...

Mda, stiu ca n-am mai scris de nu stiu cand, da in ultima vreme ma intreb tot mai des ce naiba fac eu aici, batand campii pe net despre viata mea personala, eu care in acelasi timp ascund chestii chiar si fata de prietenii mei cei mai apropiati, din nu stiu ce impuls al mintii mele intortocheate; adica nu e cazul sa ma luati la intrebari sau sa va imaginati ca duc nu stiu ce viata dubla, dar sa zicem ca ar fi una, alta de zis. De o suta de ori m-am gandit sa fac blogul privat si de o suta de ori m-am razgandit, la urma urmei ce conteaza cine citeste aberatiile astea scrise in miez de noapte, daca oricum in capul meu se invartesc alte o mie de idei si sentimente (stiu ca nu prea pare, da am si io din astea, sa stiti :) si impresii care o sa zaca vesnic in mine, ca intr-o inchisoare, asta e, din cand in cand mai scapa printre gratii cate unul din monstrii astia si atunci ma uita dumnezeu scriind pe blog sau vorbind la telefon sau discutand pe mess despre sensul vietii, da de obicei se multumesc sa se razboiasca in mintea mea si sa ma roada pe dinauntru, stiu ei bine ca ar speria oamenii daca ar scoate capul afara. Dar dupa cum ziceam, unii monstruleti mai ies la suprafata si apar pe pagina asta verde si problema mea nu e ca ii vad niste oameni necunoscuti, ci ca ii vad niste oameni punct. Adica uneori cand scriu aici ma simt ca si cum as umbla dezbracata pe strada; sau mai degraba in costum de baie, ca tot ziceam ca-s parti din mine pe care nu le vede nimeni, ma rog, atunci vorbeam la figurat da in fine, ati prins ideea, si sa mai adaug ca ar fi un costum de baie minuscul, de-ala de care n-as purta niciodata in realitate, ca la o adica eu chiar as putea iesi pe strada imbracata in costumul meu de inot :) Mda... Si pe langa asta uneori imi pierd increderea in forta cuvintelor, adica as vrea sa-l am io in fata ochilor pe dobitocul ala de-a zis ca the pen is mightier than the sword ca sa-i carpesc vreo doua si sa-i bag pen-ul ala undeva, ca nu-i domle asa, nu-i, ce, nu-mi aduc eu aminte ca am scris eu niste chestii de-ar fi miscat si pietrele, sa le fi scris cu sange si n-ar fi fost mai intense si la ce mi-a folosit, la nimic, au murit bietele cuvinte la datorie, strivite de zidul pe care ar fi trebuit sa-l darame, si atunci de ce sa ma mai mir ca nu am chef sa ma folosesc tot de ele ca sa scriu pe blog, pai pentru ca nu-s bune de nimic, de-aia, dar ce sa facem, asta avem, cu asta defilam, promit sa scriu in curand ceva funny si sa va scutesc de miorlaielile astea metalingvistice, he he, ce de sechele din facultate s-au trezit la viata cand am scris cuvantul asta :)