marți, 24 iunie 2008

Cosmaruri

Da, am visat pisica aia zdrobită pe asfalt...

Şi când am reuşit în sfârşit să adorm după faza cu pisica am avut un coşmar (vai, ce-mi vine să scriu cauchemard, e grav) în care mi s-au combinat două vise îngrozitoare pe care le am frecvent, da de obicei pe rând, că şi-aşa sunt la limita suportabilităţii. Adică am avut un coşmar doi în unu, ca să zic aşa:), nu ştiu de ce pun smiley face-ul ăla, că a fost groaznic.
În primul rând, eram gravidă. În vreo cinci luni, deci nu era de glumă. Ăsta e unul din cele mai groaznice coşmaruri ale mele, da, ştiu, sunt un monstru de om, pentru altele ăsta ar fi un vis frumos, da mie nu-mi plac copiii, ce să-i faci. Şi nu mă întrebaţi al cui era, că în vis nu ştiu niciodată, nu că m-aş fi făcut eu curvă pe tărâm oniric, nu daţi cu piatra, da pur şi simplu nu e niciodată vreun tată prin jur şi eu nici nu mă gândesc la el ăla care-o fi, că-s prea terorizată uitându-mă la propria burtă cum creşte şi tot creşte. Bineînţeles că şi în visul asta aveam o burtă enormă, aşa că m-am dus eu să fac o ecografie, să văd ce se întâmplă pe-acolo. Şi vai, dar ce surpriză, coşmarul se dublează dintr-odată, aveam gemeni! Cu ultimul fir de voce am întrebat dacă măcar aveau fiecare două mâini şi două picioare şi cică unul da, da pe ălalalt nu-l vedem bine şi e şi cam mic. Da, minunat. Da vreun test ca să vedem dacă au vreo malformaţie, vreun sindrom Down, ceva, se poate face? Păi nu, că s-au interzis testele pt sindromul Down, tb să-i păstrezi orice ar fi şi afli când se nasc dacă sunt în regulă şi stai liniştită că numa unu ar putea să fie bolnav şi tu oricum ai doi. Cred că în momentul asta am început să plâng în somn...


Şi acum urmează coşmarul nr 2 suprapus peste ăsta cu gemenii. După episodul cu ecografia, eram la cu mama şi tata la casa noastră de la ţara la Ianca, mama era în bucătăria de vară şi gătea, eu îmi învârteam aiurea burta prin casă şi tata s-a dus să vadă ce face Negri (o târâsem şi pe ea după noi) care stătea leşinată de cald în marchiză (ah, cuvântul ăsta!) Şi când m-am apropiat şi eu de el, căţelul nostru pe care în viaţa reală îl iubim ca pe un membru al familiei s-a transformat într-un fel de monstru care a început să mă alerge prin casă şi eu treceam prin toate camerele şi închideam uşile dar monstrul reuşea să le deschidă (şi Negri se pricepe la deschis uşi, ce-i drept), şi tot fugea după mine şi eu cu ditamai burta abia mă taram şi iar mai încercam să încui o uşă, da ale naibii doar se închideau, nu se încuia nici una, nici măcar aia ultima de la intrarea în casă, mereu visez că mă urmăreşte ceva sau cineva de care nu pot să scap orice aş face. Şi am fugit prin curte tremurând până la bucătărie la mama şi tocmai când credeam că am scăpat am văzut că uşa bucătăriei nu avea geam şi că monstrul ar fi intrat pe acolo şi că nu mai aveam unde să fug şi atunci m-am trezit plângând şi abia acum, la juma de oră după, pot să respir normal. Mda...

Niciun comentariu :