...

Aseara pe la opt am iesit sa-mi cumpar iaurt si cum n-aveam chef sa ma intorc acasa m-am plimbat vreo ora si ceva prin ploaie, stai linistita, mama, ca aveam umbrela. Si eram in sandale, da mai bine nu citesti partea asta:) Stiti ca eu umblu ca nebuna ore intregi pe strazi, de obicei prin centru, dar de data asta m-am invartit prin cartier; si nu prea era lumina, ploua cu galeata si cum canalizarea nu prea functioneaza pe la noi prin Tineretului, nu eram nici pe departe singura balta de pe strada:) Si radeam singura ca proasta incercand sa-mi amintesc macar o parte din poreclele pe care minunatul meu nume mi le-a adus in generala, cand a trecut pe langa mine un 313, asa de repede si de aproape de trotuar ca era sa ma stropeasca din cap pana in picioare. Nu ca n-as fi fost eu deja semi-fleasca de la ploaie.

Si atunci mi-am dat seama ca ajunsesem in statia de autobuz de unde asta-toamna la cinci dimineata, cu bagajele facute pe fuga si cu Mircea cascand langa mine, am luat 313-le pana la Unirii si de acolo tramvaiul pana la aeroport. Sase ore mai tarziu eram in Franta. Am stat un minut in statie si am simtit cum urca in mine tristetea, furia, disperarea si teama de necunoscut care ma striveau in dimineata aia, amestecate cu o oboseala crunta si cu senzatia ca o sa vomit in orice moment, desi nu mancasem mai nimic de trei zile.

N-am plans, pentru ca era Mircea cu mine. Asa sunt eu, nu plang mai niciodata in fata oamenilor, poti sa-mi infigi un fier inrosit in stomac si sa-l si rasucesti si eu nici macar n-o sa clipesc, mai ales daca mai sunt si alti oameni prin preajma. N-am plans nici in avion si nici cand am ajuns, pentru ca nu aveam casa mea si am stat trei saptamani la sora-mea, adica n-am fost mai deloc singura. N-as plange in fata unui francez nici daca ar fi sotul meu care ma anunta ca isi ia lumea in cap cu alta dupa treizeci de ani de casnicie :)

Pe urma m-am dus la cursuri, am inceput sa citesc, am cunoscut multi oameni, mi-am gasit casa, am muncit o saptamana ca sa ma pot muta in ea, am fost la teatru, la filme, la petreceri, in cluburi si la picnicuri, am ras, am dansat, am baut mult vin rosu, am luat note mari fara sa misc un deget, m-am apucat sa invat spaniola, am fost la Madrid si la Lisabona, am invatat multe cuvinte in franceza, am lucrat ca voluntar, mi-am pregatit dosarul pentru anul viitor. Si soarele a rasarit in fiecare zi, Rhone-ul era tot albastru si la Saone tot verde, la fel ca si inainte au inflorit trandafirii din Tete d'Or si la fel de bune au ramas tartele cu fructe. Mai pe scurt, nu s-a prabusit lumea din atata lucru. Doar a mea, un pic.

Si dupa ce mi-am amintit de toate astea, m-am dus acasa, am luat o aspirina ca sa nu racesc si mi-am mancat iaurtul.