...

Gata, m-am intors! In Romania si pe blog:) Dar acum ma scuzati, prietena mea grecoaica este in plina criza existentiala de cand s-a intors acasa ("je déprime à fond", ca sa citez) si trebuie sa ma ocup un pic de ea.

A, pana nu uit si fara legatura cu nimic: daca o gasiti pe undeva, sa cititi neaparat The Rain before It Falls, de Jonathan Coe. Cea mai misto chestie pe care am citit-o in ultimele luni.

...

• Nu ma simt in stare sa scriu o chestie inchegata, asa se explica liniutele. Ma rog, punctuletele. V-am zis vreodata cat pot sa detest diminutivele? Cred ca da.
• Scriu. Nu aici pe blog, dupa cum se vede din cele trei posturi scrise in sase saptamani; ziceam de lucrarea aia, in sfarsit incep sa se lege lucrurile. Nu de alta, da mai sunt doua saptamani si trebuie sa o predau.
  
• De ziua mea m-au sunat o multime de oameni :) Si m-am bucurat. Poate ca nu-s asa sociopata cum credeam.
• As vrea sa apara o carte noua de Saramago, da una care sa-mi placa, nu alt Eseu despre luciditate. Ceva asa ca Istoria asediului Lisabonei.
• Ca tot ziceam de Saramago, ma distrez de nu se poate cautand citate in Evanghelia dupa Iisus Hristos, eu lucrez evident pe editia franceza, dar profa m-a informat ca toate citatele tb scrise in portugheza si traducerea franceza pusa ca nota de subsol. Ce pot sa zic, e minunat sa cauti un amarat de citat de 3 randuri in paginile alea fara punct, aliniat si dialog. Dar am descoperit ca portugheza e mai usoara decat ma gandeam eu. Si evident ca mi s-au retrezit piticii din creier care imi tot spun sa ma mut la Lisabona.
  
• Mi se pare extrem de ciudat ca in portugheza "da" se spune "sim"; nici nu stiu de ce, la urma urmelor e ca "si"-ul din italiana sau spaniola, cu un m la sfarsit. Da tot mi se pare ciudat, chiar mai mult decat "ne"-ul grecilor, si ala e aiurea rau, in mintea mea o chestie care incepe cu n nu poate sa fie decat o negatie.
  
• Pe aici au inflorit teii.
  
• Si e vara si toate rochiile mele vaporoase si inflorate sunt la Bucuresti :( Unde o sa fiu si eu de pe la jumatatea lui iulie. In vacanta sau definitiv, cine poate sti :p De fapt nu e amuzant, as vrea sa ma hotarasc odata.
• Astazi am stat la terasa langa cea mai neepilata si mai mirositoare frantuzoaica ever. A fost o experienta mai traumatizanta decat un drum vara cu 226-le.
• Mi-as dori sa fi fost baiat ca sa pot sa ma rad in cap si sa nu se sperie nimeni de mine. Urasc partea cu spalatul parului.
  
• Intr-una din zilele astea o sa ma duc in Tete d'Or si o sa stau in iarba si o sa ma uit la trandafirii din la Grande Roseraie (de ce tb sa sune toate numele asa nasol in franceza?) si n-o sa ma gandesc la nimic.
• O prietena gaboneza ne-a dus la un restaurant indian unde au o mancare incredibil de buna si un bucatar cu niste ochi verzi ciudati, zici ca e imblanzitor de serpi. Sor-mea spune ca e sigura ca stralucesc pe intuneric. Si eu sunt moarta dupa mancarea indiana, desi nu prea e facuta pentru delicatele noastre stomacuri europene, ultima oara cred ca as fi putut sa scot flacari pe gura de la atata curry :)
• Si asa.
  

...

Eu nu-mi dau seama cand au trecut astia 25 de ani.

...

Program de weekend: "Un tramvai numit dorinta", intr-o zona a Lyonului pe unde nu mai fusesem, teatrul era o fosta hala industriala, lui Artaud i-ar fi placut sigur, ma scuzati, vechile sechele, ce sa facem, mi-a placut si mie de altfel, chiar interesant, a fost o faza ciudata, unul din actori era roman, cel putin dupa numele din fluturas, si la inceput am crezut ca doar se preface ca e orb, ca asa era rolul, ma rog, nici nu stiu daca pianistul ala tb sa fie intr-adevar orb, ca n-am citit piesa, doar imi dau cu parerea, in fine, si cand s-a terminat il tot duceau aia de brat, si eu ii unei prietene de langa mine, "of doamne, tipul asta chiar e orb!" si ea de colo "cum sa fie orb, e roman!!!" Asta asa din seria "votre psy, c'est un lacanien?" "ah, non, non, il est français", cine stie de unde e asta primeste o prajitura, in fine, io tot sper ca tipul ala de fapt vedea, dar ma cam indoiesc.

Iar aseara am fost la ziua unui prieten columbian, 29 de ani, ce mai imbatranim domle, si de fapt nu asta e motivul de deprimare, gandul ca peste cateva luni o sa ne risipim toti fiecare pe continentul lui, asta e cu adevarat deprimant, dar na, oricum ma gandesc la chestia asta aproape non-stop, macar sa nu si scriu despre ea, pana una alta petrecerea a fost misto, cu oameni de printr-o gramada de tari, Columbia, Grecia, Cipru, Bosnia, Iran, Venezuela, io eram singura romanca,a tunat si ne-a adunat, si sa nu uit, era si un francez, pierdut printre noi.
Si azi am petrecut some quality time with my little sister, mai precis am fost in parc si am baut o sticla de vin ramasa de aseara, ca niste fete prevazatoare ce suntem am venit amandoua cu un tirbuson in geanta, doua ladies, ce pot sa spun, oamenii isi plimbau copiii, mancau inghetata si vata de zahar, se jucau cu mingea, se dadeau cu rolele, activitati de-astea normale pentru o duminica dupa-amiaza in parc, iar noi beam vin, si in plus sor-mea era in fusta scurta si io aveam ochelarii de soare de la H&M, aia care imi fac fata ca de musca, n-au incercat sa ne agate decat doi tipi, ne-au facut cu mana si ne-au intrebat daca ça va, io le-am zis ca à merveille si dupa aia s-au simtit sa se care si a mai fost un asiatic care a zambit cand a vazut ce faceam noi la patru dupa-amiaza in parc, s-a intors de vreo cinci ori sa se uite si parea extrem de amuzat, mai bine il chemam sa bea cu noi, ca mai aveam un pahar in plus. Si dupa aia am fost la Starbucks sa bem cafea si sa mancam briose si prajituri, adica ea prajitura si io briosa, si gata, ca mi s-a descarcat ultimul episod din Grey's Anatomy, ma duc sa-l vad, se pare ca e foarte dramatic, daca e sa mai iau dupa comentariile de pe site, toata lumea cica s-a umflat de plans, s-au consumat pachete intregi de servetele, eu nu-mi fac griji, in calitate de om fara suflet stiu ca n-o sa plang, iar servetelele le pastrez pentru cand oi mai raci.

...

Asta a fost pentru minunatul meu cititor care cauta in disperare pe Google, doar-doar o afla "cum arata zana-carabina":))) Cat despre ala care a ajuns aici cautand "o carte care ma influientat", ii rup picioarele analfabete daca il mai prind pe blogul meu. Iar despre faza cu "ce nu-mi place la oameni", hm, daca incep cu asta, nu mai termin pana maine dimineata. Hai gata, noapte buna.

...

Eram eu astazi in Bellecour, la pomul inverzit, noul nostru punct de intalnire, la inceput ziceam "ne vedem la pomul inflorit", ca era prin martie, acum s-au dus florile si au aparut frunzele, in fine, eram acolo asteptand oamenii care nu mai veneau, cand s-a postat unul in fata mea, "bonsoir, pot sa va intreb ceva?" Hm, ma gandesc eu, dupa cum se uita asta la mine, nu cred ca vrea sa ma intrebe unde gaseste un bancomat sau cum ajunge pe strada nu stiu care, evident, "nu vreti sa mergem sa bem ceva?" (doar suntem in Franta, toata lumea isi vorbeste cu "vous" pe aici, cred a am mai scris deja despre asta); "da nu vreti sa-mi dati nr de telefon?" "nu" "sa va las eu nr meu?" "nu" "nu vreti nici sa stam un pic de vorba?" "NU!!!" Pana aici nimic deosebit, treaba asta cu agatatul pe strada este o traditie in tara asta, cam la fel ca branza cu mucegai si grevele, doar ca tipul asta a fost foarte amuzant, cand a vazut ca nu si nu, mi-a zis asa, aproape cu repros, "v-am vazut cu haina asta rosie si mi s-a parut ca sunteti vesela si sociabila, ca altfel nu veneam." Asa imi trebuie daca mi-am luat haina rosie, o sa creada lumea ca-s mai putin sociopata:))) Auzi tu, "vesela si sociabila":)))) Adica vesela mai sunt eu, chiar destul de des in ultima vreme, da sociabila?! Really now!
Ah, si ce ma enerveaza ca imi pica netul, in seara asta aveam in sfarsit de gand sa scriu espre o gramada de chestii, si poftim wifi-ul naibii abia se misca. Mda.

...

Vai de cand n-am mai scris, o sa reincep cat de curand, promit:)

...

Mor de somn, asa ca n-o sa scriu mult, da trebuie neaparat sa notez ce zi frumoasa a fost azi, si la propriu (de Pastele francezilor a plouat, hihi) si la figurat. Inca de vineri am presimtit ca asa o sa fie, de cand am intrat in sediul Atlassib din Lyon, cu mari emotii ca-mi pusese mama pachet si mi s-a intamplat de vreo cateva ori sa-mi incurce astia coletele, pe unul l-au trimis la Bordeaux si dupa aia inca o data in Romania si dupa doua saptamani de nervi si de sunat la agentie a ajuns in sfarsit si la Lyon. Cand sunt haine sau carti nu e asa mare problema, ajung ele pana la urma, dar acum era mancare, numai si numai mancare buna de acasa si daca nu ajungea saptamana asta faceam moarte de om la atlassib. Da uite ca din cand in cand mai am si eu noroc, cum am intrat mi-au picat ochii pe un pachet pe care scria Braila, am zis ca asta e al meu, domle, nu se poate altfel, si al meu era, 11 kile de cozonac, fursecuri, cascaval afumat, branza, vai doamne, si uitasem ce buna e branza de acasa, io cu branza am trait o adevarata drama cand am ajuns aici acum trei ani, pentru ca in mintea mea branza ca a noastra are toata lumea si in plus francezii mai au si chestiile lor mucegaite, dar nu, vai, nu e asa, astia au numai chestiile lor mucegaite, e drept ca se gaseste un fel de feta care seamana vag cu ce mancam noi, da nici nu se compara pfff, astia nu stiu ce-i bun. Si marar, mi-a trimis marar, io sunt in stare sa pun marar si-n prajituri si pe aici nu se foloseste mai deloc, cu greu gasesti prin Carrefour si atunci costa doi euro o legatura fir-ati voi sa fiti cu patrunjelul vostru pe care il puneti prin toate mancarurile, eu vreau marar, domle, marar!

Asa, deci a ajuns pachetul, entuziasm maxim :) Entuziasm care s-a mai ciobit un pic aseara la slujba de Inviere, nici nu prea stiu exact de ce ne-am dus, nu prea suntem noi genul bisericos. Da in fine, ne-am adunat vreo cinci, am cautat pe net (tehnologia asta:p) unde se tine slujba in romana, aici nu e biserica romaneasca si in fiecare an se improvizeaza ceva intr-o biserica de imprumut, hait ca e si la mama naibii, juma de oras am traversat ca sa ajungem, biserica, o minune, ce pot sa spun, paraginita si fara cu acustica proasta, printre cele mai sordide chestii pe care le-am vazut vreodata; nici oamenii nu erau mai grozavi, diversi tigani de toate felurile, de la hoti de buzunare la mafioti, in fine, erau si oameni ok, si incepe slujba, astia cu care eram n-aveau nici un chef sa asculte, da-mi un servetel ai o guma mai tine mult, vai ce m-am mai enervat, am facut 40 de minute pana acolo ca sa stam fix 20 de minute in biserica, nici n-a apucat preotul sa spuna Hristos a inviat ca noi ne si carasem, vorba ceea, trebuia neaparat, dar neaparat sa prindem ultimul metrou. M-au scos din sarite rau de tot, adica eu nu tinusem mortis sa merg la slujba, da daca tot eram acolo puteam sa mai stam un pic si luam un taxi dupa aia, dar na, lumea avea chef sa danseze, era si ziua unei prietene tunisience care ne astepta in oras si hai sa mergem, nu, ce idee si pe Iisus asta sa invie sambata noaptea, n-o fi stiind si el ca atunci lumea e in club? Mdea.

Dar trecand peste asta, azi a fost asa o zi grozava, ne-am adunat pe la doua la sora-mea si la Irina T si am stat pana pe la noua, timp in care am mancat, am ras si am palavragit in vesnica noastra formatie cosmopolita, aproape de fiecare data aceeasi cu unele mici modificari, cinci romani, doua nemtoaice, un sarb si un tunisian, ne-a lipsit Andrei, care de bucurie ca a primit cetatenia franceza a plecat sa faca Pastele in Romania, uita ca acum am si eu un prieten francez, oarecum:) Si de fapt nici n-am facut asa mare lucru, dar a fost bine, nu stiu, sentimentul ala ca uite domle, mai exista si oameni draguti pe lumea asta si eu am gasit cativa; si am ciocnit oua rosii, am facut cartofi cu smantana la cuptor, grozav au iesit, au mers de minune cu friptura de miel si de porc pe care a trimis-o mama Madalinei, au mai trimis si altii pachet, mamele astea romance sunt speciale, nemtoaicele ziceau ca ele de cand au plecat n-au primit niciodata nimic de acasa, si pe langa friptura aia mai era pasca simpla, pasca cu ciocolata, scuzati cacofonia, mi-e lene s-o evit, ciocolata de casa, cozonac, o nebunie toate, combinate cu ce primisem noi a iesit un ospat clasa intai, si sa nu uitam palinca, nici un strain nu poate sa creada ca noi bem chestia asta de bunavoie, ca sa-l citez pe Yosri, "Jack Daniels, c'est du jus de fruits à coté de ce que vous buvez":)

Si intre timp au sunat telefoanele, am mai sunat si noi acasa si ne-am gandit la oamenii care nu sunt astazi langa noi, si mai ales la mamele de care ne despart mii de kilometri, dar care uite, parca ar fi aici, cozonacul asta, mereu la fel de bun, cutia asta in care am primit mancare de atatea ori, fursecurile coapte in cuptorul de acasa, ouale inrosite, hm, si cand te gandesti ca nici macar nu suntem pe acelasi fus orar. Toti ne simtim un pic orfani aici, dar azi a fost mai bine, nu e mama, dar e mancare de la mama, de la doua mame chiar, lui Yosri i-au dat lacrimile, la propriu, cand a gustat friptura de miel, "exact asa o face si mama", pai na, normal, toata mancarea facuta cu dragoste are acelasi gust :)

Si acum chiar ma duc sa ma culc. Sa va bucurati de ziua libera de maine:)

...

Din seria "avem o viata, cum procedam?"

(poza e de aici)

...

Azi la biblioteca, plictisita de atata critica si teorie si istorie a religiilor, am luat din raft Moon Palace-ul lui Paul Auster, sa-mi mai aerisesc creierii. N-am citit nici un rand din el, in schimb la plecare l-am bagat in geanta, aveam cateva carti de-ale mele si nu l-am observat, am strans tot, obsedata cum sunt sa nu uit ceva, nu de alta, dar mereu pierd acte, bani si chei, si am iesit senina din biblioteca. Iar alarma de la usa n-a sunat, naiba stie de ce. Atata mai trebuia, sa ma prinda aia cu o carte neinregistrata in geanta, cum sa-i conving ca n-am furat-o?
Si nu numai ca am plecat cu ea, dar mi-am dat seama de asta pe la noua seara, cand mi-am scos catrafusele din geanta si a cazut si ea pe parchet, albastra cu dungi negre, mai fusese in camera mea acum vreo juma de an, cand am imprumutat-o si am citit-o in doua nopti (ceea ce inseamna ca mi-a placut mult). Mda... Si io acum ce fac cu ea? O duc inapoi, s-o mai citeasca si altii? Sor-mea zice sa nu, adica n-a sunat alarma, norocul meu, mai ales ca e o carte misto, pe care chiar as vrea sa o am.
M-am gandit eu sa va intreb si pe voi, am facut frumos un sondaj, l-am inserat pe blog, numai ca nu vrea sa afiseze variantele de raspuns si eu nu mai am rabdare sa-mi bat capul si cu asta. Deci va intreb asa direct si astept sa vad ce ziceti:

Ce sa fac cu Moon Palace?

a)O duci inapoi la biblioteca. Oricum tu esti o fraiera care face mereu ce e corect.

b)O pui frumos in raft, acum e a ta.

c)Mi-o faci mie cadou, poate asa te iert ca nu mi-ai mai scris un mail de patru luni.

...

N-am prea mai scris pe aici, pentru ca mi-a fost lene, pentru ca in Lyon e o primavara de-aia ca-n povesti, cu cer senin si pomi infloriti, pentru ca am pierdut nopti in club si zile in parc, dar si pentru ca... tananam... mi-am inceput lucrarea!!!! 13 pagini pana acum, o nimica toata fata de celelalte 87 care ma asteapta, da nu-i nimic, ce-a fost mai greu a trecut, pe mine inceputurile ma omoara, acuma gata, c'est parti, ca sa folosesc o expresie pe care o detest:) Azi m-am intalnit cu profa, m-a calcat nitel pe nervi ca m-a intrebat daca mi-a corectat cineva paginile pe care i le trimisesem, ca prea n-aveau greseli, am auzit de cel putin zece ori chestia asta de la diversi profi de pe aici, da de la ea n-o asteptam, la urma urmei io-s romanca si ea e daneza, da, suntem straine si scriem corect, ce-i asa motiv de mirare?

In fine. In afara de asta a fost ok, am stabilit si planul, asa ca idee, n-am pus inca titluri, si a rasarit vesnica problema a celor trei parti; astia care ati avut de-a face cu sistemul francez stiti despre ce vorbesc, pe aici orice eseu, lucrare, comentariu, dizertatie trebuie sa fie structurata in trei parti impartite la randul lor in trei parti, numai ca e la mintea cocosului ca uneori nu merge, m-am dat de ceasul mortii sa scot trei idei pentru exposeul ala despre Italo Calvino, oricum o dadeam, tot doua ieseau, ce regula de rahat, io i-as ruga frumos pe toti scriitorii sa se gandeasca bine inainte sa inceapa o carte noua, sa aiba grija sa bage fix trei idei in ea, nici mai mult, nici mai putin, ia hai, putina organizare, ce inseamna asta, fiecare sa scrie asa, cum il taie capul? Evident, si de data asta, in afara de introducere si incheiere, planul meu tot in doua parti era structurat, eu ce sa fac, daca atatea erau? Si la faza asta a venit si profa cu o idee buna, stii ceva, primul capitol oricum e cam mare, ia imparte-l tu in doua si uite cum iese planul in trei parti, voilà, now we're talking! Si cica, "franchement, j'étais un peu inquiète à cause de ce mémoire, mais maintenant que j'ai lu ces pages, je vois qu'il y avait pas de quoi", io am zambit frumos si i-am zis ca toti profii cu care mi-am scris licente/lucrari de master au fost inquietati la inceput si s-au potolit pe parcurs, in gandul meu, daca l-ati fi vazut pe musiu S., ce spume la gura a facut cand l-am anuntat acum doi ani, pe la inceput de martie, ca eu parca mi-as schimba subiectul de licenta, ca ala pe care mi-l alesesem asa, intr-un sictir, mi se pare brusc cam deprimant :))) Ah, ce ma enerveaza, acum cand ma apucase iar cheful de scris pe blog, mi se termina bateria la laptop si incarcatorul e in camera si mi-e lene sa urc dupa el. Deci noapte buna.

...

Mergeam eu asa pierduta in ganduri, sa ies sau nu in oras cu astia, parca mi-as face niste legume mexicane diseara, vai, ce frumos e copacul ala inflorit, in sfarsit prind si eu o primavara calda in Lyon, chestii de-astea de maxima importanta, mergeam pe strada, zic, cand ma opreste un mosulet, foarte elegant si foarte zambitor, si ce imi zice, "senora, busco el hospital San José". Asa pur si simplu, nu tu bonjour, nu tu vorbiti spaniola, cu cel mai firesc aer din lume, de zici ca el fiind sa zicem din Madrid, ca asa si parea dupa accent, ar fi ajuns la Barcelona si ar fi intrebat unde-i spitalul ala, despre care mi-a si luat vreo cateva secunde bune sa-mi dau seama ca e Saint Joseph, noroc ca eram la doi pasi de el, ca spaniola mea nu l-ar fi ajutat sa ajunga mai departe, mi-a zis gracias si a plecat, a fost asa o faza ciudata, adica iti trebuie ceva curaj sa vii in Franta fara sa stii o boaba de franceza si sa te apuci sa intrebi senin lumea pe strada unde e spitalul San José, ce francez adevarat ar sti sa-ti raspunda la intrebarea asta?:)
Si a trecut atata timp de cand n-am mai scris, ca mi-a luat cateva minute sa-mi aduc aminte parola de la blog.

...

O sa reincep sa scriu cat de curand. Dar nu chiar in seara asta :)

...

Pfuai, de cand n-am mai scris, ma plesnise un sictir total care s-a combinat la fix cu o criza legata de mémoire-ul meu care nu voia cu nici un chip sa se lase inceput, da acuma gata, am fost cateva zile la Marsilia, on a fait les folles, dupa cum ni s-a recomandat, azi m-am intors, am luat un 15 si un 16 la niste examene naspa, hihi, I rule, ok, sunt aroganta, stiu, da putin imi pasa, trebuie sa dorm mult, mult de tot, sa-mi revin dupa destrabalarea din weekend, prea mult vin, prea multe baruri, prea frig, si vantul ala insuportabil, mai sa ne zboare, mai bine mai asteptam vreo luna sa fie mai cald, da ce sa facem daca acum a fost ziua sociopatei-care-nu-vrea-sa-fie-numita-pe-blog, 25 de ani, vai de capul nostru, ce-am mai imbatranit, "am mai multe riduri sub ochi decat data trecuta cand ne-am vazut?", "de ce nu ma suna mai multi oameni sa-mi spuna la multi ani?", "io intotdeauna-s deprimata de ziua mea", "eu nu; uite, cadou de la h&m, mai stii cand mergeam in seconduri la braila, ce ne mai bucuram sa gasim tzoale de la h&m?", "ce vremuri, oare ce-o mai fi pe la Braila", "ce sa fie, a ramas la fel", "da noi de ce nu mai traim in acelasi oras?", "oare o sa mai traim vreodata in acelasi oras?", "io m-as multumi sa fie macar in aceeasi tara", "mda", "ma gandeam asa, daca ma hotarasc vreodata sa fac un copil si o sa fie urat, ce-o sa ma fac cu el", "io nu stiu ce m-as face cu unul prost", "oare care din noi e mai superficiala pt ca se intreaba chestiile astea", "tu", "ba tu", si tot asa, am trancanit pana la doua noaptea, l-am speriat pe T, "ce-aveti atata de vorbit", ehe, nu stii tu, noi stateam cate sapte ore in aceeasi banca si pe urma mai vorbeam si la telefon vreun ceas jumate. Si asa. Mi-e somn.

...

Mi se intampla o chestie ciudata in ultima vreme, probabil o sa ziceti ca-s nebuna, da in fine, daca n-ati inceput sa ma evitati cand v-am povestit despre fantoma mea de apartament, n-o sa incepeti acum, cand o sa va spun doar ca am asa o vaga impresie cum ca ar exista o corespondenta cel putin suspecta intre crizele mele de "ce-as vrea sa moara toata lumea" si diverse (si numeroase) accidente rutiere care de vreo luna jumate nu inceteaza sa se intample sub ochii mei ingroziti.

Totul a inceput cu tipul care a franat prea tarziu la stop si a cazut de pe motocicleta, noroc ca nu l-a lovit nimeni din spate, dar doamne, de ce nu se mai ridica, i s-o fi prins piciorul sub roata, in fine, l-au ridicat doi prieteni de-ai mei, n-avea nimic, era doar speriat, si cam batran pentru exploit-uri cu motorul, dar asta e doar parerea mea. Dupa aia au urmat doua accidente spectaculoase in Bucuresti, de fapt dintr-unul n-am vazut decat urmarile, vreo trei masini sifonate bine, sange pe o portiera, nu stiu ce s-a intamplat, dar pe al doilea l-am vazut live, ca sa zic asa, o depasire aiurea si un taxi care venea in viteza de pe contrasens, nici n-a fost asa de rau, doar scrasnetul oribil al franelor si sunetul ala groaznic de tabla indoita, toata lumea a iesit intreaga din masini si eu mi-am vazut de drum, in 20 de minute trebuia sa fiu la universitate. Iar acum, inapoi in Lyon, sambata trecuta mai exact, pe strada mea cea linistita, doi arabi au inceput sa alerge dupa o masina, il cunosteau pe tipul care conducea, soferul a a dat brusc inapoi, voia clar sa-i loveasca, aia s-au ferit, asta demarat in tromba si a intrat fix intr-o masina parcata pe marginea drumului, dupa care a sters-o cu 100 de km la ora, iar eu am ramas aiurita in mijlocul strazii, ce mama naibii se intampla? Si ieri un nenea a rasturnat un biciclist, la cinci metri de mine, n-a calculat bine distanta sau nu stiu, noroc ca n-avea viteza si n-a patit ala nimic, dar oricum mi-a sarit inima din piept cand l-am vazut intins pe jos. Iar astazi un tembel a trecut pe rosu, cine dracu trece pe rosu in tara asta si vai, ce era sa intre in altul care facuse stanga, in ultima clipa s-au oprit amandoi, iar scrasnete si urme pe asfalt, atat de rau incat un plod de langa mine a inceput sa planga; la un sfert de ora dupa faza asta, alta intersectie, unul incerca sa parcheze cu spatele intr-un spatiu minuscul, a aparut un 4x4 imens care nu mai incetinea odata, ce dracu doar il vazuse, de ce nu s-a oprit, nici ala nu mai reusea sa parcheze, acum-acum se vor ciocni, si tot asa s-au evitat in ultimul moment, eu am tipat pe dinauntru, pfuai , doamne, ce naiba e asta, n-am vazut in cinci ani atatea accidente si aproape-accidente cat in ultima luna si toate coincid cu momentele in care ura mea fata de oameni isi scoate coltii si ghearele, stiu ca pare stupid si de fapt stiu ca si e, n-am luat-o razna chiar de tot, dar totusi e un pic ciudat, eu cand zic ca mi-as dori sa moara aproape toti oamenii nu vorbesc asa in vant, metaforic sau la figurat, chiar asa e, dar as vrea pur si simplu sa ma trezesc intr-o zi si toata partea din umanitate pe care o detest sa fi disparut, s-o fi inghitit-o pamantul, pur si simplu, nu tin deloc sa vad pe cineva murind in fata mea zdrobit pe asfalt sau prins intre niste fiare contorsionate.

A, si cred ca am uitat sa va zic ca tot azi o fetita a trecut in viteza pe langa mine cu trotineta, toata numai codite afro si fundite roz, s-a oprit fix intr-un zid si a inceput sa urle ca din gura de sarpe. Eu nu mai ies din casa, clar.

...

Ce pacat ca toti francezii simpatici sunt gay si pe deasupra mai si pleaca pe capete spre alte zari, satui de propria lor tara. Bonne chance à Londres, Didier!:)

...

Nici nu stiti voi ce noroc aveti ca sunt fiica sociopata a unor parinti sociopati, mai sarcastica decat mama si mai insomniaca decat tata, si daca i-ati cunoaste pe ei, ati sti ca nu e putin lucru, ce noroc ziceam ca nu am nevoie sa-mi vars pe blog nervii pe care blestemata de rasa umana nu inceteaza sa mi-i faca, ajunge sa-i sun pe ei si sa ne plangem unii la altii, ca uite, mama, aia a mintit si a inselat si a calcat oameni in picioare, dar acum e mai fericita decat mine si pe deasupra dintre noi doua cica eu sunt aia insensibila, ce sa mai zic, draga, tot cu oameni de-astia de nimic am si eu de-a face, cum au unii tupeul de-a sustine sus si tare ca n-au facut lucruri despre care tu stii ca ei stiu de fapt foarte bine ca le-au facut, noroc cu elevii, ca ei sunt draguti, cand intru la ora nu ma mai gandesc la mizerabilii mei de colegi, predau literatura si atat, iar eu ce sa mai zic, de treiscinci de ani sunt ginecolog si asa ceva nu mi s-a intamplat, ii zic uneia ca are sarcina extrauterina si trebuie sa renunte la copil si ea nu, ca sigur n-am dreptate, ca s-a documentat pe internet si cica daca ai asa ceva te doare burta si pe ea n-o doare, pai atunci, femeie, du-te sa te trateze internetu, ca eu si trei colegi iti spunem ca asta ai, uite aici ecografia, ne pare rau, asa e viata, da nu vii tu sa ne inveti sa ne facem meseria, ce se intampla, ce-i cu oamenii astia, pana la urma cine e normal, noi sau ei, eu as zice ca noi, dar uite, ei sunt mai multi si de obicei le merge mai bine, trec senini prin viata, nu ca noi, care ne sfarsim pentru orice fleac, nu domle, de fapt nu-s fleacuri, pentru noi conteaza, si sa vrem n-am putea trai asa, da lasa ca de fapt nici nu vrem, desi in unele zile, asa, putin, parca am vrea, de ce sa nu fim si noi mai cinici, mai insensibili, mai imorali si mai nepasatori, ce simplu ar fi asa, ah, dar ce e simplu pentru noi, pana si potaia noastra are crize de mizantropie, ceasuri la rand zace in cusca, privind in gol, la ce s-o fi gandind atunci, la sensul vietii ei de caine poate, dar pana la urma si la urma, ia mai da-i dracului pe toti, noi de fapt suntem fericiti pentru simplul fapt pentru ca putem sa vorbim intre noi de chestiile astea, cand ne adunam acasa in jurul mesei rotunde din bucatarie, masa noastra de plastic care ii scandalizeaza pe toti oamenii seriosi, zici ca suntem vesnic la picnic, numai oamenii fara capatai pastreaza ani in sir o masa de-asta, luata provizoriu "pana om gasi ceva mai ok", cand ne adunam acasa, zic, si ne bem cafeaua si radem si vorbim prostii, atunci intr-un colt al mintii, fiecare din noi isi spune ca de fapt noi suntem normali, si ca ne-o fi noua ne mai greu ca altora sa razbatem, dar uite ca pana la urma reusim, si ce bine ar fi sa nu mai sune niciodata telefonul si sa nu mai bata nimeni in poarta, aduceti-ne iaurt si 3 in 1 strong de la Jacobs si amestec de legume cu orez si noi nu mai iesim de-aici in veci.
Ah, si imi pare rau pentru incoerenta, eu sunt putin ametita la ora asta, am fost la o petrecere cu multi oameni, o sa ziceti ca e ciudat pentru cineva care tocmai a scris randurile de mai sus, dar ce-are sula cu prefectura, vorba ceea, m-am lamurit de mult ca n-o sa incetez niciodata sa detest oamenii, asa ca mi-am creat un sistem de aparare, ii urasc pe aproape toti, dar sunt perfect in stare sa ma machiez, sa-mi pun o bluza decoltata, sa rad, sa fac conversatie si sa beau like there's no tomorrow. Asta este, cumva trebuie sa supravietuiesc si eu. Hai noapte buna.

...

Mauss "Je recherche" - clip
envoyé par Mauss

Replica zilei

(ziua de ieri, da in fine): "Stau asa si ma gandesc cateodata, cum sa raman definitiv in tara asta, adica daca o sa am un copil, eu o sa ma straduiesc sa-l cresc ca lumea, da el o sa tot interactioneze cu francezii la scoala si la joaca, deci tot un tampitzel de francez o sa fie si asa ceva nu se poate." Si sa stiti ca n-am spus-o eu:)

Leapsa restanta

Cu intarziere, ca eu numai asa stiu sa fac lucrurile: 1.Cartile (ok, stiu ca inainte era la rand aia despre francezi, dar mi se ridica tensiunea cand ma gandesc la ei si de-aia tot aman, macar sa iau vreun distonocalm ceva inainte sa scriu).

Sa purcedem cu raspunsurile, prin urmare:

1.Care este cea mai buna carte citita de tine?

Hait, m-ai incuiat din start, au fost multe, va insir doar cateva, ca altfel nu terminam pana maine dimineata, ia sa vedem, intr-o ordine mai mult sau mai putin cronologica, alea 20 de volume sau cate-au fost din Povesti nemuritoare, Anne de la Green Gables, Noaptea de Sanziene a lui Eliade, Un veac de singuratate de Marquez, Pamantul de sub talpile ei si Copiii de la miezul noptii de Rushdie, Casa Buddenbrook si Muntele vrajit de Thomas Mann, sa n-aud ca astea ultimele au fiecare 700 de pagini si-s plicticoase ca moartea, mie imi plac, deci nu discutam :), Ghepardul de Giuseppe Tomasi di Lampedusa, Casa somnului de Jonathan Coe, Ramasitele zilei de Kazuo Ishiguro, Papagalul lui Flaubert de Julian Barnes, Anul mortii lui Ricardo Reis si Istoria asediului Lisabonei de the one and only José Saramago, Maestrul si Margareta de Bulgakov, si evident Zana carabina de Pennac, nu era sa uit tocmai de cartea asta, desi e adevarat ca altora le-a placut mai mult decat mie, recunosc, dar eram in pana de idei cand am ales titlul blogului:)
A, si orice de Paul Auster, uitasem.

2.Ai facut cadou carti?

Oho, si inca de cate ori, eu am prieteni intelectuali, domle, normal ca le iau mereu carti:)

3.Care este viitorul literaturii?

Adica tu crezi ca io-s mama omida sau ce?:p Oricum, vorba lui Italo Calvino, cred ca am ramas cu sechele de la exposeul ala, asta eram eu, el zicea ca are incredere in viitorul literaturii, pentru ca exista un ceva nedefinit pe care numai literatura poate sa-l dea omenirii, asa zic si eu, nu cred ca ne vom trezi prea curand fara ea, n-o sa dispara acum, dupa ce a iesit nevatamata din toate controversele de rahat cu moartea romanului si moartea autorului si moartea personajului (controverse starnite de francezi, daca mai era nevoie sa precizez, astia pe ce pun mana strica, hai ca ma abat de la subiect). Deci eu cred ca literatura are in fata un viitor luminos, cel putin atata timp cat mai exista oameni pentru care nimic nu se compara cu mirosul de carte noua; mi-am cumparat acum doua zileThe Enchantress of Florence de Rushdie, miroase excelent, sper ca asa va fi si cartea, nu de alta, dar cu Rushdie asta nu stii niciodata, cand te tine ca in transa, cand te plictiseste de moarte, om vedea.

4.In ce limbi ai citit carti?

Romana, franceza, engleza, spaniola si cu greu, 20 de pagini in portugheza, era o carte despre Saramago si-mi trebuia pentru mémoire. A, si nu pot sa sufar sa citesc in franceza cartile scrise in engleza si invers; si in general mi sa pare ca toate cartile traduse in franceza suna groaznic, cred ca mi s-a pus mie pata, da totusi si I. zice ca Saramago in franceza e oribil, deci poate ca de fapt am dreptate.

5.Ce carti celebre nu ti-au placut?

Aoleu, pai daca incep cu astea... Rosu si negru, de exemplu, eu nu-mi dau seama ce e asa grozav la cartea aia, ce poveste de dragoste extraordinara, ca mie nu mi-a dat nici un fior, ce evolutie a romanului, unde, io nu vad, la Flaubert o vezi de la posta, la Stendhal nici lupa nu te-ajuta, nu pricep si pace de ce se extaziaza toata lumea cu rahatul asta de roman, eu l-am inceput de trei ori pana sa reusesc sa-l termin si cred ca si asa am mai sarit niste pagini. Si mai e si Ernesto Sabato, atata il ridica toata lumea in slavi, am citit si eu vreo 2 carti de-ale lui, Despre eroi si morminte si Tunelul, vorba ceea, la pomul laudat sa nu te duci cu sacul, deloc nu mi-a placut.

6.Ce tara a produs cea mai buna literatura?

Rusia. Pana la urma si la urma, oricum ai da-o, tot Tolstoi, Dostoievski, Gogol si Cehov sunt baza, si sa nu-i uit pe Nabokov si pe Andrei Makine, care au scris/scriu unul mai mult in engleza si celalalt in franceza, dar ma rog, tot rusi erau. Deci Rusia.

7.Iei notite din cartile pe care le citesti?

Din alea pe care le citesc pentru mine, nu. Din alea pentru scoala, da.

8.Cam cate carti ai citit pana acum?

Multe, nu stiu cate. Am inceput sa citesc la 5 ani si nu m-am mai oprit, am perioade de cateva luni in care abia intind de-o carte, dar in general citesc mult. Ca sa nu mai zic de sutele de carti pe care le-am citit in sase ani de facultate.

9.Cu ce carti ai adormit in brate de plictiseala?

De obicei cu alea pentru scoala. Balzac, Dickens, Stendhal si compania sunt somnifere imbatabile, dar totusi nimeni nu-l intrece pe Henry James, Portretul unei doamne a fost singura carte pe care am abandonat-o dupa ce citisem 500 de pagini, ca tiganul la mal, stiu, dar pur si simplu n-am mai rezistat sa citesc si ultima suta de pagini.

10.Ce inseamna cartile pentru tine?

Ah, ce-mi plac intrebarile astea incuietoare:))) Ce inseamna prietenia pentru tine? Dar dragostea? Dar viata? Dar moartea? Asa, revenind la carti, principala sursa de triple orgasme intelectuale, vorba cuiva:)

11.Care este cea mai scumpa carte pe care ai cumparat-o?

Nici asta nu prea stiu, cred ca dictionarul de franceza, mi-am dat o bursa pe el in primul an de facultate, dar il mai folosesc si acum, deci a fost o investitie buna.

12.Care este cel mai tare final la o carte citita?

Cel mai tare, nu stiu, dar cel mai mult m-a impresionat finalul de la Anna Karenina, era o faza cand deja se aruncase aia in fata trenului, ceva cu "lumina la care Anna citise cartea vietii, plina de nefericire, rautate si invidie, mai palpai o clipa si se stinse", in fine era ceva mult mai alambicat si mai frumos scris, mai ca n-am plans cand am citit asta, si eu nu plang niciodata cand citesc sau ma uit la un film, never, ever, da chestia aia cu lumina mi-a ramas in minte, ce vreti am citit-o cand aveam 15 ani, eram mica si impresionabila.

13.Care este cea mai influenta carte citita de tine?

Intrebarea asta n-o prea inteleg, adica e vorba de cartea care m-a influentat pe mine cel mai mult sau de cartea care influentat cei mai multi oameni? In ambele cazuri, raspunsul este habar n-am, deci voi trec cu gratie la nr. 14

14.(lunga leapsa, doamne)care scriitor te-a influentat cel mai mult?

Saramago, cu toate meditatiile lui despre timp si moarte si viata si literatura.

15.Cat de repede citesti o carte?

Daca e literatura, citesc 50-60 de pagini pe ora; daca nu, depinde cat e de greu. L'Herméneutique du sujet a lui Foucault, de exemplu, m-a disperat, o pagina in 10 minute si tot nimic intrat in cap, am abandonat rapid. Dar in general citesc repede, mai ales daca imi place cartea, imi aduc aminte ca in clasa a11a, intr-o dupa-amiaza inainte sa ma apuc de teme am inceput sa rasfoiesc Un veac de singuratate, n-o mai citisem pana atunci si pur si simplu n-am mai lasat-o din mana pana n-am terminat-o, n-am mai mancat, n-am mai scris, n-am mai vorbit la telefon, nimic, nimic, am citit ultima fraza pe la 2 in aceeasi noapte, evident ca nu m-am dus la scoala a doua zi, oricum chiuleam tot timpul in liceu.

16.Poate literatura sa schimbe lumea?

Vorba lui Lene, a schimbat-o deja.