...

Ia sa vedem ce mai scriem pe aici...

In primul rand, mama sa stiti ca mi-a trimis reteta de crema de vanilie luni dupa-amiaza, cum a auzit de gafa mea monumentala cu salata de vinete, da nus de ce n-a ajuns la mine, s-a pierdut offline-ul pe drum, imi pare rau ca ati ramas fara crema, pff.

In al doilea rand, am ajuns cu bine in Franta, unde e canicula, ceea ce mie imi convine de minune. Ma rog, de maine cica ploua. In rest, dorm cu spor (si Lexotan) pe canapeaua lui Vincent, mananc din nou fructe si legume fara gust (vreau pepeneeeee si rosiiiii. si ardeeeei, pfff) si incerc sa-mi organizez viata.

Azi am fost la Roussillon, eu in visele mele nebunesti imi permisesem sa visez un sat pitoresc cu vaci si gradini de legume si chestii de-astea, nope, e un orasel industrial, oh joy. In fine, nu e urat, doar mititel rau si cam sarac, azi n-am dat peste nici un om mai bine imbracat decat mine si stiti ca eu nu-s cea mai eleganta persoana de pe lumea asta. Am fost intai la liceu, m-am intalnit cu directorul, copchiii cica in general sunt destul de cuminti, pfiu. Acuma ramane de vazut daca or fi cuminti si cu mine :) Si am clase de toate nivelurile, si a 10a si a 11a si a 12a (a 9a la ei face parte din scoala generala), pfualelei, adica io trebuie sa-i fac pe-astia sa ia si bacu, eh, om vedea. Oricum, e clar ca o sa fie munca muuuulta.

Cred ca mi-am gasit si casa, nu e nimic oficial inca, pt ca n-am semnat contractul, dar sper sa fie ok, e un apartament micut de 25m2 aproape de gara, 345 de euro pe luna cu caldura inclusa, e ok si fiti atenti aici, am salariul destul de mare incat sa nu-mi mai ceara garant, bai, ce mandra m-am simtit de mine. Pana una alta, tb sa-mi fac dosarul cu acte si marea problema e ca in Franta apartamentele se inchiriaza in general nemobilate, o sa fie o distractie caratul frigiderului si alegerea saltelei, da o fac eu si pe asta si o sa stau la casa mea si o sa puteti sa veniti sa ma vizitati in oraselul-uratzelul.

...

Challenge accepted, deci sa incepem, dar cu ce? Eu am iar unul din momentele alea ciudate, ma simt asa amestecat, in capul meu e cam ca atunci cand afara nu e nici zi nici noapte, pe de o parte nu vreau sa plec (miauuuuuu), pe de alta abia astept sa vad cum o sa fie anul asta, daca o sa ma descurc, daca o sa-mi placa, daca o sa-mi manance ficatii dracii aia sau daca o sa fiu profa lor preferata, daca o sa-mi gasesc o casa draguta, daca o sa invat si in sfarsit sa pronunt r-ul frantuzesc si daca o sa mi se indrepte scolioza, daca o sa innebunesc de singuratate sau o sa cunosc oameni misto, daca o sa ma hotarasc in sfarsit sa cer cetatenie dubla sau nu, hahahah, va dati seama cum ar fi sa fiu frantuzoaica?

Ca sa va mai lamuresc si pe voi ce se mai intampla, ca nu toti aveti privilegiul de a ma cunoaste in carne, oase si celulita: am luat examenul ala ca sa fiu profesor de engleza in invatamantul preuniversitar, cuvantul "oribil" nu descrie nici pe departe probele orale, au fost mai naspa decat toate examenele adunate pe care le-am dat in viata mea, si credeti-ma au fost destule. Ei, si am fost eu distribuita in maretul liceu din Roussillon, un orasel la 50 de km de Lyon despre care nu stiam ca exista pana acum, sa vedem cum o fi, m-am hotarat sa ma si mut acolo, ca ideea de a-mi petrece viata in tren inspre si dinspre Roussillon nu prea-mi suradea, asta e, n-o sa mai fiu la lyonnaise, cum imi ziceau oamenii de la Lille, ce amuzant mi se parea.

Si deci maine plec. Cu inima stransa ca intotdeauna, dar recunoscatoare ca eu, sociopata, am prieteni care ma duc la aeroport aici si altii care ma asteapta acolo. Si bai roussillonezilor, nu stiti voi ce noroc a picat pe capul vostru, sa faceti bine sa fiti draguti cu mine!

Oare ar fi cazul sa incep sa-mi fac bagajele?

...

In seara asta m-am intors in Lyon dupa patru zile in Lille cu sentimentul ca am ajuns acasa. Foarte ciudat.

...

Iar am abandonat blogul, dar nu prea am avut de ales, life got in the way ca sa zic asa, ultimele saptamani au fost stresante rau de tot, cred ca v-am mai povestit ca am facut un stagiu intr-o scoala din suburbiile Lyonului, si nu, nu a trebuit doar sa asist la ore, timp de o luna eu am fost profa de engleza pentru vreo saptezeci de copii de a sasea si de a opta, greu, doamne, eu nepriceputa, ei agitati si fara chef de munca, combinatia ideala, ce pot sa spun. Pana la urma si la urma, cu astia mici am mai scos-o la capat, mi-au mancat ficatii patru saptamani si la sfarsit au inceput sa miorlaie ca lor le place de mine si ca vor sa mai raman, bai copii, ne hotaram si noi odata?:) Deci dupa cum ziceam, copiii s-au dat pe brazda, au luat si note mari la lucrarile de sfarsit, ceea ce inseamna ca nu-s chiar cea mai groaznica profa din istorie, dar cu ceilalti profesori a fost o distractie maxima, profa pe care am inlocuit-o mi-a reprosat cand s-a intors ca le-am poluat copiilor urechiusele nevinovate cu engleza mea americana, de neiertat domnule ca le-am zis "jersey" in loc de "football shirt", trecem peste faptul ca ea scapa o greseala de limba la fiecare trei fraze, si de-alea serioase de genul "shoping", "the informations are not correct", in franceza sa nu mai zic, "chaque verbe sera copier dix fois", ce mi-e infinitivul, ce mi-e participiul, dupa aia te mai miri ca nu stiu copiii sa scrie. Da n-a uitat in nici o zi sa-mi aduca aminte ca tatal ei este englez, vai nu-mi mai spune, ca la nimic nu ti-a folosit, tatal meu e din Braila si eu stiu mai multa engleza ca tine, putin a lipsit sa-i zic asta azi :D
Si tot asa, a fost nasol cu ceilalti profi, atmosfera de-aia aiurea de cancelarie, nu puteam nici sa mananc cand eram acolo, am slabit, incap iar in bluze marimea S. Profa responsabila de stagiul meu mi-a scos sufletul, sistemul lor de predare e foarte diferit de cel romanesc, inca nu-mi dau seama daca e mai bine sau mai rau, tot ce stiu e ca mi-a fost taaaare greu si am fost stresata tot timpul, am ajuns si pe la doctor intr-o zi, fiecare om reactioneaza in felul lui la stres, eu una vomit si nu dorm, cred ca l-am cam speriat pe musiu Garel (asta e doctorul meu de aici, alta data despre el), cred ca l-am speriat zic cand am aparut palida si agitata si nedormita in biroul lui, mi-a dat Stilnox ca sa dorm, in caz ca va intrebati, e genul de somnifer pentru adormit elefantii si ghiciti care e primul efect advers, insomnie, hah, asta pe langa agitatie, posibilitatea de a actiona mecanic si de a-ti face rau tie sau altora, risc de dependenta, pierderi de memorie si alte cele. Pana la urma am rezolvat problema cu clasicul bromazepam pe care il inghite cu spor toata familia mea de nedormiti, poate daca am fi macar in aceeasi tara am dormi cu totii mai bine, dar sa n-o iau pe aratura si sa ma intorc la stagiu. De fapt cred ca o sa ma bag in pat si o sa ma uit la Private Practice, sa-mi mai perfectionez engleza aia americana care a enervat pe toata lumea :) Hai pa, o sa scriu mai des!
PS: acum cand recitesc ce am scris, imi dau seama ca numai mi-am plans de mila, sa nu uit si partea buna, eu chiar vreau sa fiu profesor, am invatat o gramada de chestii si unii dintre copii au fost super simpatici, iar madam Guibert mi-a scos sufletul si m-a pus sa fac si sa refac lectii si de cate patru ori, dar chiar simt ca am invatat ceva si o sa ma mai duc sa asist la orele ei cand o sa mai am timp, poate s-o mai lipi ceva si de mine. Si macar ea vorbeste engleza americana :) In schimb pe profa pe care am inlocuit-o nici nu vreau sa o mai vad, pfff, doamne, si eu sunt sociopata si plina de sictir si de nervi, dar si unii oameni o cauta cu lumanarea. Eh, a trecut si asta, serenity now.

...

Nu stiu daca v-am mai povestit, eu stau in Lyon intr-o zona decenta, destul de aproape de centru, cu multi arabi si negri, da mie oricum imi plac astia mai mult decat francezii si in afara de faptul ca vesnic ma agata cate unul in drum spre brutarie, in rest e ok. Daaaar, autobuzul care ma aduce pe mine acasa mai are vreo douazeci de statii dupa aia, capatul lui fiind in foarte rau famata suburbie Venissieux. Venissieux-ul asta e cam ca un Ferentari asa, ca sa intelegeti. Si cum 12-le merge pana acolo, evident ca eu si minunatii cetateni din zona aia impartim aerul din autobuz pret de vreo sase statii care uneori mi se par nesfarsite, cum ar fi de exemplu in seara asta, cand s-au batut controlorii cu arabii sub ochii mei ingroziti, doamne apara si fereste, io am cam stat si in Rahova si n-am vazut asa ceva, ma si gandeam stai ca acum scoate vreunul din golanii astia un cutit si sa vezi distractie, ma vedeam depunand marturie la tribunal in vreun proces de crima, nu radeti ca n-a lipsit mult, a fost urat de tot, aia niste racailles de prima clasa, cand e vorba de francezi versus arabi eu tin de obicei cu arabii, dar astia din seara asta erau de speriat. Deci da, m-am distrat, la anul daca iau capesul ma mut la Garibaldi, acolo erau numa mosi francezi, da macar nu se batea nimeni si nu apareau masinile de politie cate trei ca sa linisteasca toti tembelii, pfiu, noroc ca bausem ceva vin la petrecerea lui Vincent si eram un pic anesteziata, altfel m-as fi speriat si mai rau. Dar pana la urma s-a terminat totul cu bine, doi golani arestati si nimeni ranit, hamdoulilah, sa dormim, zic.

Daca intelegeti ce vreau sa spun...

Dar intr-o zi Apolodor,
Spre deznadejdea tuturor
A spus asa:-Sunt foaaarte trist!
Imi place viata de corist
Dar ce sa fac? Mi-e dor, mi-e dor

De fratii mei din Labrador!

O, de-as putea un ceas macar
sa stau cu ei pe un ghetar...

Apoi a plans Apolodor.

...

Mi-am inceput stagiul. Si este greu. Aia mici sunt obraznici de nu se poate, profa care e responsabila de stagiul meu imi cere chestii imposibile, scoala e la mama naibii si trebuie sa ma trezesc mereu devreme, am slabit vreo patru kile in doua saptamani, imi visez elevii noaptea si imi petrec duminicile facand planuri de lectii si cu toate astea se pare ca nu sunt indeajuns de implicata in ceea ce fac, ar mai lipsi cred sa dorm la scoala, ca in rest mai mult nu stiu cat as putea sa ma implic. Si incerc sa rezist cat mai bine, cand ma imbrac dimineata am sentimentul ca imi pun armura, nu sacoul si cerceii, si cu hainele am o problema, parca toate sunt scurte, stramte si transparente, nepotrivite cu noul si ciudatul meu statut de profesoara, si peste toate astea mai e si accentul meu care se pare ca deranjeaza pe toata lumea, de la elevii mei de a sasea pana la ceilalti profi, toti cred ca-s putin retardata pentru ca nu pot sa pronunt r-ul frantuzesc, azi-maine o sa trimit pe cineva in pizda ma-sii, asa in romana, macar sa stiu o treaba, ca m-am saturat, e un accent, nu un handicap mintal, vineri le-am scris pe tabla "adjective" alora de a 6a, si se trezeste unul sa imi spuna, "madame, nu stiti sa scrieti corect, in franceza e cu f la sfarsit", eu am ignorat explozia de nervi care imi scurtcircuitase capul si l-am intrebat ce ora avem noi, engleza, ah, ma scuzati, va rog, adica da, si-a cerut scuze, dar e un copil de 11 ani care si-a permis sa-mi spuna ca nu stiu sa scriu, e prea multa libertate in tara asta, va zic eu.
Acum am doua saptamani de vacanta, in care sper sa ma ocup un pic si de teza aia, ca doar pentru asta am venit aici. Si ma tot gandesc la cum eram anul trecut pe vremea asta, si mai ales la noaptea aia cand am stat treaza doua ore in intuneric, imbracata intr-un tricou strain si cu un barbat si mai strain sforaind langa mine, si cand m-am intrebat ce dracu fac eu cu viata mea, si de ce nu pot sa fiu si eu ca oamenii multumita cu un prieten normal si o slujba de la 9 la 5, cum aveam pentru prima oara. Dar nu, eu visez cai verzi pe pereti si doctorate si sa scriu carti despre Saramago si sa gasesc pe cineva care sa-mi inteleaga rautatile si ironiile, asa ca uite-ma in Franta iar, fara slujba si dormind singura, nu-i vorba, ca nici acasa nu mai era de stat, firma la care lucram e aproape in faliment, iar ala a reusit sa-mi dea papucii chiar de vreo doua ori intr-un singur an, deci si daca as fi vrut viata de om normal, tot nu mi-ar fi iesit, ei, dar macar m-am distrat o vreme, si cu slujba si cu el, si acuma om vedea ce-o mai fi, sa termin stagiul asta, macar o sa castig vreo mie doua sute de euro in cele sase saptamani, nu e chiar mult, dar e totusi ok, sa mai citesc pentru doctorat si sa imi treaca naibii raceala asta sa ma duc sa inot, sa vina primavara si sa imi port martisorul pe care mi l-au trimis mama si tata, si mai ales sa se faca odata 17 aprilie si sa vin acasa, ca nu mai pot.

...

Treaba asta cu scoala ma cam calca pe nervi; adica, daca esti elev, ai teme peste teme, daca esti profesor, e si mai rau, credeti-ma pe cuvant. Deci ce fac eu luni cu aia de-a sasea? Of, Doamne, greu mai e.

A day at the races

Si am fost azi la hipodrom sa vedem cursele de cai si sa ne mai aerisim capetele tinute prea mult in lumina artificiala, a fost frumos, ne-am distrat, eu am pariat pe un cal ales pe baza vastelor mele cunostinte in domeniu (nu radeti, ca stiu cate ceva, doar asta a fost domeniul meu de activitate sase luni de zile anul trecut), am pariat deci ca o sa iasa calutul asta pe unul din primele trei locuri, nu conta care, si ia ghiciti voi cine a iesit pe locul 4, la juma de ureche distanta de ala de pe locul 3? Si asa s-au dus doi euro pe apa sambetei, dar macar am stat la soare si am facut altceva decat sa ne adunam iar in acelasi vesnic bar si sa bem acelasi vesnic demi-pêche, nu ca m-as plange, colindatul barurilor e una din activitatile mele preferate, dar parca nu strica o schimbare din cand in cand.

...

In fiecare zi imi spun ca "azi o sa scriu pe blog" si in fiecare zi am cate altceva de facut, de obicei sa vegetez uitandu-ma pentru a saptea oara la "Doi barbati si jumatate", ce sa fac daca ziua-s ocupata si seara leguma, blogul ajunge iar in paragina, of. Si faza e ca atunci cand am multe pe cap, ca acum, nici nu prea am timp sa despic firu-n patru si sa va insir voua aici verzi si uscate despre multele chestii care mi se invartesc mie prin cap.

Cu ce-s ocupata? Pai, incerc sa citesc cat mai mult pentru doctorat, nu prea am spor din cauza capesului care si-a infipt ghearele in tot timpul meu, luni incep un stagiu intr-o scoala, ia ghiciti voi cine a fost trimisa intr-o scoala de suburbie, oh joy, dupa cum v-am mai zis unora, nu era mai bine nici sa ma trimita la vreo scoala de plozi bogati din centru, acuma om vedea care pe care cu micile pramatii afro-magrebine:)

In seara asta am fost pana acolo ca sa ne cunoasca directoarea, pe mine si pe colega mea Hermine, care are pielea un pic mai inchisa decat ii sugereaza numele, na, acuma o sa ziceti ca-s rasista, da chiar nu e cazul, ma gandeam doar ce stupid e cand arabii le dau copiilor lor nume de-astea frantuzesti, hah, parca ma vad si pe mine cu vreun Jean-Luc in brate peste vreo cinci ani:)) Da, dupa cum ziceam, am fost amandoua la scoala aia, e cam la mama dracului, de la mine schimb un metrou si doua tramvaie si tot mai sunt vreo 15-20 de minute de mers pe jos dupa aia. Le-am cunoscut pe tipa pe care o vom inlocui timp de sase saptamani si pe aia care se ocupa de prima, ma rog, e un sistem destul de complicat, ideea e ca o sa am de-a face cu doua profe care la prima vedere par chiar dragute, sa vedem cum o fi, a ramas ca maine sa ma duc sa asist la doua ore, asa ca sa vad cum e, ca stagiul efectiv incepe luni, o saptamana de observatie si pe urma, haoleu, eu in fata a douazeci de plozi de clasa a sasea, pfuai de capu meu. Eh, sa luam lucrurile pe rand, o sa vad maine cum o fi, profa asta ma intreba daca vreau sa vin de la 8 la 10 sau de la 14 la 16 sa asist la orele ei, mai femeie, eu la opt dimineata nu pot sa prestez chiar nimic, nici nu vreau sa ma gandesc ca peste o saptamana chiar va trebui sa fiu acolo la ora aia infernala, gata de explicat vreun present continuous copchiilor alora. Dar in fine, am asa un sentiment ca o sa fie bine. Sper.

Si fara legatura cu nimic, am vazut aseara "Discursul unui rege", parca asa am vazut ca a fost tradus in romana, nu e chair mega-extraordinar si nici Colin Firth nu mai e asa hot stuff ca inainte, dar oricum, m-a distrat la maxim. Cam atat pentru azi, noapte buna, copii!

...

Doua vesti bune am sa va comunic in seara asta (da, cred ca ar fi momentul si pentru vesti din astea, ce pot sa zic):
1) Am luat CAPESUL, iupiiiiii, cu grande-mère si fara fossettes si se pare ca tot stiu mai multa engleza (si franceza de altfel) decat o mare parte din colegii mei francezi. Nu stiu punctaje, habar n-am ce-au facut ceilalti, sper ca l-a luat si colega mea Aurélie, singura care a binevoit sa ma trateze ca pe o fiinta umana, nu ca pe straina aia care ce dracu o fi cautand aici. In treacat fie spus, am aflat mai pe urma ca parintii ei sunt de fapt portughezi, ceci explique cela. Revenind la oile noastre, ieiii, sa mai facem un happy dance, din pacate acum nu-mi vine in minte decat ala cu the hivie din Scrubs, nu e cel mai potrivit, dar in fine. De asemenea, incerc sa nu ma ambalez prea tare, cand zic ca am luat capesul, ma refer doar la probele scrise, mai sunt si ingrozitoarele probe orale la care presimt eu ca n-o sa ma ajute prea mult minunatul accent romanesc care razbate din orice cuvant care-mi iese din gura. Asa ca vorba ceea, nu zice hop pana nu treci puntea, dar sa recunoastem ca un hop mic a trecut, macar vreo doua zile ma bucur de asta si pe urma iar burta pe carte, plus ca trebuie neaparat sa-mi fac niste prieteni francezi, ca accentul meu n-o sa se volatilizeze in timp ce eu stau in pat si vorbesc cu mama la telefon timp de doua ore, in romana evident. Asa ca, bai francezilor, care vrea sa fie prieten cu mine?
2)Mi-am luat bilet sa vin acasa, de pe 17 aprilie pe 4 mai, m-am gandit eu asa ca trebuie sa ma recompensez cu ceva dupa examenele astea care mi-au scos sufletul, si doar stim cu totii ca eu cel mai mult si mai mult imi doresc sa stau in Romania si sa beau cafea in timp ce ma uit la Tanar si nelinistit si sa ies in baruri si sa pitziponcesc si sa mananc pufuleti si eclere cu aia trei prieteni ai mei, baaa, mi-e dor de voi de cand am plecat, pfuai ce ma enerveaza treaba asta cu traitu io aici si voi acolo, da lasati ca ma fac io profesoara, numa la vacantele alea multe ma gandesc, o sa va stau pe cap din doua in doua luni, hehe. Pana una alta, sa ma asteptati pe 17 aprilie, de data asta vin cu Taromul, deci fara scos limba de la alergatura intre doua avioane pe imensul aeroport din Paris si fara dat 70 de lei pe taxi de la Otopeni, ca ajung pe la 4 dupa-amiaza,puteti sa va imbatati linistiti cu pitzipoancele de la munca, nu e nevoie sa ma astepte nimeni la aeroport:D

...

Sa scriu, dar ce sa scriu? A trecut deja de mult vacanta de iarna, mi-am reincarcat bateriile acasa pentru inca o runda de luptat cu Franta, iar n-am reusit sa ma vad cu toata lumea, mai ales cu fostii mei colegi de serviciu, nici nu v-am povestit aici ce m-am distrat cu ei anul trecut si cat de mirata am fost sa vad ca reusesc sa ma integrez si eu undeva, va zic doar ca s-a lasat cu plans cand am plecat. Au fost deci oameni pe care i-am ratat vacanta asta, plus altii pe care nu mai vreau sa-i vad si sa nu-i uitam nici pe aia care nu mai vor sa ma vada ei pe mine, dumnezeu stie de ce, doar suntem cu totii de acord ca sunt o scumpa:)
Si a fost biiiineee acasa, cu prieteni in concediu cu care beam cafeaua de dimineata pe la 4 dupa-amiaza, uitandu-ma la "Tanar si nelinistit", va explic eu alta data de ce asta e una din ocupatiile mele favorite, cu mama si tata si sora-mea si Negri, cu Boris care ma trezea dimineata lipindu-si nasul de al meu (Boris e un dobermann nefioros, ca sa ne intelegem, in cazul in care nu stiati), cu Scrabble si stat in casa si cu leucoplast pe cizmele care aluneca ingrozitor, cu prietenele mele din facultate si povestile lor despre televizoare gigant care se poftesc singure in case care nu le vor si permise de sofer care se incapataneaza sa nu le ajunga pe mana, mda, a fost frumos, dar acuma gata, m-am intors in Lyon, teza aia n-o sa se scrie singura din cate imi dau eu seama si n-ar fi rau sa produc si eu niste bani pe lumea asta.
Si am inceput doua mini-cursuri la scoala doctorala, dureaza 20 de ore fiecare, unul despre traitement de texte, mi-e lene sa traduc, celalalt despre cum sa-ti faci o baza de date proprie, ce-i drept ar fi mare lucru sa am toate notitele adunate intr-un loc, nu pe treizeci de foi de hartie si in cincizeci de documente word, interesant si folositor, deci, dar si nitel obositor, azi am avut patru ore dintr-unul si patru din celalalt, mi se cam invarteste capul si e si putin aiurea, pt ca la scoala lucram pe mac-uri si eu acasa am un pc din epoca de piatra pe care chestiile arata evident altfel. Ma rog, si daca era ma nou, daca nu-i mac e acelasi lucru si oricum merge saracu atat cat poate si el, sa zic merci ca-l am si pe asta.
Mda... In rest, nimic special de zis despre cursurile astea, puteti sa fiti totusi mandri de mine, am vorbit cu niste oameni pe acolo, am baut cafea cu ei in pauze, da, stiu, asa e normal, doar ca in primul rand eu sunt o lepra antisociala (dar in continuare o scumpa), si in al doilea rand suntem in Franta, pays des gens sans cœur, deci e o realizare. A, ar mai fi de zis ca ma amuza copios figura profului de la unul din cursurile astea, seamana de nu se poate cu Uriasul Bun si Prietenos al lui Roald Dahl, Big Friendly Giant cred ca-l chema in engleza, ce vreti, trebuie sa ma distrez si eu cu ceva si viata mea nu e prea exciting in acest moment.
Ar mai fi de zis ca imi respect cu fermitate hotararea de a fi o pitzipoanca anul asta, de fapt nu prea stiu exact ce implica treaba asta, da io o respect:) Adica pt inceput nu mai mananc dulciuri si prostii, saptamana trecuta am facut briose, da ma rog, au fost pt o cina cu prietenii, mi-am luat cizme si vreo doua tzoale, ca mi-a zis mama sa nu ma mai prinda aratand ca un pui de bogdaproste, da sa traiti, numa in fuste mini o sa defilez anul asta:) Trebuie sa nu uit sa-mi refac unghiile cand termin de scris, ce pot sa zic, nu e asa o idee grozava sa te dai cu oja inainte sa faci curatenie prin toata casa, nu pot nici eu sa fiu desteapta tot timpul. Si da, e oja rosie, in caz ca va intrebati.
Am fost si la piscina sambata, mi-a cam iesit sufletul dupa doua ture de bazin, dar asta este, revin eu la normal. De fapt la mine asta e normalul, zero muschi si forta fizica, dar ma tratez:) A folosit totusi la ceva si faptul ca am avut liftul stricat o saptamana ( e Franta, domle, nu se repara nimic asa de pe o zi pe alta, tara organizata) si sa ma fi vazut tzop tzop pana la etajul cinci de cate zece ori pe zi, acum m-am si obisnuit, o sa mai urc pe scari.
Si cam asa, nu mi-am intrat in mana cu scrisul pe blog, imi dau eu seama, da promit sa perseverez. Noapte buna, copii!

...

"Cand pleci, sa te-nsoteasca piaza buna,
Ca un inel sticlind in dreapta ta,
Nu sovai, nu te-ndoi, nu te-ntrista.
Purcede drept si biruie-n furtuna.

Cand vii, paseste slobod, razi si canta.
Necazul tau il uita-ntreg pe prag.
Caci neamul trebuie sa-ti fie drag
Si casa ta sa-ti fie zilnic sfanta."

Si da, tocmai mi-am urat singura drum bun si bun venit acasa, vreo problema?:))

...

Eu nu prea mai stiu cum si ce sa scriu pe blog, cam toate chestiile imi par in ultima vreme prea personale ca sa fie scrise aici si ma tot gandesc ca daca se intreaba cineva ce mai fac, poate sa imi trimita un mail si gata, of, mi-am iesit de tot din mana, nu mai sunt in stare sa aleg chestii care sa va intereseze si pe voi, nu m-am mai uitat la filme, nu am mai ascultat nici o melodie misto, am invatat doar, mult de tot, pentru un examen pe care nu cred ca am sa-l iau si pe care de fapt nici nu stiu daca vreau sa-l iau.

Ca sa fie mai clar: dupa un an de aventuri in Romania, m-am intors in Lyon, m-am inscris la doctorat in literatura comparata si in paralel la capes-ul de engleza. Capesul asta e un examen nasol pe care tb sa-l dai daca vrei sa fii profesor la scoala generala sau la liceu. Eu nu vreau asta pe termen lung, dar pentru moment nu ar fi rau, nu m-as imbogati din asta si e o meserie grea, vorba ceea, implica interactionarea cu plozii francezi, dar are si avantaje, e decent platita si as avea vacaaante peste vacante ca sa vin acasa si sa beau bere cu oamenii de care chiar imi pasa. Vom sari peste aspectul administrativ al problemei, cu inscrierea la examen si la cursurile pregatitoare, poveste lunga, stresanta pentru mine si plictisitoare pentru voi, si vom ajunge la minunatul examen, compus din doua probe scrise (comentariu de text si traduceri fr/eng si eng/fr plus traductologie), ambele de cinci ore, doamne dumnezeule, io acasa am avut o singura data in clasa a noua o olimpiada nationala de patru ore la romana si mi se invartea capul cand am terminat, dar cinci ore, este groaznic si mi se pare o aberatie, creierul uman pur si simplu nu e facut sa stea perfect concentrat pe o chestie timp de cinci ore fara pauza, va zic drept ca la sfarsit nici n-am mai nimerit sa ma semnez pe foaia de prezenta.

Si la prima proba cred ca a fost ok, ar fi putut sa ne pice literatura americana sau britanica si civilizatie, tot americana sau britanica, nu pot sa va spun cata istorie anglo-saxona am bagat in mine in astea doua luni amarate, ma culcam cu discursurile lui Lincoln si ma trezeam cu independenta Irlandei fata de Marea Britanie, de jure in 1922, de facto in 1940, vedeti ca am invatat? :) Nu zic ca mi-ar fi prins rau, acum stiu sa fac diferenta intre intre Teddy Roosevelt si F. D. Roosevelt, da, stiu, sunt ultima proasta, da ma tratez. Dupa cum ziceam, m-am indopat cu istorie si politica pana la refuz, alarmata la maxim de faptul ca astia chiar facusera chestii de-astea in facultate si eu aveam numai literatura si lingvistica de partea mea, lingvistica, dumnezeu cu mila, ca am uitat tot, din fericire, as putea sa adaug. Ei, si cu norocul meu fenomenal la examene, ne-a picat literatura, hihihi, si nu orice, Thoreau, jumate din colegii mei se intrebau dupa examen cine mama dracu e si asta, oricum fragmentul era destul de usor, despre cum ii placea aluia sa traiasca singur, va dati seama ca eu am cam avut cate ceva de zis legat de subiectul asta :p, si erau si niste anexe in care ni se explica foarte clar care era faza cu el si cum a trait in padure vreo doi ani, cam orice om care nu era batut in cap putea sa faca un comentariu decent. La asta sper ca m-am descurcat, cu regulile frantuzesti cu tot, v-am mai povestit eu de ele, orice comentariu trebuie sa aiba o problematica, nici nu prea stiu cum sa va explic, ca si cum tot textul de analizat ar fi raspunsul la o intrebare pe care tb sa o gasim noi. Si dupa ce gasesti problematica, analiza tb structurata in trei parti a cate trei particele fiecare, ceea ce este oarescum imposibil pentru mine uneori, chiar nu se poate sa pui pe acelasi pat al lui Procust si declaratia de independenta, si o poezie de Emily Dickinson, si primul discurs al lui Obama, si vreun fragment din Shakespeare. It sucks big time, ca sa zic asa, dar asta este.

Daca in prima zi am scapat cat de cat usor, a doua zi a fost oribila: doua traduceri, nu prea mari, amandoua incapeau pe o pagina si cu ceva spatiu intre ele, dar au fost oribile, aia din fr in eng din marele scriitor Michel Houellebecq, ceva despre niste pereti de bazalt si o falie uriasa, ghiciti cum se spune in engleza la falie, fault, eu habar n-am avut, am pus gap si gata, oricum cred ca e ok, in fine asta a mai mers, partea cu adevarat groaznica a fost traducerea din engleza in franceza, asta e intotdeauna mai grea pt ca se considera ca traduci dintr-o limba straina in limba ta materna, numai ca treaba asta se aplica la colegii mei francezi, nu si la oamenii care s-au nascut la Braila :) Textul era infiorator, nici in romana nu prea stiu cat de bine as fi scos-o la capat, nu neaparat vocabularul era greu, dar pur si simplu suna ca dracu in alta limba in afara de engleza. Si doamne, am facut vreo doua boacane de-mi vine sa-mi dau palme: in primul rand, se zicea despre niste copii ca erau dimpled. Cuvantul gropite a rasarit imediat in creierul meu romanesc, numai ca-mi era putin inutil la un examen dat in Franta; nu m-am agitat, stiam ca stiu cum se spune si in franceza, am asteptat pur si simplu sa-mi amintesc si mi-am vazut de restul traducerii. Si mi-am amintit. La zece minute dupa ce am iesit din sala de examen, in timp ce vorbeam cu sora-mea la telefon si ii spuneam ca nu mi-am adus aminte cum se spune la gropite in franceza. Se spune fossettes, nasol cuvant, stiu, oricum la partea asta am dat-o intoarsa, am scris eu acolo ceva de copiii aia, cred ca o sa mearga sau o sa ma penalizeze putin. Daaaaar, ascultati aici gafele secolului, din cauza carora voi ajunge probabil sa lucrez la McDonalds: ca sa zicem asa, cam prin a patra ora de examen, din creierul meu nu mai functiona decat partea romaneasca. Si romanul din mine, sufocat de atatea saptamani de franceza si engleza (de-asta nici n-am mai scris pe blog, am incercat sa-mi setez gandurile in franceza), a batut deodata din picior si a zis ca-mi arata el mie, si uitati ce a facut: aveam de tradus maternal, ghiciti cum am tradus, dar evident, materne, stiu, in franceza se spune maternel, eh, detalii, macar daca n-as fi stiut ar fi fost o treaba, si stati ca n-am terminat, mai ghiciti si cine a scris de vreo sase (!!!!) ori in sir grande-mere, o yes, de prin clasa a 5a stiam ca se se scrie fara e, de fapt la inceput scrisesem de vreo cinci ori cum trebuie si o data aiurea, si la sfarsit, in loc sa imi predau lucrarea necitita, cum am facut de atatea ori si am luat numai note bune, la sfarsit zic, ce ma apuca pe mine, mai erau douazeci de minute din cele cinci ore infernale, ia sa recitesc eu ce am scris, poate am facut vreo greseala. Greseala a fost ca am recitit, pentru ca m-am apucat sa acordez (acord? hmm) cu zel toate bunicile din text, grandE-mere pe toata linia, toti pustii francezi de cinci ani pot sa rada acum de mine, multumesc. Of. Nici nu stiu ce sa zic, nu-mi dau seama cum a iesit in rest traducerea, adica mai erau multiple ocazii la care puteam s-o fac lata si m-am descurcat, depinde cum s-au descurcat si ceilalti, dar nu-s prea optimista pentru moment. Si aflu rezultatele abia la sfarsitul lui ianuarie, treaba frantuzeasca, nu intram in detalii, cine zice ca e multa birocratie in Romania este invitat sa o incerce pe-asta de aici, nici Kafka nu cred ca s-ar descurca in paienjenisul lor de reguli stupide de genul ca sa ai cont in banca trebuie sa ai un domiciliu fix, dar ca sa ai domiciliu trebuie sa ai deja cont in banca, dar sa nu intram in detalii de-astea ca ne enervam, si in plus am reusit sa-mi deschid si cont in banca si sa-mi gasesc si domiciliu, am gasit un loc unde nu s-a uitat nimeni stramb la mine pentru ca vin din Romania si unde nici macar nu mi-au cerut garant, mai exista si francezi cu suflet, pacat ca-s vreo doi din astia la o mie de lepre, dar asta e, on fait avec. Deci da, am casa si nu voi lua capes-ul, v-am cam informat despre principalele evenimente din viata mea din ultimele luni.

...

Eu v-am zis ca astia nici sa injure nu-s in stare, si voi nimic, de ce nu vrei sa ne inveti injuraturi in franceza, pai pentru ca nu prea sunt, na poftiti aici exemple, unele mai penibile ca altele. Abruti, hahahaha, astia ar tb sa conduca o zi prin Bucuresti!

...

Si a plouat azi cum numai in Lyon poate sa ploua, iar eu in loc sa ma urc cuminte in autobuz ca sa ajung mai repede sub o patura sau macar sub un acoperis, am zis sa dau inainte o tura pe la H&M. Da, sunt o pitzipoanca, stiu! Si am dat eu sa intru gratios, adica aproape sa cad cat sunt de lunga pe pardoseala aia alunecoasa de la intrare (v-am zis ca ploua de ziceai ca e potopul biblic reloaded, nu?), cand ma opresc doi stimabili gardieni, ca nu se poate sa intru cu umbrela aia siroinda sa le inund lor magazinul. Asa ca eu, ca proasta, mi-am lasat umbrela mea cea perfecta, neagra, usoara, rezistenta, capabila sa se strecoare in orice geanta cat de mica, am lasat-o zic langa vreo treizeci de surate de calitate inferioara de-ale ei si am intrat in magazin in cautare de sosete, aceste minunate articole textile care fug de mine cum as fugi eu de Franta, daca as putea, ca nu le mai gasesc dupa ce le port de doua ori maxim, cred ca in jurul meu exista o zona crepusculara a sosetelor. Si ies eu dupa nici cinci minute, mandra posesoare de sosete noi si de chiloti ne-tanga din bumbac organic -parca nu mai sunt asa de pitzipoanca, nu-i asa- dau sa ies, zic, si ce-mi vad ochii? Pai, diverse lucruri, mai putin umbrela mea, plecata se pare dupa raposatele sosete disparute pe vecie. Si ii fac gardianului scandal, ala mai cheama inca doi ca poate stiu ei de umbrela mea, nimic, eu ca imi vreau umbrela, ei ca sunt angajati sa aiba grija de hainele din magazin, nu de umbrelele clientilor, ca doar nu e mare lucru o umbrela, mai ales ca era si mica (afara turna cu galeata, iar umbrela aia imi placea TOCMAI pt ca era mica, tampitul dracului), si auziti aici, solutia solutiilor, prezentata de cele 3 capete luminate in urma istericalelor mele: sa iau si eu alta umbrela din alea pe care le lasasera ceilalti oameni din magazin, de preferat tot una neagra, ca alea-s multe si nu se prinde nimeni. Nu, nici nu s-ar prinde nimeni ca i-am luat eu umbrela cand ar iesi afara si i-ar cadea cincizeci de litri de apa in cap intr-un minut! M-am intors in civilizatie, cum ar veni! A, si as mai putea sa adaug ca aveam umbrela aia de la mama; ok, nu vreau sa fiu ca nebunul cu punga, dar era a mea si era de la mama si costase mult si imi placea!

In caz ca mai aveti vreun dubiu in legatura cu ce am facut, aflati ca am plecat fara umbrela altuia, printr-o ploaie care mi-a udat in cateva secunde si chilotii din punga si pe aia de pe mine. Si am stat vreo cateva minute bune in statie sa astept autobuzul (e greva, normal), pana cand unei doamne frantuzoaice i s-a facut mila de mine si m-a adapostit sub umbrela ei.

Iar acum ma intreb de ce ma mai mir ca sunt oameni in stare sa-i fure umbrela unei necunoscute, cand altii sunt in stare sa te sarute de parca a doua zi ar fi sfarsitul lumii, iar mai apoi sa uite ca existi. Dar asta e deja alta poveste, ma duc sa-mi torn o ceasca mare de visinata, poate n-oi raci.

...

Ca sa zic asa.

...

(gasita aici)

...

Si uite ca a trecut si viata asta, a venit si moartea aia. Of.
Ce misto ar fi daca m-ar bantui pe mine Saramago, asa ca Pessoa pe Ricardo Reis :)

...

Daca existi, acum ar fi un moment excelent sa ma ajuti; la urma urmei, scriu o lucrare despre fi-tu.