Uite de-aia nu-mi plac mie oamenii

Eu încep să cred că-s magnet de atras cretinii, altfel nu-mi explic; după cum nu înţeleg de ce oameni cu care am vorbit de trei ori ţin neapărat să-mi expună pe larg problemele lor (foarte) personale şi apoi se miră că nu mă interesează. Mi se întâmplă tot timpul şi ultimul episod din această lungă serie mi-a dat un chef nebun de a o da cu capul de pereţi pe tâmpita care m-a coborât de pe norişorul roz pe care pluteam de vreo două zile, aşa fără motiv. Norocul ei că e tocmai în Polonia, aşa că şi capul şi pereţii au rămas intacţi.

Pe tipa asta am cunoscut-o acum doi ani în Sofia la un seminar, pe vremea când mă jucam eu de-a voluntariatul. Şi părea drăguţă ea aşa, am stat de vorbă, mi-a povestit că are un prieten rus, că stau împreună într-un apartament din Varşovia, că-s fericiţi, că bla bla bla; oricum, mi s-a părut o tipă ok. Şi seminarul a trecut repede şi noi n-am mai ţinut legătura, aşa că am fost puţin surprinsă acum vreo trei luni când m-a adăugat în lista de mess, dar na, i-am dat şi eu add. Am vorbit de vreo două ori, mi-a povestit că face nu ştiu ce stagiu în Belgia, în Liège, n-am înţeles prea bine ce şi cum, ideea era că se simţea singură, că nu-i plăcea deloc şi abia aştepta să se întoarcă acasă. Ei, şi se pare că s-a întors. La prietenul ei care a aşteptat-o un an, a plimbat căţelul, a udat florile şi a sunat-o de nu ştiu câte ori să-i spună că i-e dor de ea. Daaar, şi aici vin e partea interesantă, cât a fost plecată ea s-a mai încurcat aşa cu unu cu altu prin cămin, o dată că era beată, o dată că se simţea singură şi tot aşa. Şi de parcă n-ar fi fost de ajuns că a făcut-o lată, a mai lovit-o subit şi sinceritatea şi s-a apucat să-i povestească tot lu ăsta de cum a intrat pe uşă, că se simţea vinovată, cică. Io-s curioasă cum i-o fi zis: "Vai, ce bine că m-am întors, e grozav să fiu iar acasă! Şi apropo, mi-a fost aşa de dor de tine că mi-am tras-o cu tot campusul" ??? Zic şi eu, că mereu m-am întrebat cum îşi spun oamenii faze de-astea.

Tipul, Victor îl cheamă, a făcut evident o criză de nervi, şi-a luat lucrurile şi s-a mutat la nişte prieteni, adică a fost mult prea drăguţ, că eu i-aş fi pus ei toate boarfele în braţe şi i-aş fi zis frumos să-şi caute alt apartament şi alt fraier.

Şi întrebarea zilei, adresată zânei-carabină, care ca o insensibilă ce e se gândea mai mult la săracu băiat decât la minunata ei "prietenă": că ea ce se face acum, că îl iubeşte de nu se poate şi cum o să trăiască fără el? Păi na, poate la asta trebuia să te gândeşti înainte; şi nu ştiu de ce, da io credeam că dacă iubeşti pe cineva nu te culci cu altcineva, şi mai ales cu mai mulţi altcineva. Nu i-am zis asta, am spus că lasă, că mai vezi tu, că poate-i trece (yeah, right) şi tot aşa.

E, nu, cică nu-i trece, că i-a zis că nu mai vrea să mai ştie de ea şi să nu-l mai caute niciodată şi ea e distrusă şi terminată şi o să moară. Zâna-carabină îşi smulgea deja părul din cap, intrebandu-se cu ce a greşit ca să fie scoasă din prăjitura cu care se delecta şi frecată la cap cu aceste grave probleme ale uneia care şi-a căutat-o cu lumânarea şi surpriză, şi-a găsit-o. Şi întrebarea care-a pus capac la toate: unde mai găseşte ea unu ca el? Oh well, aici n-am mai rezistat şi i-am zis că din câte văd n-are nici un fel de problemă în a-şi găsi pe altul/alţii, ba chiar dimpotrivă, ar trebui s-o lase mai moale cu găsitul ăsta. Şi vai, ce s-a enervat, că eu nu-mi imaginez ce greu i-a fost ei singură într-o ţară străină, aha, chiar te-ai găsit cui să-i spui asta, deşteapto, că who am I to judge, şi tot aşa. I am no one to judge, nici n-am zis altceva, da dacă ma innebunesti cu prostiile tale rişti să auzi (mă rog, să vezi) chestii nu prea plăcute.

Rezultatul apoteotic al acestei discuţii a fost că m-a şters din lista ei de mess, nu-i nimic, o cretină mai puţin în viaţa mea. Şi când te gândeşti că părea aşa simpatică. Da, ştiu că-s proastă, da nu reuşesc în ruptul capului să înţeleg cum dracu fac oamenii tâmpenii de-astea. Of.