joi, 6 noiembrie 2008

...

E trecut bine de miezul noptii, in cladirea de vizavi nu mai e nici o fereastra luminata, pensionul doarme linistit si el, dupa toate probabilitatile singura fiinta din jur care nu doarme sunt eu; de fapt, daca eu sunt eu, in jurul meu nu cred ca pot sa fiu tot eu, nu cred ca ati inteles nimic din fraza asta, dovada ca si eu, aia din jurul meu, ar trebui sa dorm la aceste ore inaintate, de altfel imi si este un pic somn, numai ca nu prea imi vine sa ma culc, de vreo cateva luni bune am niste cosmaruri infioratoare, mai in fiecare noapte sar din pat sufocata de groaza unui vis tampit, am ajuns sa-mi doresc sa nu mai dorm niciodata :(((

Si visez asa niste chestii stupide si puerile, ca faceti toti misto de mine cand vi le povestesc, nu ca n-ati avea dreptate, acum cateva nopti am visat ca ma alerga un balaur cu trei capete printr-un decor ca din desene animate, asta e cosmar de copil de trei ani care s-a uitat prea mult la Cartoon Network, pana si eu rad acum cand scriu asta, da n-a fost la fel de amuzant cand m-am trezit la 3 dimineata pe jumatate cazuta din pat si cu niste lacrimi in coltul ochilor :)

De fapt visul asta nici n-a fost asa de groaznic, cosmarurile mele obisnuite sunt o combinatie suprarealista de Stephen King, stirile de la ora 5, cele mai ciudate/violente scene din sutele de povesti pe care le-am citit cand eram mica si o mica doza de imprevizibil, ceea ce face ca totul sa fie si mai oribil si mai absurd. Si mai ciudat e ca nu le gasesc nici o explicatie, adica n-am nu stiu ce traume iesite din comun, n-am suferit de foame, n-am trecut prin vreun razboi, n-am fost niciodata atacata de vreun om sau animal (de fapt m-a muscat un caniche cand aveam 4 ani, da nu prea cred ca se pune), ai mei nu m-au batut cand eram mica, adica in fine, mai incasam eu cate o palma, da rar de tot si dupa ce chiar o cautasem cu lumanarea. Si-atunci de unde, domnule, atata sange si atata moarte si atatia monstri in visele mele, de unde?!!! Singurele cosmaruri inradacinate in mod clar in pasnicul meu trecut sunt alea in care boulidiotulnenorocitul de Tzurcanu inca ma mai scoate la tabla sa-i rezolv nu stiu ce ecuatie de gradul enspe (eh, de fapt se zice altfel, am invatat eu de la mama, da sunt o doamna si nu scriu prostii pe blog, iar ati pierdut sirul, saracii de voi, faceti abstractie si de paranteza asta). Deci ziceam de cosmarurile cu matematica, inca n-au disparut, desi am terminat liceul de cativa ani buni, oricum tata zice ca el a visat pana la 40 de ani ca pica bacu la mate, trebuie sa ma pregatesc psihic pentru muuuulte alte cosmaruri cu matrice, vectori si combinari :) Oricum ultimul cosmar din seria asta le-a pus capac la toate, de obicei ma aleg cu cate un "treci la loc, pentru azi ai nota 3", da acum vreo doua nopti am avut de rezolvat o chestie imposibila, ceva cu sinus de combinari de x luate cate 2 supra radical dintr-un determinant ciudat rau, nu de alta da avea niste hieroglife in loc de linii si coloane, si obisnuita faza cu "Irina, treci la loc ca sa nu-ti pun 3, Alexandra, treci la tabla si descurca exercitiul", muream cand auzeam asta in realitate, doar ca in vis s-a mai adaugat si un "ai grija, daca nu-ti da ca la raspunsuri, s-ar putea sa se intample ceva nu prea placut cu irina" si oh my god, oh my god, ce ma fac acum, imi batea inima ciudat, mi se taiasera genunchii si am scapat creta din mana si stiam ca vazusem o problema asemanatoare in blestematul ala de manual al lui Ganga, si acum ma trec fiorii cand imi amintesc de numele asta, dar nu mai tineam minte cum se rezolva si iar imi batea inima aiurea si iar ramaneam paralizata in fata tablei; da pana la urma cosmarul asta a fost cu happy end, am reusit sa ma descurc in labirintul ala de cifre si simboluri, si la sfarsit mi-a dat 192, exact ca-n carte, da, Irina, poti sa-mi multumesti :) Si sa n-aud ca un cosmar cu happy end e o contradictie in termeni, ca sfarsitul o fi fost el fericit, da restul a fost teroare in stare pura, doamne, ce-a facut liceul ala din mine! In fine, sa zicem ca asta a fost un cosmar motivat, anii din "Murgoci" nu se numara chiar printre perioadele mele favorite, dar restul, restul de unde vin?

De exemplu minunea asta, care s-a repetat de vreo cinci-sase ori in forme usor modificate: se facea asa ca eu cu mama si cu tata si cu toti prietenii mei traiam intr-o casa ciudata si galbena si intr-o zi a venit la usa un tip in negru care ne-a anuntat ca a fost trimis de mafie ca sa ma ia cu el. Care mafie, nu stiu, sa fi fost aia albaneza, sau aia rusa, sau aia calabreza, ce conteaza, oricum nu-mi dau seama ce ar vrea o mafie sanatoasa la cap de la o fiinta inofensiva ca mine. Si jale mare, toata lumea ma bocea, eu aveam juma de ora la dispozitie sa-mi strang cateva lucruri inainte sa plec, mi-am pus doua bluze intr-o valiza si pe urma m-am gandit "sosete, imi trebuie sosete" si am scos din dulap punga de sosete, care arata exact ca aia in care imi tin sosetele si in mai putin tragica mea viata reala, da in timp ce scoteam prima pereche m-am uitat in jos la pantofii mei cu flori si m-am gandit "nu mai e cazul sa iau altele decat astea pe care le port acum, oricum o sa ma omoare astia pana maine dimineata". Mdea, imi dau seama ca suna ridicol, dar a fost un vis ORIBIL.

Altceva... Mai stiti voi faza aia cu Xypehuzii, sau cum naiba se numeau, aia de-am analizat-o la curs la de Ryck? Era ceva despre niste creaturi ciudate care invadasera pamantul, o chestie mai putin banala decat pare, avea ceva ciudat si fascinant povestirea aia, mi-a ramas undeva, intr-un colt din minte si a iesit la suprafata de curand, sub forma unui cosmar de toata frumusetea, adica traiam eu fericita cu ai mei si cu Negri intr-o casuta la munte si deodata, hait, ne invadeaza astia, toata lumea sa-si ia un sac de dormit si ceva de mancare si sa se ascunda in padure, doamne ce ne facem, nu avem destula mancare ca sa ne permitem sa luam si cainele si oricum ne-ar face numai belele, ar atrage ursii si lupii si xypehuzii, zicea tata. Si eu plangeam cu zece randuri de lacrimi si tipam ca sigur, zece ani a fost buna Negri, ca ne-am distrat cu ea, Negri, da labuta, Negri, vino sa ne jucam ca-s suparat, Negri, sa ne pazesti la noapte si acum o lasam aici sa moara, nu? Si pana la urma am luat-o, ca am gasit eu niste pesmet ieftin la supermarket (nu stiu de unde supermarket in pustietatea aia) si mama si tata au zis ca bine, haide, da daca patim ceva o sa fie numa vina ta si atunci m-am trezit.

Ar mai fi multe si nenumarate vise de genul asta, mereu ma alearga o creatura de care nu pot sa scap, mereu mi se intampla ceva groaznic (o data am visat ca ma inec in noroi) sau i se intampla ceva si mai groaznic unuia din aia cinci oameni de care chiar imi pasa, de fapt si celorlalti sase miliarde minus cinci de care nu-mi pasa, nici nu va imaginati cate apocalipse diferite m-au chinuit in somn.

Daca stau bine sa ma gandesc, in ultimele luni am visat o singura data ceva chiar frumos, chiar inainte sa plec din Lisabona, cred ca ar trebui sa ma intorc acolo, se pare ca imi face bine. Pentru ca mie imi statea deja gandul la Sarbatoarea muzicii, care avea sa fie peste cateva zile in Lyon, am visat ca eram pe o strada foarte asemanatoare cu una din Sinaia, pavata cu piatra cubica (cred ca aia din Sinaia era totusi asfaltata), cu brazi pe o parte si niste case vechi si fumoase pe cealalta, eram deci pe strada aia si dintr-o data a inceput muzica si in clipa urmatoare eu dansam cu un tip necunoscut cu niste ochi foarte, foarte albastri. Si era o zi frumoasa de vara, eu eram imbracata in rochia pe care mi-o cumparasem cu doua zile in urma de la Zara si pe care in realitate n-am purtat-o niciodata, ca trebuie s-o scurtez in pic; da in vis rochia era perfecta si eu nici macar n-am alunecat pe piatra aia cubica si in jurul nostru erau multi oameni care dansau si muzica se imprastia in valuri in strada, o combinatie de vals cu muzica renascentista, nu ma-ntrebati cum vine asta, ca nu stiu, da suna minunat si ne invarteam noi asa fericiti, cand a sunat blestematul de ceas, fir-ar el sa fie, cand ma alearga balaurii nu suna niciodata; da de fapt mai bine ca m-am trezit atunci, cine stie cum s-ar fi terminat, poate ar fi cazut din cer un meteorit si ne-ar fi strivit pe toti sau poate tipul ala cu care dansam ar fi scos un cutit de sub haina si mi l-ar fi infipt in gat si mi s-ar fi imprastiat sangele peste tot, toate astea fara sa ne oprim din dansul ala ametitor.

Si acum ca am scris toate minunile astea care o vor speria pe mama maine dimineata cand o sa le citeasca, imi urez noapte buna si ma duc sa ma culc :)


2 comentarii :

Anonim spunea...

Mai, dar agitate nopti mai ai :)

zana-carabina spunea...

ce sa mai zic...