dupa mancarea indiana, desi nu prea e facuta pentru delicatele noastre stomacuri europene, ultima oara cred ca as fi putut sa scot flacari pe gura de la atata curry :)
• Si asa.
  

...

Eu nu-mi dau seama cand au trecut astia 25 de ani.

...

Program de weekend: "Un tramvai numit dorinta", intr-o zona a Lyonului pe unde nu mai fusesem, teatrul era o fosta hala industriala, lui Artaud i-ar fi placut sigur, ma scuzati, vechile sechele, ce sa facem, mi-a placut si mie de altfel, chiar interesant, a fost o faza ciudata, unul din actori era roman, cel putin dupa numele din fluturas, si la inceput am crezut ca doar se preface ca e orb, ca asa era rolul, ma rog, nici nu stiu daca pianistul ala tb sa fie intr-adevar orb, ca n-am citit piesa, doar imi dau cu parerea, in fine, si cand s-a terminat il tot duceau aia de brat, si eu ii unei prietene de langa mine, "of doamne, tipul asta chiar e orb!" si ea de colo "cum sa fie orb, e roman!!!" Asta asa din seria "votre psy, c'est un lacanien?" "ah, non, non, il est français", cine stie de unde e asta primeste o prajitura, in fine, io tot sper ca tipul ala de fapt vedea, dar ma cam indoiesc.

Iar aseara am fost la ziua unui prieten columbian, 29 de ani, ce mai imbatranim domle, si de fapt nu asta e motivul de deprimare, gandul ca peste cateva luni o sa ne risipim toti fiecare pe continentul lui, asta e cu adevarat deprimant, dar na, oricum ma gandesc la chestia asta aproape non-stop, macar sa nu si scriu despre ea, pana una alta petrecerea a fost misto, cu oameni de printr-o gramada de tari, Columbia, Grecia, Cipru, Bosnia, Iran, Venezuela, io eram singura romanca,a tunat si ne-a adunat, si sa nu uit, era si un francez, pierdut printre noi.
Si azi am petrecut some quality time with my little sister, mai precis am fost in parc si am baut o sticla de vin ramasa de aseara, ca niste fete prevazatoare ce suntem am venit amandoua cu un tirbuson in geanta, doua ladies, ce pot sa spun, oamenii isi plimbau copiii, mancau inghetata si vata de zahar, se jucau cu mingea, se dadeau cu rolele, activitati de-astea normale pentru o duminica dupa-amiaza in parc, iar noi beam vin, si in plus sor-mea era in fusta scurta si io aveam ochelarii de soare de la H&M, aia care imi fac fata ca de musca, n-au incercat sa ne agate decat doi tipi, ne-au facut cu mana si ne-au intrebat daca ça va, io le-am zis ca à merveille si dupa aia s-au simtit sa se care si a mai fost un asiatic care a zambit cand a vazut ce faceam noi la patru dupa-amiaza in parc, s-a intors de vreo cinci ori sa se uite si parea extrem de amuzat, mai bine il chemam sa bea cu noi, ca mai aveam un pahar in plus. Si dupa aia am fost la Starbucks sa bem cafea si sa mancam briose si prajituri, adica ea prajitura si io briosa, si gata, ca mi s-a descarcat ultimul episod din Grey's Anatomy, ma duc sa-l vad, se pare ca e foarte dramatic, daca e sa mai iau dupa comentariile de pe site, toata lumea cica s-a umflat de plans, s-au consumat pachete intregi de servetele, eu nu-mi fac griji, in calitate de om fara suflet stiu ca n-o sa plang, iar servetelele le pastrez pentru cand oi mai raci.

...

Asta a fost pentru minunatul meu cititor care cauta in disperare pe Google, doar-doar o afla "cum arata zana-carabina":))) Cat despre ala care a ajuns aici cautand "o carte care ma influientat", ii rup picioarele analfabete daca il mai prind pe blogul meu. Iar despre faza cu "ce nu-mi place la oameni", hm, daca incep cu asta, nu mai termin pana maine dimineata. Hai gata, noapte buna.

...

Eram eu astazi in Bellecour, la pomul inverzit, noul nostru punct de intalnire, la inceput ziceam "ne vedem la pomul inflorit", ca era prin martie, acum s-au dus florile si au aparut frunzele, in fine, eram acolo asteptand oamenii care nu mai veneau, cand s-a postat unul in fata mea, "bonsoir, pot sa va intreb ceva?" Hm, ma gandesc eu, dupa cum se uita asta la mine, nu cred ca vrea sa ma intrebe unde gaseste un bancomat sau cum ajunge pe strada nu stiu care, evident, "nu vreti sa mergem sa bem ceva?" (doar suntem in Franta, toata lumea isi vorbeste cu "vous" pe aici, cred a am mai scris deja despre asta); "da nu vreti sa-mi dati nr de telefon?" "nu" "sa va las eu nr meu?" "nu" "nu vreti nici sa stam un pic de vorba?" "NU!!!" Pana aici nimic deosebit, treaba asta cu agatatul pe strada este o traditie in tara asta, cam la fel ca branza cu mucegai si grevele, doar ca tipul asta a fost foarte amuzant, cand a vazut ca nu si nu, mi-a zis asa, aproape cu repros, "v-am vazut cu haina asta rosie si mi s-a parut ca sunteti vesela si sociabila, ca altfel nu veneam." Asa imi trebuie daca mi-am luat haina rosie, o sa creada lumea ca-s mai putin sociopata:))) Auzi tu, "vesela si sociabila":)))) Adica vesela mai sunt eu, chiar destul de des in ultima vreme, da sociabila?! Really now!
Ah, si ce ma enerveaza ca imi pica netul, in seara asta aveam in sfarsit de gand sa scriu espre o gramada de chestii, si poftim wifi-ul naibii abia se misca. Mda.

...

Vai de cand n-am mai scris, o sa reincep cat de curand, promit:)

...

Mor de somn, asa ca n-o sa scriu mult, da trebuie neaparat sa notez ce zi frumoasa a fost azi, si la propriu (de Pastele francezilor a plouat, hihi) si la figurat. Inca de vineri am presimtit ca asa o sa fie, de cand am intrat in sediul Atlassib din Lyon, cu mari emotii ca-mi pusese mama pachet si mi s-a intamplat de vreo cateva ori sa-mi incurce astia coletele, pe unul l-au trimis la Bordeaux si dupa aia inca o data in Romania si dupa doua saptamani de nervi si de sunat la agentie a ajuns in sfarsit si la Lyon. Cand sunt haine sau carti nu e asa mare problema, ajung ele pana la urma, dar acum era mancare, numai si numai mancare buna de acasa si daca nu ajungea saptamana asta faceam moarte de om la atlassib. Da uite ca din cand in cand mai am si eu noroc, cum am intrat mi-au picat ochii pe un pachet pe care scria Braila, am zis ca asta e al meu, domle, nu se poate altfel, si al meu era, 11 kile de cozonac, fursecuri, cascaval afumat, branza, vai doamne, si uitasem ce buna e branza de acasa, io cu branza am trait o adevarata drama cand am ajuns aici acum trei ani, pentru ca in mintea mea branza ca a noastra are toata lumea si in plus francezii mai au si chestiile lor mucegaite, dar nu, vai, nu e asa, astia au numai chestiile lor mucegaite, e drept ca se gaseste un fel de feta care seamana vag cu ce mancam noi, da nici nu se compara pfff, astia nu stiu ce-i bun. Si marar, mi-a trimis marar, io sunt in stare sa pun marar si-n prajituri si pe aici nu se foloseste mai deloc, cu greu gasesti prin Carrefour si atunci costa doi euro o legatura fir-ati voi sa fiti cu patrunjelul vostru pe care il puneti prin toate mancarurile, eu vreau marar, domle, marar!

Asa, deci a ajuns pachetul, entuziasm maxim :) Entuziasm care s-a mai ciobit un pic aseara la slujba de Inviere, nici nu prea stiu exact de ce ne-am dus, nu prea suntem noi genul bisericos. Da in fine, ne-am adunat vreo cinci, am cautat pe net (tehnologia asta:p) unde se tine slujba in romana, aici nu e biserica romaneasca si in fiecare an se improvizeaza ceva intr-o biserica de imprumut, hait ca e si la mama naibii, juma de oras am traversat ca sa ajungem, biserica, o minune, ce pot sa spun, paraginita si fara cu acustica proasta, printre cele mai sordide chestii pe care le-am vazut vreodata; nici oamenii nu erau mai grozavi, diversi tigani de toate felurile, de la hoti de buzunare la mafioti, in fine, erau si oameni ok, si incepe slujba, astia cu care eram n-aveau nici un chef sa asculte, da-mi un servetel ai o guma mai tine mult, vai ce m-am mai enervat, am facut 40 de minute pana acolo ca sa stam fix 20 de minute in biserica, nici n-a apucat preotul sa spuna Hristos a inviat ca noi ne si carasem, vorba ceea, trebuia neaparat, dar neaparat sa prindem ultimul metrou. M-au scos din sarite rau de tot, adica eu nu tinusem mortis sa merg la slujba, da daca tot eram acolo puteam sa mai stam un pic si luam un taxi dupa aia, dar na, lumea avea chef sa danseze, era si ziua unei prietene tunisience care ne astepta in oras si hai sa mergem, nu, ce idee si pe Iisus asta sa invie sambata noaptea, n-o fi stiind si el ca atunci lumea e in club? Mdea.

Dar trecand peste asta, azi a fost asa o zi grozava, ne-am adunat pe la doua la sora-mea si la Irina T si am stat pana pe la noua, timp in care am mancat, am ras si am palavragit in vesnica noastra formatie cosmopolita, aproape de fiecare data aceeasi cu unele mici modificari, cinci romani, doua nemtoaice, un sarb si un tunisian, ne-a lipsit Andrei, care de bucurie ca a primit cetatenia franceza a plecat sa faca Pastele in Romania, uita ca acum am si eu un prieten francez, oarecum:) Si de fapt nici n-am facut asa mare lucru, dar a fost bine, nu stiu, sentimentul ala ca uite domle, mai exista si oameni draguti pe lumea asta si eu am gasit cativa; si am ciocnit oua rosii, am facut cartofi cu smantana la cuptor, grozav au iesit, au mers de minune cu friptura de miel si de porc pe care a trimis-o mama Madalinei, au mai trimis si altii pachet, mamele astea romance sunt speciale, nemtoaicele ziceau ca ele de cand au plecat n-au primit niciodata nimic de acasa, si pe langa friptura aia mai era pasca simpla, pasca cu ciocolata, scuzati cacofonia, mi-e lene s-o evit, ciocolata de casa, cozonac, o nebunie toate, combinate cu ce primisem noi a iesit un ospat clasa intai, si sa nu uitam palinca, nici un strain nu poate sa creada ca noi bem chestia asta de bunavoie, ca sa-l citez pe Yosri, "Jack Daniels, c'est du jus de fruits à coté de ce que vous buvez":)

Si intre timp au sunat telefoanele, am mai sunat si noi acasa si ne-am gandit la oamenii care nu sunt astazi langa noi, si mai ales la mamele de care ne despart mii de kilometri, dar care uite, parca ar fi aici, cozonacul asta, mereu la fel de bun, cutia asta in care am primit mancare de atatea ori, fursecurile coapte in cuptorul de acasa, ouale inrosite, hm, si cand te gandesti ca nici macar nu suntem pe acelasi fus orar. Toti ne simtim un pic orfani aici, dar azi a fost mai bine, nu e mama, dar e mancare de la mama, de la doua mame chiar, lui Yosri i-au dat lacrimile, la propriu, cand a gustat friptura de miel, "exact asa o face si mama", pai na, normal, toata mancarea facuta cu dragoste are acelasi gust :)

Si acum chiar ma duc sa ma culc. Sa va bucurati de ziua libera de maine:)

...

Din seria "avem o viata, cum procedam?"

(poza e de aici)

...

Azi la biblioteca, plictisita de atata critica si teorie si istorie a religiilor, am luat din raft Moon Palace-ul lui Paul Auster, sa-mi mai aerisesc creierii. N-am citit nici un rand din el, in schimb la plecare l-am bagat in geanta, aveam cateva carti de-ale mele si nu l-am observat, am strans tot, obsedata cum sunt sa nu uit ceva, nu de alta, dar mereu pierd acte, bani si chei, si am iesit senina din biblioteca. Iar alarma de la usa n-a sunat, naiba stie de ce. Atata mai trebuia, sa ma prinda aia cu o carte neinregistrata in geanta, cum sa-i conving ca n-am furat-o?
Si nu numai ca am plecat cu ea, dar mi-am dat seama de asta pe la noua seara, cand mi-am scos catrafusele din geanta si a cazut si ea pe parchet, albastra cu dungi negre, mai fusese in camera mea acum vreo juma de an, cand am imprumutat-o si am citit-o in doua nopti (ceea ce inseamna ca mi-a placut mult). Mda... Si io acum ce fac cu ea? O duc inapoi, s-o mai citeasca si altii? Sor-mea zice sa nu, adica n-a sunat alarma, norocul meu, mai ales ca e o carte misto, pe care chiar as vrea sa o am.
M-am gandit eu sa va intreb si pe voi, am facut frumos un sondaj, l-am inserat pe blog, numai ca nu vrea sa afiseze variantele de raspuns si eu nu mai am rabdare sa-mi bat capul si cu asta. Deci va intreb asa direct si astept sa vad ce ziceti:

Ce sa fac cu Moon Palace?

a)O duci inapoi la biblioteca. Oricum tu esti o fraiera care face mereu ce e corect.

b)O pui frumos in raft, acum e a ta.

c)Mi-o faci mie cadou, poate asa te iert ca nu mi-ai mai scris un mail de patru luni.

...

N-am prea mai scris pe aici, pentru ca mi-a fost lene, pentru ca in Lyon e o primavara de-aia ca-n povesti, cu cer senin si pomi infloriti, pentru ca am pierdut nopti in club si zile in parc, dar si pentru ca... tananam... mi-am inceput lucrarea!!!! 13 pagini pana acum, o nimica toata fata de celelalte 87 care ma asteapta, da nu-i nimic, ce-a fost mai greu a trecut, pe mine inceputurile ma omoara, acuma gata, c'est parti, ca sa folosesc o expresie pe care o detest:) Azi m-am intalnit cu profa, m-a calcat nitel pe nervi ca m-a intrebat daca mi-a corectat cineva paginile pe care i le trimisesem, ca prea n-aveau greseli, am auzit de cel putin zece ori chestia asta de la diversi profi de pe aici, da de la ea n-o asteptam, la urma urmei io-s romanca si ea e daneza, da, suntem straine si scriem corect, ce-i asa motiv de mirare?

In fine. In afara de asta a fost ok, am stabilit si planul, asa ca idee, n-am pus inca titluri, si a rasarit vesnica problema a celor trei parti; astia care ati avut de-a face cu sistemul francez stiti despre ce vorbesc, pe aici orice eseu, lucrare, comentariu, dizertatie trebuie sa fie structurata in trei parti impartite la randul lor in trei parti, numai ca e la mintea cocosului ca uneori nu merge, m-am dat de ceasul mortii sa scot trei idei pentru exposeul ala despre Italo Calvino, oricum o dadeam, tot doua ieseau, ce regula de rahat, io i-as ruga frumos pe toti scriitorii sa se gandeasca bine inainte sa inceapa o carte noua, sa aiba grija sa bage fix trei idei in ea, nici mai mult, nici mai putin, ia hai, putina organizare, ce inseamna asta, fiecare sa scrie asa, cum il taie capul? Evident, si de data asta, in afara de introducere si incheiere, planul meu tot in doua parti era structurat, eu ce sa fac, daca atatea erau? Si la faza asta a venit si profa cu o idee buna, stii ceva, primul capitol oricum e cam mare, ia imparte-l tu in doua si uite cum iese planul in trei parti, voilà, now we're talking! Si cica, "franchement, j'étais un peu inquiète à cause de ce mémoire, mais maintenant que j'ai lu ces pages, je vois qu'il y avait pas de quoi", io am zambit frumos si i-am zis ca toti profii cu care mi-am scris licente/lucrari de master au fost inquietati la inceput si s-au potolit pe parcurs, in gandul meu, daca l-ati fi vazut pe musiu S., ce spume la gura a facut cand l-am anuntat acum doi ani, pe la inceput de martie, ca eu parca mi-as schimba subiectul de licenta, ca ala pe care mi-l alesesem asa, intr-un sictir, mi se pare brusc cam deprimant :))) Ah, ce ma enerveaza, acum cand ma apucase iar cheful de scris pe blog, mi se termina bateria la laptop si incarcatorul e in camera si mi-e lene sa urc dupa el. Deci noapte buna.

...

Mergeam eu asa pierduta in ganduri, sa ies sau nu in oras cu astia, parca mi-as face niste legume mexicane diseara, vai, ce frumos e copacul ala inflorit, in sfarsit prind si eu o primavara calda in Lyon, chestii de-astea de maxima importanta, mergeam pe strada, zic, cand ma opreste un mosulet, foarte elegant si foarte zambitor, si ce imi zice, "senora, busco el hospital San José". Asa pur si simplu, nu tu bonjour, nu tu vorbiti spaniola, cu cel mai firesc aer din lume, de zici ca el fiind sa zicem din Madrid, ca asa si parea dupa accent, ar fi ajuns la Barcelona si ar fi intrebat unde-i spitalul ala, despre care mi-a si luat vreo cateva secunde bune sa-mi dau seama ca e Saint Joseph, noroc ca eram la doi pasi de el, ca spaniola mea nu l-ar fi ajutat sa ajunga mai departe, mi-a zis gracias si a plecat, a fost asa o faza ciudata, adica iti trebuie ceva curaj sa vii in Franta fara sa stii o boaba de franceza si sa te apuci sa intrebi senin lumea pe strada unde e spitalul San José, ce francez adevarat ar sti sa-ti raspunda la intrebarea asta?:)
Si a trecut atata timp de cand n-am mai scris, ca mi-a luat cateva minute sa-mi aduc aminte parola de la blog.