zâna carabină

...

2012-02-09T20:50:00.002+01:00

Maine pe vremea asta o sa fiu in vacanta, ieiiiii :)

...

2012-02-06T22:40:00.002+01:00

La mine la liceu se da simularea de bac zilele astea si eu i-am supravegheat pe astia mici la proba de chimie si fizica azi dupa-amiaza. Da, astia le fac amestectate, doi in unu ca samponu, chimie-fizica si istorie-geografie. Si ma gandeam, doamne, ce inseamna amintirile astea, cand ii vedeam concentrati si rosii la fata si incruntati mi-am adus aminte ce teroare mai era in liceu cu toate lucrarile si toate materiile alea imposibile si cu problemele la care nu gaseai mai niciodata raspunsul si cand il gaseai oricum nu era ala de la sfarsit, brrr, si acum mi se strange putin stomacul cand ma gandesc, bine naibii ca s-a terminat, e greu si sa fii profesor, nu zic, da nici sa fii elev nu e usor :) Si astia au si proba de patru ore la bac, duamne, dumnezeule, io cred c-as fi plans cu capu pe banca dupa patru ore de fizica si chimie. Asta dupa ce dimineata fusese proba de filosofie, pe asta in Franta o da toata lumea indiferent de profil, alte patru ore, ca doar romanul s-a nascut poet si francezul filosof, asta stim cu totii, aveau astia azi un text din Nietzsche de ti se incrucisau ochii numa citindu-l.
In alta ordine de idei, m-au reapucat insomniile.

...

2012-01-12T18:58:00.003+01:00

Alta premiera in viata mea de profesor: prima inspectie. A iesit destul de bine, am avut emotii cu aia mici (aia mici de-a 10a, vreau sa zic), ca uneori vorbesc intre ei de parca eu nici n-as fi acolo, dar azi s-au comportat exemplar, unu m-a si intrebat la sfarsit in drum spre usa "a fost ok, madame, am fost destul de cuminti?", m-a apucat un ras nervos, vorba ceea, cea mai buna reactie cand ai un inspector in clasa :)

...

2012-01-01T22:25:00.003+01:00

Si mi-am facut si primul revelion cu francezii- nu primul in Franta, ca ala a fost in 2008- 2009, da atunci n-a fost nici picior de francez prin zona. Eh, aseara am fost eu singura straina printre francezi si oh well, n-a fost asa de rau :p Am fost sapte oameni, dintre care sase profesori, de franceza,engleza, germana, istorie-geografie si filozofie, inca vreo doi si puneam de-o cancelarie :) Si aseara a fost asa si asa, ca erau vreo trei oameni pe care nu ii cunosteam si care nu se stiau nici intre ei si toata seara am schimbat politeturi de-alea frantuzesti si mie pe la 11 imi era si somn. Da pana la urma am stat pana la trei si am mancat numa chestii bune (da, da, foie gras si alte chestii de-astea fancy) si am baut o sampanie grozava, simteai bulele alea cum ti se urca direct in cap. Si va zic ca am avut nevoie de ceva bule in creier, ca m-am mai obisnuit eu sa traiesc in Franta, da am citit odata ca umorul e chestia cea mai greu asimilabila din cultura unui popor si pot sa va zic ca mai am de facut progrese la partea cu glumele frantuzesti, juma de ora s-au hlizit astia pe tema salatei de fructe, ca hihihi, e prea acra, hahaha, n-are destula scortisoara, imi statea pe limba sa le zic hai lasati-o naibii ca nu-i nimic amuzant si salata mai e si buna, numa niste stafide inmuiate in alcool ii lipsesc. Da stati linistiti, ca am zambit frumos toata seara si m-am purtat ca o lady, acuma ca am si ghid.

Aseara a fost asa mai mult o experienta antropologica, cam asa cum se ducea Levi Strauss la triburile alea din jungla amazoniana, asa m-am dus si eu in jungla de la Vienne, ca sa studiez francezii in habitatul lor natural :) Hai ca-s o lepra acum, ma cheama oamenii la ei acasa si io scriu rautati despre ei dupa aia.

Deci dupa cum ziceam ieri a fost asa si asa, dar astazi a fost o zi frumoasa, pe la pranz ne-am adunat sa mancam ce mai ramasese de ieri si de data asta au fost numai oameni cunoscuti (ii cunosc numa din septembrie, da enfin) si m-am simtit mult mai in largul meu. Si partea cea mai misto a fost ca era asa de cald ca am mancat afara pe terasa, nici macar n-a trebuit sa-mi pun haina, era un soare de ziceai ca suntem in aprilie. Parca si mancarea a fost mai buna :) Si am stat ca un pisoi la soare cu un pahar de vin in mana, asa fara sa ma gandesc la nimic, pfuai ce bine a fost, traiasca incalzirea globala. Mda, eu acuma ar trebui sa corectez lucrari in loc sa perorez pe blog, da in primul rand aveam chef sa scriu despre revelionul asta si in al doilea rand nu-mi mai scrie pixul rosu. Lasa ca mai e si maine o zi si cele saptezeci de lucrari nu pleaca nicaieri.

P.S. Discutie cu sora-mea ieri pe mess:
ea: si cu ce te imbraci de revelion?
eu: nu stiu, cu ceva simplu
ea: pai da, ca si-asa esti tu destul de complicata
Le-am povestit asta azi colegilor mei, mai sa cada sub masa de ras. Si dupa cum ziceam, astia nu ma cunosc decat de vreo patru luni. Super.

...

2011-08-25T17:33:00.004+02:00

Ia sa vedem ce mai scriem pe aici...

In primul rand, mama sa stiti ca mi-a trimis reteta de crema de vanilie luni dupa-amiaza, cum a auzit de gafa mea monumentala cu salata de vinete, da nus de ce n-a ajuns la mine, s-a pierdut offline-ul pe drum, imi pare rau ca ati ramas fara crema, pff.

In al doilea rand, am ajuns cu bine in Franta, unde e canicula, ceea ce mie imi convine de minune. Ma rog, de maine cica ploua. In rest, dorm cu spor (si Lexotan) pe canapeaua lui Vincent, mananc din nou fructe si legume fara gust (vreau pepeneeeee si rosiiiii. si ardeeeei, pfff) si incerc sa-mi organizez viata.

Azi am fost la Roussillon, eu in visele mele nebunesti imi permisesem sa visez un sat pitoresc cu vaci si gradini de legume si chestii de-astea, nope, e un orasel industrial, oh joy. In fine, nu e urat, doar mititel rau si cam sarac, azi n-am dat peste nici un om mai bine imbracat decat mine si stiti ca eu nu-s cea mai eleganta persoana de pe lumea asta. Am fost intai la liceu, m-am intalnit cu directorul, copchiii cica in general sunt destul de cuminti, pfiu. Acuma ramane de vazut daca or fi cuminti si cu mine :) Si am clase de toate nivelurile, si a 10a si a 11a si a 12a (a 9a la ei face parte din scoala generala), pfualelei, adica io trebuie sa-i fac pe-astia sa ia si bacu, eh, om vedea. Oricum, e clar ca o sa fie munca muuuulta.

Cred ca mi-am gasit si casa, nu e nimic oficial inca, pt ca n-am semnat contractul, dar sper sa fie ok, e un apartament micut de 25m2 aproape de gara, 345 de euro pe luna cu caldura inclusa, e ok si fiti atenti aici, am salariul destul de mare incat sa nu-mi mai ceara garant, bai, ce mandra m-am simtit de mine. Pana una alta, tb sa-mi fac dosarul cu acte si marea problema e ca in Franta apartamentele se inchiriaza in general nemobilate, o sa fie o distractie caratul frigiderului si alegerea saltelei, da o fac eu si pe asta si o sa stau la casa mea si o sa puteti sa veniti sa ma vizitati in oraselul-uratzelul.

...

2011-08-21T21:48:00.002+02:00

Challenge accepted, deci sa incepem, dar cu ce? Eu am iar unul din momentele alea ciudate, ma simt asa amestecat, in capul meu e cam ca atunci cand afara nu e nici zi nici noapte, pe de o parte nu vreau sa plec (miauuuuuu), pe de alta abia astept sa vad cum o sa fie anul asta, daca o sa ma descurc, daca o sa-mi placa, daca o sa-mi manance ficatii dracii aia sau daca o sa fiu profa lor preferata, daca o sa-mi gasesc o casa draguta, daca o sa invat si in sfarsit sa pronunt r-ul frantuzesc si daca o sa mi se indrepte scolioza, daca o sa innebunesc de singuratate sau o sa cunosc oameni misto, daca o sa ma hotarasc in sfarsit sa cer cetatenie dubla sau nu, hahahah, va dati seama cum ar fi sa fiu frantuzoaica?

Ca sa va mai lamuresc si pe voi ce se mai intampla, ca nu toti aveti privilegiul de a ma cunoaste in carne, oase si celulita: am luat examenul ala ca sa fiu profesor de engleza in invatamantul preuniversitar, cuvantul "oribil" nu descrie nici pe departe probele orale, au fost mai naspa decat toate examenele adunate pe care le-am dat in viata mea, si credeti-ma au fost destule. Ei, si am fost eu distribuita in maretul liceu din Roussillon, un orasel la 50 de km de Lyon despre care nu stiam ca exista pana acum, sa vedem cum o fi, m-am hotarat sa ma si mut acolo, ca ideea de a-mi petrece viata in tren inspre si dinspre Roussillon nu prea-mi suradea, asta e, n-o sa mai fiu la lyonnaise, cum imi ziceau oamenii de la Lille, ce amuzant mi se parea.

Si deci maine plec. Cu inima stransa ca intotdeauna, dar recunoscatoare ca eu, sociopata, am prieteni care ma duc la aeroport aici si altii care ma asteapta acolo. Si bai roussillonezilor, nu stiti voi ce noroc a picat pe capul vostru, sa faceti bine sa fiti draguti cu mine!

Oare ar fi cazul sa incep sa-mi fac bagajele?

...

2011-07-01T00:14:00.002+02:00

In seara asta m-am intors in Lyon dupa patru zile in Lille cu sentimentul ca am ajuns acasa. Foarte ciudat.

...

2011-04-01T21:59:00.003+02:00

Iar am abandonat blogul, dar nu prea am avut de ales, life got in the way ca sa zic asa, ultimele saptamani au fost stresante rau de tot, cred ca v-am mai povestit ca am facut un stagiu intr-o scoala din suburbiile Lyonului, si nu, nu a trebuit doar sa asist la ore, timp de o luna eu am fost profa de engleza pentru vreo saptezeci de copii de a sasea si de a opta, greu, doamne, eu nepriceputa, ei agitati si fara chef de munca, combinatia ideala, ce pot sa spun. Pana la urma si la urma, cu astia mici am mai scos-o la capat, mi-au mancat ficatii patru saptamani si la sfarsit au inceput sa miorlaie ca lor le place de mine si ca vor sa mai raman, bai copii, ne hotaram si noi odata?:) Deci dupa cum ziceam, copiii s-au dat pe brazda, au luat si note mari la lucrarile de sfarsit, ceea ce inseamna ca nu-s chiar cea mai groaznica profa din istorie, dar cu ceilalti profesori a fost o distractie maxima, profa pe care am inlocuit-o mi-a reprosat cand s-a intors ca le-am poluat copiilor urechiusele nevinovate cu engleza mea americana, de neiertat domnule ca le-am zis "jersey" in loc de "football shirt", trecem peste faptul ca ea scapa o greseala de limba la fiecare trei fraze, si de-alea serioase de genul "shoping", "the informations are not correct", in franceza sa nu mai zic, "chaque verbe sera copier dix fois", ce mi-e infinitivul, ce mi-e participiul, dupa aia te mai miri ca nu stiu copiii sa scrie. Da n-a uitat in nici o zi sa-mi aduca aminte ca tatal ei este englez, vai nu-mi mai spune, ca la nimic nu ti-a folosit, tatal meu e din Braila si eu stiu mai multa engleza ca tine, putin a lipsit sa-i zic asta azi :D
Si tot asa, a fost nasol cu ceilalti profi, atmosfera de-aia aiurea de cancelarie, nu puteam nici sa mananc cand eram acolo, am slabit, incap iar in bluze marimea S. Profa responsabila de stagiul meu mi-a scos sufletul, sistemul lor de predare e foarte diferit de cel romanesc, inca nu-mi dau seama daca e mai bine sau mai rau, tot ce stiu e ca mi-a fost taaaare greu si am fost stresata tot timpul, am ajuns si pe la doctor intr-o zi, fiecare om reactioneaza in felul lui la stres, eu una vomit si nu dorm, cred ca l-am cam speriat pe musiu Garel (asta e doctorul meu de aici, alta data despre el), cred ca l-am speriat zic cand am aparut palida si agitata si nedormita in biroul lui, mi-a dat Stilnox ca sa dorm, in caz ca va intrebati, e genul de somnifer pentru adormit elefantii si ghiciti care e primul efect advers, insomnie, hah, asta pe langa agitatie, posibilitatea de a actiona mecanic si de a-ti face rau tie sau altora, risc de dependenta, pierderi de memorie si alte cele. Pana la urma am rezolvat problema cu clasicul bromazepam pe care il inghite cu spor toata familia mea de nedormiti, poate daca am fi macar in aceeasi tara am dormi cu totii mai bine, dar sa n-o iau pe aratura si sa ma intorc la stagiu. De fapt cred ca o sa ma bag in pat si o sa ma uit la Private Practice, sa-mi mai perfectionez engleza aia americana care a enervat pe toata lumea :) Hai pa, o sa scriu mai des!
PS: acum cand recitesc ce am scris, imi dau seama ca numai mi-am plans de mila, sa nu uit si partea buna, eu chiar vreau sa fiu profesor, am invatat o gramada de chestii si unii dintre copii au fost super simpatici, iar madam Guibert mi-a scos sufletul si m-a pus sa fac si sa refac lectii si de cate patru ori, dar chiar simt ca am invatat ceva si o sa ma mai duc sa asist la orele ei cand o sa mai am timp, poate s-o mai lipi ceva si de mine. Si macar ea vorbeste engleza americana :) In schimb pe profa pe care am inlocuit-o nici nu vreau sa o mai vad, pfff, doamne, si eu sunt sociopata si plina de sictir si de nervi, dar si unii oameni o cauta cu lumanarea. Eh, a trecut si asta, serenity now.

...

2011-03-11T00:50:00.002+01:00

Nu stiu daca v-am mai povestit, eu stau in Lyon intr-o zona decenta, destul de aproape de centru, cu multi arabi si negri, da mie oricum imi plac astia mai mult decat francezii si in afara de faptul ca vesnic ma agata cate unul in drum spre brutarie, in rest e ok. Daaaar, autobuzul care ma aduce pe mine acasa mai are vreo douazeci de statii dupa aia, capatul lui fiind in foarte rau famata suburbie Venissieux. Venissieux-ul asta e cam ca un Ferentari asa, ca sa intelegeti. Si cum 12-le merge pana acolo, evident ca eu si minunatii cetateni din zona aia impartim aerul din autobuz pret de vreo sase statii care uneori mi se par nesfarsite, cum ar fi de exemplu in seara asta, cand s-au batut controlorii cu arabii sub ochii mei ingroziti, doamne apara si fereste, io am cam stat si in Rahova si n-am vazut asa ceva, ma si gandeam stai ca acum scoate vreunul din golanii astia un cutit si sa vezi distractie, ma vedeam depunand marturie la tribunal in vreun proces de crima, nu radeti ca n-a lipsit mult, a fost urat de tot, aia niste racailles de prima clasa, cand e vorba de francezi versus arabi eu tin de obicei cu arabii, dar astia din seara asta erau de speriat. Deci da, m-am distrat, la anul daca iau capesul ma mut la Garibaldi, acolo erau numa mosi francezi, da macar nu se batea nimeni si nu apareau masinile de politie cate trei ca sa linisteasca toti tembelii, pfiu, noroc ca bausem ceva vin la petrecerea lui Vincent si eram un pic anesteziata, altfel m-as fi speriat si mai rau. Dar pana la urma s-a terminat totul cu bine, doi golani arestati si nimeni ranit, hamdoulilah, sa dormim, zic.

Daca intelegeti ce vreau sa spun...

2011-03-01T23:50:00.000+01:00

Dar intr-o zi Apolodor,
Spre deznadejdea tuturor
A spus asa:-Sunt foaaarte trist!
Imi place viata de corist
Dar ce sa fac? Mi-e dor, mi-e dor

De fratii mei din Labrador!

O, de-as putea un ceas macar
sa stau cu ei pe un ghetar...

Apoi a plans Apolodor.

...

2011-02-27T21:37:00.003+01:00

Mi-am inceput stagiul. Si este greu. Aia mici sunt obraznici de nu se poate, profa care e responsabila de stagiul meu imi cere chestii imposibile, scoala e la mama naibii si trebuie sa ma trezesc mereu devreme, am slabit vreo patru kile in doua saptamani, imi visez elevii noaptea si imi petrec duminicile facand planuri de lectii si cu toate astea se pare ca nu sunt indeajuns de implicata in ceea ce fac, ar mai lipsi cred sa dorm la scoala, ca in rest mai mult nu stiu cat as putea sa ma implic. Si incerc sa rezist cat mai bine, cand ma imbrac dimineata am sentimentul ca imi pun armura, nu sacoul si cerceii, si cu hainele am o problema, parca toate sunt scurte, stramte si transparente, nepotrivite cu noul si ciudatul meu statut de profesoara, si peste toate astea mai e si accentul meu care se pare ca deranjeaza pe toata lumea, de la elevii mei de a sasea pana la ceilalti profi, toti cred ca-s putin retardata pentru ca nu pot sa pronunt r-ul frantuzesc, azi-maine o sa trimit pe cineva in pizda ma-sii, asa in romana, macar sa stiu o treaba, ca m-am saturat, e un accent, nu un handicap mintal, vineri le-am scris pe tabla "adjective" alora de a 6a, si se trezeste unul sa imi spuna, "madame, nu stiti sa scrieti corect, in franceza e cu f la sfarsit", eu am ignorat explozia de nervi care imi scurtcircuitase capul si l-am intrebat ce ora avem noi, engleza, ah, ma scuzati, va rog, adica da, si-a cerut scuze, dar e un copil de 11 ani care si-a permis sa-mi spuna ca nu stiu sa scriu, e prea multa libertate in tara asta, va zic eu.
Acum am doua saptamani de vacanta, in care sper sa ma ocup un pic si de teza aia, ca doar pentru asta am venit aici. Si ma tot gandesc la cum eram anul trecut pe vremea asta, si mai ales la noaptea aia cand am stat treaza doua ore in intuneric, imbracata intr-un tricou strain si cu un barbat si mai strain sforaind langa mine, si cand m-am intrebat ce dracu fac eu cu viata mea, si de ce nu pot sa fiu si eu ca oamenii multumita cu un prieten normal si o slujba de la 9 la 5, cum aveam pentru prima oara. Dar nu, eu visez cai verzi pe pereti si doctorate si sa scriu carti despre Saramago si sa gasesc pe cineva care sa-mi inteleaga rautatile si ironiile, asa ca uite-ma in Franta iar, fara slujba si dormind singura, nu-i vorba, ca nici acasa nu mai era de stat, firma la care lucram e aproape in faliment, iar ala a reusit sa-mi dea papucii chiar de vreo doua ori intr-un singur an, deci si daca as fi vrut viata de om normal, tot nu mi-ar fi iesit, ei, dar macar m-am distrat o vreme, si cu slujba si cu el, si acuma om vedea ce-o mai fi, sa termin stagiul asta, macar o sa castig vreo mie doua sute de euro in cele sase saptamani, nu e chiar mult, dar e totusi ok, sa mai citesc pentru doctorat si sa imi treaca naibii raceala asta sa ma duc sa inot, sa vina primavara si sa imi port martisorul pe care mi l-au trimis mama si tata, si mai ales sa se faca odata 17 aprilie si sa vin acasa, ca nu mai pot.

...

2011-02-12T23:30:00.002+01:00

Treaba asta cu scoala ma cam calca pe nervi; adica, daca esti elev, ai teme peste teme, daca esti profesor, e si mai rau, credeti-ma pe cuvant. Deci ce fac eu luni cu aia de-a sasea? Of, Doamne, greu mai e.

A day at the races

2011-02-06T22:46:00.002+01:00

Si am fost azi la hipodrom sa vedem cursele de cai si sa ne mai aerisim capetele tinute prea mult in lumina artificiala, a fost frumos, ne-am distrat, eu am pariat pe un cal ales pe baza vastelor mele cunostinte in domeniu (nu radeti, ca stiu cate ceva, doar asta a fost domeniul meu de activitate sase luni de zile anul trecut), am pariat deci ca o sa iasa calutul asta pe unul din primele trei locuri, nu conta care, si ia ghiciti voi cine a iesit pe locul 4, la juma de ureche distanta de ala de pe locul 3? Si asa s-au dus doi euro pe apa sambetei, dar macar am stat la soare si am facut altceva decat sa ne adunam iar in acelasi vesnic bar si sa bem acelasi vesnic demi-pêche, nu ca m-as plange, colindatul barurilor e una din activitatile mele preferate, dar parca nu strica o schimbare din cand in cand.

...

2011-02-03T21:29:00.004+01:00

In fiecare zi imi spun ca "azi o sa scriu pe blog" si in fiecare zi am cate altceva de facut, de obicei sa vegetez uitandu-ma pentru a saptea oara la "Doi barbati si jumatate", ce sa fac daca ziua-s ocupata si seara leguma, blogul ajunge iar in paragina, of. Si faza e ca atunci cand am multe pe cap, ca acum, nici nu prea am timp sa despic firu-n patru si sa va insir voua aici verzi si uscate despre multele chestii care mi se invartesc mie prin cap.

Cu ce-s ocupata? Pai, incerc sa citesc cat mai mult pentru doctorat, nu prea am spor din cauza capesului care si-a infipt ghearele in tot timpul meu, luni incep un stagiu intr-o scoala, ia ghiciti voi cine a fost trimisa intr-o scoala de suburbie, oh joy, dupa cum v-am mai zis unora, nu era mai bine nici sa ma trimita la vreo scoala de plozi bogati din centru, acuma om vedea care pe care cu micile pramatii afro-magrebine:)

In seara asta am fost pana acolo ca sa ne cunoasca directoarea, pe mine si pe colega mea Hermine, care are pielea un pic mai inchisa decat ii sugereaza numele, na, acuma o sa ziceti ca-s rasista, da chiar nu e cazul, ma gandeam doar ce stupid e cand arabii le dau copiilor lor nume de-astea frantuzesti, hah, parca ma vad si pe mine cu vreun Jean-Luc in brate peste vreo cinci ani:)) Da, dupa cum ziceam, am fost amandoua la scoala aia, e cam la mama dracului, de la mine schimb un metrou si doua tramvaie si tot mai sunt vreo 15-20 de minute de mers pe jos dupa aia. Le-am cunoscut pe tipa pe care o vom inlocui timp de sase saptamani si pe aia care se ocupa de prima, ma rog, e un sistem destul de complicat, ideea e ca o sa am de-a face cu doua profe care la prima vedere par chiar dragute, sa vedem cum o fi, a ramas ca maine sa ma duc sa asist la doua ore, asa ca sa vad cum e, ca stagiul efectiv incepe luni, o saptamana de observatie si pe urma, haoleu, eu in fata a douazeci de plozi de clasa a sasea, pfuai de capu meu. Eh, sa luam lucrurile pe rand, o sa vad maine cum o fi, profa asta ma intreba daca vreau sa vin de la 8 la 10 sau de la 14 la 16 sa asist la orele ei, mai femeie, eu la opt dimineata nu pot sa prestez chiar nimic, nici nu vreau sa ma gandesc ca peste o saptamana chiar va trebui sa fiu acolo la ora aia infernala, gata de explicat vreun present continuous copchiilor alora. Dar in fine, am asa un sentiment ca o sa fie bine. Sper.

Si fara legatura cu nimic, am vazut aseara "Discursul unui rege", parca asa am vazut ca a fost tradus in romana, nu e chair mega-extraordinar si nici Colin Firth nu mai e asa hot stuff ca inainte, dar oricum, m-a distrat la maxim. Cam atat pentru azi, noapte buna, copii!

...

2011-01-22T22:22:00.002+01:00

Doua vesti bune am sa va comunic in seara asta (da, cred ca ar fi momentul si pentru vesti din astea, ce pot sa zic):
1) Am luat CAPESUL, iupiiiiii, cu grande-mère si fara fossettes si se pare ca tot stiu mai multa engleza (si franceza de altfel) decat o mare parte din colegii mei francezi. Nu stiu punctaje, habar n-am ce-au facut ceilalti, sper ca l-a luat si colega mea Aurélie, singura care a binevoit sa ma trateze ca pe o fiinta umana, nu ca pe straina aia care ce dracu o fi cautand aici. In treacat fie spus, am aflat mai pe urma ca parintii ei sunt de fapt portughezi, ceci explique cela. Revenind la oile noastre, ieiii, sa mai facem un happy dance, din pacate acum nu-mi vine in minte decat ala cu the hivie din Scrubs, nu e cel mai potrivit, dar in fine. De asemenea, incerc sa nu ma ambalez prea tare, cand zic ca am luat capesul, ma refer doar la probele scrise, mai sunt si ingrozitoarele probe orale la care presimt eu ca n-o sa ma ajute prea mult minunatul accent romanesc care razbate din orice cuvant care-mi iese din gura. Asa ca vorba ceea, nu zice hop pana nu treci puntea, dar sa recunoastem ca un hop mic a trecut, macar vreo doua zile ma bucur de asta si pe urma iar burta pe carte, plus ca trebuie neaparat sa-mi fac niste prieteni francezi, ca accentul meu n-o sa se volatilizeze in timp ce eu stau in pat si vorbesc cu mama la telefon timp de doua ore, in romana evident. Asa ca, bai francezilor, care vrea sa fie prieten cu mine?
2)Mi-am luat bilet sa vin acasa, de pe 17 aprilie pe 4 mai, m-am gandit eu asa ca trebuie sa ma recompensez cu ceva dupa examenele astea care mi-au scos sufletul, si doar stim cu totii ca eu cel mai mult si mai mult imi doresc sa stau in Romania si sa beau cafea in timp ce ma uit la Tanar si nelinistit si sa ies in baruri si sa pitziponcesc si sa mananc pufuleti si eclere cu aia trei prieteni ai mei, baaa, mi-e dor de voi de cand am plecat, pfuai ce ma enerveaza treaba asta cu traitu io aici si voi acolo, da lasati ca ma fac io profesoara, numa la vacantele alea multe ma gandesc, o sa va stau pe cap din doua in doua luni, hehe. Pana una alta, sa ma asteptati pe 17 aprilie, de data asta vin cu Taromul, deci fara scos limba de la alergatura intre doua avioane pe imensul aeroport din Paris si fara dat 70 de lei pe taxi de la Otopeni, ca ajung pe la 4 dupa-amiaza,puteti sa va imbatati linistiti cu pitzipoancele de la munca, nu e nevoie sa ma astepte nimeni la aeroport:D

...

2011-01-18T21:35:00.003+01:00

Sa scriu, dar ce sa scriu? A trecut deja de mult vacanta de iarna, mi-am reincarcat bateriile acasa pentru inca o runda de luptat cu Franta, iar n-am reusit sa ma vad cu toata lumea, mai ales cu fostii mei colegi de serviciu, nici nu v-am povestit aici ce m-am distrat cu ei anul trecut si cat de mirata am fost sa vad ca reusesc sa ma integrez si eu undeva, va zic doar ca s-a lasat cu plans cand am plecat. Au fost deci oameni pe care i-am ratat vacanta asta, plus altii pe care nu mai vreau sa-i vad si sa nu-i uitam nici pe aia care nu mai vor sa ma vada ei pe mine, dumnezeu stie de ce, doar suntem cu totii de acord ca sunt o scumpa:)
Si a fost biiiineee acasa, cu prieteni in concediu cu care beam cafeaua de dimineata pe la 4 dupa-amiaza, uitandu-ma la "Tanar si nelinistit", va explic eu alta data de ce asta e una din ocupatiile mele favorite, cu mama si tata si sora-mea si Negri, cu Boris care ma trezea dimineata lipindu-si nasul de al meu (Boris e un dobermann nefioros, ca sa ne intelegem, in cazul in care nu stiati), cu Scrabble si stat in casa si cu leucoplast pe cizmele care aluneca ingrozitor, cu prietenele mele din facultate si povestile lor despre televizoare gigant care se poftesc singure in case care nu le vor si permise de sofer care se incapataneaza sa nu le ajunga pe mana, mda, a fost frumos, dar acuma gata, m-am intors in Lyon, teza aia n-o sa se scrie singura din cate imi dau eu seama si n-ar fi rau sa produc si eu niste bani pe lumea asta.
Si am inceput doua mini-cursuri la scoala doctorala, dureaza 20 de ore fiecare, unul despre traitement de texte, mi-e lene sa traduc, celalalt despre cum sa-ti faci o baza de date proprie, ce-i drept ar fi mare lucru sa am toate notitele adunate intr-un loc, nu pe treizeci de foi de hartie si in cincizeci de documente word, interesant si folositor, deci, dar si nitel obositor, azi am avut patru ore dintr-unul si patru din celalalt, mi se cam invarteste capul si e si putin aiurea, pt ca la scoala lucram pe mac-uri si eu acasa am un pc din epoca de piatra pe care chestiile arata evident altfel. Ma rog, si daca era ma nou, daca nu-i mac e acelasi lucru si oricum merge saracu atat cat poate si el, sa zic merci ca-l am si pe asta.
Mda... In rest, nimic special de zis despre cursurile astea, puteti sa fiti totusi mandri de mine, am vorbit cu niste oameni pe acolo, am baut cafea cu ei in pauze, da, stiu, asa e normal, doar ca in primul rand eu sunt o lepra antisociala (dar in continuare o scumpa), si in al doilea rand suntem in Franta, pays des gens sans cœur, deci e o realizare. A, ar mai fi de zis ca ma amuza copios figura profului de la unul din cursurile astea, seamana de nu se poate cu Uriasul Bun si Prietenos al lui Roald Dahl, Big Friendly Giant cred ca-l chema in engleza, ce vreti, trebuie sa ma distrez si eu cu ceva si viata mea nu e prea exciting in acest moment.
Ar mai fi de zis ca imi respect cu fermitate hotararea de a fi o pitzipoanca anul asta, de fapt nu prea stiu exact ce implica treaba asta, da io o respect:) Adica pt inceput nu mai mananc dulciuri si prostii, saptamana trecuta am facut briose, da ma rog, au fost pt o cina cu prietenii, mi-am luat cizme si vreo doua tzoale, ca mi-a zis mama sa nu ma mai prinda aratand ca un pui de bogdaproste, da sa traiti, numa in fuste mini o sa defilez anul asta:) Trebuie sa nu uit sa-mi refac unghiile cand termin de scris, ce pot sa zic, nu e asa o idee grozava sa te dai cu oja inainte sa faci curatenie prin toata casa, nu pot nici eu sa fiu desteapta tot timpul. Si da, e oja rosie, in caz ca va intrebati.
Am fost si la piscina sambata, mi-a cam iesit sufletul dupa doua ture de bazin, dar asta este, revin eu la normal. De fapt la mine asta e normalul, zero muschi si forta fizica, dar ma tratez:) A folosit totusi la ceva si faptul ca am avut liftul stricat o saptamana ( e Franta, domle, nu se repara nimic asa de pe o zi pe alta, tara organizata) si sa ma fi vazut tzop tzop pana la etajul cinci de cate zece ori pe zi, acum m-am si obisnuit, o sa mai urc pe scari.
Si cam asa, nu mi-am intrat in mana cu scrisul pe blog, imi dau eu seama, da promit sa perseverez. Noapte buna, copii!

...

2010-12-22T00:22:00.001+01:00

"Cand pleci, sa te-nsoteasca piaza buna,
Ca un inel sticlind in dreapta ta,
Nu sovai, nu te-ndoi, nu te-ntrista.
Purcede drept si biruie-n furtuna.

Cand vii, paseste slobod, razi si canta.
Necazul tau il uita-ntreg pe prag.
Caci neamul trebuie sa-ti fie drag
Si casa ta sa-ti fie zilnic sfanta."

Si da, tocmai mi-am urat singura drum bun si bun venit acasa, vreo problema?:))

...

2010-12-02T00:34:00.003+01:00

Eu nu prea mai stiu cum si ce sa scriu pe blog, cam toate chestiile imi par in ultima vreme prea personale ca sa fie scrise aici si ma tot gandesc ca daca se intreaba cineva ce mai fac, poate sa imi trimita un mail si gata, of, mi-am iesit de tot din mana, nu mai sunt in stare sa aleg chestii care sa va intereseze si pe voi, nu m-am mai uitat la filme, nu am mai ascultat nici o melodie misto, am invatat doar, mult de tot, pentru un examen pe care nu cred ca am sa-l iau si pe care de fapt nici nu stiu daca vreau sa-l iau.

Ca sa fie mai clar: dupa un an de aventuri in Romania, m-am intors in Lyon, m-am inscris la doctorat in literatura comparata si in paralel la capes-ul de engleza. Capesul asta e un examen nasol pe care tb sa-l dai daca vrei sa fii profesor la scoala generala sau la liceu. Eu nu vreau asta pe termen lung, dar pentru moment nu ar fi rau, nu m-as imbogati din asta si e o meserie grea, vorba ceea, implica interactionarea cu plozii francezi, dar are si avantaje, e decent platita si as avea vacaaante peste vacante ca sa vin acasa si sa beau bere cu oamenii de care chiar imi pasa. Vom sari peste aspectul administrativ al problemei, cu inscrierea la examen si la cursurile pregatitoare, poveste lunga, stresanta pentru mine si plictisitoare pentru voi, si vom ajunge la minunatul examen, compus din doua probe scrise (comentariu de text si traduceri fr/eng si eng/fr plus traductologie), ambele de cinci ore, doamne dumnezeule, io acasa am avut o singura data in clasa a noua o olimpiada nationala de patru ore la romana si mi se invartea capul cand am terminat, dar cinci ore, este groaznic si mi se pare o aberatie, creierul uman pur si simplu nu e facut sa stea perfect concentrat pe o chestie timp de cinci ore fara pauza, va zic drept ca la sfarsit nici n-am mai nimerit sa ma semnez pe foaia de prezenta.

Si la prima proba cred ca a fost ok, ar fi putut sa ne pice literatura americana sau britanica si civilizatie, tot americana sau britanica, nu pot sa va spun cata istorie anglo-saxona am bagat in mine in astea doua luni amarate, ma culcam cu discursurile lui Lincoln si ma trezeam cu independenta Irlandei fata de Marea Britanie, de jure in 1922, de facto in 1940, vedeti ca am invatat? :) Nu zic ca mi-ar fi prins rau, acum stiu sa fac diferenta intre intre Teddy Roosevelt si F. D. Roosevelt, da, stiu, sunt ultima proasta, da ma tratez. Dupa cum ziceam, m-am indopat cu istorie si politica pana la refuz, alarmata la maxim de faptul ca astia chiar facusera chestii de-astea in facultate si eu aveam numai literatura si lingvistica de partea mea, lingvistica, dumnezeu cu mila, ca am uitat tot, din fericire, as putea sa adaug. Ei, si cu norocul meu fenomenal la examene, ne-a picat literatura, hihihi, si nu orice, Thoreau, jumate din colegii mei se intrebau dupa examen cine mama dracu e si asta, oricum fragmentul era destul de usor, despre cum ii placea aluia sa traiasca singur, va dati seama ca eu am cam avut cate ceva de zis legat de subiectul asta :p, si erau si niste anexe in care ni se explica foarte clar care era faza cu el si cum a trait in padure vreo doi ani, cam orice om care nu era batut in cap putea sa faca un comentariu decent. La asta sper ca m-am descurcat, cu regulile frantuzesti cu tot, v-am mai povestit eu de ele, orice comentariu trebuie sa aiba o problematica, nici nu prea stiu cum sa va explic, ca si cum tot textul de analizat ar fi raspunsul la o intrebare pe care tb sa o gasim noi. Si dupa ce gasesti problematica, analiza tb structurata in trei parti a cate trei particele fiecare, ceea ce este oarescum imposibil pentru mine uneori, chiar nu se poate sa pui pe acelasi pat al lui Procust si declaratia de independenta, si o poezie de Emily Dickinson, si primul discurs al lui Obama, si vreun fragment din Shakespeare. It sucks big time, ca sa zic asa, dar asta este.

Daca in prima zi am scapat cat de cat usor, a doua zi a fost oribila: doua traduceri, nu prea mari, amandoua incapeau pe o pagina si cu ceva spatiu intre ele, dar au fost oribile, aia din fr in eng din marele scriitor Michel Houellebecq, ceva despre niste pereti de bazalt si o falie uriasa, ghiciti cum se spune in engleza la falie, fault, eu habar n-am avut, am pus gap si gata, oricum cred ca e ok, in fine asta a mai mers, partea cu adevarat groaznica a fost traducerea din engleza in franceza, asta e intotdeauna mai grea pt ca se considera ca traduci dintr-o limba straina in limba ta materna, numai ca treaba asta se aplica la colegii mei francezi, nu si la oamenii care s-au nascut la Braila :) Textul era infiorator, nici in romana nu prea stiu cat de bine as fi scos-o la capat, nu neaparat vocabularul era greu, dar pur si simplu suna ca dracu in alta limba in afara de engleza. Si doamne, am facut vreo doua boacane de-mi vine sa-mi dau palme: in primul rand, se zicea despre niste copii ca erau dimpled. Cuvantul gropite a rasarit imediat in creierul meu romanesc, numai ca-mi era putin inutil la un examen dat in Franta; nu m-am agitat, stiam ca stiu cum se spune si in franceza, am asteptat pur si simplu sa-mi amintesc si mi-am vazut de restul traducerii. Si mi-am amintit. La zece minute dupa ce am iesit din sala de examen, in timp ce vorbeam cu sora-mea la telefon si ii spuneam ca nu mi-am adus aminte cum se spune la gropite in franceza. Se spune fossettes, nasol cuvant, stiu, oricum la partea asta am dat-o intoarsa, am scris eu acolo ceva de copiii aia, cred ca o sa mearga sau o sa ma penalizeze putin. Daaaaar, ascultati aici gafele secolului, din cauza carora voi ajunge probabil sa lucrez la McDonalds: ca sa zicem asa, cam prin a patra ora de examen, din creierul meu nu mai functiona decat partea romaneasca. Si romanul din mine, sufocat de atatea saptamani de franceza si engleza (de-asta nici n-am mai scris pe blog, am incercat sa-mi setez gandurile in franceza), a batut deodata din picior si a zis ca-mi arata el mie, si uitati ce a facut: aveam de tradus maternal, ghiciti cum am tradus, dar evident, materne, stiu, in franceza se spune maternel, eh, detalii, macar daca n-as fi stiut ar fi fost o treaba, si stati ca n-am terminat, mai ghiciti si cine a scris de vreo sase (!!!!) ori in sir grande-mere, o yes, de prin clasa a 5a stiam ca se se scrie fara e, de fapt la inceput scrisesem de vreo cinci ori cum trebuie si o data aiurea, si la sfarsit, in loc sa imi predau lucrarea necitita, cum am facut de atatea ori si am luat numai note bune, la sfarsit zic, ce ma apuca pe mine, mai erau douazeci de minute din cele cinci ore infernale, ia sa recitesc eu ce am scris, poate am facut vreo greseala. Greseala a fost ca am recitit, pentru ca m-am apucat sa acordez (acord? hmm) cu zel toate bunicile din text, grandE-mere pe toata linia, toti pustii francezi de cinci ani pot sa rada acum de mine, multumesc. Of. Nici nu stiu ce sa zic, nu-mi dau seama cum a iesit in rest traducerea, adica mai erau multiple ocazii la care puteam s-o fac lata si m-am descurcat, depinde cum s-au descurcat si ceilalti, dar nu-s prea optimista pentru moment. Si aflu rezultatele abia la sfarsitul lui ianuarie, treaba frantuzeasca, nu intram in detalii, cine zice ca e multa birocratie in Romania este invitat sa o incerce pe-asta de aici, nici Kafka nu cred ca s-ar descurca in paienjenisul lor de reguli stupide de genul ca sa ai cont in banca trebuie sa ai un domiciliu fix, dar ca sa ai domiciliu trebuie sa ai deja cont in banca, dar sa nu intram in detalii de-astea ca ne enervam, si in plus am reusit sa-mi deschid si cont in banca si sa-mi gasesc si domiciliu, am gasit un loc unde nu s-a uitat nimeni stramb la mine pentru ca vin din Romania si unde nici macar nu mi-au cerut garant, mai exista si francezi cu suflet, pacat ca-s vreo doi din astia la o mie de lepre, dar asta e, on fait avec. Deci da, am casa si nu voi lua capes-ul, v-am cam informat despre principalele evenimente din viata mea din ultimele luni.

...

2010-10-13T11:45:00.006+02:00

Eu v-am zis ca astia nici sa injure nu-s in stare, si voi nimic, de ce nu vrei sa ne inveti injuraturi in franceza, pai pentru ca nu prea sunt, na poftiti aici exemple, unele mai penibile ca altele. Abruti, hahahaha, astia ar tb sa conduca o zi prin Bucuresti!

...

2010-09-07T20:39:00.004+02:00

Si a plouat azi cum numai in Lyon poate sa ploua, iar eu in loc sa ma urc cuminte in autobuz ca sa ajung mai repede sub o patura sau macar sub un acoperis, am zis sa dau inainte o tura pe la H&M. Da, sunt o pitzipoanca, stiu! Si am dat eu sa intru gratios, adica aproape sa cad cat sunt de lunga pe pardoseala aia alunecoasa de la intrare (v-am zis ca ploua de ziceai ca e potopul biblic reloaded, nu?), cand ma opresc doi stimabili gardieni, ca nu se poate sa intru cu umbrela aia siroinda sa le inund lor magazinul. Asa ca eu, ca proasta, mi-am lasat umbrela mea cea perfecta, neagra, usoara, rezistenta, capabila sa se strecoare in orice geanta cat de mica, am lasat-o zic langa vreo treizeci de surate de calitate inferioara de-ale ei si am intrat in magazin in cautare de sosete, aceste minunate articole textile care fug de mine cum as fugi eu de Franta, daca as putea, ca nu le mai gasesc dupa ce le port de doua ori maxim, cred ca in jurul meu exista o zona crepusculara a sosetelor. Si ies eu dupa nici cinci minute, mandra posesoare de sosete noi si de chiloti ne-tanga din bumbac organic -parca nu mai sunt asa de pitzipoanca, nu-i asa- dau sa ies, zic, si ce-mi vad ochii? Pai, diverse lucruri, mai putin umbrela mea, plecata se pare dupa raposatele sosete disparute pe vecie. Si ii fac gardianului scandal, ala mai cheama inca doi ca poate stiu ei de umbrela mea, nimic, eu ca imi vreau umbrela, ei ca sunt angajati sa aiba grija de hainele din magazin, nu de umbrelele clientilor, ca doar nu e mare lucru o umbrela, mai ales ca era si mica (afara turna cu galeata, iar umbrela aia imi placea TOCMAI pt ca era mica, tampitul dracului), si auziti aici, solutia solutiilor, prezentata de cele 3 capete luminate in urma istericalelor mele: sa iau si eu alta umbrela din alea pe care le lasasera ceilalti oameni din magazin, de preferat tot una neagra, ca alea-s multe si nu se prinde nimeni. Nu, nici nu s-ar prinde nimeni ca i-am luat eu umbrela cand ar iesi afara si i-ar cadea cincizeci de litri de apa in cap intr-un minut! M-am intors in civilizatie, cum ar veni! A, si as mai putea sa adaug ca aveam umbrela aia de la mama; ok, nu vreau sa fiu ca nebunul cu punga, dar era a mea si era de la mama si costase mult si imi placea!

In caz ca mai aveti vreun dubiu in legatura cu ce am facut, aflati ca am plecat fara umbrela altuia, printr-o ploaie care mi-a udat in cateva secunde si chilotii din punga si pe aia de pe mine. Si am stat vreo cateva minute bune in statie sa astept autobuzul (e greva, normal), pana cand unei doamne frantuzoaice i s-a facut mila de mine si m-a adapostit sub umbrela ei.

Iar acum ma intreb de ce ma mai mir ca sunt oameni in stare sa-i fure umbrela unei necunoscute, cand altii sunt in stare sa te sarute de parca a doua zi ar fi sfarsitul lumii, iar mai apoi sa uite ca existi. Dar asta e deja alta poveste, ma duc sa-mi torn o ceasca mare de visinata, poate n-oi raci.

...

2010-08-06T13:11:00.003+02:00

Ca sa zic asa.

...

2010-07-09T10:07:00.003+02:00

(gasita aici)

...

2010-06-18T21:27:00.003+02:00

Si uite ca a trecut si viata asta, a venit si moartea aia. Of.
Ce misto ar fi daca m-ar bantui pe mine Saramago, asa ca Pessoa pe Ricardo Reis :)

...

2010-06-17T19:23:00.001+02:00

Daca existi, acum ar fi un moment excelent sa ma ajuti; la urma urmei, scriu o lucrare despre fi-tu.

...

2010-06-08T23:07:00.002+02:00

O sa fie bine, o sa fie bine, o sa fie bine, o sa fie bine, o sa fie bine, o sa fie bine, o sa fie bine, o sa fie bine, o sa fie bine, bordel de putain de merde, o sa fie bine! Trebuie.

...

2010-06-07T20:59:00.000+02:00

Thou hast cleft my heart in twain.

Hehe

2010-04-22T23:14:00.002+02:00

Vezi mai multe din Video blog pe 220.ro

...

2010-03-07T21:53:00.002+01:00

Si da, stiu ca pe lumea asta exista razboaie si cutremure si foamete si moarte, dar in acest moment precis nu sint in stare sa relativizez, asa ca ma scuzati, ma duc sa-mi plang de mila.

...

2010-02-23T22:38:00.004+01:00

Las' ca ma intorc eu la anul si o sa vedeti voi atunci "les faits des roumains". Si apropo, e cu r mare, dobitocilor, sa muriti toti in chinuri, mai putin musiu Carlat!

...

2009-11-19T22:52:00.005+01:00

Din seria "all good things come to an end", va prezentam astazi ciocolata Heidi, varianta amaruie cu portocale. Era absolut perfecta, cam mica la alea 80 de grame ale ei, cum imparti o ciocolata de-asta intre o mama, un tata, o zana-carabina si poate si o sora, daca se nimereste sa fim amandoua odata acasa, rar se mai intampla treaba asta, in fine, sa revin la subiectul sublimei ciocolate Heidi, minunata era, domle, singura parte naspa era ca ingrasa la fel ca si suratele ei neinteresante, dar in rest, jos palaria.

Si pentru ca ieri m-am gandit si eu ca merit ceva bun dupa o zi de infruntat francezi idioti, iar amantii mei din dulap nu erau disponibili, am cautat consolare in bratele amarui ale lui Heidi, numai ca surpriza, nu mai era la fel! Adica, frate, cand e sa mearga toate prost... Prima data am zis ca mi s-o fi parand prea dulce dupa sucul de portocale pe care-l bausem ca sa tin departe gripa porcina, tuberculoza si alte molimi, dar nu, chiar era mai dulce, mama ma-sii, am verificat ambalaju, numa 50% cacao in ciocolata si inainte era 65%, putain de bordel de merde, l-as face arsice p-ala de-a schimbat reteta, las ca o sa sun eu la infoline sa-i fut pe-aia la creieri, ca vad ca se poarta, io macar as avea un motiv intemeiat. Si colac peste pupaza, ce-au scris ei pe ambalaj, ca l-au schimbat si pe-ala: "Heidi Dark Orange is about seeing colours where others only see shades of grey. It's about optimism" Hai sictir, io singura culoare pe care voiam s-o vad era negrul de la alea 65% cacao! Pfff!

Rugaciunea de seara acum: draga dumnezeule, in cazul in care existi si nu esti lepra de care vorbeste Saramago in evanghelia aia de-o stiu eu acuma pe de rost, si dupa ce o sa ajung in rai (si, hai, ca ma primesti, n-am facut asa multe belele pana acum, in fine, macar n-am omorat pe nimeni, desi cu serviciul asta nou nu garantez ca mai rezist mult), daca toate aceste conditii se vor indeplini, zic, sa-mi dai, te rog, multa ciocolata Heidi de-aia à l'ancienne, sa mi-o trimiti asa pe norisorul meu izolat, na, ce sa zic, normal ca tot sociopata o sa raman si-n rai, acuma ce credeai? Si o sa mai vreau si o piscina de 33 de metri lungime, exact atat, stii ca la mai mult mi se taie rasuflarea, deh, tu ai pus plamanii astia in mine, ce sa mai zic. Si imi mai trebuie niste strazi frumoase pe care sa ma plimb (da, domle, singura ca nebuna, nu mai intreba atata), si o pajiste pe care sa pot umbla desculta fara sa ma intepe albinele in talpa, prietenii stiu de ce, si il mai vreau si pe Paul Newman cand era tanar, si inca o suta de serii din Scrubs, si un infinit de carti de-alea de-mi plac mie, si un hamac din care sa nu cad in cap, din nou prietenii, de fapt familia, stiu de ce. Si fuste cu volane si rochii decoltate, pentru ca daca in rai nu e permanent vara, io te anunt ca vreau direct in cazanu cu smoala, macar acolo e cald. Si propriul meu musuroi de furnici, ca stii ca am incercat sa adopt unu cand aveam 15 ani si mi le-a omorat mama cu Flit. Si ma rog, multe altele, da nu te plictisesc acuma cu ele. Heidi cu portocale si 65% cacao sa retii pe ziua de azi, cu restu te mai bat io la cap cand o fi. Amin!

...

2009-10-13T22:55:00.003+02:00

Gata, m-am intors! In Romania si pe blog:) Dar acum ma scuzati, prietena mea grecoaica este in plina criza existentiala de cand s-a intors acasa ("je déprime à fond", ca sa citez) si trebuie sa ma ocup un pic de ea.

A, pana nu uit si fara legatura cu nimic: daca o gasiti pe undeva, sa cititi neaparat The Rain before It Falls, de Jonathan Coe. Cea mai misto chestie pe care am citit-o in ultimele luni.

...

2009-06-10T22:46:00.003+02:00

Nu ma simt in stare sa scriu o chestie inchegata, asa se explica liniutele. Ma rog, punctuletele. V-am zis vreodata cat pot sa detest diminutivele? Cred ca da.
Scriu. Nu aici pe blog, dupa cum se vede din cele trei posturi scrise in sase saptamani; ziceam de lucrarea aia, in sfarsit incep sa se lege lucrurile. Nu de alta, da mai sunt doua saptamani si trebuie sa o predau.
De ziua mea m-au sunat o multime de oameni :) Si m-am bucurat. Poate ca nu-s asa sociopata cum credeam.
As vrea sa apara o carte noua de Saramago, da una care sa-mi placa, nu alt Eseu despre luciditate. Ceva asa ca Istoria asediului Lisabonei.
Ca tot ziceam de Saramago, ma distrez de nu se poate cautand citate in Evanghelia dupa Iisus Hristos, eu lucrez evident pe editia franceza, dar profa m-a informat ca toate citatele tb scrise in portugheza si traducerea franceza pusa ca nota de subsol. Ce pot sa zic, e minunat sa cauti un amarat de citat de 3 randuri in paginile alea fara punct, aliniat si dialog. Dar am descoperit ca portugheza e mai usoara decat ma gandeam eu. Si evident ca mi s-au retrezit piticii din creier care imi tot spun sa ma mut la Lisabona.
Mi se pare extrem de ciudat ca in portugheza "da" se spune "sim"; nici nu stiu de ce, la urma urmelor e ca "si"-ul din italiana sau spaniola, cu un m la sfarsit. Da tot mi se pare ciudat, chiar mai mult decat "ne"-ul grecilor, si ala e aiurea rau, in mintea mea o chestie care incepe cu n nu poate sa fie decat o negatie.
Pe aici au inflorit teii.
Si e vara si toate rochiile mele vaporoase si inflorate sunt la Bucuresti :( Unde o sa fiu si eu de pe la jumatatea lui iulie. In vacanta sau definitiv, cine poate sti :p De fapt nu e amuzant, as vrea sa ma hotarasc odata.
Astazi am stat la terasa langa cea mai neepilata si mai mirositoare frantuzoaica ever. A fost o experienta mai traumatizanta decat un drum vara cu 226-le.
Mi-as dori sa fi fost baiat ca sa pot sa ma rad in cap si sa nu se sperie nimeni de mine. Urasc partea cu spalatul parului.
Intr-una din zilele astea o sa ma duc in Tete d'Or si o sa stau in iarba si o sa ma uit la trandafirii din la Grande Roseraie (de ce tb sa sune toate numele asa nasol in franceza?) si n-o sa ma gandesc la nimic.
O prietena gaboneza ne-a dus la un restaurant indian unde au o mancare incredibil de buna si un bucatar cu niste ochi verzi ciudati, zici ca e imblanzitor de serpi. Sor-mea spune ca e sigura ca stralucesc pe intuneric. Si eu sunt moarta dupa mancarea indiana, desi nu prea e facuta pentru delicatele noastre stomacuri europene, ultima oara cred ca as fi putut sa scot flacari pe gura de la atata curry :)
Si asa.

...

2009-06-06T19:33:00.000+02:00

Eu nu-mi dau seama cand au trecut astia 25 de ani.

...

2009-05-18T00:10:00.006+02:00

Program de weekend: "Un tramvai numit dorinta", intr-o zona a Lyonului pe unde nu mai fusesem, teatrul era o fosta hala industriala, lui Artaud i-ar fi placut sigur, ma scuzati, vechile sechele, ce sa facem, mi-a placut si mie de altfel, chiar interesant, a fost o faza ciudata, unul din actori era roman, cel putin dupa numele din fluturas, si la inceput am crezut ca doar se preface ca e orb, ca asa era rolul, ma rog, nici nu stiu daca pianistul ala tb sa fie intr-adevar orb, ca n-am citit piesa, doar imi dau cu parerea, in fine, si cand s-a terminat il tot duceau aia de brat, si eu ii unei prietene de langa mine, "of doamne, tipul asta chiar e orb!" si ea de colo "cum sa fie orb, e roman!!!" Asta asa din seria "votre psy, c'est un lacanien?" "ah, non, non, il est français", cine stie de unde e asta primeste o prajitura, in fine, io tot sper ca tipul ala de fapt vedea, dar ma cam indoiesc.

Iar aseara am fost la ziua unui prieten columbian, 29 de ani, ce mai imbatranim domle, si de fapt nu asta e motivul de deprimare, gandul ca peste cateva luni o sa ne risipim toti fiecare pe continentul lui, asta e cu adevarat deprimant, dar na, oricum ma gandesc la chestia asta aproape non-stop, macar sa nu si scriu despre ea, pana una alta petrecerea a fost misto, cu oameni de printr-o gramada de tari, Columbia, Grecia, Cipru, Bosnia, Iran, Venezuela, io eram singura romanca,a tunat si ne-a adunat, si sa nu uit, era si un francez, pierdut printre noi.
Si azi am petrecut some quality time with my little sister, mai precis am fost in parc si am baut o sticla de vin ramasa de aseara, ca niste fete prevazatoare ce suntem am venit amandoua cu un tirbuson in geanta, doua ladies, ce pot sa spun, oamenii isi plimbau copiii, mancau inghetata si vata de zahar, se jucau cu mingea, se dadeau cu rolele, activitati de-astea normale pentru o duminica dupa-amiaza in parc, iar noi beam vin, si in plus sor-mea era in fusta scurta si io aveam ochelarii de soare de la H&M, aia care imi fac fata ca de musca, n-au incercat sa ne agate decat doi tipi, ne-au facut cu mana si ne-au intrebat daca ça va, io le-am zis ca à merveille si dupa aia s-au simtit sa se care si a mai fost un asiatic care a zambit cand a vazut ce faceam noi la patru dupa-amiaza in parc, s-a intors de vreo cinci ori sa se uite si parea extrem de amuzat, mai bine il chemam sa bea cu noi, ca mai aveam un pahar in plus. Si dupa aia am fost la Starbucks sa bem cafea si sa mancam briose si prajituri, adica ea prajitura si io briosa, si gata, ca mi s-a descarcat ultimul episod din Grey's Anatomy, ma duc sa-l vad, se pare ca e foarte dramatic, daca e sa mai iau dupa comentariile de pe site, toata lumea cica s-a umflat de plans, s-au consumat pachete intregi de servetele, eu nu-mi fac griji, in calitate de om fara suflet stiu ca n-o sa plang, iar servetelele le pastrez pentru cand oi mai raci.

...

2009-05-11T23:47:00.003+02:00

Asta a fost pentru minunatul meu cititor care cauta in disperare pe Google, doar-doar o afla "cum arata zana-carabina":))) Cat despre ala care a ajuns aici cautand "o carte care ma influientat", ii rup picioarele analfabete daca il mai prind pe blogul meu. Iar despre faza cu "ce nu-mi place la oameni", hm, daca incep cu asta, nu mai termin pana maine dimineata. Hai gata, noapte buna.

...

2009-05-10T21:31:00.004+02:00

Eram eu astazi in Bellecour, la pomul inverzit, noul nostru punct de intalnire, la inceput ziceam "ne vedem la pomul inflorit", ca era prin martie, acum s-au dus florile si au aparut frunzele, in fine, eram acolo asteptand oamenii care nu mai veneau, cand s-a postat unul in fata mea, "bonsoir, pot sa va intreb ceva?" Hm, ma gandesc eu, dupa cum se uita asta la mine, nu cred ca vrea sa ma intrebe unde gaseste un bancomat sau cum ajunge pe strada nu stiu care, evident, "nu vreti sa mergem sa bem ceva?" (doar suntem in Franta, toata lumea isi vorbeste cu "vous" pe aici, cred a am mai scris deja despre asta); "da nu vreti sa-mi dati nr de telefon?" "nu" "sa va las eu nr meu?" "nu" "nu vreti nici sa stam un pic de vorba?" "NU!!!" Pana aici nimic deosebit, treaba asta cu agatatul pe strada este o traditie in tara asta, cam la fel ca branza cu mucegai si grevele, doar ca tipul asta a fost foarte amuzant, cand a vazut ca nu si nu, mi-a zis asa, aproape cu repros, "v-am vazut cu haina asta rosie si mi s-a parut ca sunteti vesela si sociabila, ca altfel nu veneam." Asa imi trebuie daca mi-am luat haina rosie, o sa creada lumea ca-s mai putin sociopata:))) Auzi tu, "vesela si sociabila":)))) Adica vesela mai sunt eu, chiar destul de des in ultima vreme, da sociabila?! Really now!
Ah, si ce ma enerveaza ca imi pica netul, in seara asta aveam in sfarsit de gand sa scriu espre o gramada de chestii, si poftim wifi-ul naibii abia se misca. Mda.

...

2009-05-10T00:03:00.000+02:00

Vai de cand n-am mai scris, o sa reincep cat de curand, promit:)

...

2009-04-19T23:43:00.002+02:00

Mor de somn, asa ca n-o sa scriu mult, da trebuie neaparat sa notez ce zi frumoasa a fost azi, si la propriu (de Pastele francezilor a plouat, hihi) si la figurat. Inca de vineri am presimtit ca asa o sa fie, de cand am intrat in sediul Atlassib din Lyon, cu mari emotii ca-mi pusese mama pachet si mi s-a intamplat de vreo cateva ori sa-mi incurce astia coletele, pe unul l-au trimis la Bordeaux si dupa aia inca o data in Romania si dupa doua saptamani de nervi si de sunat la agentie a ajuns in sfarsit si la Lyon. Cand sunt haine sau carti nu e asa mare problema, ajung ele pana la urma, dar acum era mancare, numai si numai mancare buna de acasa si daca nu ajungea saptamana asta faceam moarte de om la atlassib. Da uite ca din cand in cand mai am si eu noroc, cum am intrat mi-au picat ochii pe un pachet pe care scria Braila, am zis ca asta e al meu, domle, nu se poate altfel, si al meu era, 11 kile de cozonac, fursecuri, cascaval afumat, branza, vai doamne, si uitasem ce buna e branza de acasa, io cu branza am trait o adevarata drama cand am ajuns aici acum trei ani, pentru ca in mintea mea branza ca a noastra are toata lumea si in plus francezii mai au si chestiile lor mucegaite, dar nu, vai, nu e asa, astia au numai chestiile lor mucegaite, e drept ca se gaseste un fel de feta care seamana vag cu ce mancam noi, da nici nu se compara pfff, astia nu stiu ce-i bun. Si marar, mi-a trimis marar, io sunt in stare sa pun marar si-n prajituri si pe aici nu se foloseste mai deloc, cu greu gasesti prin Carrefour si atunci costa doi euro o legatura fir-ati voi sa fiti cu patrunjelul vostru pe care il puneti prin toate mancarurile, eu vreau marar, domle, marar!

Asa, deci a ajuns pachetul, entuziasm maxim :) Entuziasm care s-a mai ciobit un pic aseara la slujba de Inviere, nici nu prea stiu exact de ce ne-am dus, nu prea suntem noi genul bisericos. Da in fine, ne-am adunat vreo cinci, am cautat pe net (tehnologia asta:p) unde se tine slujba in romana, aici nu e biserica romaneasca si in fiecare an se improvizeaza ceva intr-o biserica de imprumut, hait ca e si la mama naibii, juma de oras am traversat ca sa ajungem, biserica, o minune, ce pot sa spun, paraginita si fara cu acustica proasta, printre cele mai sordide chestii pe care le-am vazut vreodata; nici oamenii nu erau mai grozavi, diversi tigani de toate felurile, de la hoti de buzunare la mafioti, in fine, erau si oameni ok, si incepe slujba, astia cu care eram n-aveau nici un chef sa asculte, da-mi un servetel ai o guma mai tine mult, vai ce m-am mai enervat, am facut 40 de minute pana acolo ca sa stam fix 20 de minute in biserica, nici n-a apucat preotul sa spuna Hristos a inviat ca noi ne si carasem, vorba ceea, trebuia neaparat, dar neaparat sa prindem ultimul metrou. M-au scos din sarite rau de tot, adica eu nu tinusem mortis sa merg la slujba, da daca tot eram acolo puteam sa mai stam un pic si luam un taxi dupa aia, dar na, lumea avea chef sa danseze, era si ziua unei prietene tunisience care ne astepta in oras si hai sa mergem, nu, ce idee si pe Iisus asta sa invie sambata noaptea, n-o fi stiind si el ca atunci lumea e in club? Mdea.

Dar trecand peste asta, azi a fost asa o zi grozava, ne-am adunat pe la doua la sora-mea si la Irina T si am stat pana pe la noua, timp in care am mancat, am ras si am palavragit in vesnica noastra formatie cosmopolita, aproape de fiecare data aceeasi cu unele mici modificari, cinci romani, doua nemtoaice, un sarb si un tunisian, ne-a lipsit Andrei, care de bucurie ca a primit cetatenia franceza a plecat sa faca Pastele in Romania, uita ca acum am si eu un prieten francez, oarecum:) Si de fapt nici n-am facut asa mare lucru, dar a fost bine, nu stiu, sentimentul ala ca uite domle, mai exista si oameni draguti pe lumea asta si eu am gasit cativa; si am ciocnit oua rosii, am facut cartofi cu smantana la cuptor, grozav au iesit, au mers de minune cu friptura de miel si de porc pe care a trimis-o mama Madalinei, au mai trimis si altii pachet, mamele astea romance sunt speciale, nemtoaicele ziceau ca ele de cand au plecat n-au primit niciodata nimic de acasa, si pe langa friptura aia mai era pasca simpla, pasca cu ciocolata, scuzati cacofonia, mi-e lene s-o evit, ciocolata de casa, cozonac, o nebunie toate, combinate cu ce primisem noi a iesit un ospat clasa intai, si sa nu uitam palinca, nici un strain nu poate sa creada ca noi bem chestia asta de bunavoie, ca sa-l citez pe Yosri, "Jack Daniels, c'est du jus de fruits à coté de ce que vous buvez":)

Si intre timp au sunat telefoanele, am mai sunat si noi acasa si ne-am gandit la oamenii care nu sunt astazi langa noi, si mai ales la mamele de care ne despart mii de kilometri, dar care uite, parca ar fi aici, cozonacul asta, mereu la fel de bun, cutia asta in care am primit mancare de atatea ori, fursecurile coapte in cuptorul de acasa, ouale inrosite, hm, si cand te gandesti ca nici macar nu suntem pe acelasi fus orar. Toti ne simtim un pic orfani aici, dar azi a fost mai bine, nu e mama, dar e mancare de la mama, de la doua mame chiar, lui Yosri i-au dat lacrimile, la propriu, cand a gustat friptura de miel, "exact asa o face si mama", pai na, normal, toata mancarea facuta cu dragoste are acelasi gust :)

Si acum chiar ma duc sa ma culc. Sa va bucurati de ziua libera de maine:)

...

2009-04-13T00:34:00.003+02:00

Din seria "avem o viata, cum procedam?"

(poza e de aici)

...

2009-04-08T00:11:00.002+02:00

Azi la biblioteca, plictisita de atata critica si teorie si istorie a religiilor, am luat din raft Moon Palace-ul lui Paul Auster, sa-mi mai aerisesc creierii. N-am citit nici un rand din el, in schimb la plecare l-am bagat in geanta, aveam cateva carti de-ale mele si nu l-am observat, am strans tot, obsedata cum sunt sa nu uit ceva, nu de alta, dar mereu pierd acte, bani si chei, si am iesit senina din biblioteca. Iar alarma de la usa n-a sunat, naiba stie de ce. Atata mai trebuia, sa ma prinda aia cu o carte neinregistrata in geanta, cum sa-i conving ca n-am furat-o?
Si nu numai ca am plecat cu ea, dar mi-am dat seama de asta pe la noua seara, cand mi-am scos catrafusele din geanta si a cazut si ea pe parchet, albastra cu dungi negre, mai fusese in camera mea acum vreo juma de an, cand am imprumutat-o si am citit-o in doua nopti (ceea ce inseamna ca mi-a placut mult). Mda... Si io acum ce fac cu ea? O duc inapoi, s-o mai citeasca si altii? Sor-mea zice sa nu, adica n-a sunat alarma, norocul meu, mai ales ca e o carte misto, pe care chiar as vrea sa o am.
M-am gandit eu sa va intreb si pe voi, am facut frumos un sondaj, l-am inserat pe blog, numai ca nu vrea sa afiseze variantele de raspuns si eu nu mai am rabdare sa-mi bat capul si cu asta. Deci va intreb asa direct si astept sa vad ce ziceti:

Ce sa fac cu Moon Palace?

a)O duci inapoi la biblioteca. Oricum tu esti o fraiera care face mereu ce e corect.

b)O pui frumos in raft, acum e a ta.

c)Mi-o faci mie cadou, poate asa te iert ca nu mi-ai mai scris un mail de patru luni.

...

2009-04-02T23:43:00.002+02:00

N-am prea mai scris pe aici, pentru ca mi-a fost lene, pentru ca in Lyon e o primavara de-aia ca-n povesti, cu cer senin si pomi infloriti, pentru ca am pierdut nopti in club si zile in parc, dar si pentru ca... tananam... mi-am inceput lucrarea!!!! 13 pagini pana acum, o nimica toata fata de celelalte 87 care ma asteapta, da nu-i nimic, ce-a fost mai greu a trecut, pe mine inceputurile ma omoara, acuma gata, c'est parti, ca sa folosesc o expresie pe care o detest:) Azi m-am intalnit cu profa, m-a calcat nitel pe nervi ca m-a intrebat daca mi-a corectat cineva paginile pe care i le trimisesem, ca prea n-aveau greseli, am auzit de cel putin zece ori chestia asta de la diversi profi de pe aici, da de la ea n-o asteptam, la urma urmei io-s romanca si ea e daneza, da, suntem straine si scriem corect, ce-i asa motiv de mirare?

In fine. In afara de asta a fost ok, am stabilit si planul, asa ca idee, n-am pus inca titluri, si a rasarit vesnica problema a celor trei parti; astia care ati avut de-a face cu sistemul francez stiti despre ce vorbesc, pe aici orice eseu, lucrare, comentariu, dizertatie trebuie sa fie structurata in trei parti impartite la randul lor in trei parti, numai ca e la mintea cocosului ca uneori nu merge, m-am dat de ceasul mortii sa scot trei idei pentru exposeul ala despre Italo Calvino, oricum o dadeam, tot doua ieseau, ce regula de rahat, io i-as ruga frumos pe toti scriitorii sa se gandeasca bine inainte sa inceapa o carte noua, sa aiba grija sa bage fix trei idei in ea, nici mai mult, nici mai putin, ia hai, putina organizare, ce inseamna asta, fiecare sa scrie asa, cum il taie capul? Evident, si de data asta, in afara de introducere si incheiere, planul meu tot in doua parti era structurat, eu ce sa fac, daca atatea erau? Si la faza asta a venit si profa cu o idee buna, stii ceva, primul capitol oricum e cam mare, ia imparte-l tu in doua si uite cum iese planul in trei parti, voilà, now we're talking! Si cica, "franchement, j'étais un peu inquiète à cause de ce mémoire, mais maintenant que j'ai lu ces pages, je vois qu'il y avait pas de quoi", io am zambit frumos si i-am zis ca toti profii cu care mi-am scris licente/lucrari de master au fost inquietati la inceput si s-au potolit pe parcurs, in gandul meu, daca l-ati fi vazut pe musiu S., ce spume la gura a facut cand l-am anuntat acum doi ani, pe la inceput de martie, ca eu parca mi-as schimba subiectul de licenta, ca ala pe care mi-l alesesem asa, intr-un sictir, mi se pare brusc cam deprimant :))) Ah, ce ma enerveaza, acum cand ma apucase iar cheful de scris pe blog, mi se termina bateria la laptop si incarcatorul e in camera si mi-e lene sa urc dupa el. Deci noapte buna.

...

2009-03-28T00:25:00.003+01:00

Mergeam eu asa pierduta in ganduri, sa ies sau nu in oras cu astia, parca mi-as face niste legume mexicane diseara, vai, ce frumos e copacul ala inflorit, in sfarsit prind si eu o primavara calda in Lyon, chestii de-astea de maxima importanta, mergeam pe strada, zic, cand ma opreste un mosulet, foarte elegant si foarte zambitor, si ce imi zice, "senora, busco el hospital San José". Asa pur si simplu, nu tu bonjour, nu tu vorbiti spaniola, cu cel mai firesc aer din lume, de zici ca el fiind sa zicem din Madrid, ca asa si parea dupa accent, ar fi ajuns la Barcelona si ar fi intrebat unde-i spitalul ala, despre care mi-a si luat vreo cateva secunde bune sa-mi dau seama ca e Saint Joseph, noroc ca eram la doi pasi de el, ca spaniola mea nu l-ar fi ajutat sa ajunga mai departe, mi-a zis gracias si a plecat, a fost asa o faza ciudata, adica iti trebuie ceva curaj sa vii in Franta fara sa stii o boaba de franceza si sa te apuci sa intrebi senin lumea pe strada unde e spitalul San José, ce francez adevarat ar sti sa-ti raspunda la intrebarea asta?:)
Si a trecut atata timp de cand n-am mai scris, ca mi-a luat cateva minute sa-mi aduc aminte parola de la blog.

...

2009-03-22T22:03:00.000+01:00

O sa reincep sa scriu cat de curand. Dar nu chiar in seara asta :)

...

2009-03-09T23:12:00.003+01:00

Pfuai, de cand n-am mai scris, ma plesnise un sictir total care s-a combinat la fix cu o criza legata de mémoire-ul meu care nu voia cu nici un chip sa se lase inceput, da acuma gata, am fost cateva zile la Marsilia, on a fait les folles, dupa cum ni s-a recomandat, azi m-am intors, am luat un 15 si un 16 la niste examene naspa, hihi, I rule, ok, sunt aroganta, stiu, da putin imi pasa, trebuie sa dorm mult, mult de tot, sa-mi revin dupa destrabalarea din weekend, prea mult vin, prea multe baruri, prea frig, si vantul ala insuportabil, mai sa ne zboare, mai bine mai asteptam vreo luna sa fie mai cald, da ce sa facem daca acum a fost ziua sociopatei-care-nu-vrea-sa-fie-numita-pe-blog, 25 de ani, vai de capul nostru, ce-am mai imbatranit, "am mai multe riduri sub ochi decat data trecuta cand ne-am vazut?", "de ce nu ma suna mai multi oameni sa-mi spuna la multi ani?", "io intotdeauna-s deprimata de ziua mea", "eu nu; uite, cadou de la h&m, mai stii cand mergeam in seconduri la braila, ce ne mai bucuram sa gasim tzoale de la h&m?", "ce vremuri, oare ce-o mai fi pe la Braila", "ce sa fie, a ramas la fel", "da noi de ce nu mai traim in acelasi oras?", "oare o sa mai traim vreodata in acelasi oras?", "io m-as multumi sa fie macar in aceeasi tara", "mda", "ma gandeam asa, daca ma hotarasc vreodata sa fac un copil si o sa fie urat, ce-o sa ma fac cu el", "io nu stiu ce m-as face cu unul prost", "oare care din noi e mai superficiala pt ca se intreaba chestiile astea", "tu", "ba tu", si tot asa, am trancanit pana la doua noaptea, l-am speriat pe T, "ce-aveti atata de vorbit", ehe, nu stii tu, noi stateam cate sapte ore in aceeasi banca si pe urma mai vorbeam si la telefon vreun ceas jumate. Si asa. Mi-e somn.

...

2009-02-28T22:28:00.002+01:00

Mi se intampla o chestie ciudata in ultima vreme, probabil o sa ziceti ca-s nebuna, da in fine, daca n-ati inceput sa ma evitati cand v-am povestit despre fantoma mea de apartament, n-o sa incepeti acum, cand o sa va spun doar ca am asa o vaga impresie cum ca ar exista o corespondenta cel putin suspecta intre crizele mele de "ce-as vrea sa moara toata lumea" si diverse (si numeroase) accidente rutiere care de vreo luna jumate nu inceteaza sa se intample sub ochii mei ingroziti.

Totul a inceput cu tipul care a franat prea tarziu la stop si a cazut de pe motocicleta, noroc ca nu l-a lovit nimeni din spate, dar doamne, de ce nu se mai ridica, i s-o fi prins piciorul sub roata, in fine, l-au ridicat doi prieteni de-ai mei, n-avea nimic, era doar speriat, si cam batran pentru exploit-uri cu motorul, dar asta e doar parerea mea. Dupa aia au urmat doua accidente spectaculoase in Bucuresti, de fapt dintr-unul n-am vazut decat urmarile, vreo trei masini sifonate bine, sange pe o portiera, nu stiu ce s-a intamplat, dar pe al doilea l-am vazut live, ca sa zic asa, o depasire aiurea si un taxi care venea in viteza de pe contrasens, nici n-a fost asa de rau, doar scrasnetul oribil al franelor si sunetul ala groaznic de tabla indoita, toata lumea a iesit intreaga din masini si eu mi-am vazut de drum, in 20 de minute trebuia sa fiu la universitate. Iar acum, inapoi in Lyon, sambata trecuta mai exact, pe strada mea cea linistita, doi arabi au inceput sa alerge dupa o masina, il cunosteau pe tipul care conducea, soferul a a dat brusc inapoi, voia clar sa-i loveasca, aia s-au ferit, asta demarat in tromba si a intrat fix intr-o masina parcata pe marginea drumului, dupa care a sters-o cu 100 de km la ora, iar eu am ramas aiurita in mijlocul strazii, ce mama naibii se intampla? Si ieri un nenea a rasturnat un biciclist, la cinci metri de mine, n-a calculat bine distanta sau nu stiu, noroc ca n-avea viteza si n-a patit ala nimic, dar oricum mi-a sarit inima din piept cand l-am vazut intins pe jos. Iar astazi un tembel a trecut pe rosu, cine dracu trece pe rosu in tara asta si vai, ce era sa intre in altul care facuse stanga, in ultima clipa s-au oprit amandoi, iar scrasnete si urme pe asfalt, atat de rau incat un plod de langa mine a inceput sa planga; la un sfert de ora dupa faza asta, alta intersectie, unul incerca sa parcheze cu spatele intr-un spatiu minuscul, a aparut un 4x4 imens care nu mai incetinea odata, ce dracu doar il vazuse, de ce nu s-a oprit, nici ala nu mai reusea sa parcheze, acum-acum se vor ciocni, si tot asa s-au evitat in ultimul moment, eu am tipat pe dinauntru, pfuai , doamne, ce naiba e asta, n-am vazut in cinci ani atatea accidente si aproape-accidente cat in ultima luna si toate coincid cu momentele in care ura mea fata de oameni isi scoate coltii si ghearele, stiu ca pare stupid si de fapt stiu ca si e, n-am luat-o razna chiar de tot, dar totusi e un pic ciudat, eu cand zic ca mi-as dori sa moara aproape toti oamenii nu vorbesc asa in vant, metaforic sau la figurat, chiar asa e, dar as vrea pur si simplu sa ma trezesc intr-o zi si toata partea din umanitate pe care o detest sa fi disparut, s-o fi inghitit-o pamantul, pur si simplu, nu tin deloc sa vad pe cineva murind in fata mea zdrobit pe asfalt sau prins intre niste fiare contorsionate.

A, si cred ca am uitat sa va zic ca tot azi o fetita a trecut in viteza pe langa mine cu trotineta, toata numai codite afro si fundite roz, s-a oprit fix intr-un zid si a inceput sa urle ca din gura de sarpe. Eu nu mai ies din casa, clar.

...

2009-02-27T01:01:00.002+01:00

Ce pacat ca toti francezii simpatici sunt gay si pe deasupra mai si pleaca pe capete spre alte zari, satui de propria lor tara. Bonne chance à Londres, Didier!:)

...

2009-02-22T00:28:00.004+01:00

Nici nu stiti voi ce noroc aveti ca sunt fiica sociopata a unor parinti sociopati, mai sarcastica decat mama si mai insomniaca decat tata, si daca i-ati cunoaste pe ei, ati sti ca nu e putin lucru, ce noroc ziceam ca nu am nevoie sa-mi vars pe blog nervii pe care blestemata de rasa umana nu inceteaza sa mi-i faca, ajunge sa-i sun pe ei si sa ne plangem unii la altii, ca uite, mama, aia a mintit si a inselat si a calcat oameni in picioare, dar acum e mai fericita decat mine si pe deasupra dintre noi doua cica eu sunt aia insensibila, ce sa mai zic, draga, tot cu oameni de-astia de nimic am si eu de-a face, cum au unii tupeul de-a sustine sus si tare ca n-au facut lucruri despre care tu stii ca ei stiu de fapt foarte bine ca le-au facut, noroc cu elevii, ca ei sunt draguti, cand intru la ora nu ma mai gandesc la mizerabilii mei de colegi, predau literatura si atat, iar eu ce sa mai zic, de treiscinci de ani sunt ginecolog si asa ceva nu mi s-a intamplat, ii zic uneia ca are sarcina extrauterina si trebuie sa renunte la copil si ea nu, ca sigur n-am dreptate, ca s-a documentat pe internet si cica daca ai asa ceva te doare burta si pe ea n-o doare, pai atunci, femeie, du-te sa te trateze internetu, ca eu si trei colegi iti spunem ca asta ai, uite aici ecografia, ne pare rau, asa e viata, da nu vii tu sa ne inveti sa ne facem meseria, ce se intampla, ce-i cu oamenii astia, pana la urma cine e normal, noi sau ei, eu as zice ca noi, dar uite, ei sunt mai multi si de obicei le merge mai bine, trec senini prin viata, nu ca noi, care ne sfarsim pentru orice fleac, nu domle, de fapt nu-s fleacuri, pentru noi conteaza, si sa vrem n-am putea trai asa, da lasa ca de fapt nici nu vrem, desi in unele zile, asa, putin, parca am vrea, de ce sa nu fim si noi mai cinici, mai insensibili, mai imorali si mai nepasatori, ce simplu ar fi asa, ah, dar ce e simplu pentru noi, pana si potaia noastra are crize de mizantropie, ceasuri la rand zace in cusca, privind in gol, la ce s-o fi gandind atunci, la sensul vietii ei de caine poate, dar pana la urma si la urma, ia mai da-i dracului pe toti, noi de fapt suntem fericiti pentru simplul fapt pentru ca putem sa vorbim intre noi de chestiile astea, cand ne adunam acasa in jurul mesei rotunde din bucatarie, masa noastra de plastic care ii scandalizeaza pe toti oamenii seriosi, zici ca suntem vesnic la picnic, numai oamenii fara capatai pastreaza ani in sir o masa de-asta, luata provizoriu "pana om gasi ceva mai ok", cand ne adunam acasa, zic, si ne bem cafeaua si radem si vorbim prostii, atunci intr-un colt al mintii, fiecare din noi isi spune ca de fapt noi suntem normali, si ca ne-o fi noua ne mai greu ca altora sa razbatem, dar uite ca pana la urma reusim, si ce bine ar fi sa nu mai sune niciodata telefonul si sa nu mai bata nimeni in poarta, aduceti-ne iaurt si 3 in 1 strong de la Jacobs si amestec de legume cu orez si noi nu mai iesim de-aici in veci.
Ah, si imi pare rau pentru incoerenta, eu sunt putin ametita la ora asta, am fost la o petrecere cu multi oameni, o sa ziceti ca e ciudat pentru cineva care tocmai a scris randurile de mai sus, dar ce-are sula cu prefectura, vorba ceea, m-am lamurit de mult ca n-o sa incetez niciodata sa detest oamenii, asa ca mi-am creat un sistem de aparare, ii urasc pe aproape toti, dar sunt perfect in stare sa ma machiez, sa-mi pun o bluza decoltata, sa rad, sa fac conversatie si sa beau like there's no tomorrow. Asta este, cumva trebuie sa supravietuiesc si eu. Hai noapte buna.

...

2009-02-18T21:43:00.002+01:00

Mauss "Je recherche" - clip
envoyé par Mauss

Replica zilei

2009-02-17T23:59:00.003+01:00

(ziua de ieri, da in fine): "Stau asa si ma gandesc cateodata, cum sa raman definitiv in tara asta, adica daca o sa am un copil, eu o sa ma straduiesc sa-l cresc ca lumea, da el o sa tot interactioneze cu francezii la scoala si la joaca, deci tot un tampitzel de francez o sa fie si asa ceva nu se poate." Si sa stiti ca n-am spus-o eu:)

Leapsa restanta

2009-02-16T23:59:00.003+01:00

Cu intarziere, ca eu numai asa stiu sa fac lucrurile: 1.Cartile (ok, stiu ca inainte era la rand aia despre francezi, dar mi se ridica tensiunea cand ma gandesc la ei si de-aia tot aman, macar sa iau vreun distonocalm ceva inainte sa scriu).

Sa purcedem cu raspunsurile, prin urmare:

1.Care este cea mai buna carte citita de tine?

Hait, m-ai incuiat din start, au fost multe, va insir doar cateva, ca altfel nu terminam pana maine dimineata, ia sa vedem, intr-o ordine mai mult sau mai putin cronologica, alea 20 de volume sau cate-au fost din Povesti nemuritoare, Anne de la Green Gables, Noaptea de Sanziene a lui Eliade, Un veac de singuratate de Marquez, Pamantul de sub talpile ei si Copiii de la miezul noptii de Rushdie, Casa Buddenbrook si Muntele vrajit de Thomas Mann, sa n-aud ca astea ultimele au fiecare 700 de pagini si-s plicticoase ca moartea, mie imi plac, deci nu discutam :), Ghepardul de Giuseppe Tomasi di Lampedusa, Casa somnului de Jonathan Coe, Ramasitele zilei de Kazuo Ishiguro, Papagalul lui Flaubert de Julian Barnes, Anul mortii lui Ricardo Reis si Istoria asediului Lisabonei de the one and only José Saramago, Maestrul si Margareta de Bulgakov, si evident Zana carabina de Pennac, nu era sa uit tocmai de cartea asta, desi e adevarat ca altora le-a placut mai mult decat mie, recunosc, dar eram in pana de idei cand am ales titlul blogului:)
A, si orice de Paul Auster, uitasem.

2.Ai facut cadou carti?

Oho, si inca de cate ori, eu am prieteni intelectuali, domle, normal ca le iau mereu carti:)

3.Care este viitorul literaturii?

Adica tu crezi ca io-s mama omida sau ce?:p Oricum, vorba lui Italo Calvino, cred ca am ramas cu sechele de la exposeul ala, asta eram eu, el zicea ca are incredere in viitorul literaturii, pentru ca exista un ceva nedefinit pe care numai literatura poate sa-l dea omenirii, asa zic si eu, nu cred ca ne vom trezi prea curand fara ea, n-o sa dispara acum, dupa ce a iesit nevatamata din toate controversele de rahat cu moartea romanului si moartea autorului si moartea personajului (controverse starnite de francezi, daca mai era nevoie sa precizez, astia pe ce pun mana strica, hai ca ma abat de la subiect). Deci eu cred ca literatura are in fata un viitor luminos, cel putin atata timp cat mai exista oameni pentru care nimic nu se compara cu mirosul de carte noua; mi-am cumparat acum doua zileThe Enchantress of Florence de Rushdie, miroase excelent, sper ca asa va fi si cartea, nu de alta, dar cu Rushdie asta nu stii niciodata, cand te tine ca in transa, cand te plictiseste de moarte, om vedea.

4.In ce limbi ai citit carti?

Romana, franceza, engleza, spaniola si cu greu, 20 de pagini in portugheza, era o carte despre Saramago si-mi trebuia pentru mémoire. A, si nu pot sa sufar sa citesc in franceza cartile scrise in engleza si invers; si in general mi sa pare ca toate cartile traduse in franceza suna groaznic, cred ca mi s-a pus mie pata, da totusi si I. zice ca Saramago in franceza e oribil, deci poate ca de fapt am dreptate.

5.Ce carti celebre nu ti-au placut?

Aoleu, pai daca incep cu astea... Rosu si negru, de exemplu, eu nu-mi dau seama ce e asa grozav la cartea aia, ce poveste de dragoste extraordinara, ca mie nu mi-a dat nici un fior, ce evolutie a romanului, unde, io nu vad, la Flaubert o vezi de la posta, la Stendhal nici lupa nu te-ajuta, nu pricep si pace de ce se extaziaza toata lumea cu rahatul asta de roman, eu l-am inceput de trei ori pana sa reusesc sa-l termin si cred ca si asa am mai sarit niste pagini. Si mai e si Ernesto Sabato, atata il ridica toata lumea in slavi, am citit si eu vreo 2 carti de-ale lui, Despre eroi si morminte si Tunelul, vorba ceea, la pomul laudat sa nu te duci cu sacul, deloc nu mi-a placut.

6.Ce tara a produs cea mai buna literatura?

Rusia. Pana la urma si la urma, oricum ai da-o, tot Tolstoi, Dostoievski, Gogol si Cehov sunt baza, si sa nu-i uit pe Nabokov si pe Andrei Makine, care au scris/scriu unul mai mult in engleza si celalalt in franceza, dar ma rog, tot rusi erau. Deci Rusia.

7.Iei notite din cartile pe care le citesti?

Din alea pe care le citesc pentru mine, nu. Din alea pentru scoala, da.

8.Cam cate carti ai citit pana acum?

Multe, nu stiu cate. Am inceput sa citesc la 5 ani si nu m-am mai oprit, am perioade de cateva luni in care abia intind de-o carte, dar in general citesc mult. Ca sa nu mai zic de sutele de carti pe care le-am citit in sase ani de facultate.

9.Cu ce carti ai adormit in brate de plictiseala?

De obicei cu alea pentru scoala. Balzac, Dickens, Stendhal si compania sunt somnifere imbatabile, dar totusi nimeni nu-l intrece pe Henry James, Portretul unei doamne a fost singura carte pe care am abandonat-o dupa ce citisem 500 de pagini, ca tiganul la mal, stiu, dar pur si simplu n-am mai rezistat sa citesc si ultima suta de pagini.

10.Ce inseamna cartile pentru tine?

Ah, ce-mi plac intrebarile astea incuietoare:))) Ce inseamna prietenia pentru tine? Dar dragostea? Dar viata? Dar moartea? Asa, revenind la carti, principala sursa de triple orgasme intelectuale, vorba cuiva:)

11.Care este cea mai scumpa carte pe care ai cumparat-o?

Nici asta nu prea stiu, cred ca dictionarul de franceza, mi-am dat o bursa pe el in primul an de facultate, dar il mai folosesc si acum, deci a fost o investitie buna.

12.Care este cel mai tare final la o carte citita?

Cel mai tare, nu stiu, dar cel mai mult m-a impresionat finalul de la Anna Karenina, era o faza cand deja se aruncase aia in fata trenului, ceva cu "lumina la care Anna citise cartea vietii, plina de nefericire, rautate si invidie, mai palpai o clipa si se stinse", in fine era ceva mult mai alambicat si mai frumos scris, mai ca n-am plans cand am citit asta, si eu nu plang niciodata cand citesc sau ma uit la un film, never, ever, da chestia aia cu lumina mi-a ramas in minte, ce vreti am citit-o cand aveam 15 ani, eram mica si impresionabila.

13.Care este cea mai influenta carte citita de tine?

Intrebarea asta n-o prea inteleg, adica e vorba de cartea care m-a influentat pe mine cel mai mult sau de cartea care influentat cei mai multi oameni? In ambele cazuri, raspunsul este habar n-am, deci voi trec cu gratie la nr. 14

14.(lunga leapsa, doamne)care scriitor te-a influentat cel mai mult?

Saramago, cu toate meditatiile lui despre timp si moarte si viata si literatura.

15.Cat de repede citesti o carte?

Daca e literatura, citesc 50-60 de pagini pe ora; daca nu, depinde cat e de greu. L'Herméneutique du sujet a lui Foucault, de exemplu, m-a disperat, o pagina in 10 minute si tot nimic intrat in cap, am abandonat rapid. Dar in general citesc repede, mai ales daca imi place cartea, imi aduc aminte ca in clasa a11a, intr-o dupa-amiaza inainte sa ma apuc de teme am inceput sa rasfoiesc Un veac de singuratate, n-o mai citisem pana atunci si pur si simplu n-am mai lasat-o din mana pana n-am terminat-o, n-am mai mancat, n-am mai scris, n-am mai vorbit la telefon, nimic, nimic, am citit ultima fraza pe la 2 in aceeasi noapte, evident ca nu m-am dus la scoala a doua zi, oricum chiuleam tot timpul in liceu.

16.Poate literatura sa schimbe lumea?

Vorba lui Lene, a schimbat-o deja.

...

2009-02-15T22:58:00.002+01:00

Din textele de cersit ale tiganilor romani de pe aici: "Noi n'a pas d'argent, noi n'a pas rien, noi n'a pas d'argent, noi n'a pas rien", si tot asa timp de doua statii, timp in care eu m-am straduit din rasputeri sa nu pufnesc in ras:)

...

2009-02-13T23:54:00.001+01:00

În ţara asta sunt prea mulţi francezi.

...

2009-02-09T19:08:00.003+01:00

Seria "Chers Français, sa muriti in chinuri", continua cu episodul 4112: "Cursul obligatoriu pentru studentii straini". Adica eu, fiind straina, deci prin definitie retardata, sunt obligata sa-mi petrec trei ore pe saptamana ascultand explicatii despre cum ar trebui sa-mi scriu dizertatia; colegii mei francezi pot in acest timp sa-si vada linistiti de treburile lor, pentru ca, nu-i asa, ei s-au nascut stiindu-le pe toate. Evident, cursul e o imbecilitate totala, "trebuie sa va exprimati coerent", "paragrafele nu trebuie sa fie nici prea scurte, nici prea lungi", " trebuie sa va sustineti ideile cu argumente si citate din critica", "stiu ca va este extrem de greu sa scrieti intr-o limba straina", vai, doamne, nici nu stiu cum am scris pana acum o licenta si un dosar de master 1 fara aceste indicatii pretioase. Si din doua-n doua fraze, "vai, dar stati linistiti, si colegii vostri francezi fac frecvent aceleasi greseli", extraordinar, nici ca nu ma prinsesem ca respectivii colegi sunt niste idioti, si asta de acum vreo 3 ani, cand mi-am dat seama la un curs ca nici unul din aia o suta de oameni nu stia cine e Michel Foucault. Dar asta e viata, eu sunt straina, mie trebuie sa mi se explice ca la scoala ajutatoare ca trebuie sa fiu clara si concisa.

Si inca hai, clar, concis, argumentat, mai treaca-mearga, unii chiar au probleme cu chestiile astea; dar ce-am facut noi in ultima ora a interminabilului curs? Exercitii de punctuatie! Adica am pus virgulele lipsa si le-am scos pe-alea in plus dintr-un text despre Astérix, minunat, nu-i asa, poate saptamana viitoare ne aduce vreo carte de colorat. M-am chinuit din rasputeri sa nu-mi iau mutra sictirita si sa nu ma uit urat, stiti voi cam ce fata pun la faze de-astea, dar cand am auzit ca dam si dictare, cred ca mi-a scapat o privire din seria if looks could kill, you'd all be dead. Dictare, auzi tu, n-am mai dat dictare din clasa a patra; sau poate chiar a treia, cine mai stie. Si cel mai tare si mai tare m-a enervat colega mea Charlène, care s-a gandit ea asa ca nu i-ar strica sa vina la cursul asta, desi e frantuzoaica; pana aici toate bune si frumoase, doar ca la exercitiul cu punctuatia a pus o data virgula intre subiect si predicat si o data in mijlocul unei locutiuni prepozitionale, sau cum s-o fi numind (mama?): en vue, de l'exploitation des ressources. Si inca nici asta nu m-ar fi enervat, sunt obisnuita cu prostia lor incurabila, dar a inceput sa se certe cu profa, ca nu, ca ea are dreptate, ca asa suna bine, ca asa e normal, asta e atitudinea lor tipica de altfel, cand n-ai dreptate te pui in gura cu proful si, daca bietul om insista ca nu poti sa pui virgule aiurea-n tramvai, tu iti mobilizezi colegii, blochezi facultatea si intri in greva pana ti se da voie sa-ti macelaresti propria limba dupa cum te taie capul. A, si a mai zis ca ea e "très tentée" sa scrie cu litera mare dupa punct si virgula si ca niciodata n-a inteles de ce nu se poate; sigur, si eu eram tentata sa o dau cu capul de masa pana tace, dar a dat dumnezeu si s-a facut sase si ne-a lasat sa plecam.

Acestea fiind zise, ma intorc la depresia pe care mi-o provoaca faptul ca eu chiar nu stiu cum dracu sa incep lucrarea aia. Si nici cum s-o continuu, si nici cum s-o termin. Da e bine ca macar acum stiu sa pun virgulele corect:)

...

2009-02-08T00:44:00.002+01:00

Mancarea lyoneza este in mod oficial cea mai scarboasa din lume, sau cel putin din lumea mea; din punctul asta de vedere am nimerit rau de tot aici. Adica daca ma duceam in Bretania as fi mancat tone de clatite, si dulci, si sarate, in Normandia mi-ar fi pus aia unt, smantana sau lapte in orice, in Aquitania m-as fi umflat cu jambon si in Alsacia cu tarte flambée si carnati. Da in Lyon, jale mare. Am fost in seara asta la un bouchon (restaurant tipic lyonez), ca acolo au vrut oamenii sa mearga si io am zis ca da, gandindu-ma ca o sa ocolesc cu gratie orice mancare lyoneza si o sa-mi iau ceva banal, dar comestibil, de genul pui cu orez. Dar nu, bouchonul asta chiar era tipic lyonez, sa mor cand am vazut meniul, aveau numai si numai chestii de genul maruntaie cu sos, salata de rat, maruntaie si picioare de porc (jur!), copite de porc cu sos de mustar, cap de vitel, pate de cap de porc, boudin noir aux pommes (asta e un fel de carnat oribil, chiar e negru, in care se pune mult sange, eu oricum nu pot sa mananc chestii negre, mai ales cand stiu ca minunata culoare vine de la sangele inchegat), rosette (un fel de salam uscat cu gust putred, dupa parerea mea) si tot asa, vai de capul meu, astia mananca din animale numa capul, copitele si maruntaiele, sau cum? Pana la urma am cerut pateul ala de cap de porc si andouillete cu sos de mustar, parca imi aduceam eu aminte ca mai mancasem o data si fusese comestibil, sor-mea si Madalina, si ele oripilate in fata meniului cer si ele acelasi lucru, ca na, daca am zis eu ca e bun... Apare pateul ala, nu stiu exact ce parti din capul porcului pusesera in el, dar nu era chiar de nemancat, am zis ca hai, ne-am scos pana la urma. Dar dupa aia vin andouilletele, aoleu, stai ca n-arata cum credeam eu, la dracu, le-am confundat cu papillotele, da nu-i nimic, imi zic eu, sunt niste carnati, tre sa fie buni, ce naiba. Prima inghititura, hm, dubios, ceva nu e in regula; a doua inghititura, ce mama naibii e oribilitatea asta? A treia bucata n-a mai ajuns sa fie inghitita, pentru ca o autopsie a carnatului m-a oripilat definitiv: minunea nu era facuta din carne tocate, ci din... tanananam... matze!!!! Adica era un matz umplut cu matze, mai pe scurt!!!!! Si colac peste pupaza mai apare si patronul sau seful de sala sau ce era sa ne intrebe daca e buna mancarea, evident ca i-au picat ochii pe farfuria mea semi intacta si ce s-a gasit sa-mi spuna, ca andouilleta aia nu e mancare pentru fete!! Mai nene, tu glumesti, eu pot sa zvant cinci mici in zece minute, deci nu ma lua pe mine cu prostii de-astea, nu-s nici pe departe genul care invarteste doua frunze de salata in farfurie si zice ca s-a saturat, dar asta nu e mancare de oameni, asa in general. Noroc cu desertul, fondant au chocolat, caldut si chiar fondant, da si ala cu un minus, unde au mai vazut ei prajitura de-asta fara crème anglaise, nu se poate asa ceva. Si asa. Bineinteles ca mi-era si un pic rau cand am ajuns acasa, am luat un metoclopramid, acum sunt ok. Iar data viitoare o sa ma duc la restaurantul meu indian, unde o sa mananc carne, nu matze si copite. Groaznic.

...

2009-01-20T11:27:00.003+01:00

Eu nu le inteleg pe coafezele astea. Adica te duci tu ca omul sa te tunzi, te asezi pe scaun, o informezi pe tanti ca vrei doar sa-ti taie varfurile, asa vreo 3 centimetri, ea iti baga plina de curaj foarfecele in par, taie o suvita cel putin dubla ca lungime si pe urma te intreaba candid: "e bine asa?" nu, femeia lui dumnezeu, nu e bine, da acuma ce-o sa faci, o lipesti la loc? taie-l pe tot asa si gata, macar o sa creasca pana la urma si atunci o sa vin iar sa ma ciumpavesti. Adica asta e cam ca in bancul ala cu astia intai taie si dupa aia numara, io nu scriu obscenitati pe blog, da chiar asa e si oricum bancul il stiu de la tata, de la care am invatat multe alte lucruri utile de acelasi gen, cum ar fi sa joc poker, sau sa nu ma feresc ca dracu de tamaie de un pahar de vin atunci cand iau antibiotice, ca asta e mai mult o faza de speriat alcoolicii care au deja ficatul praf, si altele asemenea, da mai bine ma opresc aici, ca sigur ati inceput sa va intrebati in ce familie de nebuni am crescut. Aia care nu stiti deja, desigur :)

...

2009-01-19T22:30:00.002+01:00

Ok, radem, glumim, da aici in incinta, adica pe mail si pe unde ne-om intalni peste cateva zile, nu ne dam asa in stamba in vazul lumii pe blog sa speriem oamenii, ne-am inteles? :))

...

2009-01-18T12:46:00.003+01:00

examene, proiecte, prezentari, eseuri, "ati mai avansat cu mémoire-ul, mademoiselle Balta", facut planuri cu prietenii de aici sa ne mai intalnim o data inainte sa plec, facut planuri cu prietenii de acolo sa ne vedem macar o data in alea cateva zile cat o sa stau acasa, toate cartile au 500 de pagini minim, hainele trebuie duse la spalat, in camera e iar dezastru, inca nu m-am tuns, n-am ajuns nici macar la solduri, doar vineri un pic, un pic de tot, prea multe lucruri pentru o zi de 24 de ore, in cat timp se scrie un eseu de 10 pagini, oricum nu mai am eu atata timp, deci in dupa-amiaza asta si maine, si dumnezeu cu mila, iar o sa vin acasa cu hainele de pe mine ca n-am avut timp sa-mi fac bagajele. asa, de fapt ideea era ca n-am mai scris pentru ca nu am timp nici sa respir zilele astea. nici nu stiu de ce ma plang la voi, astia care lucrati si care asa sunteti tot timpul, nu stiu cum va descurcati:(

...

2009-01-09T22:51:00.002+01:00

Of, ce frig e, nu mai vine odata vara aia, m-am saturat de cizme si haine groase, vreau sa-mi port sandalele si fustele cu volane, sigur daca as fi frantuzoaica le-as purta si acum, nu aveti idee cum umbla femeile astea, poa' sa crape pietrele, ca pe strada o sa vezi numai balerini, fuste scurte, ciorapi subtiri, sacouri descheiate, una azi facea jogging in pantaloni scurti si tricou, eu inteleg ca alergatul asta te incalzeste, da erau minus 2 grade, da-o dracu de treaba. Si mai e o chestie la oamenii astia care in acelasi timp ma intriga si ma dezgusta profund, toti umbla prin camin cu picioarele goale, vara, iarna, fara sosete, fara papuci, fara nimic, common, nu se poate sa umbli pe holuri si sa te duci la baie descult si dupa aia sa te urci in pat cu picioarele alea jegoase, ca sa nu mai zic de frig, zilele trecute o vecina statea netulburata pe scarile din piatra, cu laptopul in brate, in pantaloni scurti si cu picioarele goale, ai fi zis ca suntem in iulie, nu pricep si pace, femeile astea n-or fi racind la ovare? Sau poate n-au ovare, asa cum n-au nici suflet, cine stie...

...

2009-01-08T22:05:00.003+01:00

Si mi-am prezentat azi minunatul exposé despre Italo Calvino si postmodernismul ma-sii, de nu stiu cand nu mi-am mai batut atata capul pentru o nota, macar am luat 15, he he:) 15 din 20, vreau sa spun, stiu ca nu pare prea mult, dar este, astia in Franta pun niste note de-ti vine sa plangi, tot ce-i peste 12 e de bine, 20 am luat o singura data, cand eram Erasmus, la un curs de literatura americana la care ma inscrisesem pentru ca-mi placea cum arata proful, minunat criteriu, stiu, dar nu l-ati vazut voi pe musiu Nesme, deci gura :)

Revenind la ziua de azi, dupa ce termin eu de vorbit (40 de minute!!!) despre Calvino, TS Eliot, Thomas Mann, Proust, Borges (e, da, si ghiciti cum il pronunta astia, borjes, evident, mi s-au strepezit dintii cand am spus asta, da na, trebuia sa inteleaga si dragii mei colegi francezi la cine ma refeream), relatii cauza-efect, lumea ca sistem de sisteme, multiplicitate, hai sa ma opresc totusi, cand am terminat, ziceam, incepe profa ca vai, dar ce interesant, ce bine structurat, ce analiza subtila, bla bla bla, eu prea obosita ca sa ma mai bucur, si pe urma ce-mi aud urechile, ca "la anul o sa scot textul asta din programa cursului, ca e mult prea greu" mda... am simtit asa ca mi se zbate ceva in tampla dreapta cand am auzit, era vechea furie impotriva impulsurilor mele autodestructive, mereu, mereu fac faze de-astea, adica nu puteam sa-mi aleg si eu un text normal de comentat, ca toata lumea, nu, dom'le, eu l-am luat pe cel mai greu, dintre toti oamenii eu stiu ce ma bine sa ma leg la cap fara sa ma doara, de ce sa fie viata usoara cand pot eu singura s-o complic la infinit? Si daca as face asta numai cand e vorba de scoala n-ar fi nimic, cu asta ma descurc pana la urma, dar eu imi pun bete-n roate cand e vorba de tot, cine are cel mai ciudat subiect de mémoire de master, cine se indragosteste numa aiurea, cine are cele mai intortocheate relatii cu oamenii, asa, in general? Vai, ce m-as bate!!!

...

2009-01-06T22:29:00.002+01:00

Putintica rabdare, stimabililor, o sa mai scriu, doar ca acum am examene si-s intr-o stare de sictir total. A, si azi a nins in sfarsit si aici, macar atat. Pa

...

2009-01-04T21:30:00.001+01:00

As vrea sa nu mai ninga doar in mintea mea.

...

2009-01-04T01:07:00.003+01:00

La vara o sa va fac poze din astea in Mediterana, hehe, abia astept :)

...

2008-12-23T23:49:00.002+01:00

Iar am lasat blogul in paragina, da zilele astea ba am fost bolnava, ba m-am uitat ca o disperata la Desperate Housewives (da, dublat in franceza, da in fine, macar am invatat niste cuvinte noi), ba i-am cautat cadou sora-mii, ba mi-am rupt picioarele umbland dupa diverse chestii imposibil de gasit in Franta, de genul varza murata, pentru ca am zis domle, brad nu, mama, tata si catel nu, prieteni nu (in fine da, da nu aia de acasa), zapada nu, da eu cum o sa simt ca e Craciun anu asta? Ia sa facem noi niste sarmale, zisei eu. Cu varza murata m-am lamurit rapid, nu se gaseste pe nicaieri, astia mananca somon cu legume de Craciun, sigur, asa se explica faptul ca au cea mai ridicata speranta de viata din Europa (din pacate), cam asa mananc si eu de cand sunt aici, da din cand in cand imi vine sa dau cu basca de pamant si visez numa mici, sarmale, ciorbe si alte chestii de-astea (da, mama, mi-e pofta de ciorba, sa nu-ti vina sa crezi, nu?) Si cum ziceam, varza murata ioc pe-aici, dar vine mama cu o idee geniala, cum ca sa iau varza cruda si s-o oparesc in bors, ca-i cam la fel, perfect zic eu, ca anu trecut am vazut bors la supermarket, sigur ca anu asta nu mai era, mai sa fac infarct in fata raftului cu produse exotice (mda, stiu, mancarea noastra pentru ei e chestie exotica, e ciudat) cand am vazut ca nu era nici urma de bors pe acolo, am mai fost la alt supermarket, nimic, am cautat pe net magazine cu specific est-european, am gasit vreo doua, unul sarbesc si unul rusesc-polonez, tot nimic, in ultimul mai ca nu mi-a venit sa plang la sfarsit, pentru ca am intrat eu vesela si zambitoare si l-am intrebat pe rusul care vindea daca au bors, asta zice da, eu in culmea fericirii, merge cu mine la raft, imi arata un borcan cu o chestie rosie inauntru, cred ca era sfecla, si zice: bors!!! nu, nu, nu, stati putin, eu caut chestie d-aia de acrit supa. pai asta este, zice el, nu domle, de-ala lichid si aproape incolor, hai, da-o-ncolo, trebuie sa stii; asta se lumineaza la fata si face aaa, stiu, stiu, bors alb, de-ala facut din tarate,da, stiu la ce va referiti, eu, simtind parca deja mirosul sarmalelor, pai dati-mi vreo 3 sticle, si el, pai de-asta n-avem. Minunat, ce sa mai zic, am iesit de acolo blestemand Franta, rusii, polonezii si magazinele lor fara varza murata si bors, da acum sunt zen, pentru ca dupa eforturi seculare, AM FACUT SARMALE!!!

Am fost cu sora-mea la Alex, la el suntem invitate de Craciun, carnea o luasem de ieri, varza (cruda) la fel, azi am mai luat de la magazinul sarbesc niste frunze de vita,a m zis macar sarmale de-alea sa facem. Si am facut, mai razand, mai glumind de ce putin ne pricepeam toti trei, mai golind o sticla de Bordeaux. Am facut doua oale, una cu frunza de vita, cealalta cu varza (am oparit varza cu suc de lamaie, a iesit destul de acra). Pe alea cu varza nu le-am gustat, ca mai aveau o juma de ora de stat la cuptor cand am plecat noi, dar alelalte au iesit o nebunie, cele mai bune sarmale ever, am mancat toti trei dintr-una cu mari emotii, ca sa vezi poate ne facem de rahat in fata prietenilor nostri internationali, ca ne-a pus dracu sa le facem chestii romanesti de Craciun si altceva n-avem de mancare, dar vai, ce bune au iesit, mici si grasute si gustoase, mie mi s-au parut un pic sarate, dar eu de obicei mananc aproape fara sare, probabil celorlalti or sa li se para numai bune. Ah, si evident am facut cateva numai cu carne de vita, pentru Yosri, prietenul nostru musulman, care bea, fumeaza si se uita dupa pitzipoance, dar n-ar manca nici picat cu ceara carne de porc. Si gata, ca nu mai am baterie la laptop :) Da sa stai linistiti, eu sunt bine si nedeprimata, ce mama naibii, am sarmale!

...

2008-12-20T01:35:00.002+01:00

In seara asta la o petrecere, eu, Andrei, sora-mea si Dimitrije, adica veselul colt est-european, noi cred ca ne-am distrat cel mai bine; vorbeam noi si ne hlizeam si nu stiu cum vine vorba de injuraturi, si Dimitrije, ca vai, noi avem niste injuraturi groaznice, toti strainii sunt oripilati cand le aud. Noi, de colo, pai zi-ne una, sa vedem. Dimitrije: ok, o sa v-o zic pe-aia pe care-o folosim cel mai des, sper sa nu va sperii prea tare. Noi: hai, s-auzim. El (balmajeste ceva in sarba, si pe urma traduce in engleza): Go back to your mother's womb! (nici macar n-a zis cunt, e o doamna D asta, ce mai) Ati inteles? Sa va explic? E oribil, nu? Da de ce radeti?!!! Evident, noi eram pe jos; Andrei se opreste primul din ras si ii explica, stii, si noi avem aceeasi injuratura. D face ochii mari, a, pai eu credeam ca numa sarbii injura in halul asta. Eh, ce sa-i faci suntem vecini, e normal sa avem chestii in comun. Dimitrije (total aiurit de proaspata descoperire): Pai atunci mai ziceti-mi ceva injuraturi de-ale voastre, ca se pare ca va pricepeti. Si incepem noi: fuck your mother's dead relatives! D ingrozit. I will drag my balls on your mother's funeral cake! D cu ochii cat cepele. Si tot asa am tinut-o, l-am innebunit pe-asta. Da I'm proud to say ca la ora actuala e in stare sa injure in romana mai ceva ca un taximetrist :)

...

2008-12-19T00:10:00.002+01:00

Eh, ca tot ziceam de exposé-ul ala, l-am refacut de 2 ori, am sucit planul in toate felurile posibile, am facut structura de-aia frantuzeasca, tampenia aia cu trei parti alcatuite la randul lor din trei parti (don't ask), am taiat, adaugat, taiat din nou, in fine, chiar mi-am batut capul, a iesit o minune de exposé, aproape ca avea si incheiere (astia care ma cunoasteti stiti ca eu scriu toate chestiile, de la mailuri la dizertatii, fara umbra de concluzie, ca asta e, la un moment dat ma plictisesc si atunci nu mai pot sa adaug nimic, nici sa ma pici cu ceara), toate bune si frumoase deci, numa ca pe mine m-a plesnit iar insomnia, azi-noapte n-am dormit deloc, nici o clipa vreau sa zic, cred ca niciodata in istoria noptilor mele de gaurit tavanul cu privirea nu mi s-a intamplat sa n-adorm nici macar o nanosecunda, azi dimineata cand m-am ridicat din pat am simtit ca se invarte camera cu mine si pe deasupra fierea mea s-a decis sa se revolte, ca intotdeauna cand sunt obosita, durerea din partea dreapta n-a fost nimic pe langa senzatia ca o sa-mi vomit stomacul, plamanii si tot ce mai e pe acolo pe dinauntru, e oribil sa-ti fie rau dimineata cand n-ai mancat nimic de nu stiu cate ore si nu poti nici macar sa vomiti ca lumea, in fine, mai bine sar peste detalii, ideea e ca n-am fost in stare nici sa ma imbrac, da sa ma tarasc pana la scoala, iar de prezentat exposé-ul nici vorba, i-am scris un mail profei, sper sa fie ok, acum ma duc sa iau un diazepam si sa dorm o suta de mii de ore, ar trebui sa aiba efect ca n-am mai luat de vreo patru ani, intr-o vreme eram dependenta de somnifere, am renuntat cand am inceput sa nu mai dorm nici dupa ce luam cate doua-trei-patru, depinde de care erau, mai slabe sau mai puternice :((((

...

2008-12-15T23:42:00.002+01:00

Stiu, stiu, o sa reincep sa scriu cat de curand, doar ca mi-am ales cel mai greu exposé posibil la un curs, Italo Calvino, Six memos for the next Millenium, varianta franceza evident, si trebuia sa-l prezint saptamana trecuta, dar s-a intins o idioata de colega 45 de minute cu prezentarea ei si n-a mai fost timp pentru a mea, iar acum nu-s multumita de ce am scris si vreau sa ma apuc sa schimb cate ceva, pe ici pe colo si anume in punctele esentiale, deci da, incepand de joi I'm all yours, o sa raspund si la mailuri si la mesaje si la tot, promit :)

...

2008-12-11T15:15:00.003+01:00

Franta vazuta prin ochii lui Dimitrije°: "Great buildings, stupid people"

°prieten sarb, viitor arhitect si inepuizabila sursa de bunadispozitie

...

2008-12-08T22:55:00.002+01:00

Stiti senzatiile alea minunate din gama scartait cu creta pe tabla, agatat ciorapii cu o unghie rupta, trezit la 5 dimineata, alarma fiind setata la maxim pe "treceti batalioane" si altele de genul asta; eh, toate astea nu se compara in ochii, ma rog, urechile mele, cu felul in care francezii stalcesc orice nume strain. Innebunesc de nervi cand ii aud ca pun mereu accentul pe ultima silaba, ca spun iu be quarante in loc de UB40 la radio bresht in loc Brecht la scoala, asta ca sa nu-i mai mentionez mishelanj, dant si ejel, ca doar v-ati prins toti ca vorbeam de Michelangelo, Dante si Hegel. Dar cel mai tare si mai tare ma exaspereaza cu numele romanesti; adica ionesco e ok, sioran mai treaca-mearga, dar mirséa éliad, doamne, nu, nu nu, mi se strepezesc dintii si mi se ridica parul de pe ceafa cand aud chestia asta si profii astia il pomenesc tot timpul, ca mituri, ca istoria religiilor, mirséa in sus si mirséa in jos, putain de bordel de merde, nu se mai poate, intr-o zi o sa ies prin zid daca mai aud chestia asta. Mirséa, auzi tu; asta ca sa nu mai zic de cretina care a intrebat-o o data pe Irina T cum o cheama, ea a zis "Trentea", si aia a scris pe foaie, la rubrica "nume de familie", ghiciti ce, "31", ca na, daca seamana cu trente et un, de ce nu? Da tot e o parte buna si la faza asta, pentru prima oara in viata ma bucur ca ma cheama Balta, de obicei orice francez reuseste sa scrie numele asta cam din a treia incercare :)

...

2008-12-07T23:25:00.002+01:00

Tot nu ti-au venit lumile la normal...

...

2008-12-04T00:21:00.001+01:00

Noua mea obsesie muzicala:

Quidam "Nos souvenirs" réalisé par Danakil

envoyé par Wandaproductions

...

2008-12-01T01:31:00.005+01:00

Eu la ora asta ar trebui sa dorm, mai ales ca azi a fost o zi lunga -facut cumparaturi, citit Italo Calvino pentru urmatorul exposé, facut ordine in camera, intalnit cu Andrei la consulat ca sa votam, hoinarit pe strazi, baut cea mai naspa Cola la Mcdonalds, dus la film-www.imdb.com/title/tt1033595 -mi-a placut mult, intors acasa, vorbit cu mama, facut cartofi umpluti si briose cu ciocolata pentru cina festiva de maine, la urma urmei si 1 decembrie e un prilej de betivaneala ca oricare altul :)

Deci o zi lunga, dupa cum spuneam, dar nu puteam sa ma culc inainte sa va spun ca saptamana viitoare o sa lucrez ca pitzipoanca, pardon hostess, recunoasteti ca nu v-ati fi asteptat la asta din partea mea :) Dar am aflat eu ca se cauta hotesses pentru salonul Pollutec, asa ca mi-am calcat camasa alba, m-am machiat zdravan, mi-am aranjat parul si m-am prezentat la interviu, unde am zambit frumos si i-am pacalit pe-aia sa ma angajeze, daca ar sti ei cat detest eu oamenii nu m-ar fi angajat niciodata sa fac chestia asta, a fost chiar interesant, ca si cum as fi jucat un rol, doar ca m-a pufnit un pic rasul cand s-a uitat una din alea la mine si mi-a zis ca m-am machiat ok, da ca-mi mai lipseste un pic de blush, eu de sub cele doua straturi de fond de ten, pudra, fard de ochi si ruj era s-o intreb daca ma angajeaza hostess sau clovn la circ, da o data-n viata am reusit sa-mi tin gura :) Si na, de angajat m-au angajat, ca spre deosebire de frantuzoaice eu obisnuiesc sa ma spal pe cap, n-am o suta de piercinguri si vorbesc engleza, acum sa vedem cum o fi, sper sa rezist, ca pentru mine nu e chiar floare la ureche sa zambesc sase ore pe zi cocotata pe tocuri (mdea, trebuie sa port si tocuri, chiar o sa fiu o pitzipoanca), maine tre' sa ma-ntalnesc cu clientul (he he, in ce hal suna asta), sa-mi iau in primire hainele pe care trebuie sa le port si o sa am un briefing de trei ore ca sa aflu ce o sa le spun alora de o sa vina la salon, dupa ce le zambesc cu toti dintii, incercand in paralel sa nu cad peste ei (pantofii aia ma omoara, i-am purtat ieri doua ore si imi venea sa plang la sfarsit). Da in fine, macar o sa ma plateasca bine pentru chestia asta, vreo 200 de euro pentru 20 de ore lucrate, in Romania sunt oameni care muncesc o luna pentru banii astia. A, v-am zis ca trebuie sa ma dau cu ruj rosu? :)))) Numa pentru chestia asta ar trebui sa cer un spor de stres, ceva :)

...

2008-11-28T21:19:00.002+01:00

Acum vreo trei luni mi s-a terminat parfumul. Acum vreo doua luni m-am gandit sa-mi iau altul, pentru ca Incanto-ul meu imi aducea prea mult aminte de niste chestii la care nu vreau sa ma mai gandesc, asa ca n-a lipsit mult sa-mi iau Un jardin sur le Nil de la Hermes. Da pe urma m-am gandit ca eu vreau sa miros a mine, nu a gradina de pe Nil, asa ca am renuntat. Acum vreo luna dadusem in disperare ca nu mai era urma de Incanto Charms pe nicaieri, peste tot numa' Incanto Dreams, varianta roz, care mirosea, cum sa va explic eu... roz. Acum trei saptamani am comandat o sticluta de 100 de ml (e imensa, hihihi) de Charms pe soiedeparfum.com. Acum trei zile domnul postas mi-a lasat in cutie un avis de passage, vino, stimabilo, sa-ti iei parfumul. Stimabila a stat ca pe ace in astea trei zile, pentru ca un nenorocit de exposé pe care l-a avut de prezentat joi a tintuit-o in biblioteca. Da s-a dus si exposéul (da, normal, ca a iesit bine :p )asa ca azi, tzup-tzup la posta sa-mi iau parfumul, nici n-am avut rabdare sa ies din cladire, am rupt cutia cat ai clipi, de zici ca ma asteptam sa gasesc inauntru piatra filozofala, nu altceva, si n-am putut sa rezist, am strans sticluta (borcanul, mai degraba) in palma si am apasat pana mi s-au umplut degetele de parfum, nu ca m-as da eu cu parfum pe maini de regula, da mai erau vreo doi oameni pe acolo, destul de departe cat sa nu simta mirosul, dar destul de aproape ca sa ma vada dandu-mi cu parfum dupa urechi, chestia asta am facut-o zece minute mai tarziu in statia de tramvai, nu era nici tipenie de om in jur, v-am zis eu ca au si strazile astea pustii partile lor bune:)

...

2008-11-24T00:46:00.003+01:00

Problema existentiala: X se afla la o distanta de aproximativ 2400 de kilometri de casa. Uneori, mai ales noaptea tarziu, X resimte o presiune de doua sute de mii de milioane de newtoni pe metru patrat de suflet, adica i-e dor de Y, unde Y poate fi orice element al multimii formate din prieteni, familie, apartamentul lui X din Bucuresti, cartile in romana, plimbarile prin Cismigiu, piesele de la Act, pufuletii de la nonstopul din colt, covrigii cu stafide de pe Lipscani si alte chestii de-astea. Intrebarea este: dorul lui X de Y (prescurtat D) creste sau scade proportional cu timpul petrecut departe de casa? Ca X e idioata si nu-si da seama, uneori i se pare ca scade, alteori, de exemplu azi, ca parca ar creste ca voinicul din poveste. Mda.

Note to X- cand D atinge cote alarmante si in plus afara cade o ploaie rece de noiembrie, poate ar fi cazul sa nu mai asculti melodia asta:
http://www.trilulilu.ro/Blanche/524cf6ef8b0ab8

...

2008-11-22T22:41:00.002+01:00

Eu chiar îmi făcusem nişte planuri măreţe pentru ziua de azi, cum că o să citesc pentru prezentarea aia şi o să vă scriu multe mailuri lungi, aşa ca în vremurile bune, plus un post lung cât o zi de post pe blog, ca să zic aşa, doar că înainte să fac toate aceste chestii mai mult sau mai puţin intelectuale am desfăşurat cu succes două activităţi total diferite, care m-au golit de energie; adică am înotat până mi-a ieşit sufletul şi pe urmă am făcut brioşe cu ciocolată, într-un fel e nasol că iar rămân cu mailurile nescrise şi cu blogul lăsat de izbelişte, da pe de altă parte îmi place starea asta de sfârşeală fizică, măcar acum mi s-a potolit zumzăiala continuă din cap şi nu mai mai gândesc la prostii, ce tot atâtea crize şi depresii şi melancolii şi întrebări existenţiale, ăsta-i, domle, sensul vieţii, să încerci să mai faci o tură de bazin atunci când simţi că nu mai poţi şi să te bucuri că ţi-au ieşit brioşele. It is that simple.

...

2008-11-19T21:44:00.005+01:00

Am si eu o intrebare: sunt cumva ultima proasta care habar n-avea ca in Mozambic traiesc o gramada de oameni albi? Adica na, stiam ca au ramas pe acolo ceva colonisti portughezi, da ma gandeam ca pur si simplu in timp s-au amestecat cu oamenii locului si ca dupa vreo cateva generatii, gata, asta a fost, in Mozambic 99,99 la suta din populatie e din nou neagra. Da am aflat eu de pe net ca nu, si ca de fapt aici comunitatea alba e destul de numeroasa, nu chiar ca in Africa de Sud, dar oricum. Si in caz ca va intrebati de ce va spun toate astea: pai azi am cunoscut un mozambican si spre deruta mea totala, era alb, adica nu chiar blond cu ochi albastri, dar indeajuns ca sa ma faca sa ma mir ca proasta cand l-am vazut. In fine, m-am mirat in gand, ca statul in Franta m-a invatat sa nu fac nici un fel de comentarii despre culoarea pielii oamenilor, adica daca fac cunostinta cu un tip albastru cu picatele galbene venit din Insulele X, eu imi inghit uimirea de om inca necosmopolit, zambesc frumos si ii spun ca mi-ar placea la nebunie sa ajung intr-o zi in Insulele alea, care-or fi ele. Si functioneaza de fiecare data, nu exista om pe lumea asta care sa nu fie incantat ca un strain se intereseaza de tara lui si in plus nici macar nu mint, sunt semi-obsedata de calatorii si as vrea sa ajung peste tot, daca l-as intalni pe man on the moon i-as zice enchantée, povesteste-mi cate ceva despre luna aia :)

...

2008-11-19T00:58:00.002+01:00

Mda, stiu ca n-am mai scris de nu stiu cand, da in ultima vreme ma intreb tot mai des ce naiba fac eu aici, batand campii pe net despre viata mea personala, eu care in acelasi timp ascund chestii chiar si fata de prietenii mei cei mai apropiati, din nu stiu ce impuls al mintii mele intortocheate; adica nu e cazul sa ma luati la intrebari sau sa va imaginati ca duc nu stiu ce viata dubla, dar sa zicem ca ar fi una, alta de zis. De o suta de ori m-am gandit sa fac blogul privat si de o suta de ori m-am razgandit, la urma urmei ce conteaza cine citeste aberatiile astea scrise in miez de noapte, daca oricum in capul meu se invartesc alte o mie de idei si sentimente (stiu ca nu prea pare, da am si io din astea, sa stiti :) si impresii care o sa zaca vesnic in mine, ca intr-o inchisoare, asta e, din cand in cand mai scapa printre gratii cate unul din monstrii astia si atunci ma uita dumnezeu scriind pe blog sau vorbind la telefon sau discutand pe mess despre sensul vietii, da de obicei se multumesc sa se razboiasca in mintea mea si sa ma roada pe dinauntru, stiu ei bine ca ar speria oamenii daca ar scoate capul afara. Dar dupa cum ziceam, unii monstruleti mai ies la suprafata si apar pe pagina asta verde si problema mea nu e ca ii vad niste oameni necunoscuti, ci ca ii vad niste oameni punct. Adica uneori cand scriu aici ma simt ca si cum as umbla dezbracata pe strada; sau mai degraba in costum de baie, ca tot ziceam ca-s parti din mine pe care nu le vede nimeni, ma rog, atunci vorbeam la figurat da in fine, ati prins ideea, si sa mai adaug ca ar fi un costum de baie minuscul, de-ala de care n-as purta niciodata in realitate, ca la o adica eu chiar as putea iesi pe strada imbracata in costumul meu de inot :) Mda... Si pe langa asta uneori imi pierd increderea in forta cuvintelor, adica as vrea sa-l am io in fata ochilor pe dobitocul ala de-a zis ca the pen is mightier than the sword ca sa-i carpesc vreo doua si sa-i bag pen-ul ala undeva, ca nu-i domle asa, nu-i, ce, nu-mi aduc eu aminte ca am scris eu niste chestii de-ar fi miscat si pietrele, sa le fi scris cu sange si n-ar fi fost mai intense si la ce mi-a folosit, la nimic, au murit bietele cuvinte la datorie, strivite de zidul pe care ar fi trebuit sa-l darame, si atunci de ce sa ma mai mir ca nu am chef sa ma folosesc tot de ele ca sa scriu pe blog, pai pentru ca nu-s bune de nimic, de-aia, dar ce sa facem, asta avem, cu asta defilam, promit sa scriu in curand ceva funny si sa va scutesc de miorlaielile astea metalingvistice, he he, ce de sechele din facultate s-au trezit la viata cand am scris cuvantul asta :)

...

2008-11-13T21:05:00.002+01:00

Inainte, cand simteam ca mi s-au inecat toate corabiile, ma bagam in pat, trageam patura pana peste cap, imi strangeam genunchii la gura si stateam acolo pana imi trecea; da uite ca acum am un loc in care sa-mi vars nervii, noroc cu blogurile astea, am incercat eu intr-o vreme sa tin un jurnal, da pe langa faptul ca mereu scriam fara cap si coada, sfarsind inevitabil intr-un stream of consciousness infernal, de multe ori imi era si lene sa scriu, aici am mai mult spor ca ma gandesc la voi, astia cinci care cititi, adica atunci cand intrati aici si nu gasiti nimic nou, ma simt de parca ati venit sa ma vedeti si eu n-as avea nici o maslina nici o atentie sa va dau.

Mda, si dupa cum ziceam, sacul cu nervi e plin ochi astazi, am avut un seminar care m-a enervat de nu se poate, intai pentru ca abia azi l-am inceput, proful mi-a ignorat cu gratie mailurile timp de doua luni, asa ca eu am fost la alta grupa, dar nici o problema, s-a trezit azi ca ar fi bine totusi sa vin la grupa lui. Grupa lui fiind formata din subsemnata si Natalia, o colega din Moldova. Adica asta e un seminar mai special, in functie de tema pe care iti scrii lucrarea de master esti distribuit la una din grupe si numa noi ne-am nimerit in grupa asta, ce sa facem. Si asta nu e tot, ca de fapt seminarul asta se face cu doi profi, aia de la grupa cealalta au bunul simt sa vina pe rand, da astia ne-au incoltit azi amandoi odata. Si zic bine incoltit, ca am iesit de-acolo verde la fata si cu vaga senzatie ca totul se invarteste in jur, dupa o ora si jumatate de interogatoriu la foc incrucisat, ca despre ce vrei sa scrii, pardon vreti, ca astia iti vorbesc mereu cu "vous", ah, foarte interesanta tema, ati facut un plan? da cum va ganditi sa abordati problema x? dar cate capitole o sa aiba lucrarea? ati inceput sa notati idei? care va fi structura? cum veti dezvolta problematica lucrarii? Doamne apara-ma si pazeste-ma, da cu ce-am gresit sa va luati asa de mine?! Ah, sa nu uit, toate astea dupa ce amandoi mi-au zis ca am gasit un subiect fascinant, dar ca n-o sa gasesc prea multe carti care sa ma ajute, asa ca "vous ne pouvez compter que sur vous-meme". Pai si daca nu pot sa ma bazez decat pe mine, n-ati vrea voi, stimabililor, sa ma lasati naibii in pace cu intrebarile voastre? Adica voi credeti ca io nu m-am gandit la toate chestiile astea, credeti ca intrebarile astea nu ma tortureaza noaptea la doua cand nu pot sa dorm?! Nu stiu, o sa vad, am scris o licenta, am scris un dosar de master anul trecut, o sa scriu si dizertatia asta, fir-ar ea sa fie, eu am inventat subiectul asta "intéressant, mais très complexe", eu o s-o scot la capat cu el, asa ca daca n-aveti niste idei constructive si concrete, salutare si-un praz verde, nu va bagati in sufletul meu, asteptati sa vina sfarsitul lui iunie si sa scriu lucrarea si daca n-o sa va placa asta e, ardeti-mi o nota mica si gata.

Bine, recunosc ca eu sunt ciudata la fazele astea, nu-mi place sa-mi stea cineva pe creier si sa ma piseze cu planul lucrarii, lasati-ma dreacu cu planurile voastre, ca eu niciodata n-am facut plan pentru vreo lucrare si uite ca au iesit toate bine. Si "sa incepeti sa scrieti cat mai repede, ca sa aveti timp sa rescrieti vreun capitol daca o sa fie cazul"; la faza asta eu am replicat cu cea mai inocenta mutra posibila ca mine sa ma omoare cineva si nu pot sa rescriu ce am scris deja, adica nu ca n-as vrea sau ca toate frazele mi-ar iesi perfect, da pur si simplu nu pot si gata, cum am scris, asa ramane, sa zica toti profii ce-or vrea, eu nu fac ciorne, nu umblu cu carnetelul dupa mine ca sa notez idei si nu-mi fac plan, cel putin nu din ala pe hartie, ca sa pot sa-l arat astora care mor de grija lucrarii mele. Eu citesc mult, mult, mult de tot, ma rog in cazul asta nu prea am ce, asta e, pe urma ma gandesc si mai mult si abia la sfarsit incep sa scriu, si in momentul ala stiu exact unde vreau sa ajung, asa ca nu mai e loc de intors, ca parca as mai aprofunda ideea asta si parca as elimina-o pe astalalta, fazele astea cu ganditul si adaptatul pe parcurs nu-s pentru mine, nu zic ca ar fi bine, da asa-s eu. E, si sa le fi vazut fetele profilor cand am terminat eu de zis chestia asta, cum ca pentru mine planurile nu exista in varianta pe hartie, ciornele nu exista deloc, iar de rescris nici nu se pune problema, cred ca daca as fi fost un extraterestru coborat din farfuria zburatoare direct pe biroul lor nu s-ar fi uitat mai ciudat. Si am incercat sa fiu cat mai politicoasa, pentru ca anul trecut am avut un seminar cu unul din profii aia si ne spunea niste chestii formidabile, atat de grozave incat eu, insomniaca pamantului, care nu adormeam inainte de doua noaptea, ma trezeam cu noaptea in cap sa ma duc sa il ascult, imi aduc aminte ca o data m-am dus la scoala racita cobza, mai mult m-am tarat decat am mers, dar m-am dus;, ca nu voiam sa-i ratez seminarul; eh, si azi m-a exasperat omul asta, adica da, stiu ca sunt multe semne de intrebare legate de lucrarea asta, dar nici el nu m-a ajutat cu nimic, n-a facut decat sa ma enerveze si sa ma faca sa ma indoiesc de mine, la un moment dat incepusem sa-mi imaginez ca-l dau cu capul de birou pana tace, doamne, au trecut trei ore de atunci si inca ma simt oribil, am mancat ciocolata, am baut vin, am scris toata polologhia asta fara nici o insemnatate pentru voi si tot nu mi-a trecut, acum chiar ca ma duc sa zac sub patura.

...

2008-11-09T21:19:00.002+01:00

Eu sunt genul de om care nu se rataceste; adica pune-mi o harta in mana, trimite-ma in Paris, Berlin, Viena sau pe luna si fii sigur ca o sa ajung exact unde trebuie si o sa stiu sa ma intorc de unde am plecat. Eh, dar in seara asta am facut o ditamai treaba: m-am ratacit in Lyon. Mda, exact in orasul in care locuiesc de mai bine de un an si pe care l-am batut in lung si-n lat in timpul plimbarilor mele mai mult sau mai putin solitare. In dupa amiaza asta am iesit cu niste oameni, am mancat prajituri si am baut cafea intr-un bar à tartines, minunat loc, cand mai veniti sa ma vedeti acolo mergem si pe urma ei s-au dus acasa, da eu aveam chef de plimbare, ca asa-s eu, am tot timpul chef de plimbare, sunt mai rau ca un catel tinut prea mult in casa. Mda... Deci am pornit-o pe strazi singura ca nebuna, si ce m-am gandit eu, ia sa merg pe straduta asta, ca parca m-am saturat sa ma plimb mereu prin aceleasi locuri, mereu Saxe- Gambetta (sor-mea zice mereu sex-gambetta, din greseala cica, da lasa ca stim noi)-Guillotière-Bellecour-Hotel de Ville- Place des Terreaux- Vieux Lyon si inapoi; si din straduta aia am dat in alta si apoi in alta, nici o problema, stiam unde sunt si oricum daca faceam dreapta pe orice strada ajungeam pe cheiurile Rhone-ului. Si ca de obicei am inceput eu sa ma gandesc la o mie de lucruri, de la ce buna a fost tarta aia cu zmeura pana la viata asta care trece, moartea aia care vine, si ia uite ca parca strada asta incepe sa urce, aoleu doamne, cat am mers, am plecat din Bellecour si am ajuns in Croix Rousse, asta e un cartier cocotat pe un deal la cucurigu si unde am fost de multe ori, da evident ca in seara asta am ajuns intr-o zona pe unde nu mai trecusem. Si mai stiti ca va ziceam ca duminica Lyonul e oras-fantoma? E, la Croix Rousse e mai pustiu ca oriunde, nu era NIMENI pe strada, nici o lumina la geamuri, nici un bar/restaurant/magazin deschis, nu trecea nici o masina, cel mai rau e ca nu gaseam o statie de autobuz, nu-mi faceam multe iluzii, ca autobuzele circula ca dracu duminica seara, da macar sunt harti in statii, dar nimic, nimic, nimic, intai am zis ca hai, o sa gasesc eu o strada cunoscuta, nu se poate, asa ca am continuat sa urc vitejeste, doar ca o jumatate de ora, doua sute de scari si treizeci de strazi necunoscute mai tarziu, imi venea pur si simplu sa ma asez pe jos si sa plang. Si nu c-as fi eu (foarte) labila psihic, dar chiar era o zona ciudata, cu strazi inguste si intunecate, cu scari intortocheate inconjurate de boscheti, cu parcuri pustii, cu pisici si veverite care se tot zbenguiau prin frunzele uscate, spre groaza mea totala, nu mai stiam ce sa fac si incotro s-o apuc, da m-am gandit ca n-ar fi chiar momentul potrivit pentru un atac de panica, nu de alta da nu era nimeni in jur caruia sa-i pese, de fapt de-aia ne si apuca atacurile de panica, pentru ca nu e nimeni in jur caruia sa-i pese, m-am gandit sa chem un taxi, da uitasem sa-mi incarc cartela si nu puteam sa sun, eram dezorientata si ingrozitor de obosita dupa urcusul ala, da am continuat sa urc, blestemandu-mi in gand minunatul obicei de a ma plimba singura si simtindu-ma mai mult ca niciodata ca o damsel in distress. Si cand eram deja la capatul puterilor, fizice, mai ales, s-a prezentat si Fat- Frumos pe calul lui cel alb, sub forma un pic mai prozaica, dar nu mai putin binevenita a unui sofer calare pe autobuzul din dotare, iar incep sa scriu cu rima, si vai ce bine a fost sa aud "bonsoir, mademoiselle" cand am urcat si pe deasupra mai era si U2 la radio, a fost cea mai grozava calatorie cu autobuzul ever :) Si ce m-am mai bucurat cand am ajuns la Hotel de Ville, am taiat-o aproape topaind de fericire pe Rue de la République, pe unde mai trecusem de trei ori azi. Mda, interesant a fost; si (pentru Olivia) am descoperit bucatica din drumul comorii pe care ne-am dat noi de ceasul mortii s-o gasim asta-primavara si peste care evident ca n-am dat si eu m-am enervat ca era pe acolo o biserica, Saint-nu -stiu-cine pe care voiam s-o vad, am gasit-o in seara asta, nici o problema, arata cat se poate de spooky in intunericul ala, nu mai trec pe acolo niciodata, nu ca as avea cea mai vaga idee despre cum sa mai ajung o data, oricum.

...

2008-11-08T11:43:00.002+01:00

Aseara la petrecere, eu cu Alex si Irina T, toti trei romani:

Eu (vorbisem toata seara in franceza cu ceilalti oameni neromani): Tu sais, ça fait bizarre, chaque fois que j'entends Alex je tourne la tete, mais une fois sur deux, c'est en fait de toi que les gens parlent.

Alex: Pai exact la fel e si pentru mine, ce sa facem.

Irina: Da' tu de ce vorbesti cu noi in franceza?

Eu (fara sa-mi dau macar seama): Je ne sais pas!!!

M-am prostit de tot.

...

2008-11-08T02:58:00.002+01:00

Ce-mi mai plac petrecerile astea cu oameni de o suta de natii diferite, in seara asta am baut vin si am socializat cu oameni din Germania, Anglia, Canada, Italia, Grecia, Tunisia, Romania, Franta, toate astea in apartamentul unui prieten sarb. Grozav a fost, acum ma duc la culcare, va pup, va sun, vorbim, pa, pa :)

...

2008-11-06T23:36:00.003+01:00

E trecut bine de miezul noptii, in cladirea de vizavi nu mai e nici o fereastra luminata, pensionul doarme linistit si el, dupa toate probabilitatile singura fiinta din jur care nu doarme sunt eu; de fapt, daca eu sunt eu, in jurul meu nu cred ca pot sa fiu tot eu, nu cred ca ati inteles nimic din fraza asta, dovada ca si eu, aia din jurul meu, ar trebui sa dorm la aceste ore inaintate, de altfel imi si este un pic somn, numai ca nu prea imi vine sa ma culc, de vreo cateva luni bune am niste cosmaruri infioratoare, mai in fiecare noapte sar din pat sufocata de groaza unui vis tampit, am ajuns sa-mi doresc sa nu mai dorm niciodata :(((

Si visez asa niste chestii stupide si puerile, ca faceti toti misto de mine cand vi le povestesc, nu ca n-ati avea dreptate, acum cateva nopti am visat ca ma alerga un balaur cu trei capete printr-un decor ca din desene animate, asta e cosmar de copil de trei ani care s-a uitat prea mult la Cartoon Network, pana si eu rad acum cand scriu asta, da n-a fost la fel de amuzant cand m-am trezit la 3 dimineata pe jumatate cazuta din pat si cu niste lacrimi in coltul ochilor :)

De fapt visul asta nici n-a fost asa de groaznic, cosmarurile mele obisnuite sunt o combinatie suprarealista de Stephen King, stirile de la ora 5, cele mai ciudate/violente scene din sutele de povesti pe care le-am citit cand eram mica si o mica doza de imprevizibil, ceea ce face ca totul sa fie si mai oribil si mai absurd. Si mai ciudat e ca nu le gasesc nici o explicatie, adica n-am nu stiu ce traume iesite din comun, n-am suferit de foame, n-am trecut prin vreun razboi, n-am fost niciodata atacata de vreun om sau animal (de fapt m-a muscat un caniche cand aveam 4 ani, da nu prea cred ca se pune), ai mei nu m-au batut cand eram mica, adica in fine, mai incasam eu cate o palma, da rar de tot si dupa ce chiar o cautasem cu lumanarea. Si-atunci de unde, domnule, atata sange si atata moarte si atatia monstri in visele mele, de unde?!!! Singurele cosmaruri inradacinate in mod clar in pasnicul meu trecut sunt alea in care boulidiotulnenorocitul de Tzurcanu inca ma mai scoate la tabla sa-i rezolv nu stiu ce ecuatie de gradul enspe (eh, de fapt se zice altfel, am invatat eu de la mama, da sunt o doamna si nu scriu prostii pe blog, iar ati pierdut sirul, saracii de voi, faceti abstractie si de paranteza asta). Deci ziceam de cosmarurile cu matematica, inca n-au disparut, desi am terminat liceul de cativa ani buni, oricum tata zice ca el a visat pana la 40 de ani ca pica bacu la mate, trebuie sa ma pregatesc psihic pentru muuuulte alte cosmaruri cu matrice, vectori si combinari :) Oricum ultimul cosmar din seria asta le-a pus capac la toate, de obicei ma aleg cu cate un "treci la loc, pentru azi ai nota 3", da acum vreo doua nopti am avut de rezolvat o chestie imposibila, ceva cu sinus de combinari de x luate cate 2 supra radical dintr-un determinant ciudat rau, nu de alta da avea niste hieroglife in loc de linii si coloane, si obisnuita faza cu "Irina, treci la loc ca sa nu-ti pun 3, Alexandra, treci la tabla si descurca exercitiul", muream cand auzeam asta in realitate, doar ca in vis s-a mai adaugat si un "ai grija, daca nu-ti da ca la raspunsuri, s-ar putea sa se intample ceva nu prea placut cu irina" si oh my god, oh my god, ce ma fac acum, imi batea inima ciudat, mi se taiasera genunchii si am scapat creta din mana si stiam ca vazusem o problema asemanatoare in blestematul ala de manual al lui Ganga, si acum ma trec fiorii cand imi amintesc de numele asta, dar nu mai tineam minte cum se rezolva si iar imi batea inima aiurea si iar ramaneam paralizata in fata tablei; da pana la urma cosmarul asta a fost cu happy end, am reusit sa ma descurc in labirintul ala de cifre si simboluri, si la sfarsit mi-a dat 192, exact ca-n carte, da, Irina, poti sa-mi multumesti :) Si sa n-aud ca un cosmar cu happy end e o contradictie in termeni, ca sfarsitul o fi fost el fericit, da restul a fost teroare in stare pura, doamne, ce-a facut liceul ala din mine! In fine, sa zicem ca asta a fost un cosmar motivat, anii din "Murgoci" nu se numara chiar printre perioadele mele favorite, dar restul, restul de unde vin?

De exemplu minunea asta, care s-a repetat de vreo cinci-sase ori in forme usor modificate: se facea asa ca eu cu mama si cu tata si cu toti prietenii mei traiam intr-o casa ciudata si galbena si intr-o zi a venit la usa un tip in negru care ne-a anuntat ca a fost trimis de mafie ca sa ma ia cu el. Care mafie, nu stiu, sa fi fost aia albaneza, sau aia rusa, sau aia calabreza, ce conteaza, oricum nu-mi dau seama ce ar vrea o mafie sanatoasa la cap de la o fiinta inofensiva ca mine. Si jale mare, toata lumea ma bocea, eu aveam juma de ora la dispozitie sa-mi strang cateva lucruri inainte sa plec, mi-am pus doua bluze intr-o valiza si pe urma m-am gandit "sosete, imi trebuie sosete" si am scos din dulap punga de sosete, care arata exact ca aia in care imi tin sosetele si in mai putin tragica mea viata reala, da in timp ce scoteam prima pereche m-am uitat in jos la pantofii mei cu flori si m-am gandit "nu mai e cazul sa iau altele decat astea pe care le port acum, oricum o sa ma omoare astia pana maine dimineata". Mdea, imi dau seama ca suna ridicol, dar a fost un vis ORIBIL.

Altceva... Mai stiti voi faza aia cu Xypehuzii, sau cum naiba se numeau, aia de-am analizat-o la curs la de Ryck? Era ceva despre niste creaturi ciudate care invadasera pamantul, o chestie mai putin banala decat pare, avea ceva ciudat si fascinant povestirea aia, mi-a ramas undeva, intr-un colt din minte si a iesit la suprafata de curand, sub forma unui cosmar de toata frumusetea, adica traiam eu fericita cu ai mei si cu Negri intr-o casuta la munte si deodata, hait, ne invadeaza astia, toata lumea sa-si ia un sac de dormit si ceva de mancare si sa se ascunda in padure, doamne ce ne facem, nu avem destula mancare ca sa ne permitem sa luam si cainele si oricum ne-ar face numai belele, ar atrage ursii si lupii si xypehuzii, zicea tata. Si eu plangeam cu zece randuri de lacrimi si tipam ca sigur, zece ani a fost buna Negri, ca ne-am distrat cu ea, Negri, da labuta, Negri, vino sa ne jucam ca-s suparat, Negri, sa ne pazesti la noapte si acum o lasam aici sa moara, nu? Si pana la urma am luat-o, ca am gasit eu niste pesmet ieftin la supermarket (nu stiu de unde supermarket in pustietatea aia) si mama si tata au zis ca bine, haide, da daca patim ceva o sa fie numa vina ta si atunci m-am trezit.

Ar mai fi multe si nenumarate vise de genul asta, mereu ma alearga o creatura de care nu pot sa scap, mereu mi se intampla ceva groaznic (o data am visat ca ma inec in noroi) sau i se intampla ceva si mai groaznic unuia din aia cinci oameni de care chiar imi pasa, de fapt si celorlalti sase miliarde minus cinci de care nu-mi pasa, nici nu va imaginati cate apocalipse diferite m-au chinuit in somn.

Daca stau bine sa ma gandesc, in ultimele luni am visat o singura data ceva chiar frumos, chiar inainte sa plec din Lisabona, cred ca ar trebui sa ma intorc acolo, se pare ca imi face bine. Pentru ca mie imi statea deja gandul la Sarbatoarea muzicii, care avea sa fie peste cateva zile in Lyon, am visat ca eram pe o strada foarte asemanatoare cu una din Sinaia, pavata cu piatra cubica (cred ca aia din Sinaia era totusi asfaltata), cu brazi pe o parte si niste case vechi si fumoase pe cealalta, eram deci pe strada aia si dintr-o data a inceput muzica si in clipa urmatoare eu dansam cu un tip necunoscut cu niste ochi foarte, foarte albastri. Si era o zi frumoasa de vara, eu eram imbracata in rochia pe care mi-o cumparasem cu doua zile in urma de la Zara si pe care in realitate n-am purtat-o niciodata, ca trebuie s-o scurtez in pic; da in vis rochia era perfecta si eu nici macar n-am alunecat pe piatra aia cubica si in jurul nostru erau multi oameni care dansau si muzica se imprastia in valuri in strada, o combinatie de vals cu muzica renascentista, nu ma-ntrebati cum vine asta, ca nu stiu, da suna minunat si ne invarteam noi asa fericiti, cand a sunat blestematul de ceas, fir-ar el sa fie, cand ma alearga balaurii nu suna niciodata; da de fapt mai bine ca m-am trezit atunci, cine stie cum s-ar fi terminat, poate ar fi cazut din cer un meteorit si ne-ar fi strivit pe toti sau poate tipul ala cu care dansam ar fi scos un cutit de sub haina si mi l-ar fi infipt in gat si mi s-ar fi imprastiat sangele peste tot, toate astea fara sa ne oprim din dansul ala ametitor.

Si acum ca am scris toate minunile astea care o vor speria pe mama maine dimineata cand o sa le citeasca, imi urez noapte buna si ma duc sa ma culc :)

...

2008-11-04T21:24:00.002+01:00

In seara asta toate cuvintele mi se par aiurea.

...

2008-11-03T22:07:00.003+01:00

Ca sa nu va plictisiti pana imi revine mie cheful de scris:
http://www.virtual-bubblewrap.com/popnow.shtml
Nu uitati sa aveti sonorul pornit; si va recomand manic mode-ul, este bestial. Have fun!

...

2008-10-30T23:58:00.008+01:00

Sa va uitati la Blindness ( http://www.imdb.com/title/tt0861689/). Da va recomand sa nu fie ultima chestie pe care o faceti inainte de culcare, ca s-ar putea sa nu prea dormiti, este oarecum disturbing. Reactia sora-mii cand am iesit din sala : "la ce film m-ai adus, tampito?!!!" Eh, e mai sensibila ea, asa :) Eu am tinut mortis sa-l vad, voiam sa vad cam cum se prezinta ecranizarea unei carti de Saramago, a iesit un film bun, evident ca au lipsit exact, dar exact chestiile care mi-au placut in carte, nici nu ma asteptam sa fie altfel, filmele vorbesc in imagini si cartile in cuvinte, oricum nu conteaza, Eseu despre orbire nu era chiar una din cartile mele preferate si e in acelasi timp cam singurul roman al lui care putea fi transpus pe ecran. Adica na, cum ar fi sa ecranizeze cineva Anul mortii lui Ricardo Reis, ar adormi spectatorii la mijlocul filmului despre doctorul ala care se intoarce din Brazilia in Portugalia, se muta intr-un hotel, nu gaseste nimic mai bun de facut decat sa se culce cu camerista si sa se indragosteasca de o fata cu o mana paralizata, toate astea cand nu e ocupat sa discute despre nimic cu fantoma lui Fernando Pessoa; a, da, si la sfarsit moare, evident, doar toata lumea s-a prins de asta din titlu. M-am plictisit pana si eu scriind asta, dar, doamne, ce grozava este cartea aia!
Revenind la Blindness, nu mi-am revenit vreo doua ceasuri bune dupa ce l-am vazut si ca sa-mi iasa din cap imaginile alea, m-am gandit eu asa dupa ce m-am intors de la cinema sa ma uit la niste Tom si Jerry, desene animate, ce poate sa fie mai inocent de atat, mi-am zis eu; proasta idee, am dat fix peste un episod in care Jerry ii taie coada lui Tom cu un foarfece, evident ca mi-am adus aminte de faza cu foarfecele din film, nu ma apuc acum sa v-o povestesc, da va garantez ca e destul de intensa. Si gata, trebuie sa ma opresc, bateria laptopului este pe sfarsite. sa vedeti filmul.

Ah, uitati ce am gasit:
http://www.youtube.com/watch?v=7XzBkM_LdAk

...

2008-10-29T22:40:00.003+01:00

Grey's Anatomy dublat in franceza este moartea pasiunii :(

...

2008-10-27T21:49:00.003+01:00

Stii ca ca te-ai obisnuit sa traiesti in Franta atunci cand esti intr-un bar, vrei o cola si comanzi fara sa clipesti un coca, s'il vous plait; pentru ca da, din Coca-Cola noi am pastrat Cola si ei Coca si nu cred ca e vreun roman care sa fi ajuns pe aici si sa nu fi cerut une cola, mie mi-a luat cateva luni bune sa asimilez chestia asta. Si ca sa mai exersati: un Coca, un Fanta, un Orangina. Sau mai bine o bere, ca e mai simplu, macar are acelasi gen ca in romana :)

Stii ca nu te-ai obisnuit sa traiesti in Franta atunci cand iti dai seama ca iar nu esti acasa cand e ziua unuia din cei trei prieteni ai tai, chiar daca de data asta evenimentul a fost sarbatorit cu ceai si aspirina in loc de vodca pentru oameni puternici, ca in vremurile bune :))))))))))))

...

2008-10-26T01:44:00.003+02:00

Mi-am petrecut ultimele zece minute explicandu-i unei vecine frantuzoaice cum se schimba ora. Nu sunt foarte sigura ca a inteles. Asa ca draga mama, nu esti singura care nu pricepe cum e cu ora asta :)

...

2008-10-23T23:48:00.005+02:00

Pe masura ce ma fac tot mai mare si mai desteapta, am tot mai multe revelatii din seria celor pe care le-au avut deja milioane si miliarde de oameni, da, stiu, era suficient sa zic miliarde, da whatever. Si pe masura ce ma fac tot mai mare si mai proasta, fac exact, dar exact aceleasi greseli pe care le-au facut si respectivii mai sus-mentionati, desi mi-a zis mie odata tata ca viata e prea scurta ca sa invat din greselile mele, asa ca mai bine as casca ochii si urechile la ale altora, banal, stiu, dar daca as fi fost in stare sa fac chestia tare bine ar mai fi fost. In fine, asta e partea a doua pe care nu o vom aborda azi, la ordinea zilei fiind revelatia cu numarul 583: orice chestie naspa are intr-adevar partea ei buna. Va prezint si doua ilustrari deosebit de inteligente ale acestei idei:

1)Chestie naspa: strazile din Lyon sunt mai mereu pustii, uneori e deprimant sa vad trei oameni si un caine, ok, hai, doi caini, ca altfel de unde ar fi atatia rahati pe strazi :), pe ditamai bulevardul in mijlocul zilei si nu ma luati ca unde sa fie oamenii, la munca, sigur, ca si muncesc astia de se rup, trei ore cu pauza de masa intre ele. Deci la munca nu, pe strada nu, seara ma uit la cate un bloc si vad doar cateva ferestre luminate, in baruri nu, deci unde?!! Mai ales duminica, zici ca a trecut ciuma prin oras, nu alta, e foarte deprimant uneori sa ma plimb singura, adica mie imi place la nebunie sa hoinaresc pe strazi de capul meu, fara sa-mi zgarie urechile miorlaieli de genul "mi-e frig, ma dor picioarele, hai sa ne oprim la h&m, hai acasa, are we there yet?", da chiar sa nu fie nici tipenie pe strazi e cam prea mult chiar si pentru mine.
Partea buna a chestiei naspa: Mai putini oameni inseamna mai putini cretini care se iau de mine, mai putini plozi care urla ca din gura de sarpe, mai putine babe nebune pe care le loveste la 70 de ani ideea ca un minijup le-ar veni de minune (cam doua din cinci femei de pe aici sufera de sindromul vai, ce sexy-s dupa menopauza, deci nu e de gluma). Adica pot si eu sa ma plimb linistita cu gandurile mele, fara sa ma deranjeze nimeni, plus ca unele chestii nu ti le permiti cand sunt o suta de oameni in jur, de exemplu cand e aglomeratie nu poti sa-ti tarsai picioarele prin frunzele cazute pe trotuar, da, da, ati citit bine, asta e una din placerile mele vinovate, pe langa tinutul permanent al mainilor in buzunare, de exemplu (nu ca as mai face asa ceva, mama, mai ales cu rochia aia pe care mi-ai dat-o tu, doamne fereste, nu, nu, nu :) si ca sa n-avem vorbe, ma refer (aproape exclusiv) la buzunarele mele), hait ce ditamai paranteza. Deci da, imi place la nebunie sa-mi tarasc picioarele prin covorul multicolor de frunze moarte, sau cum dracu ziceam in compunerile din clasa a doua, imi place sa aud fosnetul, sa-mi privesc pantofii afundandu-se si apoi reaparand dintre frunze, imi place mirosul frunzelor, mai ales dupa ploaie, imi place sa le imprastii in toate directiile, intr-o zi tot o s-o incasez de la vreun gunoier din cauza asta, ei saracii le aduna pe marginea drumului si pe urma vine nebuna si le zboara pana pe trotuarul celalalt :)

2)Chestie naspa: daca mai mananc o data la cantina peste fiert cu legume fierte o sa tip!!!! Nu se mai poate, dom'le, sincer as prefera niste rabdari prajite, macar alea sunt PRAJITE!
Parte buna a chestiei naspa: Ieri mi-am luat o pereche de blugi marimea 38. De doi ani incoace toti blugii mei au fost 40, ca sa nu mai zic ca asta-primavara alunecasem usor spre 42 :)
Si ok, trebuie sa recunosc, in ultimele doua zile am mancat cartofi prajiti la cantina. Cu peste fiert, bineinteles.

Deci da, chestiile naspa au in mod clar si partile lor bune. Doar ca in timp ce scriam asta am mai avut o revelatie, ce prolifica sunt zilele astea, cum ca din pacate e posibil ca unele chestii naspa s(i mai ales alea importante, fir-ar sa fie) sa fie doar naspa, punct, fara parti bune. Da nu-mi cereti exemple, va rog, nu ca n-as avea destule, da vreau totusi sa dorm la noapte. Mdea.

...

2008-10-23T21:00:00.001+02:00

Saraca femeie, o inteleg perfect:

http://cotidianul.ro/scortoasa_merkel_nu_mai_suporta_pupaturile_exuberantului_sarko-61759.html

...

2008-10-22T17:11:00.002+02:00

Henry James, you fucking idiot, I hope you fucking rot in fucking hell for all those stupid, boring, nonsensical, lifeless books you wrote!!!

...

2008-10-21T21:22:00.002+02:00

Vai de capul si zilele mele, cine m-a pus sa dau dracului literatura franceza ca sa ma apuc de aia comparata, adica ma saturasem ca de mere padurete de alde Zola, Sartre si compania, da macar despre astia gaseam carti cand era vreun examen de dat sau vreun eseu de scris. Dupa cum bine stiti (sau dupa cum aflati acum, tot aia e) lucrarea mea de master de anu asta va fi (si despre) Saramago, mai precis despre Evanghelia dupa Iisus Hristos; si am inceput eu sa caut ceva critica despre Saramago asta, ca asa, in mare, stiu eu ce vreau sa scriu, da trebuie sa para ceva si in bibliografia aia. Si am cautat peste tot, n-am gasit nici urma de carte, nada de nada, ca sa zic asa, da pana azi am mai avut o speranta la biblioteca de la ENS, un fel de mama bibliotecilor, dupa cum ne-au prezentat-o toti profii si unde m-am infiintat eu plina de sperante si de sete de cunoastere. Si ajung la sectiunea de literatura portugheza, gandindu-ma ca vai ce nasol ca n-am voie sa imprumut decat sase carti, si cand colo ce sa vezi, m-am linistit imediat, toate cele trei (!!!!) carti despre Saramago erau in portugheza, adica doamne, dumnezeule, ce o sa ma fac si cum o sa ma descurc, ca eu nu stiu portugheza, tot am zis eu ca imi place si ca vreau s-o invat, da nu chiar acum, fir-ar sa fie, si pe deasupra am deschis o carte la intamplare si am citit o pagina, in mod surprinzator am inteles cate ceva, nu tot, evident, doar cat sa-mi dau seama ca oricum e o carte proasta care nu mi-ar folosi la nimic. Deci da, sunt oficial ingrijorata in legatura cu lucrarea asta :(

...

2008-10-19T23:17:00.005+02:00

Atentie toata lumea, cascati bine ochii aici, ca n-o sa auziti asta prea des de la mine: sint bine. Sint zen. Sint (almost) happy. Ok, stiu ca se scrie "sunt", dar din nu stiu ce motive obscure mi se pare, acum cand scriu, ca suna aiurea, asta e o veche problema de-a mea, uneori mi se pune pata pe cate un cuvant dintre cele mai banale si pur si simplu nu-l folosesc cateva zile. Mda. Se pare ca o alta problema de-a mea e tendinta de-a o lua pe aratura cand vorbesc sau scriu, asa ca sa ma intorc la subiect, eu trec prin ceea ce s-ar putea numi perioada roz, adica viata e frumoasa, oamenii sunt simpatici, Lyonul e un oras grozav, in ultima vreme am facut o gramada de chestii, nimic deosebit, de fapt, doar ca pentru prima oara in a very long time am si avut chef sa le fac, n-a trebuit sa trag de mine ca sa ies din casa, n-am mai avut de mult o criza din seria "vaaaai, ce-as vrea sa moara toti oamenii de pe lumea asta", si va aduceti voi aminte ce dese erau momentele astea, nu? si mai ales, acum cand ma intreaba cineva ce mai fac, pot sa zambesc si sa spun ca bine fara sa ma intreb daca nu cumva s-a prins ca ma prefac, desi oricum oamenii nu prea se prind la faze de-astea, de obicei e chiar invers, adica sunt unii in fata carora poti sa si mori, si ei sa-ti spuna ca hai, de fapt nu te simti asa rau, lasa ca stim noi mai bine ce e in sufletul tau, dar nu despre astia vorbim azi, ca ne-om fi saturat de ei, eu adica, la dracu, am asa o vaga impresie ca la mine coerenta e direct proportionala cu deprimarea :)

Si nu ca pana acum as fi avut eu o mie de motive sa fiu deprimata, da anu trecut cand am venit aici n-aveam chef de nimic, zile intregi am zacut in pat, fara sa citesc, fara sa ascult muzica, fara sa vreau sa vad pe nimeni, fara sa ma gandesc la nimic, asteptand sa se faca ora pranzului ca sa-mi dau seama ca mi-e lene sa ma tarasc pana in bucatarie sa-mi incalzesc ceva de mancare si pe urma ora de culcare ca sa-mi dau seama ca nu pot sa dorm, nu de alta, dar daca nu faci nimic o zi intreaga, n-o sa pici de oboseala la 10 seara. Si asa ma bucur ca am iesit din amorteala asta, acum am chef si sa citesc, si sa ies in oras, si sa stau de vorba cu oamenii, si sa dansez, si sa gatesc, si sa inot, si sa ma plimb si ah, ce bine ar fi daca maine as avea chef sa fac si ordine in camera :)

Toata aceasta ciudata stare de bine a inceput dupa ce m-am reintors in Lyon, cam la doua zile dupa ce am scris postul ala in care ma miorlaiam ca era sa mor in timpul zborului, acuma n-o sa zic ca n-a fost groaznic, imaginati-va ca am plans in avion si acum ganditi-va cand m-ati vazut pe mine plangand; mda, exact, nu cred ca m-ati vazut vreodata, da atunci pur si simplu au inceput nenorocitele de lacrimi sa curga asa de capul lor, hai opriti-va odata ca oricum nu folositi la nimic si ele nu si nu, una dupa alta, ca margelele pe ata. Da dupa aia mi-am dat seama ca de fapt imi fusese dor de Lyon, si ca imi place sa traiesc in tara asta (totusi daca se ofera cineva sa-i omoare pe toti &!"#_$¤ de francezi, sa-i dea drumul linistit, nu m-am razgandit in privinta lor) si ca abia astept sa scriu dizertatia aia de master si ca am niste prieteni buni aici si tot asa; adica sigur ca imi mai fac griji pentru diverse chestii, ca imi e dor de casa, de fapt de niste oameni si un catel de acasa, ca mai am si zile proaste, ca uneori viata mi se pare incalcita si fara noima, dar asa, in general , totul e in regula si asa, in particular, weekendul asta a fost foarte misto, am fost la o petrecere cu multi, multi oameni draguti, nu era decat un singur francez printre ei, if you see what I mean :) si pe urma cand am ajuns acasa m-am culcat direct, fara sa ma gandesc la nimic, nu cred ca va dati seama ce inseamna asta pentru mine, de obicei inainte sa dorm ma gandesc la toate cele de parca a doua zi ar fi sfarsitul lumii si uite asa zboara somnul si ma prinde dimineata cu ochii in tavan, vorba lui Saramago, bine ar fi sa ne vorbeasca tavanele cand ne uitam la ele cautand raspunsuri care nu exista. Da, e clar, cat o sa ma tina perioada roz cred ca ma las de blog, asa-i ca n-ati inteles nimic din postul asta? Si ca sa n-avem vorbe, sa stiti ca nu, nu m-am apucat de droguri :)

...

2008-10-17T10:56:00.002+02:00

De cateva saptamani bune n-am mai deschis un ziar sau un site de stiri fara sa dau peste cel putin un articol despre criza economica; ba in ultima vreme nenorocita s-a infiltrat si in mailurile de la voi si in discutiile cu mama si in gandurile mele de dinainte de culcare. Adica fir-ar sa fie, n-aveam eu destule crize metafizice, sentimentale si nervoase de care sa ma ocup, acum trebuie sa-mi bat capul si cu criza economica?!! Of.

...

2008-10-13T22:33:00.002+02:00

E clar, lunea nu e o zi buna de scris pe blog; in fine, vorba vine de zi, oricum scriu numai dupa 10 seara, ca asa-s eu, nocturna, insomniaca si nevrotica, nu stiu de ce am adaugat ultima chestie ca n-are nici o legatura cu bioritmul meu tampit, dar la urma urmei e la fel de adevarata ca si faptul ca nu adorm niciodata inainte de miezul noptii, asa ca o las acolo, ah ce fraza incalcita, vedeti ce face facultatea asta din mine?
Cursul ala de literatura de luni dupa-amiaza e ca o palarie de scamator, cand scoti din ea un iepuras pufos si dragut, sub forma unui prof destept care te tine ca in transa cate o ora si jumatate, cand un iepuroi nesuferit care te musca de deget de cum bagi mana dupa el. Si in ultima vreme numa de-astia naspa au fost, azi intai una care nu era in stare sa vorbeasca fara foi, dar care oricum a fost minunata pe langa plicticosul care a urmat, l-am citit in secunda in care a intrata in sala, adica stimate domnule Selosse, mata trebuia sa fii functionar la banca, nu profesor de literatura. De fapt chiar am niste dubii in legatura cu specializarea lui, nu de alta, dar tot cursul a fost despre... botanica; ca sa va explic in ce mod fascinant clasificau aia din antichitate plantele, si pe urma aia din evu mediu, si renasterea si iluminismul, cand mai ca nu s-au luat de par Adanson si Linné, asa de contradictorii erau teoriile lor in legatura cu clasificarea si denumirea plantelor. A fost oribil, o plictiseala totala, asta tot repeta cuvinte de genul "fascinant", "interesant", "revolutionar", in ochii colegilor mei se citea clar intrebarea "ce dracu cauti aici cu botanica ma-tii, asta e curs de literatura?", de fapt, ma rog, o forma mai putin vehementa a acestei intrebari, ca francezii sunt niste oameni politicosi si nu injura de mama. Si vai, sa vedeti ce chestie uluitoare, ca la un moment dat botanistii, in semn de omagiu pentru Adanson asta, au vrut sa boteze baobabul "adansonia" dupa numele lui si asta a refuzat, ca a zis ca e mai bine sa ramana numele popular si va dati seama cat de schimbata ar fi fost lumea daca accepta, tare-mi mai venea sa-i zic ca pe baobab il doare undeva daca il cheama baobab sau nu, iar pe mine nici atat, da a dat dumnezeu si s-a terminat, adica nu s-a terminat, am plecat eu cu cinci minute mai devreme, ca ma duceam la film si altfel nu mai ajungeam. si toate ca toate, da daca-mi pica subiectul asta la examen?!!!!

...

2008-10-12T22:04:00.002+02:00

Da, stiu, stiu, o sa reincep sa scriu cat de curand, maine in mod normal, da nu promit nimic, ca iar am cursul ala de literatura si daca imi vine iar unu care vorbeste numa despre hermeneutica, io iar o sa ma simt proasta si o sa-mi doresc numa sa beau lapte si sa ma culc cand o sa ajung acasa. Adica asta e cel mai cretin curs posibil, ca in fiecare saptamana vin doi profi diferiti (numa saptamana trecuta a fost doar unul, da m-a ametit cat cinci) si fiecare vorbeste despre ce-l taie capu, fara nici o legatura cu ceilalti, pana acum am avut un curs despre Zola, unul despre legatura dintre filosofie si literatura, unul despre feminism (noroc ca a fost o chestie mai inteligenta decat chestiile pe care le faceam noi la Bucuresti in niste vremuri de trista amintire), unul despre Dante si literatura alegorica, unul despre nu stiu ce scriitor sau jurnalist sau ce naiba era, ca n-auzisem in viata mea de el, care a scris niste articole in care condamna pozitia Frantei atunci cand Germania a invadat Polonia in '39, adica la ce altceva te asteptai, mai nene, din partea acestei minunate tari, normal ca nu s-au bagat, ca doar ii doare undeva de restul lumii, asa, deci cum ziceam, chestii interesante cu profi misto, doar ca e un haos total, presimt o distractie de zile mari la examen. Si gata, v-am pupat, vorbim, pa, pa! (asa era faza aia? ca nici nu mai stiu, imi e asa de dor de tine si de glumitele noastre pe care nu le intelegea nimeni,of)

...

2008-10-07T00:24:00.002+02:00

In seara asta aveam de gand sa scriu un post lung despre chestiile care mi s-au intamplat in ultima vreme, numai ca intre timp s-a mai intamplat ceva: am avut un curs de trei ore in timpul caruia s-au repetat cu o frecventa ametitoare cuvinte de genul hermeneutica, ontologie, deontologie, epistemologie, paradigma, silepsa, analepsa, anagogic (asta nu stiu nici acum ce inseamna); adunati toate astea cu o mie de referiri la Platon, Heidegger, Kierkegaard, Schlegel, Dante si Aristotel, imaginati-va cum ar fi sa le folositi ca sa analizati o poezie absolut imposibila de-a lui Apollinaire si o sa va dati seama ce varza e in capul meu la ora asta. Deci pa.

Marsilia- part 2

2008-10-02T23:13:00.009+02:00

Am promis poze, voilà poze.

Incepem cu Insula Blestemata, material pentru viitoarele mele cosmaruri, cunoscuta oamenilor normali drept Ile de Frioul; da va zic eu ca era ceva incredibil de straniu si de nelinistitor in insula asta, mai ales ca noi am ajuns pe seara, cand toata lumea plecase; si ce emotii am avut cu vaporasul, ne-a fost teama ca o sa-l pierdem pe ultimul si ca o sa ramanem noaptea in pustiul ala de piatra, brrr!

Asta e catedrala Notre Dame de la Garde, am innebunit urcand, Irina zice ca asta a fost prima si ultima ei vizita acolo:

Deci uite, dom'le, ca se poate si in Franta: haine intinse la uscat pe geam! In Lyon n-ai sa vezi asa ceva, in contractul meu de inchiriere scrie clar ca n-am voie sa-mi agat vreo tzoala la fereastra, chestie pentru care balcanica din mine sufera teribil :)))

Asta era o tipa care a facut un performance la vernisajul ala de care va ziceam, avea doua biciuri imense cu care a lovit peretii, ca sa umple conceptual spatiul, cica, stiu ca suna cam aiurea, da a fost absolut impresionant, pacat ca am doar poze si nu puteti sa auziti ce zgomot infiorator faceau bicele alea; a, si tipa asta era nici mai mult nici mai putin decat proprietara unui circ, bine ca mai exista si oameni de-astia, ca io incepusem sa cred ca toata lumea lucreaza in call-centeruri si ln firme de avocatura si in corporatii de-alea de te golesc de viata.

Iar am amestecat pozele, da' ideea cred ca ati prins-o, a fost frumos, m-am distrat, mi-am adus aminte ca nu e cazul sa ma crizez ca pe aici nu prea reusesc sa ma apropii de oameni, pentru ca eu am deja prieteni, ne mai desparte viata asta intortocheata, da cat timp exista avion si tgv si bani de-o escapada de-asta, ne-om descurca noi.

Marsilia- part 1

2008-09-30T16:26:00.002+02:00

Eu acum ar trebui sa scriu despre Marsilia, dar imi este foarte, foarte lene; o sa pun niste poze cat de curand, mai precis cand o sa le am. Da' a fost frumos, m-am distrat, am fost la vernisajul unei expozitii, m-am plimbat, am fost cu vaporasul pe o insula ciudata si tot asa, nu m-am mai gandit la tampenii, am facut chestii de om nedeprimat, e complicat sa va explic, mai bine va zic de T., colocatarul Irinei, cu care am avut o discutie ca intre doamne vineri seara, el fiind un francez gay de 37 de ani. Si e frumooos, de-ala de risti sa intri in stalp cand te intorci pe strada sa te uiti la el :))) Si ne-a povestit el despre unu care e dragostea vietii lui si care nu-l vrea, io am pufnit in ras ca nesimtita, i-am aratat poze cu prieteni de-ai nostri si reactiile au fost de genul "mais il est ma-gni-fique", "super beau", "tous tes amis sont canon", io aproape aveam convulsii de la atata ras, ne-a zis ca pe 7 octombrie e invitat la cina la Caroline de Monaco (da, acea Caroline de Monaco), care organizeaza din cand in cand dineuri pentru artisti si colectionari, de fapt el se duce cu Hervé, un doctor colectionar de vreo 70 de ani, gay si ala evident. Si pe invitatia aluia scrie ceva de genul "domnul Hervé X si doamna" si dupa cum a explicat T., "doamna voi fi eu" :)))))) Adica e cel mai tare T asta, eu as muri de ras daca as sta in casa cu el; asta cand nu m-ar enerva cu fazele frantuzesti, remarcabil de rare totusi si cand nu m-as oftica ca e gay, scuzati cacofonia, da mi-e lene sa reformulez. Si cum ziceam, o sa pun poze sa va lamuriti cu orasul, care e foarte frumos de altfel si nici nu mi s-a parut asa de periculos pe cat ii e renumele, eu ma asteptam sa dau peste vreun ghetou in care se bat negrii cu arabii, da a fost ok, nu s-a luat nimeni de mine, desi am umblat haihui pe strazi si la doua noaptea, era plin de oameni dubiosi, ce-i drept, da erau toti trankil si oricum cand vii din Braila si ai trait vreo patru ani si in Bucuresti, nu te mai sperii cu una, cu doua:)

...

2008-09-23T23:35:00.003+02:00

De joi dupa-amiaza pana luni dimineata o sa fiu la Marsilia, mi-am luat ieri bilete si astept sa fiu entertained, cine are urechi de auzit, sa auda :D Abia astept!

In alta ordine de idei, mie tot nu-mi vine sa cred ca n-am fost acolo :((((((

Dear Leonard Cohen,

2008-09-21T20:02:00.003+02:00

I only have a question: how can you sing tonight in Bucharest, right now as I am typing this probably, when your number one fan, me that is, is thousands of miles away? I almost hope something goes wrong or that the concert will suck, but I really doubt it, considering the wonderful live recordings of your concert in Amsterdam that I found on a blog a few weeks ago. Could you at least not sing the most beautiful song in the world (it's a good thing I'm writing in English, so my mum won't understand, cause she thinks I'm weird for liking this song :)) I feel sick at heart for not being there anyway, so please don't sing it, god I sound like a spoiled brat:))
http://www.youtube.com/watch?v=meBNeNwiagw&feature=related
Oh, and by the way, happy birthday :)