Tot neinspirata cand e vorba de titluri

De ieri sunt in vacanta, nu stiu cat au asteptat momentul asta elevii mei, dar eu numar zilele de prin octombrie J Si da, am pus eu smiley-ul, dar numai zambitoare n-am fost anul asta, pot sa numar pe degetele de la o mana orele normale cu taNpitii de-a 9a si discutiile necontradictorii cu si-mai-taNpitul director de la scoala mea cea noua. Dar au mai fost si copii draguti si colegi amuzanti si la anul o sa stiu cum sta treaba si o sa fie mai bine. Pana una alta bine ca s-a terminat naibii, ca nu se mai putea, in ultimele saptamani abia ne-am tarat, am fost asa de obosita ca am inceput sa incurc verbe si prepozitii, mda, fac de atata timp umbra pamantului frantuzesc  ca am ajuns sa gandesc si uneori sa visez in franceza, rar mai gasesc un cuvant pe care sa nu-l stiu si cred ca am devenit oficial bilingva. Stati linistiti, tot nu pot sa pronunt r-ul lor, nici nu ma mai chinuiesc. Si cand am de trimis pe cineva in pizda ma-sii, tot in romana fac treaba asta, nu m-am frantuzit in asemenea hal.

Oficial nu m-am frantuzit deloc, nu mi-am depus actele pentru cetatenie si nici n-am de gand s-o fac curand. In primul rand nu ma simt deloc frantuzoaica, in al doilea rand mi-e lene (iti cer aia arborele genealogic pana la a 3a generatie si certificatul de casatorie al pisicii lu strabunica si io n-am rabdare cu prostii din astea), in al treilea rand nu mi-ar folosi la nimic, traiesc foarte bine cu pasaportul meu romanesc, nu-mi trebuie viza, permis de munca si alte balarii, am un serviciu, un apartament si acces la orice, deci nu-mi bat capul pentru moment. Poate ar trebui, ca daca mai avanseaza mult Frontul National, nu m-ar mira sa primesc un sut in fund care sa trimita de-a berbeleacul inapoi in Romania. Exagerez nitel, da nu cu mult.

Si acuma asta e, daca s-o intampla, il iau pe ala mic de-o aripa si venim la Bucuresti, nici n-ar fi asa de rau. Vorbind de asta mic, ajungem si la partea de frantuzeala, cum sa va zic eu asa, mi-am petrecut eu cinci ani din viata urand francezii, dar hmm (obraji inrositi si privire in pamant), m-am cam dat cu dusmanul si mi-am gasit un pitziponc francez, nu aruncati cu rosii, ca e tare dragut si nesimandicos si nu pune niciodata intrebari cretine despre Romania si nici nu face misto de accentul meu (atat i-ar trebui).  

De ce ii zic « asta mic », va intrebati ? Pentru ca well, cam are 23 de ani, da, fix cu sapte mai putin ca mine, nu pot sa va zic cate mi-au auzit urechile in ultimul an, mama zice ca-s corupatoare de minori, sora-mea ca-s cougar (pffff), toata lumea ca o sa ma lase pentru una de saispe ani si tot asa, « da tu ce faci exact cu baiatul ala ? », uite chiar asa m-a intrebat cineva, pai cum sa-ti zic mai cineva-ule, fac si cu asta ce faceam si cu ailanti de dinainte, doar ca de data asta e de vreo zece ori mai bine. Si nu, nu va ganditi (doar) la prostii. In fine, nu ma mai lungesc aici, oricum m-a cam speriat cat de mult ne (si pe mine, recunosc) tot influenteaza prejudecatile astea, ca tot stau prea mult pe 9gag, o sa fac un meme de-alea de genul «  30-year old guy dates 23-year old girl and nobody bats an eye, 30-year old woman (mai intru eu la « girl » ? habar n-am) dates 23-year old guy and everybody loses their mind ». Chiar asa a si fost, acum s-a mai linistit toata lumea, inclusiv eu, lu asta mic ii zic tot asta mic si cu asta basta.

Asa, de fapt incercam sa va explic cum si in ce privinte m-am frantuzit eu. In afara de inimioarele si je t’aime-urile schimbate cu asta mic (da, m-am prostit la batranete, , asa se intampla cand nu trimiti inimioare in liceu, ca tot omul normal, le trimiti la 30 de ani sa ajungi de rasul curcilor si al oricui ti se uita prin telefon), in afara de astea zic, mai am si prieteni  francezi (chill, ca tot pe voi va iubesc mai mult), prieteni buni cu care pot sa discut despre orice si cu care chiar ma distrez, soc si groaza, am gasit francezi netaNpiti, o specie necunoscuta mie pana acum trei ani, cand l-am cunoscut pe Mickael, seful meu din perioada de stagiu care a ajuns pe lista mea de « i-as dona un rinichi daca ar avea nevoie », asa clasez eu oamenii apropiati, e o metoda buna si destul de clara. Pe urma i-am cunoscut pe Sylvie si pe Alex si anul trecut pe Martine si anul asta pe Ophélie, Leslie, Anais, Michèle si tot asa, oameni draguti si interesanti cu care imi place sa palavragesc la o bere de doua-trei ori pe saptamana. Sa ne intelegem, mai sunt gramezi de francezi cu care as da bucuroasa de pamant si tot ii consider niste oameni cu care in mare masura eu sunt total incompatibila, dar cam acelasi sentiment il am in legatura cu toate popoarele lumii, asa ca na, pana una alta ma descurc  si eu cum pot cu francezii.

Ce obiceiuri s-au mai lipit de mine pe aici, ia sa vedem, hmm, imi place mancarea frantuzeasca, branza, sosurile, tartele, salatele tot, in fine asta nu e un criteriu, mie imi plac toate mancarurile de peste tot, si indiene si chinezesti si tailandeze si japoneze si mexicane si africane si libaneze si de orice fel (mda, cred ca mi-e cam foame, am zis eu viteaza sa tin regim ca prea umplu toate rochiile de vara si acum mi-e pofta si de cartofi fierti. Ce zic eu, cartofii fierti sunt buni oricand ; nu mi-e pofta de morcov, deci nu-mi e asa de foame).  Un super obicei frantuzesc pe care l-am adoptat vrand-nevrand a fost pranzul mancat la… pranz, adica la ora 12, nu la 3 dupa-amiza cum faceam in Romania. La inceput nu-mi era foame, da in timp m-am obisnuit si acum abia astept soneria de la doispe-zero-trei, stupida ora stiu, imi iau frumos mancarea din frigider si mananc in cancelarie cu toti colegii, avem o ora si jumatate pauza de pranz, e bine ca apuc sa-mi trag sufletul dupa o dimineata de urlat la dracii aia.

In rest citesc in franceza ca si cum ar fi in romana si imi petrec o buna parte din timp impartind politeturi in stanga si-n dreapta, nu ca inainte eram vreo salbatica, dar francezii astia sunt ceva de speriat. Intr-o zi mergeam pe strada cu asta mic si s-a oprit o masina langa mine, domnul din dreapta (gatit pruna pentru o nunta arabeasca) ma intreaba « nu va suparati, unde e primaria ? », eu ii raspund, el imi multumeste, doamna gatita –si- mai- pruna de la volan face la stanga si asta mic pe urma se mira ca am fost asa draguta sa le raspund, dupa ce oamenii din masina nu mi-au zis nici macar buna ziua si nu mi-au multumit decat o data dupa ce le-am zis. Mie mi s-a parut o discutie absolut normala, lui nu, eh, mai sunt si diferente de-astea culturale ca altfel ne-am plictisi J

Cam asta ar fi, cred ca am scris post-ul asta exclusiv pentru ochii mei miopi, stiu ca ati plecat toti de cand n-am mai scris, de data asta nu mai promit nimic si o sa vedem ce o sa fie. Da m-as bucura sa va intoarceti, era amuzant cand erati si voi pe-aici.

Acestea fiind zise, ma duc sa mananc.