Si a plouat azi cum numai in Lyon poate sa ploua, iar eu in loc sa ma urc cuminte in autobuz ca sa ajung mai repede sub o patura sau macar sub un acoperis, am zis sa dau inainte o tura pe la H&M. Da, sunt o pitzipoanca, stiu! Si am dat eu sa intru gratios, adica aproape sa cad cat sunt de lunga pe pardoseala aia alunecoasa de la intrare (v-am zis ca ploua de ziceai ca e potopul biblic reloaded, nu?), cand ma opresc doi stimabili gardieni, ca nu se poate sa intru cu umbrela aia siroinda sa le inund lor magazinul. Asa ca eu, ca proasta, mi-am lasat umbrela mea cea perfecta, neagra, usoara, rezistenta, capabila sa se strecoare in orice geanta cat de mica, am lasat-o zic langa vreo treizeci de surate de calitate inferioara de-ale ei si am intrat in magazin in cautare de sosete, aceste minunate articole textile care fug de mine cum as fugi eu de Franta, daca as putea, ca nu le mai gasesc dupa ce le port de doua ori maxim, cred ca in jurul meu exista o zona crepusculara a sosetelor. Si ies eu dupa nici cinci minute, mandra posesoare de sosete noi si de chiloti ne-tanga din bumbac organic -parca nu mai sunt asa de pitzipoanca, nu-i asa- dau sa ies, zic, si ce-mi vad ochii? Pai, diverse lucruri, mai putin umbrela mea, plecata se pare dupa raposatele sosete disparute pe vecie. Si ii fac gardianului scandal, ala mai cheama inca doi ca poate stiu ei de umbrela mea, nimic, eu ca imi vreau umbrela, ei ca sunt angajati sa aiba grija de hainele din magazin, nu de umbrelele clientilor, ca doar nu e mare lucru o umbrela, mai ales ca era si mica (afara turna cu galeata, iar umbrela aia imi placea TOCMAI pt ca era mica, tampitul dracului), si auziti aici, solutia solutiilor, prezentata de cele 3 capete luminate in urma istericalelor mele: sa iau si eu alta umbrela din alea pe care le lasasera ceilalti oameni din magazin, de preferat tot una neagra, ca alea-s multe si nu se prinde nimeni. Nu, nici nu s-ar prinde nimeni ca i-am luat eu umbrela cand ar iesi afara si i-ar cadea cincizeci de litri de apa in cap intr-un minut! M-am intors in civilizatie, cum ar veni! A, si as mai putea sa adaug ca aveam umbrela aia de la mama; ok, nu vreau sa fiu ca nebunul cu punga, dar era a mea si era de la mama si costase mult si imi placea!
In caz ca mai aveti vreun dubiu in legatura cu ce am facut, aflati ca am plecat fara umbrela altuia, printr-o ploaie care mi-a udat in cateva secunde si chilotii din punga si pe aia de pe mine. Si am stat vreo cateva minute bune in statie sa astept autobuzul (e greva, normal), pana cand unei doamne frantuzoaice i s-a facut mila de mine si m-a adapostit sub umbrela ei.
Iar acum ma intreb de ce ma mai mir ca sunt oameni in stare sa-i fure umbrela unei necunoscute, cand altii sunt in stare sa te sarute de parca a doua zi ar fi sfarsitul lumii, iar mai apoi sa uite ca existi. Dar asta e deja alta poveste, ma duc sa-mi torn o ceasca mare de visinata, poate n-oi raci.
