Dorm prost de la o vreme, ma foiesc pe toate părțile, ma gândesc la oameni și la lucruri, la ce a fost și la ce o sa fie, la de toate asa grămadă, știți voi, din seria aia despre ''viata asta care trece, moartea aia care vine''. A, și cred ca m-am pricopsit și cu o tuse măgărească, altfel nu-mi explic cum de poate sa dureze atât, mi-am speriat plozii la scoală și ma dor mușchii de la burta de la atâta scuipare de plămâni (da, ma, măcar asa mai fac și eu abdomene, știu).
Mda, și azi noapte pe la cinci am sărit dintr-un coșmar (mă alergau niște creaturi, the usual) și ce a răsărit că o floare pe telefonul meu dacă nu un mesaj de la porcul ăla mic, care îmi spusese așa la două noaptea, ora adevărului, că mai fată, eu am fost un bou că te-am lăsat așa și că vaaaaaiiiii ce rău îmi pare. Mi-au trecut și tusea și setea și coșmarul, m-am uitat și m-am uitat și m-am uitat la alea trei rânduri pe care le-am așteptat cinci luni și mai că n-am râs. Era să-i răspund 'lol' da nus de ce nu m-a lăsat sufletu' (ba știu de ce, pentru că-s proastă) și i-am zis să nu-mi mai scrii taNpenii de-astea, că nu mai înviem pisica moartă și că măcar sper că ești fericit și că n-a fost degeaba toată telenovela asta dintre noi. Ei ba da, a fost degeaba, pentru că vai, el a crezut că dacă îmi dă mie papucii o să i se șteargă toate traumele din Afganistan și o să fie ca și cum mă-sa l-ar fi iubit cum trebuie când era mic și mai ales că de a doua zi o să dea peste o mie de femei care o să-l și iubească mai mult decât mine și o să și aibă țâțe mai mari. Și na, femei sunt droaie, dar ca să vezi și să nu crezi, șoc și groază, nici una nu se uită la el de parcă i-ar răsări soarele din fund, așa cum făceam eu.
Și i-am zis măi băiatule, atât te-a dus pe tine capu, să-mi dai papucii prin sms, să dispari de parcă te-a înghițit pământul, să-mi trimiți azi inimioare și mâine să-mi înfigi cuțitu-n spate, așa se face, really? Io acuma n-am murit din asta, da e păcat, păcat, păcat, așa s-a mai dus dracului un amor nemuritor, of. Și el îmi zice că da, e păcat; e, mă, da acuma nimic nu se mai poate, nimic, nimic, nimic, ai dat cu mucii în fasole, ai fost să te bați cu djihadistii și mie nici n-ai fost în stare să-mi spui în față că nu mă mai iubești, și acuma ce, îmi scrii la două noaptea că îți pare rău și io ce să îți fac, uite vin aici să mă dau cu capu de pereții blogului, că io te-am așteptat că Penelopa și tu m-ai părăsit nu-se-știe-de-ce.
Și m-am gândit, așa într-un moment de rătăcire la cinci dimineața, să încercam să resuscităm pisica aia deja putrezită, să relipim cioburile de ce-a fost și să ne prefacem că e bine, da nu s-ar mai putea în ruptul capului, deși corazonul meu cretin urlă că el parcă ar mai vrea să dea asta de pământ cu el o dată așa peste vreo juma de an, când l-ar apuca iar crizele existențiale și nefericirile închipuite.
Și m-am gândit așa la chestia asta
așa ar fi în cel mai bun caz, doar că nu vreau cârpeli din astea, pentru că eu în vasul nostru pusesem deja aur și nu lut și nu partea mea s-a spart și pentru prima oară în viață m-am purtat și eu ca un om normal într-o treabă din asta și pentru că paștele mă-sii, eu merit un vas intact și necârpit. Și așa, bam, bam, bam, să ne mai dăm cu capul proaspăt coafat de perete (ah, și note to self despre coafat, data viitoare când te mai dai cu fixativ, să închizi naibii gura, că Elnett-ul ăla nu e comestibil). Bam, bam, bam. Bam.
PS: pot să va zic în schimb că după ce am citit miorlăiala aia cu îmi pare rău, am fost un prost, am dormit frate, cinci ore neîntoarsă, la zece am mai făcut ochi :)
