...

Mor de somn, asa ca n-o sa scriu mult, da trebuie neaparat sa notez ce zi frumoasa a fost azi, si la propriu (de Pastele francezilor a plouat, hihi) si la figurat. Inca de vineri am presimtit ca asa o sa fie, de cand am intrat in sediul Atlassib din Lyon, cu mari emotii ca-mi pusese mama pachet si mi s-a intamplat de vreo cateva ori sa-mi incurce astia coletele, pe unul l-au trimis la Bordeaux si dupa aia inca o data in Romania si dupa doua saptamani de nervi si de sunat la agentie a ajuns in sfarsit si la Lyon. Cand sunt haine sau carti nu e asa mare problema, ajung ele pana la urma, dar acum era mancare, numai si numai mancare buna de acasa si daca nu ajungea saptamana asta faceam moarte de om la atlassib. Da uite ca din cand in cand mai am si eu noroc, cum am intrat mi-au picat ochii pe un pachet pe care scria Braila, am zis ca asta e al meu, domle, nu se poate altfel, si al meu era, 11 kile de cozonac, fursecuri, cascaval afumat, branza, vai doamne, si uitasem ce buna e branza de acasa, io cu branza am trait o adevarata drama cand am ajuns aici acum trei ani, pentru ca in mintea mea branza ca a noastra are toata lumea si in plus francezii mai au si chestiile lor mucegaite, dar nu, vai, nu e asa, astia au numai chestiile lor mucegaite, e drept ca se gaseste un fel de feta care seamana vag cu ce mancam noi, da nici nu se compara pfff, astia nu stiu ce-i bun. Si marar, mi-a trimis marar, io sunt in stare sa pun marar si-n prajituri si pe aici nu se foloseste mai deloc, cu greu gasesti prin Carrefour si atunci costa doi euro o legatura fir-ati voi sa fiti cu patrunjelul vostru pe care il puneti prin toate mancarurile, eu vreau marar, domle, marar!

Asa, deci a ajuns pachetul, entuziasm maxim :) Entuziasm care s-a mai ciobit un pic aseara la slujba de Inviere, nici nu prea stiu exact de ce ne-am dus, nu prea suntem noi genul bisericos. Da in fine, ne-am adunat vreo cinci, am cautat pe net (tehnologia asta:p) unde se tine slujba in romana, aici nu e biserica romaneasca si in fiecare an se improvizeaza ceva intr-o biserica de imprumut, hait ca e si la mama naibii, juma de oras am traversat ca sa ajungem, biserica, o minune, ce pot sa spun, paraginita si fara cu acustica proasta, printre cele mai sordide chestii pe care le-am vazut vreodata; nici oamenii nu erau mai grozavi, diversi tigani de toate felurile, de la hoti de buzunare la mafioti, in fine, erau si oameni ok, si incepe slujba, astia cu care eram n-aveau nici un chef sa asculte, da-mi un servetel ai o guma mai tine mult, vai ce m-am mai enervat, am facut 40 de minute pana acolo ca sa stam fix 20 de minute in biserica, nici n-a apucat preotul sa spuna Hristos a inviat ca noi ne si carasem, vorba ceea, trebuia neaparat, dar neaparat sa prindem ultimul metrou. M-au scos din sarite rau de tot, adica eu nu tinusem mortis sa merg la slujba, da daca tot eram acolo puteam sa mai stam un pic si luam un taxi dupa aia, dar na, lumea avea chef sa danseze, era si ziua unei prietene tunisience care ne astepta in oras si hai sa mergem, nu, ce idee si pe Iisus asta sa invie sambata noaptea, n-o fi stiind si el ca atunci lumea e in club? Mdea.

Dar trecand peste asta, azi a fost asa o zi grozava, ne-am adunat pe la doua la sora-mea si la Irina T si am stat pana pe la noua, timp in care am mancat, am ras si am palavragit in vesnica noastra formatie cosmopolita, aproape de fiecare data aceeasi cu unele mici modificari, cinci romani, doua nemtoaice, un sarb si un tunisian, ne-a lipsit Andrei, care de bucurie ca a primit cetatenia franceza a plecat sa faca Pastele in Romania, uita ca acum am si eu un prieten francez, oarecum:) Si de fapt nici n-am facut asa mare lucru, dar a fost bine, nu stiu, sentimentul ala ca uite domle, mai exista si oameni draguti pe lumea asta si eu am gasit cativa; si am ciocnit oua rosii, am facut cartofi cu smantana la cuptor, grozav au iesit, au mers de minune cu friptura de miel si de porc pe care a trimis-o mama Madalinei, au mai trimis si altii pachet, mamele astea romance sunt speciale, nemtoaicele ziceau ca ele de cand au plecat n-au primit niciodata nimic de acasa, si pe langa friptura aia mai era pasca simpla, pasca cu ciocolata, scuzati cacofonia, mi-e lene s-o evit, ciocolata de casa, cozonac, o nebunie toate, combinate cu ce primisem noi a iesit un ospat clasa intai, si sa nu uitam palinca, nici un strain nu poate sa creada ca noi bem chestia asta de bunavoie, ca sa-l citez pe Yosri, "Jack Daniels, c'est du jus de fruits à coté de ce que vous buvez":)

Si intre timp au sunat telefoanele, am mai sunat si noi acasa si ne-am gandit la oamenii care nu sunt astazi langa noi, si mai ales la mamele de care ne despart mii de kilometri, dar care uite, parca ar fi aici, cozonacul asta, mereu la fel de bun, cutia asta in care am primit mancare de atatea ori, fursecurile coapte in cuptorul de acasa, ouale inrosite, hm, si cand te gandesti ca nici macar nu suntem pe acelasi fus orar. Toti ne simtim un pic orfani aici, dar azi a fost mai bine, nu e mama, dar e mancare de la mama, de la doua mame chiar, lui Yosri i-au dat lacrimile, la propriu, cand a gustat friptura de miel, "exact asa o face si mama", pai na, normal, toata mancarea facuta cu dragoste are acelasi gust :)

Si acum chiar ma duc sa ma culc. Sa va bucurati de ziua libera de maine:)

...

Din seria "avem o viata, cum procedam?"

(poza e de aici)

...

Azi la biblioteca, plictisita de atata critica si teorie si istorie a religiilor, am luat din raft Moon Palace-ul lui Paul Auster, sa-mi mai aerisesc creierii. N-am citit nici un rand din el, in schimb la plecare l-am bagat in geanta, aveam cateva carti de-ale mele si nu l-am observat, am strans tot, obsedata cum sunt sa nu uit ceva, nu de alta, dar mereu pierd acte, bani si chei, si am iesit senina din biblioteca. Iar alarma de la usa n-a sunat, naiba stie de ce. Atata mai trebuia, sa ma prinda aia cu o carte neinregistrata in geanta, cum sa-i conving ca n-am furat-o?
Si nu numai ca am plecat cu ea, dar mi-am dat seama de asta pe la noua seara, cand mi-am scos catrafusele din geanta si a cazut si ea pe parchet, albastra cu dungi negre, mai fusese in camera mea acum vreo juma de an, cand am imprumutat-o si am citit-o in doua nopti (ceea ce inseamna ca mi-a placut mult). Mda... Si io acum ce fac cu ea? O duc inapoi, s-o mai citeasca si altii? Sor-mea zice sa nu, adica n-a sunat alarma, norocul meu, mai ales ca e o carte misto, pe care chiar as vrea sa o am.
M-am gandit eu sa va intreb si pe voi, am facut frumos un sondaj, l-am inserat pe blog, numai ca nu vrea sa afiseze variantele de raspuns si eu nu mai am rabdare sa-mi bat capul si cu asta. Deci va intreb asa direct si astept sa vad ce ziceti:

Ce sa fac cu Moon Palace?

a)O duci inapoi la biblioteca. Oricum tu esti o fraiera care face mereu ce e corect.

b)O pui frumos in raft, acum e a ta.

c)Mi-o faci mie cadou, poate asa te iert ca nu mi-ai mai scris un mail de patru luni.

...

N-am prea mai scris pe aici, pentru ca mi-a fost lene, pentru ca in Lyon e o primavara de-aia ca-n povesti, cu cer senin si pomi infloriti, pentru ca am pierdut nopti in club si zile in parc, dar si pentru ca... tananam... mi-am inceput lucrarea!!!! 13 pagini pana acum, o nimica toata fata de celelalte 87 care ma asteapta, da nu-i nimic, ce-a fost mai greu a trecut, pe mine inceputurile ma omoara, acuma gata, c'est parti, ca sa folosesc o expresie pe care o detest:) Azi m-am intalnit cu profa, m-a calcat nitel pe nervi ca m-a intrebat daca mi-a corectat cineva paginile pe care i le trimisesem, ca prea n-aveau greseli, am auzit de cel putin zece ori chestia asta de la diversi profi de pe aici, da de la ea n-o asteptam, la urma urmei io-s romanca si ea e daneza, da, suntem straine si scriem corect, ce-i asa motiv de mirare?

In fine. In afara de asta a fost ok, am stabilit si planul, asa ca idee, n-am pus inca titluri, si a rasarit vesnica problema a celor trei parti; astia care ati avut de-a face cu sistemul francez stiti despre ce vorbesc, pe aici orice eseu, lucrare, comentariu, dizertatie trebuie sa fie structurata in trei parti impartite la randul lor in trei parti, numai ca e la mintea cocosului ca uneori nu merge, m-am dat de ceasul mortii sa scot trei idei pentru exposeul ala despre Italo Calvino, oricum o dadeam, tot doua ieseau, ce regula de rahat, io i-as ruga frumos pe toti scriitorii sa se gandeasca bine inainte sa inceapa o carte noua, sa aiba grija sa bage fix trei idei in ea, nici mai mult, nici mai putin, ia hai, putina organizare, ce inseamna asta, fiecare sa scrie asa, cum il taie capul? Evident, si de data asta, in afara de introducere si incheiere, planul meu tot in doua parti era structurat, eu ce sa fac, daca atatea erau? Si la faza asta a venit si profa cu o idee buna, stii ceva, primul capitol oricum e cam mare, ia imparte-l tu in doua si uite cum iese planul in trei parti, voilà, now we're talking! Si cica, "franchement, j'étais un peu inquiète à cause de ce mémoire, mais maintenant que j'ai lu ces pages, je vois qu'il y avait pas de quoi", io am zambit frumos si i-am zis ca toti profii cu care mi-am scris licente/lucrari de master au fost inquietati la inceput si s-au potolit pe parcurs, in gandul meu, daca l-ati fi vazut pe musiu S., ce spume la gura a facut cand l-am anuntat acum doi ani, pe la inceput de martie, ca eu parca mi-as schimba subiectul de licenta, ca ala pe care mi-l alesesem asa, intr-un sictir, mi se pare brusc cam deprimant :))) Ah, ce ma enerveaza, acum cand ma apucase iar cheful de scris pe blog, mi se termina bateria la laptop si incarcatorul e in camera si mi-e lene sa urc dupa el. Deci noapte buna.