...

Mi-am inceput stagiul. Si este greu. Aia mici sunt obraznici de nu se poate, profa care e responsabila de stagiul meu imi cere chestii imposibile, scoala e la mama naibii si trebuie sa ma trezesc mereu devreme, am slabit vreo patru kile in doua saptamani, imi visez elevii noaptea si imi petrec duminicile facand planuri de lectii si cu toate astea se pare ca nu sunt indeajuns de implicata in ceea ce fac, ar mai lipsi cred sa dorm la scoala, ca in rest mai mult nu stiu cat as putea sa ma implic. Si incerc sa rezist cat mai bine, cand ma imbrac dimineata am sentimentul ca imi pun armura, nu sacoul si cerceii, si cu hainele am o problema, parca toate sunt scurte, stramte si transparente, nepotrivite cu noul si ciudatul meu statut de profesoara, si peste toate astea mai e si accentul meu care se pare ca deranjeaza pe toata lumea, de la elevii mei de a sasea pana la ceilalti profi, toti cred ca-s putin retardata pentru ca nu pot sa pronunt r-ul frantuzesc, azi-maine o sa trimit pe cineva in pizda ma-sii, asa in romana, macar sa stiu o treaba, ca m-am saturat, e un accent, nu un handicap mintal, vineri le-am scris pe tabla "adjective" alora de a 6a, si se trezeste unul sa imi spuna, "madame, nu stiti sa scrieti corect, in franceza e cu f la sfarsit", eu am ignorat explozia de nervi care imi scurtcircuitase capul si l-am intrebat ce ora avem noi, engleza, ah, ma scuzati, va rog, adica da, si-a cerut scuze, dar e un copil de 11 ani care si-a permis sa-mi spuna ca nu stiu sa scriu, e prea multa libertate in tara asta, va zic eu.
Acum am doua saptamani de vacanta, in care sper sa ma ocup un pic si de teza aia, ca doar pentru asta am venit aici. Si ma tot gandesc la cum eram anul trecut pe vremea asta, si mai ales la noaptea aia cand am stat treaza doua ore in intuneric, imbracata intr-un tricou strain si cu un barbat si mai strain sforaind langa mine, si cand m-am intrebat ce dracu fac eu cu viata mea, si de ce nu pot sa fiu si eu ca oamenii multumita cu un prieten normal si o slujba de la 9 la 5, cum aveam pentru prima oara. Dar nu, eu visez cai verzi pe pereti si doctorate si sa scriu carti despre Saramago si sa gasesc pe cineva care sa-mi inteleaga rautatile si ironiile, asa ca uite-ma in Franta iar, fara slujba si dormind singura, nu-i vorba, ca nici acasa nu mai era de stat, firma la care lucram e aproape in faliment, iar ala a reusit sa-mi dea papucii chiar de vreo doua ori intr-un singur an, deci si daca as fi vrut viata de om normal, tot nu mi-ar fi iesit, ei, dar macar m-am distrat o vreme, si cu slujba si cu el, si acuma om vedea ce-o mai fi, sa termin stagiul asta, macar o sa castig vreo mie doua sute de euro in cele sase saptamani, nu e chiar mult, dar e totusi ok, sa mai citesc pentru doctorat si sa imi treaca naibii raceala asta sa ma duc sa inot, sa vina primavara si sa imi port martisorul pe care mi l-au trimis mama si tata, si mai ales sa se faca odata 17 aprilie si sa vin acasa, ca nu mai pot.